6 / 24
CULTURĂ
6
ROMANIANTIMES
NU LASA CE-I BUN SA TE INCURCE
Slavomir Almăjan
Vorbeam cu frații mei nu demult despre realitatea
faptului că noi nu suntem de aici, de pe pământ… “Totul în
structura noastra materială sau spirituală își strigă dorul după
ceva, mai mult sau mai puțin definit, ceva cu o certitudine
bazată dincolo de ceea ne oferă realitatea tangibilă.” Începând
cu sfidarea gravitației și terminând cu frica de moarte, totul
ne învață lecția dureroasă a unei desrădăcinări mai adânci,
mult mai adânci decât desrădăcinarea de tot ceea ce ține
de material… Mă întreb chiar dacă nu cumva durerea sau
dezamăgirile sau dorul nostru de ducă nu-și au rădăcinile în
tendința lui Dumnezeu de a ne ține conștienți de înstrăinarea
noastră de Eden. Poate că sabia îngerului de la poarta grădinii,
se mai mișcă și azi în acest simțământ al cugetului numit
conștiință. Și mai este dorul, acest adânc și dureros inefabil,
ca o flacără de dincolo venită să ardă spre onoarea imposibilității noastre de a cuprinde în
cifre și experiment ecuația de nedeslegat a iubirii.
Scriptura aduce literal termenul “Patria” atunci când vorbește despre credință iar
Evrei capitolul 11 ne este familiar. Există în fiecare creatură umană simțământul generat
de apartenență. Faptul că aparții unui loc crează deseori cele mai nobile aspirații dar și,
nu raeori, cele mai atroce atitudini ale omului față de semenul său. De aceea credința a
generat in iubitorii de Dumnezeu dorul după o patrie mai bună, “al cărei meșter ziditor este
Dumnezeu”… Atât de copleșitoare era cunoștința existenței acestei patrii încât Avraam,
deși se găsea in țara promisă, a găsit cu cale să locuiască în corturi mărturisindu-și astfel
apartenența de o altă patrie…De ce? Credința! Da, credința este răspunsul, și nu o spun ca
pe o opinie ci ca pe o descoperire pe care Domnul însuși a generat-o în inima mea , uneori
atât de puternică încât dorul de această patrie si nădejdea că odată voi locui în ea îmi sunt
singurele mângâieri…Ce “știa”Avraam și cei mai mulți dintre noi nu știm? Ce cunoștință
l-a hrănit zi de zi pentru ca el să se supună supliciului de a locui în corturi, de a purta cu
stoicism
stigma de străin
când avea tot ce-i trebuia să locuiască în case împărătești și să
mănânce la mesele împăraților? Și (ce simbol!) singurul
loc
pe care Avraam avea titlul de
proprietate era ogorul și peșteraMacpela care a servit
DOAR
ca loc de îngropare… Faptele
credinței lui Avraam mai vor să ne spună ceva. Poate că Avraam a văzut “patriotismul”
Patria
cananiților sau “mândria națională” și “tradițiile strămoșești”, poate că Avraam avea o
altă părere despre semnificația cuvintelor pe care le-am scris între ghilimele. Aproape
că-mi este frică de concluziile la care aș putea ajunge dacă mi-aș pune inima în a defini
aceste cuvinte.
Dicționarul Britanica este foarte succint în definirea acestui cuvânt “ locul de
naștere sau de origine, locul strămoșilor”. Dicționarul Explicativ al Limbii Române este
ceva mai generos: “ Mediul politic și social în care își desfășoară
viața și lupta
fiecare
popor: teritoriu locuit de un popor, țara în care s-a născut cineva și al cărei cetățean
este…” “viața și lupta”… Ironic, Eminescu definește, cu sarcasmul lui cunoscut,
patriotismul și mândria națională în cuvintele pe care le rostește prin gura lui Mircea în
dialogul lui cu Baiazid… Când Mircea spune că-și apără patria el o spune astfel: “Eu
îmi apăr
sărăcia și nevoile
și neamul…”
(vezi
Scrisoarea a-III-a
de M. Eminescu)
“Mândria națională” este un castel deseori clădit pe nisip. Sentimentul și atitudinea de
mândrie națională se sprijină tot pe nisip sau chiar mai puțin, poate iluzie sau minciună.
Dragostea pentru neam, pe de altă parte vine dintr-o percepție sănătoasă a realității și nu
are nimic de-a face cu mândria națională. Pavel nu se mândrea că a fost evreu deși ar fi
fost în stare să devină anatemă pentru mântuirea neamului său.
Mândria națională a născut Cel de-al Treilea Reich și a adus Germania la un
eșec total. Mândria națională a izolat Serbia de restul lumii și a adus prăpădul asupra
Hiroșimei. Ea a decimat împărății puternice și a adus la sapă de lemn cele mai prospere
națiuni. Mândria națională a marcat cu sânge granițele dintre popoare, a conceput
crematorii pentru cei vii, a abrutizat ființa capabilă de sentimentul milei și a adus-o
la statut de fiară, a făcut minciuna să se simtă la ea acasă, a glorificat uciderea și ura,
a nimicit bunul simț și capacitatea omului de a se privi în oglindă și de a se vedea așa
cum este… Mândria națională este poate cea mai eficientă unealtă a diavolului dea
stăpăni popoarele prin haos prin puterea minciunii de a manipula natura sensibilă a
ființei umane… Dragostea pentru neam, pe de altă parte l-a pus pe Moise să devină
chezaș al poporului său pentru ca mânia lui Dumnezeu să nu-l nimicească, ea l-a întărit
pe acest titan al credinței să aducă libertate poporului strivit de jugul sclaviei. Dragostea
pentru neam l-a îndemnat pe Iefta să-și jertfească odrasla pentru biruința poporului său,
dragostea pentru neam l-a întărit pe Martin Luter să renunțe la frică și la dragostea de
sine pentru eliberarea poporului său de robia formei religioase și conducerea acestuia la
o trezire atât de benefică pentru popor. Dragostea pentru neamclădește pe recunoașterea
neputinței și triumfă de fiecare dată asupra asesteia. Dragostea pentru neam aduce
binecuvântare de sus și prosperitate pe pământ. Împins de această dragoste Daniel ne-a
oferit modelul celei mai nobile lupte pentru neam pe tărâmul rugăciunii:
“Doamne. Dumnezeule mare și înfricoșate, Tu. Care ții legământul și dai îndurare
celor ce Te iubesc și păzesc poruncile tale! Noi am păcătuit, am săvârșit nelegiuire, am
Unul din proiectele pe care fotograful Erik
Pickersgill le-a realizat in anul 2015 a vizat imortalizarea
diferitelor activitati ce implica prezenta umana intr-o zi
obisnuita. Astfel au aparut imagini “banale” cu oameni
conducand masina, mancand in restaurant, intalnindu-
se cu prieteni, bucurandu-se de timp liber, vacanta,
etc. Fotografiile au fost realizate“la pas”,fara sa ceara
participantilor la proiect sa stea intr-o pozitie anume –
ei trebuiau sa se comporte normal, firesc. Scopul era
capturarea unor miscari naturale, nefortate. Apoi Erik
Pickersgill si-a permis un singur artificiu tehnic: utilizand
un software special a sters din imagini orice telefon/
smartfone sau tableta.
Rezultatul a fost ciudat, lipsit de naturalete si in acelasi timp adevarat. Niciodata
nu am realizat cat de fireasca pare prezenta echipamentelor smartfone sau tablet incepand
de la directia privirii noastre si continuand apoi cu degetele miscandu-se haotic pe un
screen.
Desigur imagnile rezultate prin editarea lor descriau pozitii anormale, hilare
pentru o postura naturala. M-am intrebat imediat cat de mult privesc si folosesc tefelonul
sau tableta in viata mea de zi cu zi. Traiesc viata incojurat de oameni ce au nevoie de mine
in diferite intervale ale zilei. Nu sunt lipsit de legaturi sociale si cu toate acestea telefonul
este mereu la indemana, gata sa folosesc orice strop de timp in care cei din jur nu imi
solicita atentia. Ma cred astfel eficient insa nici pe departe nu pare asa.
Proiectul lui Erik Pickersgill mi-a dat de gandit cu privire la dependent si practicile
mele de zi cu zi. Mi-am dat seama usor ca desi sunt plin de intentii bune prezenta mea
online pare sa fie prioritara decat prezenta fizica iar ce se mai intampla in lumea din jur
pare sa imi capaciteze mai mult atentia de catAdevarul Evangheliei. M-am cutemurat apoi
amintindu-mi de o categorie de oameni pe care Domnul Isus Christos i-a mustrat spunand:
“acest neam ma onoreaza mai mult cu gura lor dar inima lor este departe de Mine”. Desi
cuvintele mele scrise, postate pot arata o directie, activitatea totala de zi cu zi poate indica
cu totul altceva.
Fiecare instrument de comunicare ofera posibilitatea de a fi in contact cu
oameni cunoscuti si nestiuti, prieteni noi si vechi. Printr-o imagine ne putem bucura
de binecuvantarile unora (sau le putem invidia…) si plange alaturi de framantarile sau
esecurile altora. Toate aceste echipamente au partea lor folositoare prin usurinta accesului
si comunicarii, dar…daca suntem onesti putem intelege nivelul de acaparare pe care
aceste instrumente le auasupra mintii si inimii noastre. Stiu ca inima si mintea mea
trebuie sa apartina mai intai Domnului Isus si apoi celor din jur. Si asta nu se realizeaza
doar printr-un moment de inchinare personala seara si dimineata. Trebuie mai mult de
atat.
Este un drum ingust in a utilize aceste instrumente de comunicare intr-un mod
personal si responsabil astfel incat o implicare eficienta sa nu semene cu o capacitare
toatal a timpului si energiei sprituale.
Mi-am dat seama ca de fiecare data cand imi deschid telefonul, Domnul Isus
cunoaste deja ce vreau sa caut sau sa comunic. Motivatia mea nu este o surpriza pentru
Domnul. Dumnezeu vede in fiecare ungher al inimii si vietii mele, fie ca ofer un sfat
sau afirm un principiu al Bibliei sau caut sa vad la cate persoane le-a placut de ce am
zis/facut eu (si eventual m-au apaludat).
Apoi e folositor sa realizez inca o data ca obiceiurile de zi cu zi sunt retinute
si ii afecteaza pe cei din jur, din familia apropiata. Modul in care raspund si accesez
mediul online ma responsabilizeaza direct intrucat nu voi putea sa cer copiilor sau
celor din casa mea sa se comporte intr-un anumit fel daca eu nu traiesc primul asa.
Nu e bine a permite instrumentelor de comunicare sa imi modeleze
comportamentul, emotiile si timpul. Apropo de timp…daca ceea ce traiesc este de o
respiratie la alta, daca suntem o suflare atunci trebuie sa pretuiesc fiecare moment.
Intr-un material ce analiza vietile oamenilor de succes am observant ca majoritatea
acestora isi imparteau timpul in minute nu in ore.
Ca oameni credinciosi ne rugam Domnului deseori sa ne dea intelepciune
pentru a ne“numara“ bine zilele…intrucat stim ca zilele noastre sunt ca iarba de pe
camp…bate vantul si totul se duce…”Toate acestea nu sunt doar exprimari poetice,
sunt borne de verificat viata. Daca orice minut e important sa il fac sa conteze in
Imparatia lui Dumnezeu nu pentru placerile contemporane.
In acelasi timp nu cred ca vomdeveinmai sfinti daca vom abandona de maine
orice telefon sau tableta. Raspunsul nu este in renuntarea totala la aceste instrumente
sau la aceste forme de comunicare/interactiune. (agreez cu ideea renuntarii pentru o
perioada dar nu cu abandonul total). De asemenea nu cred ca avem nevoie de mai
multe reguli (“nu lua, nu gusta, nu atinge”) pe care oricum, nu vom fi in stare sa
le implinim. Cred ca o contabilizare responsabila si afirmarea unor limite sanatoase
pot crea un mediu in care echilibrul poate fi gasit. Dumnezeu ne spune sa cerem
intelepciune ori de cate ori ne dam seama ca nu avem.
Domnul Isus este Creatorul si Sustinatorul tuturor lucrurilor. Stim ca orice
dar bun, perfect vine de la El. Avem din partea lui Dumnezeu o mare libertate in
ceea ce priveste timpul nostru. Putine constrangeri dar mari responsabilitati. Privind
prezentul prin lupa vesniciei, ma rog sa avemfiecare intelepciunea de a folosi lucrurile
din jur mai mult decat suntem folositi de ele. Dumnezeu nu imi cere sa fiu perfect ci
simplu si umil cautand de fiecare data ca Numele sau (si nu al meu) sa fie evidentiat/
promovat.
Daca nu ne protejam mintea si inima vom functiona dupa principiile defecte
ale unei societati ce tot incearca si nu reuseste. Lumea din jur nu a fost create pentru a ne
satisface, desi noi tot suspinam dupa asta. Dumnezeu nu va abandona tronul sau ceresc
pentru a ne da o viata usoara, placuta ca unor copii rasfatat ice se cred semi-zei.
Se pare ca numai dupa ce am incercat tot ce-i mai bun in noi si nu am reusit
mai nimic, Dumenzeu poate sa lucreze pe deplin prin Duhul Sfant. Nu uita ca ai 1,440
minute intr-o zi. Nu le lasa sa treaca oricum.
Emanuel C. Pavel – Vancouver, BC
www.blog.punctul.com(continuare in pagina 8)