9 / 24
ROMANIANTIMES
Cultură
9
Răsfoind, trist, note mai vechi…
de Andrei PLEȘU
2003, primăvara
Odată ce Dumnezeu e definit ca
indefinisabil, cunoscut ca incognoscibil,
afirmat ca negativitate supra-esenţială,
dialogul cu El pare să se blocheze. Nu
mai poţi avansa dincolo de misterul
„neantului“ Său. Cum arată, în această
situaţie, viaţa spiritului? Cum poţi rămîne
viu în căutarea ta, de vreme ce îi localizezi
obiectul dincolo de orizont, acolo unde nu
e de găsit nimic? Ei bine, ceea ce îţi rămîne
euniversul infinit al
imaginii reflectate
a lui
Dumnezeu: „oglinda şi ghicitura“, urma
planării Sale peste oameni, împrejurări
şi lucruri. Ai de-a face astfel, dintr-odată,
cu inepuizabilul. Urmează să pricepi nu
masivitatea inabordabilă a nemijlocirii
divine, ci
ecoul
ei ubicuu,
barocul
absenţei
ei sau, mai exact, al prezenţei
ei indirecte. Atent să identifici în toate
Suprema Amprentă,
curios să intuieşti
modul de a opera şi de a se ascunde al lui
Dumnezeu, îţi dai seama că ai de cules o
recoltă fără sfîrşit. Foarte aproape şi totuşi
indiscernabil, Creatorul (şi creativitatea
pe care o provoacă clipă de clipă) devine
sensul şi deplinătatea fiecărei zile, miza
întregii tale vieţi. După ce ai înţeles că nu
poţi vedea
faţa
lui Dumnezeu, abia atunci
căutarea ta începe să fie „rezonabilă“ şi
fertilă: poţi simţi suflarea Lui,
Duhul
.
Luni, 23 iunie 2003, Berlin
În limitele unei logici imanentiste,
sfera dreptului se loveşte de dificultăţi
insurmontabile. Nu e clar cum se nasc şi ce
anume exprimă legile. Cine are autoritatea
de a legifera şi după ce criterii? Sînt legile
expresia unor valori comunitare bine
definite? Reproduc ele – ca un sistem de
oglinzi geometrizante – cutume şi norme
împărtăşite, în prealabil, de o anumită
„cultură“ socială (Patrick Devlin, 1965)
sau, dimpotrivă,
instituie
o anumită cultură
socială?Dacăelenufacdecîtsăformalizeze
o mentalitate preexistentă, cum se produce
această formalizare? Dacă impun o nouă
mentalitate, cine decide cînd, în ce fel
şi ce tip de mentalitate trebuie impusă?
Mai departe: ce prevalează? Drepturile
individului sau cele comunitare? Apără
legile mai curînd instituţii sau mai curînd
persoane? În primul caz, va fi nevoie, de
pildă, de o legislaţie a familiei, în care
contractul conjugal să fie favorizat, pe
socoteala suveranității părţilor. În cazul al
doilea, cîştig de cauză vor avea drepturile
fiecăruia dintre cei doi parteneri: ele
vor dicta legislaţia (cu riscul şubrezirii
instituţionale a familiei…).
Pentrucei carecredînfuncţiastabilizatoare
a legilor, legiferarea riscă să degenereze
în tabu. Societatea astfel „stabilizată“
sfîrşeşte prin a se resimţi ca imuabilă.
Invers, pentru cei care cred în funcţia
transformatoare a legilor, puterea legii e
subminată de relativism şi conjunctură.
Cu alte cuvinte, legiuitorul e fie prea
conservator, rigid, abuziv, fie revoluţionar
în exces, flexibil, arbitrar.
Care sînt limitele legitime ale legiferării?
Cum să facem pentru a evita ceea ce
Habermas
numeşte
„juridificarea“,
„colonizarea“ pernicioasă a „lumii
vieţii“? Cum să protejăm, prin lege,
omogeneitatea valorică a societăţii, fără
să facem violenţă heterogeneităţii ei
inerente? Cum să construim reguli care să
nu devină discriminări?
Să zicem, de exemplu, că admitem
valabilitatea universală a principiului
egalităţii.
(„Daţi-mi
imperialismul
drepturilor egale!“ – striga un senator
american pe la 1871). Trebuie oare, în
acest caz, să acordăm egală protecţie
celor care se supun acestui principiu ca
şi celor care îl contestă? Există valori
„esenţiale“, care nu trebuie negociate,
ci dictate hegemonic, cu suprimarea
oricărei dezbateri? Şi există, prin contrast,
domenii care administrează, mai curînd,
drepturi „antihegemoniale“ (supuse,
adică, unei permanente reconsiderări din
unghi individual, cum sînt deosebirile
religioase, culturale, sexuale etc.)? Pentru
a nu greşi, cel care aplică legea e invitat
mereu să judece de la caz la caz, să lase
loc interpretării legii. Prin interpretare,
legea devine însă mai mult „cultură“ decît
jurisprudenţă în sens strict. Şi asta într-un
moment în care termenul „cultură“ e şi el
contestat.
Orice jurist responsabil se va confrunta,
la un moment dat, cu aceste întrebări şi
blocaje. E semnificativ, totuşi, că nici unul
dintre analiştii de bună credinţă nu pare
dispus să redeschidă capitolul legiferării
originare. Totul s-ar putea reaşeza, sau
măcar recalibra, dacă s-ar vorbi din nou
despre
transcendenţa
legii, dacă s-ar adînci
simbolismul Tablelor de pe Sinai, dacă
s-ar reciti Platon şi s-ar dezvolta gîndul lui
PhilonAlexandrinul despre deducţia Legii
din ordinea cosmogonică a începuturilor,
adică despre descendenţa Leviticului,
a Numerilor şi a Deuteronomului din
Geneză…
Miercuri, 2 iulie 2003, Berlin
Într-una din nopţile trecute, am visat
limpede, apodictic, propoziţia următoare:
„Nu se poate intra în Împărăţia Cerurilor
cu de-a sila!“
11.04.2019
/dilemaveche.roVAURMA
- Mă rog băiete, fie cum dorești tu. Asta-i
închisoarea: Ce le pasă lor! Ei trântesc
ușa și o încuie: Mai departe… dar cum te
cheamă tinere? M-a întrebat el, privindu-
mă curios.
- Ion, i-am răspuns eu, privind mirat la
umerii lui lați și la statura lui înaltă de uriaș,
ieșită din comun! Eu nu mai văzu-se-m așa
ceva! Dar pe tine? L-am întrebat eu, mirat
că acest om, era așa de deschis la vorbă cu
mine, fără măcar să mă cunoască.
- Adam, mi-a răspuns el liniștit.
Am discutat mult în noaptea aceea dar,
în șoaptă, ca să nu-i deranjăm pe ceilalți.
Am aflat astfel, că, Adam era chiar din
apropierea comunei Beregsău, foarte
aproape de locul unde lucram noi.
Mai fusese arestat de două ori până atunci,
pentru că încercase să fugă în Germania,
unde avea rude din partea mamei.
La început făcuse tot felul de cereri să i se
aprobe să meargă legal în vizită, la rudele
acelea, dar nu i s-a aprobat nimic: Nici
vorbă de pașaport!
Atunci, a încercat să fugă ascuns într-un
vagon de marfă, încărcat cu varză verde
pentru Germania: La graniță, vagonul a fost
însă, întâmplător sau intenționat deschis
PROTEZA DENTARĂ
(2)
pentru verificare, iar el a fost găsit și arestat.
De față, era și neamțul care își recepționa
încărcătura iar acesta, văzându-l pe Adam
acolo în vagon pe varză, a refuzat să mai
plătească încărcătura respectivă.
Adam, a fost atunci condamnat la un an
și jumătate închisoare, pentru tentativă
de trecere a frontierei de stat și a trebuit
să plătească și pentru varza, din vagonul
refuzat de neamț.
Aexecutat această pedeapsă cu stoicismdar
și cu încredere în el. Imediat după eliberarea
din închisoare, a început să se pregătească,
pentru încercarea următoare!
Mamă-sa, un prea înțelegea ce se întâmplă:
Ea îl știa bun, sănătos, muncitor și puternic
și nu putea pricepe, de ce regimul îi făcea
atâtea probleme, fiului ei?
Două săptămâni mai târziu, Adam se
pregătea din nou de plecare, hotărât ca
măcar acum, a doua oară, să reușească.
Cunoștea zona de frontieră și studiase foarte
bine, mișcările patrulelor de grăniceri, dar
nu știa încă, totul:
Pentru a-i prinde mai repede, pe cei care
încercau să fugă în vest, regimul comunist
a inventat frontiera dublă: Adică, mai
araseră o altă fâșie de pământ, identică cu
cea oficială de pe frontieră dar, ceva mai în
interior. Adam nu a știut acest lucru!
Ajuns în apropierea graniței, a găsit acea
fâșie de pământ arată și a trecut-o repede,
fericit că primul pas îi fusese norocos! Se
credea deja în Yugoslavia și după câteva
zeci de metri, s-a oprit lângă un tufiș, să se
mai odihnească.
N-avea de unde să știe, că trecuse doar de
o fâșie falsă de pământ arat, că nu era în
Yugoslavia ci tot în România și fusese deja
văzut, de o patrulă românească de grăniceri,
cu câine de urmărire. Aceștia, veneau
alergând spre el din față, dinspre sârbi!
S-a ascuns repede în tufișul acela, cum
a putut, dar statura lui ieșită din comun,
l-a dat de gol: Ajunși în apropierea lui,
grănicerii au dat drumul și la câinele lor de
urmărire.
După ce a fost mușcat sălbatec de căine,
au sărit pe el cinci grănicerii, care i-au pus
cătușe la mâini, apoi l-au bătut crunt cu
picioarele, lovindu-l cu bocancii în plină
față și în gură, până când i-au rupt și scos,
aproape toți dinții!
- Mă nenorocitule, îi strigau soldații, ai
crezut că ești în occident, la sârbi?… aia
măti! Tot la noi ai rămas, mă!
L-au bătut în continuare, până au obosit,
apoi, l-au dus la pichet și l-au ținut închis
două zile, fără apă sau mâncare: De altfel,
nici nu putea mânca; gura îi era complet
distrusă!
Ioan Cârja - scriitor novelist româno-american
A publicat în România, la Lugoj, Timiș, ziarul VORBA, apoi mai multe cărți de nuvele, printre care: “CONTUR”, “AMERICA DOLARULUI GĂURIT”,
“FLĂCĂRI”, “PROTEZA DENTARĂ” și volumul de corespondență cu Președintele American Barack Obama, “VENI,VIDI,VICI”.
(continuare din numărul trecut)
Condamnat din nou, de această dată la doi
ani și jumătate de închisoare, acest uriaș
a trecut și peste asta: A executat docil și
această condamnare, muncind din greu
chiar și aici, la punctul de lucru de la ferma
Beregsău, unde lucram noi acum.
După ce a fost eliberat din închisoare,
Adama lucrat o lună de zile, la dentistul din
comună. Acesta își construia o casă nouă și
în loc de bani, s-au înțeles ca dentistul să-i
facă o proteză dentară, completă.
Cu toate necazurile prin care trecuse, visul
lui de a pleca din România comunistă, nu
l-a părăsit niciodată! După încă o lună de
zile, dar de această dată, mai bine pregătit și
împreună cu alți doi prieteni, au reușit într-o
noapte ploioasă, să treacă granița la sârbi.
Au mers apoi aproape o săptămână de zile
pe jos, pe câmp și prin păduri, către granița
cu Austria, ocolind orașele și satele sârbești:
Se orientau după o hartă și mâncau fructe și
legume, ce se găseau pe câmp, dormind o oră
douămaimult ziua, ascunși prin clăile de fân.
Ajunse-se-ră foarte aproape de granița cu
Austria, când au fost reperați de o patrulă
de grăniceri sârbi, care i-a somat să se
oprească!
Distanța dintre ei și patrula sârbească era
mare, așa că ei nu s-au oprit, dar soldații sârbi,
au dat drumul unui căine lup, de urmărire.