Romanian Times | Aprilie 2019

7 / 24

ROMANIANTIMES
7 Meditații est-etice
Aprilie cu Monica Lovinescu. In Memoriam.
10 ani de la instituirea Premiului Național “Monica Lovinescu și Virgil Ierunca”,
decernat la prima sa ediție, în 2009, lui Gheorghe Grigurcu
Premiul National Monica Lovinescu si Virgil Ierunca
Monica Lovinescu avea 85 de ani când
s-a stins, pe 20 aprilie 2008, la spitalul Charles-
Richet de la Villiers-le-Bel, în apropiere de Paris.
Guvernul din epocă de la București a refuzat
instituirea unei Zile de doliu național.
Urna cu cenușa a fost repatriată pe 25
aprilie 2008, împreună cu cea a lui Virgil Ierunca,
ambele fiind depuse mai întâi la Ateneul Român
pentru o ceremonie oficială. Înainte de a fi
transportate spre Fălticeni, urnele au fost păstrate
câtevasăptămâniîn„CasaLovinescu”,apartament
ce adăpostise cenaclul Sburătorul al tatălui său.
Finalmente, Monica și Virgil au ajuns în cripta
Lovinescu, alături de tatăl, Eugen Lovinescu,
mama, Ecaterina Bălăcioiu ex-Lovinescu,
verișorii Vasile Lovinescu, Anton Holban, Horia
(continuare in pagina 20)
Lovinescu, la cimitirul Grădini (Tâmpești) din Făltceni,
ParohiaSfințiiVoievozi,încadruluneimiciceremoniităcute.
Cea care ținuse în viață timp de decenii spiritul critic,
speranța morală și nevoia de adevăr ale unei întregi națiuni
sub cea mai dură dictatură era vegheată la mormânt
să nu continue a emite și de acolo semnale de libertate
către o societate ce fusese luată din nou ostatică de forțe
kaghebiste. Au urmat ani din ce în ce mai greu de suportat,
locul speranței în democrație luându-l Restaurația.
Tăcerea, uitarea, alungarea...mai întâi din prima linie a
literaturii și criticii românești...
Dacă până atunci Monica petrecuse câte o lună
de vară la Fălticeni doar cu tata1, începând din acel aprilie
2008, fiica urma să petreacă, la Fălticeni, eternitatea alături
de tata.
În urmă cu zece ani, în anul 2009, am înființat
Premiul Național “Monica Lovinescu și Virgil Ierunca»,
acordat timp de câteva ediții - în cadrul manifestării inițiate
tot de mine cu cinci ani mai devreme, Zilele Monica
Lovinescu (sub egida Consiliului Județean Suceava și
a Bibliotecii Bucovinei) -, de către un juriu din țară-
diaspora-internațional format din personalități notabile ale
mediilor academic, cultural și literar, având ca președinte
pe acad. Basarab Nicolescu. Gheorghe Grigurcu a fost
prima personalitate românească ce a primit înalta distincție
Monica Lovinescu, în cadrul unei ceremonii organizate în
acel aprilie la Suceava și Fălticeni. Mediile ostile locale
și naționale și-au intensificat în următorii ani activitatea
subversivă: Monica Lovinescu rămânea damnatul, căci
însemna valoare, libertate și democrație. Or, nu se poate
spune că asistăm la triumful lor, în România. Damnată am
devenit, tocmai de aceea, și eu.
Dar să ne amintim. Să nu contenim a ne aminti.
Cu cât vom fi mai mulți și mai determinați să nu ne lăsăm
intimidați și să apărăm democrația, cu atât memoria va
iradia în jur lumina binefăcătoare a unui spirit de solidaritate
vindecător, constructiv, dătător de speranță.
Adesea, hăţişurilememoriei joacă feste, iar finalurile
fericite redeşteaptă emoţii: astfel se deschid către Monica
Lovinescuodăi neaşteptate, ferestreşifiride încarecomorile
ascunse de timpurile potrivnice ies abia acum la iveală.Aşa
este şi povesteapoemuluiÎnodaia luiE. Lovinescu2, scrisde
Gheorghe Grigurcu în 1954, când avea doar 18 ani; tocmai
o vizitase pe mama Monicăi Lovinescu, acasă (la reşedinţa
Lovinescu, lângăFacultateadeDrept) şi seafla sub impresia
unei puternice emoţii. Fusese în odaia în care altădată E.
Lovinescu oficiase celebrele sale reuniuni de critică şi de
spirit cenaclist, ce vor face istorie literară! Respirase acelaşi
aer cu strămoşii de viziune, în odaia unde omul de hârtie îşi
va fi scris însemnările zilnice, cărţile, discursurile! Marele
critic se stinsese de mult, Sburătorul nu mai era prezent
decât în inima unor prieteni, Monica Lovinescu se afla în
exil. În ciuda izolării, a singurătăţii şi a persecuţiilor politice,
acasă în odaie se mai găsea doar soţia lui E. Lovinescu şi
mama Monicăi: Ecaterina Bălăcioiu rămăsese o adevărată
doamnă a spiritului , restituindu-i poetului adolescent
Gheorghe Grigurcu evocări din care răzbătea o încărcătură
de istorie şi de literatură pe care acesta o devora sufleteşte
cu o patimă ce avea să fie confirmată mai târziu de cariera
1 Lovinescu, Monica, La apa Vavilonului, Editura Humanitas,
Bucureşti, 1999, p. 15.
2 Grigurcu, Gheorghe, E. Lovinescu între continuatori şi uzurpatori,
cu o postfaţă intitulată Anticonformistul de Monica Lovinescu, Edi-
tura „Jurnalul Literar”, Bucureşti, 1997. p. 251-253.
Moto: „Memoria, iar nu aşteptarea, este cea care dă unitate şi plenitudine experienţei umane.”
(Hannah Arendt)
sa de poet, de anticonformist, de pamfletar şi de critic de
poezie3, pasionat la rândul său de capacitatea eticului de a
da sens literaturii. Confirmând, el însuşi, adesea, viziunea
lui Kostler privind limbajul secret al destinului în opera
literară. După această vizită, revenind în chilia sa de poet,
Gheorghe Grigurcu scrie poemul de mai jos:
În odaia lui E. Lovinescu
În odaia cu aer nemişcat, cu portrete
Cu suflete întârziate, ai intrat.
Din zodii clare, pendula de pe perete,
Ca o stea,
Vremea de ieri, vremea de azi a sunat.
Biroul e ca o cruce cu trup răspândit
În rădăcinile inimii, în cotoarele cărţilor aurite
Cu fructe aprinse;
Fluidul nu-i istovit.
Îşi urcă prin trunchiul tânăr inelele nebănuite.
Lucrurile stau, atinse de-o mână,
Topită în aer;
Crescută parcă în revedere, senină
Ca o melodie veche pe care interior o repetai.
Fotografiile au conversat trăiri ca fluturi
Prinşi în mişcarea vieţii: parc’ar sbura
Emoţia ca o primăvară singuratică o fluturi
Umbrită de viaţa ce s’a desfoliat cândva.
Ca un soare îngheţat, masca mortuară
Priveşte împăcată sub noile lumini…
Flori albe, subţiri ca o vioară,
Îşi ţes culoarea din faptă, pe spini.
Bucureşti, 1954
Monica Lovinescu povesteşte, mult mai târziu4,
cum la mijlocul anilor ‘50, a primit pe căi ocolite, de la
mama, un poem intitulat În odaia lui E. Lovinescu şi pe
care se mulţumea să-i spună fiicei, din prudenţă pentru
autor (pe acele vremi până şi pe „căile ocolite” se puteau
strecura ochi şi urechi epoletizaţi), că îl găsise în cutia de
scrisori de pe Bulevardul Elisabeta 95h. Multă vreme,
mărturiseşte în acelaşi text Monica Lovinescu, a crezut
că poemul ar fi fost scris de Nicolae Labiş. „cert este
că „sursele” au fost destul de numeroase pentru a ne
convinge pe Virgil Ierunca şi pe mine (niciodată nu ne
bazampe un singur zvon sau pe o informaţie unică). Labiş
nemairiscând nimic (murise), poemul a fost publicat în
revista Fundaţiei Regale Universitare Carol I de la Paris,
Fiinţa românească, în chiar primul număr din 1963.
Datând textul din volumul amintit5 cu menţiunea Paris,
septembrie 1994, Monica Lovinescu face astfel dreptate
Odăii lui E. Lovinescu, mărturisindu-şi public eroarea de
fixare a autoratului, ce fusese în mod greşit alocat, între
1963 şi 1994, lui Nicolae Labiş, şi nu, conform realităţii,
lui Gheorghe Grigurcu.
Importanţa pe care o dă Monica Lovinescu acestui
episod vorbeşte despre adevărata preţuire pe care o
avusese faţă deGheorgheGrigurcu, pe care îl desemnează
3 Ibid., „cum n-avem mulţi în ţară” apud Monica Lovinescu, p. 252
4 Ibid. p. 252.
5 Ibid. p. 253.
încă din timpul vieţii drept continuator, al său şi al lui E.
Lovinescu6: „trecândpeste rezervape caremi-amimpus-o
de a nu scrie despre E. Lovinescu şi de a nu mă referi la o
atât de celebră ascendenţă (detest specia copiilor abuzivi)
îmi este imposibil să nu recunosc în Gheorghe Grigurcu
pe criticul prin excelenţă lovinescian. În dubla sa calitate:
de estetician şi de combatant pentru a dezbăra cultura
de stârvurile şi malformaţiile sale”. Este subliniat de
către autoare caracterul constant al atitudinii lui Grigurcu,
manifestată încă din timpul dictaturii, de a descuraja
veleitarismul, colaboraţionismul şi privilegiile obţinute
prin compromis politic de unii scriitori – nu puţini – în
ierarhiile critice oficiale ale vremii. Pentru toate acestea
a plătit un preţ scump7: „marginalizat pe toate planurile
(…), singuratic şi însingurat. Cu totul nedreptăţit pe
măsură ce încerca să facă dreptate celor alungaţi de
gloria oficială şi oficioasă…” Remarcabilă rămâne, aşa
cum observă Monica Lovinescu, determinarea cu care
Gheorghe Grigurcu, neatins de lehamitea de a striga
fără ecou, descifrează montajul-pretext al autonomiei
esteticului…”. Cum observaţia ei vine în 1994, descriind
un trecut recent, de peste trei decenii, e util să remarcăm
că, în acel moment al vieţii sale, Monica Lovinescu se
plasa, din punct de vedere etic şi beligerant, în paradigma
destul de solitară creată în literatura română de cele
două forţe critice ce fuseseră construite pe de o parte de
E. Lovinescu, creatorul direcţiei, şi, de cealaltă parte,
de Gheorghe Grigurcu, în calitatea acestuia din urmă
de continuator fidel şi de apărător nedezminţit al lui E.
Lovinescu, împotriva uzurpatorilor; desigur, „e lesne
de observat cum „Literatorilor”, Gheorghe Grigurcu
le opune atitudinea militantă a lui E. Lovinescu ori de
câte ori nu doar literatura se afla la ceas de cumpănă: şi
în timpul primului război mondial şi în cursul celui de al
doilea. Răspunzând ofensivelor de extremă-dreaptă el le
prevedea parcă şi pe cele de extremă-stângă”8. Naşterea
ideii de etică porneşte adesea, precum în cazul de faţă, de
la capacitatea de a admite existenţa bunelor sentimente şi
utilitatea recunoştinţei în procesul de clădire a unei culturi
moderne întemeiată pe axiologie, pememorie şi peadevăr.
Monica Lovinescu delimitează binele de răul din lume,
remarcând că „pentru ca vremea „spinilor” să treacă, a
fost nevoie (din păcate mai este încă) de fidelităţi pe plan
estetic, dar şi etic, ca aceea a lui Gheorghe Grigurcu”.
Locul său în literatura română este plasat, tocmai de aceea,
în lumina aspră a nordului etic.
În Odaia lui E. Lovinescu stăruie, deasupra
timpului, nu doar amintirile legate de E. Lovinescu, ci
şi urmele trecerii Monicăi Lovinescu, de care ilustrul
critic şi tată era nedespărţit. Ele transpar din Agendele
Sburătorului9, în sute de note concise, ca şi din jurnalele
şi memoriile ce încep să fie tipărite după 1990. Muntelui
uriaş format din cioburi de amintiri i se adaugă necesitatea
unui liant restaurator de adevăr.
Există o legătură între copilul ce păruse născut
pentru un destin privilegiat şi criticul aspru de mai târziu?
Pot fi stabilite conexiuni între personajul principal al unei
fericite copilării petrecute printre elitele intelectuale şi
culturale ale României interbelice, şi scriitoarea de mai
târziu, care avea să se dedice, consecvent şi tranşant, est-
6 Ibid. p. 251.
7 Ibid. p. 251.
8 Ibid.
9 Lovinescu, E., Sburătorul: agende literare, vol. I-VI, Bucureşti, 1993-
2003.
Angela Furtuna Gheorghe Grigurcu Monica Lovinescu