6 / 24
CULTURĂ
6
ROMANIANTIMES
Dragostea vs orice altceva
Slavomir Almăjan
Cine este rob și cine este slobod? Cât de mult
producem în veacul acesta al superproductivității? Cât de
departe am ajuns în acest veac al supervitezelor? Cât de
departe am ajuns în răspunderea la întrebări și cât de departe
am ajuns în rostirea întrebărilor? Ei bine, haideți să începem
cu prima întrebare… Simplitatea sau mai degrabă aparența
simplității acestei întrebări este izbitoare. Aparent este ca si
cum ai întreba ce este alb și ce este negru, ce înseamnă a sosi
și ce inseamnă a pleca?
Credeți-mă, aș dori din toată inima să trăiesc într-un
contest social și istoric dar mai ales într-un context spiritual
în care răspunsul la o întrebare atât de simplă ar fi în aceeași
măsură de simplu. Da, mărturisesc că tânjesc după o țară ,
după o vreme, după o societate, în care să poți rosti fără ca
să fi defăimat ceva de genul: “Ți s-a arătat , omule , ce este binele…” vreau să spun ca
tănjesc după absolut. Tânjesc după o masurare exactă aceea ce este măsurabil și după
respect sau cel puțin la un tribut de tăcere pentru ceea ce este de necuprins… Dar pentru
că în înțelepciunea Lui de necuprins, Domnul a găsit cu cale să mă așeze într-o altfel de
societate, gasesc un refugiu convenabil în efortul meu de a răspunde întrebărilor sădite
adânc în cugetul meu…
Deci cine este rob si cine este slobod? Simplitatea acestei întrebări este spulberată
de poziția noastră față în față cu conceptul libertății. “Slavomire” îmi veți spune “o să te
doară capul!” O fi că o să mă doară dar știu ca m-ar durea și mai mult ignoranța. “Oricum
nu vei putea răspunde tuturor întrebărilor!” Este drept, ba poate chiar mai mult decât atât;
realizez ceas de ceas , odată cu fiecare tentativă de răspuns, că știu atât de puțin și că depind
de harul Domnului, din ce în ce mai mult, sursa neîntreruptă a revelațiilor. Îmi amintesc
de de prietenul meu Bob Hepburn spunându-mi odată: “Când ești singur ești liber!” Ca
paranteză, Bob a fost însurat de două ori și în cele din urmă a ajuns la convingerea că
obigațiile de familie stăteau pre mult între el și patima alcoolului așa că a ales “libertatea”.
PentruBob, deci, libertatea este lipsa de obligații și de responsabilități.
Un răspuns atât
de “axiomatic” pare că nu mai trebuie cercetat dar eu am alte convingeri, și nu le-aș numi
”convingeri” ci descoperiri. Nu pentru că este atât de simplu si “evident” nu-l accept cu
Robia Ascunsă
ușurință ci pentru faptul că este generat de o lene intelectuală și pentru că estemai mult o
scuză decât o concepție. Bob avea nevoie de un astfel de răspuns ca să-și justifice robia
față de patima alcoolului și ca urmare el preamăre singurătatea și o numea “ libertate”.
Și apoi, lipsa totală lipsa totală de răspundere față de o a doua sau a treia prsoană este
un simptom al unei stitudini antisociale, secular vorbind, și o negare a ordinii divine din
punct de vedere spiritual.
“N-am față de cine să greșesc…” Vedeți? Dintr-un singur foc avemminciuna diabolică
facută să sune ca un adevăr de căutat! Singurătatea pe care prietenul meu o preamărește
este o crasă pervertire a solitudinii care este atât de benfică unui suflet prins în travaliul
vieții dedicate adevăratei libetăți. Da, solitudinea este de râvnit dar nu ca un mod de
viață ci ca un “respiro” de la interdependența noastră ca ființe sociale și de la o intensă
interactiune cu cei de-o seamă cu noi în domeniul spiritual. Solitudinea este de fapt o
audiență personală cu Sursa puterii noastre in efortul “de a ne fi unii altora”.
În lumea
seculară, libertatea este văzută deseori ca o însumare de drepturi…
Cu cât e mai
lungă lista acestora cu atât libertatea celui ce le posedă este mai mare. Bob, prietenul
meu are dreptul de a nu-i păsa de nimeni altul în afară de propria lui persoană, eu am
dreptul să conduc cu 120 km/h pe o șosea cu vitezamaximă de 120 km/h…Democrația
este vazută ca o emblemă a libertății, tot astfel și grevele, protestele legale, și multe
altele așa zilele derepturi care îți oferă libertatea să-ți alegi lanțurile. “ Sunt liber!” este
mantra omului modern… Dumnezeu ar fi râs dacă s-ar manifesta ca și noi oamnenii
pentru ca, numai cu o astfel de libertate, noi suntem liberi de lanțuri dar numai inăuntrul
coliviei. Observăm ca nici singurătaea, deci lipsa de obligații, nici o listă aricât de lungă
de drepturi nu pot satisface dorința de liberă mișcare dincolo de spațiul coliviei. Că-ți
numești colivia cu nume bombastice nu va schimba stare jalnică a omului neîmpăcat
cu Dumnezeu. Aș putea numi drept colivie puterile extrem de limitate ale trupului,
scurtimea vieții pâmântești, entitatea noastră fizică minusculă în comparație cu mareția
de necuprins a universului, neputința minții noastre de a cuprinde și pricepe realitatea
dincolo de reperele noastre interioare, și multe altele precum puterea de a alege codul
tău genetic, de a-ți alege trecutul, de a-ți controla viitorul care fac din dreptul nostru de
a alege și a lua decizii nimic mai mult decât o glumă.
Aș dori să ne oprim pentru o clipă la ceea ce comunismul, acest model satanic
al societații, spune ca este libertatea. Profesorul meu de filosofie și economie politică
obișnuia să accentuieze cu vocea lui solemnă:
“Libertatea este onecesitate înțeleasă!”
Respectiva definiție ne era întotdeauna turnată în minte ca un postulat, ca un adevăr
care nu necesită demonstrații. Numai că, o minte liberă nu înghite totul, nu ia totul ca
adevăr dacă testul logicii nu este trecut. Deci definiția spune că există o “necesitate”
Venind din concediu o femeie a fost foarte
surpinsa intr-o duminca cand a fost imbratisata de
o alta femeia care stia ca nu o suferea. Se
gandea ce s-a intamplat de a cauzat o schimbare
de comportament; a aflat raspunsul dupa
teminarea predicii atunci cand pastorul a spus:
“aplicatia practica pentru data viitoare este aceiasi:
mergi si imbratiseaza pe cineva pe care nu il poti
suferi...” (adaptat din Readers Digest, [4/02], p. 48).
Zambim, si realizam ca a iubi pe cineva nu
este la fel de usor ca a imbratisa pe cineva. Atunci
cand iubesti sunt alte resorturi ale relatiilor umane
ce se impletesc si se amplifica. Ioan este remarcat pe
parcursul Evangheliilor si prin scrierile sale drept Apostolul Iubirii in cel mai curat sens
crestin. De aceea de la Ioan avem a invata mereu. El cu siguranta isi aducea aminte de
ceea ce s-a intamplat in camera de sus cand Isus la ultima Cina a luat un lighean si le-a
spalat picioarele (Ioan 13:34-35), “va dau o porunca noua sa va iubiti unii pe altii cu
v-am iubit eu prin aceasta veti fi cunoscuti ca si discipoli/urmasii/ucenicii mei.”
Apoi putem remarca cel putin de 6 ori in primele 2 epistole ale sale referiri
directe la porunca Domnului Isus Christos de a ne iubi unii pe altii cum ne-a iubit El (1
Ioan 3:11, 23; 4:7, 11, 12; 2 Ioan 5; plus o aluzie in 1Ioan 2:7). Dragostea ne testeaza
si in textele sale, Ioan incerca fiecare inima prin testul moral al ascultarii de Christos
– dragostea de Dumnezeu, prin testul social al dragostei unul pentru altul si prin testul
doctrinar de a crede ca adevarat ceea ce este afirmat despre Isus Christos Domnul.
Dragostea este un subiect vast, nu mereu usor de inteles si de cele mai multe
ori, greu de aplicat. Putem sa mascam neiubirea prin gesturi politicoase si e bine sa
recunoastem ca a trai aceasta porunca nu este usor. Mai ales intr-un context contemporan
in care putem vedea usor cum amprenta lumii este ura iar amprenta crestinismului este
(ar trebui sa fie) dragostea.
Aceasta afirmatie clara poate fi contrazisa de o serie intreaga de manifestari din
partea celor care nu sunt crestini si care fac lucruri bune si in acelasi timp sunt o gramada
de crestini (sau crestini gramada) care nu traiesc porunca biblica.
Cea mai simpla metoda de a evidentia o notiune sau un concept este sa
o tratezi prin contrast. Ioan contrasteaza dragostea print-un prim exemplu al urei.
Personajul este Cain. Cain l-a omorat pe Abel si apoi el face o aplicatie directa: nu
fiti surprinsi daca lumea va uraste (3:13). Ioan reflecta din memorie cuvintele
Mantuitorului (Ioan 15:18-19), “Dacă vă urăşte lumea, ştiţi că pe Mine M-a urât
înaintea voastră. Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei; dar, pentru că nu Sunteţi
din lume, şi pentru că Eu v-am ales din mijlocul lumii, de aceea vă urăşte lumea.”
Ura implica mereu egoism, arata neglijenta fata de altii si cauta doar interesul propriu.
Esenta simtamantului de ura este autocentrarea pe sine: te ajut daca ma ajuta pe mine
sau daca nu-mi aduce nici o paguba; lumea este motivata doar de interesul propriu.
Sacrificiul de sine este pentru cei din lume o nebunie.
Te poti intreba ce este atunci cu accentele de sacrificu prezente in diferite
contexte; toate acelea sunt exprimari, reflectii ale faptului ca Dumenzeu ne-a creat sa
iubim si se vede asa de izolat... Dragostea lui Dumnezeu nu este eliminata total din
oamenii care nu-l recunosc pe El ca Tata.
Cred ca Ioan l-a ales pe Cain pentru ca el a fost primul om nascut pe pamant
dupa ce blestemul pacatului a afectat rasa umana. Ura sa indreptata impotriva fratelui
sau se gaseste autoindreptatire; In Epistola catre Evrei gasim o alta mentionare despre
acel episod al umanitatii: Evrei11:4 Abel a oferit o jetfa mai buna prin credinta.
Din moment ce credinta este raspunusul la revelatia lui Dumnezeu putem gandi ca
Dumnezeu s-a revelat la fel si lui Cain, Abel a asculta prin credinta. Cain neascultator
a procedat altfel si a adus alta jertfa. Cand jertfa lui a fost respinsa si a luiAbel primita,
Cain i-a taiat gatul lui Abel. Cand Dumnezeu il chestioneaza si-i ofera sansa unei
pocainte sincere, ”Domnul i-a zis lui Cain: „Pentru ce te-ai mâniat şi pentru ce ţi s-a
posomorât faţa? Nu-i aşa? Dacă faci bine, vei fi bine primit; dar dacă faci rău, păcatul
pândeşte la uşă; dorinţa lui se ţine după tine, dar tu să-l stăpâneşti.” (Gen. 4:6-7)”; apoi
intrebandu-l despre fratele sau Abel, Cain raspunde “… ce sunt eu pazitorul fratelui
meu? Cain arata indiferenta care de fapt avea izvorul in ura.
La aparitia lor oamenii nu sunt neutri. Setarea “default” a omenirii este
(datorita pacatului) ura. Respingerea lui Dumnezeu. Noi suntem nascuti intr-o pozitie,
intr-o postura de moarte spirtiuala (Efeseni 2:1,2) “Voi eraţi morţi în greşelile şi în
păcatele voastre…de aceea avem nevoie de o noua nastere pentru a pasi din moarte
la viata. In Ev. lui Ioan 5;24, Domnul Isus spune, “Adevărat, adevărat vă spun, că
cine ascultă cuvintele Mele, şi crede în Cel ce M-a trimis, are viaţa veşnică, şi nu vine
la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă.” Ioan incepe cu Cain care portretizeaza
caderea rasei umane.
Daca te gandesti ca ura sau dragostea se afla in inima omului trebuie
sa identificam radacina. Radacina urii este prezenta diavolului in inima; asta nu
inseamna ca oamenii sunt absolviti de vinovatie ca diavolul face ce face. Capacitatea
de cunoastere si analiza ne face sa ne judecam inima si sa dam afara din ea tot ceea ce
ne corupe. Exista alternativa!
Vorbind despre dragoste, Ioan o stabileste precis printr-un alt contrast -
Dragostea este exemplificata de intaiul nascut al lui Dumnezeu, Isus Christos (3:16).
Crucea este exemplul ultim si suprem al dragostei. Daca vrei sa intelegi dragostea lui
Dumnezeu pentru umanitate priveste la cruce si la sacrificul facut pentru cei nesfinti,
nepasatori, uraciosi, pacatosi.
Dragostea isi are radacina in Dumenzeu. Cine nu iubeste nu este din
Dumnezeu iar prin cotrast intelegem ca cine iubeste este din Dumnezeu. In 3:17, Ioan
spune ca daca nu ne aratm dragostea fata de cei in nevoie dragoste lui Dumnezeu
nu ramane in noi. Dragostea iti verifica apartenenta. Dragostea uneste oamenii si ne
motiveaza spre sacrificiu.
Ioan nu se refera doar la perioadele de persecutie el exemplifica de fapt ceva
foarte normal intr-o vreme de pace. Daca ai ceva si altcineva are nevoie de ceea ce
ai tu si tu iti intorci spatele, te faci sa nu vezi, asta demonstreaza ca dragostea lui
(continuare in pagina 20)
(continuare in pagina 20)