Romanian Times | Iulie 2019

10 / 24

ROMANIANTIMES
VLADIMIR TISMĂNEANU 10
„Micul Stalin” de la București
Fără Stalin, Gheorghe Gheorghiu-Dej (1901-1965) ar
fi rămas un nimeni. Grație lui Stalin, a devenit stăpânul
absolut al unei țări numită România. Gheorghiu-Dej a
fost un stalinist convins și consecvent, un fanatic care
a îmbrățișat cu ardoare ideile plăieșului de la Kremlin
și a fost șocat, chiar revoltat, de denunțarea cultului
personalității de către Nikita Hrușciov. Declarația PMR
în problemele mișcării comuniste internaționale a fost
adoptată, în urmă cu cincizeci și cinci de ani (aprilie
1964), din inițiativa lui Gheorghe Gheorghiu-Dej.
Cum ammai scris în cărțile mele, a fost vorba de Carta
stalinismului național din Romania. Merită, cred, să ne
ocupăm serios de personalitatea liderului totalitar de la București. Revin la unele amintiri
analitice și adaug alte elemente ce mi se par necesare portretizării sale adecvate.
Pentru Dej, Stalin era un idol absolut. Vreme de 11 ani, în închisori și lagăre, trăise cu
gândul la Stalin. Studiase cu ardoare Problemele leninismului, memorase pagini întregi
din acea gramatică a totalitarismului care a fost Cursul Scurt de istorie al PC (b) al URSS.
Pentru mai multă substanță pe subiect, recomand și captivanta ediție critică apărută la
Yale University Press anul acesta, sub îngrijirea istoricilor David Brandenberger și Mihail
Zelenov: Stalin’s Master Narrative: A Critical Edition of the History of the Communist
Party of the Soviet Union (Bolsheviks), Short Course (Annals of Communism Series).
Litera din paranteză, „b”, menținută până în octombrie 1952, se referea la identitatea
bolșevică a partidului lui Lenin și Stalin. Identificarea lui Dej cu interpretarea stalinistă a
bolșevismului a fost totală, necondiționată și indefectabilă. Ceea ce nu înseamnă că Ana
Pauker nu-l adora pe Stalin, ci doar că venerația ei, de militantă a Cominternului, trecută
prin îndoctrinările anilor ’30, era cumva diferită.
Dacă Tito a reușit, până la un punct, să se „de-stalinizeze” mental, Dej nu a ajuns niciodată
la convingerea că sistemul avea carențe insolubile și că problema terorii staliniste nu
era una ce ținea exclusiv de psihologia despotului sociopat de la Kremlin. „Declarația”
(’64) nu a fost un manifest anti-stalinist, ci unul anti-hrușciovist. Nu se poate însă nega
și elementul anti-hegemonic din linia politică a ultimului Dej. În plus, realismul lui
Gheorghe Gheorghiu-Dej în relațiile cu Vestul, o moderație dezvoltată sub influența lui
Ion Gheorghe Maurer, ajunsese la punctul coliziunii cu aventurismul lui Nikita Hrușciov.
Criza rachetelor a contat imens, după cum a contat și spaima lui Dej și a echipei sale
că sovieticii ar putea impune reabilitarea victimelor comuniste din anii ’50: Lucrețiu
Pătrășcanu, de pildă. În timpul Plenarei CC al PMR care a discutat și aprobat Declarația,
Dej îl iscodea pe Barbu Zaharescu, reprezentantul PMR în colegiul de redacție al revistei
Problemele păcii și socialismului, aflată cu sediul la Praga, despre dinamica reabilitărilor
din Cehoslovacia, inclusiv despre abordarea afacerii Slánský. Asemeni lui Dej, liderul
de la Praga, Antonín Novotný (1904-1975), participase cu zel la teroarea stalinistă de la
începutul anilor ’50 și era extrem de iritat de valul destalinizării hrușcioviste. O lectură
simptomatologică a intervențiilor - extrem de frecvente - ale lui Dej în timpul lucrărilor
plenarei din aprilie ar putea releva care erau obsesiile sale în ultima perioadă a vieții.
Între acestea, teama că presiunile lui Hrușciov ar putea cataliza atitudini anti-staliniste
și în România. Dej era conștient de natura șubredă a soclului pe care se înălța, metaforic
vorbind, statuia sa...
/ 10.07.2019
Unde de șoc în Cartierul Primăverii
Cum am mai spus și cu alte ocazii, am fost amic cu nepotul lui Dej, Gheorghe, copilul
Licăi Gheorghiu, fiica dictatorului. I se spunea Ghiță, era un băiat cu ochii negri, de omare
intensitate. La fel mi-l descria tatăl meu pe tânărul Gheorghiu, pe vremea când îl întâlnise
la Doftana (1935-1937). Colegul meu nu era cultivat, dar îl interesa istoria, era modest
ca stil, în plus, era generos. Ghiță și surorile sale au fost adoptați de bunic în 1963. Și-au
schimbat numele din Popescu (după tatăl lor, Marcel Popescu, fost ministru al Comerțului
Exterior, debarcat în clipa când Lica a decis să divorțeze), era în perioada legăturii intime
cu doctorul Gheorghe Plăcințeanu, care avea să fie arestat și practic lichidat în temnițele
regimului. Au schimbat și școala: au venit toți trei de la Liceul „Caragiale” din Piața
Dorobanți, la noul Liceu nr. 24 de pe strada Grădina Bordei, lângă televiziunea din epocă.
Actualul Liceu „Jean Monnet”.
Acolo am fost și eu elev între 1963 și 1970, când am dat bacalaureatul. Chiar și după
moartea lui Dej, familia Licăi avea parte de privilegii (medici personali, medicamente,
aprovizionare specială). Ghiță împărțea fără probleme țigări Rothmans. În anii facultății,
nu ne-am mai văzut, el a făcut Politehnica. Dar am reluat prietenia prin 1975, când am
petrecut multe ceasuri, inclusiv la el acasă, măcar o singură dată (adică la Lica), pe actuala
stradăAtena, vorbind despre sistem, despre Dej, despre Ceaușescu, despre Nicu. Era amic
cu acesta, dar țin minte că Lica se opunea ca „delfinul” să mai vină pe la ei.
Nu l-am întâlnit personal niciodată pe Gheorghe Gheorghiu-Dej. N-am vorbit niciodată
cu el. L-amzărit de câteva ori: mai de-aproape, ori mai de departe. Tatăl meu fusese exclus
din PMR în februarie 1960, fusese anchetat la Comisia Controlului de Partid, începând
din septembrie 1958, ca lider al unui „grup fracționist, antipartinic”. Aceste informații pot
fi găsite în volumul de documente consultate de Comisia Prezidențială pentru Analiza
Dictaturii Comuniste apărut la Humanitas în 2009 (editori Mihnea Berindei, Dorin
Dobrincu, Armand Goșu).
Erammai aproape de Nicu Ceaușescu și Lena Răutu: veneam toți trei de la Liceul „Petru
Groza”. Un prieten apropiat era Andrei Manoliu, fusesem colegi de creșă, de cămin,
mergeam la el acasă. Până în 1965, tatăl său, un excelent specialist în boli contagioase,
Nicolae Manoliu, ilegalist evreu-maghiar originar din Oradea, a fost directorul Spitalului
Elias. Culmea este că de Ghiță m-am apropiat la orele obligatorii de tâmplărie. Eu eram
total incapabil să fac ceea ce ni se cerea. Nu am fost și nu voi fi vreodată un bricoler. Ghiță
avea un talent nativ în asemenea îndeletniciri. Așa că el făcea și ceea ce ar fi trebuit să fac
eu. Trișam împreună, primeam o notă mare pentru ceea ce făcuse el.
Îmi aduc aminte că în februarie 1965 a murit G. Călinescu. În Scînteia au apărut articole,
un necrolog impresionant, s-a publicat poemul lui Călinescu de adeziune la regim, „Eram
bărbatul care...” Din câte știu, deși grav bolnav el însuși, Dej a mers împreună cu Leonte
Răutu, membru supleant al Biroului Politic și șeful suprem al propagandei și culturii,
să-l viziteze pe autorul Scrinului negru pe patul de moarte. Aflând despre moartea lui
Călinescu, Ghiță ne-a întrebat, pe mine, pe Zaza Ioanid, pe Lena, cine a fost Călinescu.
Eram răi pe vremea aceea și i-am răspuns bășcălios: „Un textilist fruntaș, Erou al Muncii
Socialiste”. S-a uitat stingherit și ne-a spus: „M-am prins, vă bateți joc de mine”.
Mai ținminte că în aprilie 1968, după ce Scînteia a publicat textul cuvântării lui Ceaușescu
la prelucrarea cu activul de partid al Municipiului București a Plenarei la care au fost
reabilitați Pătrășcanu, Foriș, Doncea, Petrescu, MironConstantinescu, precumși militanții
asasinați în URSS în timpul Marii Terori (Sașa Dobrogeanu-Gherea, Timotei Marin,
Elena Filipovici, Imre Aladar, Marcel Pauker, David Fabian, Eugen Rozvany și atâția
alții), Ghiță a vrut să stea de vorbă cu mine. Mi-a spus că din ce știa el de la bunicul său,
Miron Constantinescu era un om de o mare cruzime. Era foarte frământat de chestiunea
a spus că nu va înțelege niciodată ce a fost între bunicul său și acel om. Nu-
și apăra bunicul, era întristat, ba chiar, aș zice, profund tulburat. În cuvântarea publicată
pe prima pagină a Scînteii, Ceaușescu proclama acuzator: „Toate aceste fapte îl acuză pe
Alexandru Drăghici, care le-a înfăptuit, îl acuză și îl condamnă pe Gheorghiu-Dej, care
le-a ordonat și le-a patronat”. Îmi dau seama ce-a fost în sufletul lui Ghiță când a citit acel
discurs.
Nu vreau să cădem în capcana a ceea ce se cheamă determinismul retroactiv. Nu vreau
să proiectez în trecut informații și concluzii ale prezentului. În plus, repet, n-am fost în
proximitatea imediată a lui Dej. Știam însă că fusese direct implicat în acțiuni criminale în
urma cărora suferiseră, chiar muriseră oameni...
/ 09.07.2019
Fregata Regele Ferdinand a fost integrată într-o grupare navală NATO
Forţele Navale Române contribuie la îndeplinirea angajamentelor asumate de ţara noastră faţă
de partenerii din Alianţa Nord-Atlantică, referitoare la asigurarea securităţii statelor membre
NATO pe flancul estic, prin integrarea fregatei ”Regele Ferdinand” în gruparea navală
permanentă SNMG-2 (Standing NATOMaritime Group), care operează înMarea Neagră, în
perioada 3 – 22 iulie 2019, a informat joi Statul Major al Forţelor Navale.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de SMFN, după ce a plecat pe 3 iulie, din portul
Constanţa, fregata “Regele Ferdinand” a primit, în largul Mării Negre, vizita comandantului
grupării navale SNMG-2, doamna Josee Kurtz (Canada), care a transmis echipajului navei
româneşti unmesaj de bun venit în gruparea navală NATO.
Totodată, aceasta a prezentat principalele misiuni pe care echipajul fregatei româneşti le va
executa împreună cu celelalte echipaje ale navelor care fac parte din SNMG-2, respectiv
HMCS “Toronto” (Canada), HMS “Duncan” (Marea Britanie) şi TCG “Turgutreis” (Turcia).
Joi, 4 iulie, gruparea navală SNMG2 a intrat în portul Odessa (Ucraina), pentru o escală de
câteva zile, după care va participa la secvenţele exerciţiului multinaţional “Sea Breeze 19”,
planificate în bazinul vestic al Mării Negre. La exerciţiul organizat de forţele navale ucrainene
şi americane, Forţele Navale Române participă, în premieră, cu trei nave – fregata “Regele
Ferdinand”, corveta “Eustaţiu Sebastian” şi nava purtătoare de rachete “Lăstunul”.
Prezenţa grupărilor navaleNATO înMareaNeagră, la exerciţiile organizate de statelemembre
aleAlianţei Nord-Atlantice sau de statele partenere, contribuie la întărirea relaţiilor dintre aliaţi,
precum şi la descurajarea ameninţărilor la adresa securităţii pe flancul estic al NATO.
Amintim faptul că în urma câștigării de către Naval Group a licitației pentru dotarea Forțelor
Navale Române cu patru corvete multifuncționale, cele două fregate ale României vor fi
modernizate sub auspiciile acestui program.