9 / 24
ROMANIANTIMES
Cultură
9
Jumătatea plină a paharului?
de Andrei PLEȘU
Anul acesta avem, se pare, oarecare
noroc în materie electorală. Partidul de
guvernămînt a ieșit prost din competiția
cu Opoziția (așa pestriță și confuză cum
este…), iar alegerile Congresului Național
PSD au creat neașteptate fisuri interne și
„opțiuni“ tactice, de natură să transforme
stricăciunea în nebuloasă. Nu putem vorbi,
totuși, despre o binevenită „parte plină a
paharului PSD“, dar ne putem face iluzia
că „partea goală“ a devenit un fel de șpriț,
o combinație de „tărie“ cu apă chioară,
oricum mai bună decît fudulia netrebniciei
„salvatoare“ de neamde pînă acum. Nu știu
mai nimic despre „cîștigătorul“ Fifor. Aflu
că, la bază, e filozof. Or nu e puțin lucru
să ajungi ministru al armatei din postura
de metafizician! Ce văd e un portret de
politician nu prea volubil, zîmbind stingher,
prudent și loial partidului. Pe frumușelul
Orlando, alt cîștigător, îl percep ceva mai
clar. Un soi de playboy în pragul retragerii,
bucuros să se machieze convenabil
pentru a fi la vedere, sigur pe competența
și misiunea lui providențială („trimis în
România“ de Creatorul însuși), arborînd
un șmecher surîs „șarmant“ pe post de
pricepere profesională. Simplu spus, un
candid caraghios tomnatec… De doamna
Dăncilă nu mai am nimic de spus. Spunea
ea tot. „Damă bună“, inocent dezadaptată,
revenindu-și mereu „din pumn“, cu un
optimism lăcrămos. Pe scurt, o gospodină
victorios ospitalieră!
Dar hai să ne uităm și la cealaltă jumătate a
paharului,plinădesareșipiper,încurajatoare
nu prin virtuțile ei „constructive“, ci prin
adumbrirea cîtorva „mituri“ de paradă ale
marelui partid. Dincolo de faptul că amavut
surpriza, de neînchipuit, să auzim huiduieli
înplenlaadresaunuimarcantlider(„baron“)
PSD (dl Oprișan), mai sînt de inventariat
cîteva „noutăți“ pînă una-alta benefice.
Monumentalitatea cîtorva „vedete“ de
front a ieșit știrbită. Cum să fie șters din
prima linie Șerban Nicolae?! Muncitorul
de la fabrica de mecanică fină din București
(care va să zică „dosar“ beton), cel care
a introdus, în dezbaterea parlamentară,
formulări viguroase de tipul: „Penală e
mama care v-a făcut nesimțită!“ sau „Nu vă
rînjiți fasolea la mine!“ (insul fiind campion
în materie de „fasole“ dentară). Și cum să
fie „marginalizat“ un asemenea om, cînd,
din proletar cinstit, a ajuns jurist de renume,
iubit de mic și de Ion Iliescu, și de Adrian
Năstase, și de Dragnea? Și cum să nu fie
la vîrf, cînd a avut o inițiativă parlamentară
de abolire a arestării corupților, pentru a se
evita mizerabile acte de răzbunare și abuz?
Dar cum de nu s-a profilat, mai aproape
de rampă, vitejia haiducească a lui
Cătălin Rădulescu, zis „Mitralieră“,
patriotul care s-a declarat dispus să-i
împuște, cu AKV-ul său, pe protestatarii
antiguvernamentali? Omul e medic
de meserie, dar un medic înclinat să
înlocuiască profilul profesional al
salvatorului de vieți cu dexteritatea celui
care preferă să inducă moartea… În
plus, e un erou: are „merite deosebite“ în
revoluția din decembrie, dar nu mai ține
nici el minte dacă a luptat la Pitești sau
la Timișoara. Gîndirea lui politică e de
o exemplară sinceritate: după pierderea
recentă a alegerilor, a propus ca aceia
cărora Guvernul le-a mărit salariile să
dea banii înapoi. Un fel de a recunoaște
că PSD lucrează în binele poporului, cu
condiția ca poporul să lucreze în binele
lui. Și dacă nu o face, să poftească să
returneze cheltuiala…
O altă pierdere majoră a politicii de
vîrf cu care ne-a obișnuit PSD este
eșecul lui Codrin Ștefănescu în propria
sa ogradă. Nu îndrăznesc să-l tratez
prea aspru, pentru că, din cîte am aflat,
sîntem colegi… Omul e „critic de artă“,
colecționar, mistagog, competent în
istoria picturii și a mobilierului, bucuros
să pronunțe „Van Dic“ și „empir“,
cînd se referă la Van Dyck și Empire,
probabil din amor pentru limba română.
Trecut, cu egală autoritate, și pe la PRM,
și pe la Conservatori, și pe la PSD, dl
Codrin Ștefănescu e o ființă complexă,
dar, la o adică, radicală: de cîte ori își
arată mușchii, face paradă de creier,
iar de cîte ori are nevoie de creier, își
joacă mușchii. Evacuat pînă și din PRM
(cu epitete tipic vadimiste, specialitatea
„maestrului“: „slugăhoață“, „oligofren“,
„făcătură ordinară“, „psihopat“, „chelios
manelist“ etc.), Codrin Ștefănescu
(perechea ideologică a Olguței Vasilescu
– și ea adeptă fragedă, încă de la 16 ani,
a „tribunului“) nu reușește, deci, în nici
un partid, nici măcar în cel cu care are
cele mai multe afinități, să rămînă în
simpatia șefilor săi. Pînă și un politician
de croiala brutală a lui Vadim a simțit
nevoia să-l preia, nervos, în circul
demagogiei sale.
Dar Ecaterina Andronescu? N-a avut
ea curajul să facă „disidență“ sub
Dragnea, dar să se și întoarcă la matcă,
atunci cînd a apărut la orizont un fotoliu
guvernamental? Nu s-a luptat ea, de
cîte ori a fost ministru al Învățămîntului
(parcă de vreo trei ori), să îndrepte
greșelile „sistemului“, chiar și pe cele
ale propriilor mandate anterioare? N-a
reînființat ea școlile profesionale, după
ce le-a desființat? E curios că o asemenea
personalitate a obținut atît de puține
voturi. Dar unde e fiorosul Nicolicea?
Dar unde e madam Plumb? Sau Carmen
Dan? Sau acest Zorro al tinerei generații
pe nume Pleșoianu? Cum de n-au ajuns
ei, prin vot democratic, în primul rînd al
organizației?
E clar: în PSD bate un (vechi) vînt de
„înnoire“! Ne reciclăm! Încercăm un
alt fel de „la fel“! Nu e puțin lucru!
Mîine-poimîine o să ne pomenim și
cu înlocuirea doamnei Dăncilă! Ce-ați
zice de Adriana-Doina Pană? Firește,
dacă scapă, ca și Liviu Dragnea, de
conspirația mondială care, pentru
a-și împlini fărădelegile, plănuiește
asasinarea ei.
10.07.2019
/dilemaveche.roVAURMA
2. Dinții sunt mai scumpi în Occident!
Ascultam cu uimire povestea acestui
om de mare omenie, brav sportiv, dar lipsit
de noroc și șansă! La un moment dat, a
tăcut câteva secunde privind în podea,
apoi, a pus palma lui grea pe umărul meu și
privindu-mă fix în ochi, mi-a zis încet;
- Măi Ionică, uite astăzi m-am gândit
să te întreb dacă nu vrei să fugim amândoi
mâine de la punctul de lucru. Eu cunosc
foarte bine zona și dacă sărim din camion
în momentul în care intrăm pe poartă în
țarc, nu ne mai prinde nimeni. Mă crezi?A
zis el, apoi a continuat:
Până opresc ei camionul, noi sântem
deja departe: Avem de fugit cam o sută de
metri până la lanul de porumb, sau până la
tufișurile de răchită. Tu fugi în stânga, iar eu
în dreapta și apoi, ne întâlnim mai încolo,
în lanul de porumb. Soldații n-o să alerge
după noi, pentru că trebuie să-i păzească pe
ceilalți deținuți, iar câini de pază, ai văzut și
tu, că nu au. Ei, ce zici, vii cu mine?
Luat prin surprindere, de o asemenea
grea propunere la care nu mă așteptam,
am rămas ca blocat, cu ochii mari deschiși
câteva secunde, apoi mi-am revenit totuși:
Nu putea fi o glumă!
PROTEZA DENTARĂ
(5)
Omul ăsta, vorbise tot timpul serios și
nu mi s-a părut nici o clipă, în aceste două
zile de când l-am cunoscut, că ar glumi sau
ar minți. De aceea, i-am răspuns scurt, fără
să-l privesc în ochi:
- Nu pot Adame. Nu pot!
-De ce Ionică, n-ai curaj?M-a întrebat
el mirat, strângându-mă de umăr.
- Nu e vorba de curaj Adame: Curaj
avem toți. Eu nu sunt pregătit, și riscul
e prea mare pentru mine acum. Nici nu
pot să alerg, din cauza rănii de la piciorul
drept: Mai am și doi copii acasă. Dacă o
fac, trebuie să fiu sigur că reușesc: Nu pot,
Adame!
- Bine băiatule, te înțeleg, ești încă
prea tânăr, dar mai ai timp s-o faci: Era o
șansă acum. Voi încerca singur: Cred că
Dumnezeu mă v-a ajuta acum. Sunt la
doi pași de casa mea și cunosc terenul, ca
nimeni altul: Este locul copilăriei mele.
Dacă scap dimineață în lanul de porumb,
mâine noapte, am trecut și granița la sârbi!
- Te-ai gândit bine Adame? Nu-i prea
simplu planul? L-am întrebat eu, încurcat
în propriile mele gânduri.
- Nu Ionică, Planul meu este bun și
l-am întors de mult, pe toate părțile: Cred
că o să reușesc. Oricum dimineață, tu să te
prefaci că nu știi nimic! Eu îmi voi respecta
planul! Să ai grijă de tine, mi-a zis el: Când
te eliberezi, să treci pe la mama să-i spui
Ioan Cârja - scriitor novelist româno-american
A publicat în România, la Lugoj, Timiș, ziarul VORBA, apoi mai multe cărți de nuvele, printre care: “CONTUR”, “AMERICA DOLARULUI GĂURIT”,
“FLĂCĂRI”, “PROTEZA DENTARĂ” și volumul de corespondență cu Președintele American Barack Obama, “VENI,VIDI,VICI”.
(continuare din numărul trecut)
unde ne-am cunoscut și că ești prietenul
meu. Dacă te latră Roy la poartă, să strigi de
două ori “Adam” și el v-a fi prieten cu tine.
Acum hai culcă-te, că am rămas numai noi
doi care mai vorbim. Toți dorm. Să tăcem
și noi: Noapte bună, Ionică.
- Noapte bună Adame: I-am răspuns
eu, simțind parcă un fior rece, pe spinare:
Mă întrebam, cum o să treacă acest
uriaș mâine dimineață, de atâtea arme
automate, îndreptate asupra noastră, pentru
că, numai curajul lui, nu era suficient: Mai
trebuia si foarte mult nororc! Dar, după cum
spunea el, poate că va avea noroc, de această
dată! Numai Dumnezeu știe ce va fi!
Am adormit greu și am avut numai
vise urâte, în noaptea acea: Dar, ce altfel de
vise poți avea într-o închisoare? Eventual,
îți poți vedea în vis libertatea, înconjurată
de coșmaruri negre și nenorocite!
3. Vânt de libertate dinspre Vest
M-am trezit dimineața ceva mai
devreme, pentru că era miros greu în celulă
șimămușcacevape spinare.Adam, dormea
liniștit pemarginea patului, cu picioarele pe
podea.
Lângă el, alți doi deținuți, dormeau
fiecare cum putea. Mi-am amintit imediat
de planul lui de evadare și n-am mai putut
adormi. Oare, chiar era serios? Acest
munte de om, era în stare să se lupte cu cei
trei soldați înarmați, care ne păzeau? Dar
cum?
Peste jumătate de oră, gardianul de
pe coridor striga: Deșteptarea, cafeaua,
arpacașul!
Ne-am luat fiecare porțiile: Adam
mi-a întins și porția lui de arpacaș:
- I-al Ionică, îl vrei? Eu poate am
norocul, să mănânc ceva la mine acasă,
astăzi, dacă scap. Voi fi și ceva mai ușor,
la fugă!
- MulțumescAdame, i-am răspuns eu
și am acceptat bucuros și porția lui.
Programul de dimineață, s-a derulat
ca de obicei, iar după apelul din curtea
închisorii, am urcat în camion și ne-am
așezat pe cele trei bănci lungi de lemn.
Eram30 de deținuți în camion, ca de obicei.
Adam era ultimul la spate, pe banca din
mijloc, iar eu, eram în fața lui. Nu vorbea
nimeni!
In camionul acoperit, trebuia să
stăm pe bănci numai cu fața înainte și să
nu întoarcem capul! Nu trebuia să vedem
nimic în jurul nostru, și nici să știm prin ce
localități treceam.
Cei trei soldați care ne escortau, au
închis oblonul din spatele camionului și au
urcat la capătul băncilor, pe care stăteam
noi.