Romanian Times | Septembrie 2019

20 / 24

Diverse 20
ROMANIANTIMES
***
(continuare din pagina 9)
(continuare din pagina 7)
Cât de mare este Dumnezeu tău? O țară de președinți
Manase si Efreim sunt nume evreiesti. Desi era intr-o tara straina, desi avea o sotie
straina el nu a uitat radacinile sale.
Darmai este un accent aici ce aratamodul in care el gandea si simtea. Intelesul
numelui Manase este – uitare. Dumnezeu m-a facu sa uit tot ce mi s-a intamplat rau.
Rautatea, dispretul, jignirile, respingerea de care a avut parte. Totul uitat!
Sunt momente in viata in care nu poti merge inainte spiritual, emotional
daca nu alegi sa ierti si sa uiti.
Al doilea copil este Efraim – care inseamna roditor. Manase trebuie sa
vina inaintea lui Efraim. Nu poti fi roditor in viata daca nu uiti si ierti raul ce a fost
impotriva ta.
Toata suferinta nejustificata, tot necazul provocat de altii trebuie depasit,
inlaturat, uitat, iertat ca sa vina vremuri de binecuvantare.
Prima regula a maturitatii spirituale este o combinatie de trei afirmatii: Nu ma duc
inapoi. NU pot sa stau aici. Trebuie sa merg inainte.
Viata merge inainte si trebuie sa navigam in ea cu Ajutorul si Harul lui
Dumnezeu.
Uneori Dumenzeu calmeaza furtuna, alteori Domnul lasa furtuna dar ne
da noua calm. Poate vom auzi voci din trecut, voci care ne-au ranit si care ne-au
provocat suparare, intristare, ca vor veni spre noi si vor spune: Imi pare rau. Sa stii
ca n-am nimic cu tine dar asa o fost situatia atunci…
Noi nu avem nevoie doar sa stim ca Dumnezeu e bun. Noi avem nevoie
de un Dumnezeu mare. Cat de mare este Dumnezeu tau?
Este El destul de mare sa iti parte povara pe care o ai?
Este El destul de mare sa se ingrijeasca de viitorul tau?
Este El deajuns de mare sa iti poarte durerea?
Este El destul de mare sa iti dea liniste in fata fricii?
Spune tu cat de mare este Dumnezeul tau.
Emanuel C. Pavel
Vancouver, BC, Canada
5-18.09.2019
de porniri conjuncturale, fără temelie fermă și fără perspectiva construcției coerente. Stăm sub
blestemul spasmodicului. Politica autohtonă e o succesiune de puseuri de febră, la capătul cărora
moțăim sleiți, sperînd o miraculoasă „transfuzie“ de normalitate și bună-cuviință.
….........
Oricum, nu persoane în sine aveam (și am) în vizor, ci un fenomen: fenomenul inflației
de candidați pentru o funcție care nu e o șefie oarecare. E ceva mai mult decît președinte de
bloc, patron de mall, primar comunal sau vedetă de televiziune. Ca să conduci o țară nu e destul
să te simți împins de la spate de ghimpele misiunii. Să ceri nației să te iubească măcar atît cît
te iubești tu însuți. Mai e nevoie și de reprezentativitate, prestigiu, charismă, listă de isprăvi
de natură să probeze capacitatea ta de înfăptuire, de construcție, de uitare de sine în beneficiul
comunității. Dar, mai ales, onestitate deplină, realism, sinceritate. Or, scena noastră electorală e
plină de amatori mai mult sau mai puțin stimabili, pofticioși de onoruri, țanțoși, intoxicați de ei
înșiși.
Uneori, e vorba, recunosc, și de oarecare candoare. Să-ți concepi atacul electoral pe
bază de filme SF, cu mici metafore echivoce („pastila albastră“ ca „opțiune“) și aruncînd pe
piață o dezbatere confuză despre colaborarea cu Securitatea în funcție de vîrstă înseamnă să joci
la prețuri mici, să nu ai o reprezentare eficientă a electoratului și a nevoilor lui prioritare. Și mai
înseamnă să nu ai consilieri buni, iar dacă îi ai, să nu-i asculți. Din păcate, marea speranță USR
riscă paloarea definitivă dacă nu afișează o strategie, o retorică, o îndemînare pragmatică mai
inspirată, mai impozantă.
Mai curînd veselă e ieșirea la rampă a unei doamne „umaniste“ din Cluj, care crede
că sîntem colegi în NATO cu Rusia (admițînd, ulterior, că a fost o „greșeală de exprimare“).
Cu asemenea declarații, doamna cu pricina ar avea mai multe șanse să obțină funcția de prim-
ministru.Asta pe linia tragi-comică a doamnei Dăncilă, convinsă și dînsa că Irakul și Pakistanul
sînt țări membre ale Uniunii Europene și că, în vizită la Podgorica, ești, de fapt, la Priștina. De
„greșeli de exprimare“ nu mai vorbim: „negaționalism“, „imunoglobină“ etc. Dar ce contează?
Vrei să fii președinte, nu profesor de română, geografie sau geopolitică! Iar doamna Dăncilă
tocmai președinte vrea să fie, la concurență, de altfel, cu doamna Bruynseels…
Despre domnul Pleșoianu nu sînt de făcut comentarii. E un exemplu clasic de
autoeroizare. Bucuros de sine, exasperat de restul lumii, gata să ne salveze, dacă nu cumva vom
fi atît de proști încît să nu-i vedemaripile și mintea, tînărul domn are totul în buzunar (în afară de
voturi, care i se fură, pervers, de sorosiști, venetici, compatrioți fraieri, sistem…).
Ce-ar mai fi? Dl Toader Paleologu. Nu pot să nu recunosc că ideea de a avea un
președinte care știe să se poarte, știe să vorbească (în mai multe limbi, chiar și în română), care
a fost și ministru, și ambasador, care a făcut studii strălucite la marile școli ale lumii, mi se pare
foarte atrăgătoare. Și nu e vorba demulțimea cunoștințelor și de convingeri venerabile. E vorba,
pur și simplu, de bună creștere și de educație europeană. Mi-aș îngădui, totuși, un sfat: să se
ferească a-și ambala înzestrările (remarcabile) și genealogia într-un autocomplezent complex
de superioritate. Nu dă bine nici dinaintea alegătorului autohton, nici ca simptom garantat de
boierie autentică…
Lista rămîne, din cîte înțeleg, deschisă: mai e și „singurul liberal“ român, dl Cataramă,
mai e și ezitanta doamnă Firea, mai e – aud în ultima clipă – și unul Ninel, român singuratic
printre tot felul de vînduți și apostați, dar și alții, cunoscuți și nerecunoscuți, de necrezut și de
nerecunoscut, gata să moțăie mîntuitor pe altarul Patriei.
Despre dl Klaus Iohannis nu vreau să valsez analitic. Atrag doar atenția oponenților
săi că au găsit cea mai ingenioasă soluție de a-l sprijini. E atacat cu cele mai nătîngi argumente,
de natură să facă din „critică“ un fel de „periniță“ drăgălașă. Ba că nu face nimic, ba că face,
neconstituțional, prea mult, ba că acceptă un „umilitor“ cadou de la Trump (o șapcă, pe care
și-o pune, rîzînd, pe cap, în loc să o bage discret în buzunar sau să i o azvîrle patriotic în obraz
donatorului), ba că e neamț (adicătelea nițel cam nazist, cum și-au permis să declare unii lideri
iresponsabili din PSD), ba că merge cam des la schi, ba că nevastă-sa se îmbracă greșit, ba că
sloganul său electoral („Pentru o Românie normală“) îngăduie o lectură, pe inițiale, care sună:
PORN! Încondeiat cu asemenea bombăneli zglobii sau pompoase, omul devine pur și simplu
simpatic. Sigur, nimeni nu e perfect, dar măcar cu dînsul nu riscăm surprize nocive: nu ne face
de rîs cînd iese din țară, nu vorbește buruienos, nu promite miracole.
Ce-o ieși din tot acest carnaval, vom afla în curînd. De un singur lucru putem fi siguri:
nimeni nu va învăța nimic din experiența acestei campanii. Nici poporul, nici politicienii. Peste
cinci ani o vom lua de la capăt. Cu aceleași portrete reambalate, cu aceleași discursuri daco-
romano-turcești, cu același umor involuntar, cu aceeași obrăznicie sfruntată, cu aceeași candidă
inadecvare. Dar, cum-necum, o s-o scoatem la capăt. Vorba lui P.P. Carp: „Românii au atîta
noroc, că n-au nevoie de politicieni“.
a intrat în Uniunea Europeană. Aceasta, desigur, are implicații economice uriașe,
deoarece înseamnă că proporția tuturor cetățenilor din România față de cei mai tineri
crește, iar tinerii sunt obligați să suportemai multe impozite pentru a sprijini persoanele
mai învârstă.Dar dacăexistăodiminuareanumărului de tineri, atunci povarabugetului
românesc pentru susţinerea serviciilor sociale, în special, devine și mai grea. Și cred că
orice guvern din România va aborda această problemă într-o manieră foarte serioasă
într-un termen foarte scurt.
4. Vămulțumesc foartemult, domnule profesor. În concluzie, aveţi şi proiecte personale
de publicaţii privind România pe care doriţi să ni le împărtășiţi? Ați menționat ceva
despre un proiect din luna ianuarie.
Tocmai amcompletat un volumde șase sute de pagini despreRomânia sub comunism,
care se numește România sub comunism: Paradox și degenerare. Și, deci, sunt…
dp/1138707422
5. Cred că la editura Routledge.
La Routledge, da, publicat de Routledge, iar data publicării sale oficiale este ianuarie
2019. Deci, în acest moment mă culc pe lauri, trebuie să mă odihnesc înainte de a
pregăti următorul meu proiect.
6. Vă mulțumesc foarte mult, domnule profesor.
Cu plăcere.
(continuare din pagina 12)
România în relaţiile anglo-americane
Ei bine, avem două proiecte specifice, de fapt programe, aici, în SUA, Unul este cu
CentrulWoodrowWilson, care se numeşte „Programul IonRaţiude decernare de burse
de cercetare în domeniul democraţiei”, iar al doilea este Catedra „Ion Raţiu” de studii
românești de la Universitatea Georgetown, care continuă. Este posibil sămai adăugăm
nişte cercetători bursieri la ele, nu știm, vom vedea. Acestea sunt în SUA. În România
dezvoltăm „Centrul Rațiu pentru democrație”, cu sediul în oraşul Turda. În Turda, în
judeţul Cluj, ne intensificăm colaborarea cu alți parteneri, cum ar fi London School
of Economics și UCL [University College London]. Mai există şi diverse centre de
cercetare și unele organizații care pregătesc conferințe pentru studii, discuţii şi dezbateri
de subiecte precum importanța statului de drept, importanța jurnaliștilor de investigare
independenți, măsuri și programe de includere a tinerilor în societatea civilă. Deci, cum
ar fi responsabilitatea civică și democrația locală („la firul ierbii”), avem intenția de a
crește volumul acestora, deoarece considerăm că există un vid, în special la generația
tânără, de a discuta capacitatea de înțelegere de a fi productiv, concret şi pozitiv pe
viitor.
5. Vă mulțumesc.
Cu plăcere.
(continuare din pagina 13)
Societatea civilă şi democraţia locală în România
***
Ce zic americanii de scanările biometrice?
Studiul Centrului de Cercetare Pew a concluzionat că americanii sunt din ce în ce
mai confortabili cu fața scanată.
Americanii din ce în ce mai mult nu se îngrijorează (decât pe ici pe acolo, se exprimă
câte-o nemulțumire, dar fără justificare) la ideea scanărilor biometrice și a tehnologiei de
recunoaștere facială, cel puțin atunci când vine vorba de utilizarea instrumentelor de aplicare
a legii din SUA.
Ultimele statistici apar sub forma unui studiu al Centrului de Cercetare Pew lansat
la începutul lunii septembrie 2019 care a constatat că 56% dintre americani au încredere
în agențiile de aplicare a legii din SUA să utilizeze tehnologia de recunoaștere facială în
mod responsabil. Alți 59% dintre americani au considerat că este acceptabil ca forțele de
ordine să folosească tehnologie de recunoaștere facială în spațiile publice, dacă tehnologia
este utilizată pentru a evalua potențialele amenințări la adresa securității.
Cu toate acestea, studiul indică faptul că publicul are o încredere substanțial mai
mică în tehnologie pentru a fi utilizat în mod responsabil de companiile tehnologice (36%)
sau agenții de publicitate (18%).
„Adolescenții consideră că este acceptabil ca forțele de ordine să folosească
recunoașterea facială pentru a evalua amenințările de securitate în spațiile publice în raport cu
americanii în vârstă”, a spus Aaron Smith, directorul Pew Research Center. „În mod similar,
cote mai mici de adulți negri și hispanici decât albii consideră că utilizarea tehnologiei de
recunoaștere facială de către forțele de ordine este acceptabilă și același lucru este valabil și
pentru democrați, comparativ cu republicanii.”
”Ce vă zic vouă, zic tuturor: Vegheați !” v-o spun eu pentru că de fapt a spus-o
Domnul Isus (Marcu 13:37).
(continuare din pagina 5)
de Nelu Ciorba =