4 / 24
In Memoriam
4
ROMANIAN TIMES
„Căci Tu nu eşti un Dumnezeu căruia să-I placă răul; cel rău nu poate ... lângă
Tine. Nebunii nu pot să stea în preajma ochilor Tăi; Tu urăşti pe cei ce fac ...,
şi pierzi pe cei ...; Domnul urăşte pe oamenii care varsă sânge şi înşală”
(Psalmii 5:4-6)
(Completaţi textul folosind soluţiile marcate cu raster)
Orizontal: 1)
? ─ A trage din ţigară.
2)
Deopotrivă ─ Prezintă pierderi de lichid
în circulaţie.
3)
Ziarist ─ Aici e ceva necurat!
4)
Domeniu de cultură
(pl.)
─
Merge cu corespondenţa
(pl.)
.
5)
Un lied care nu se mai termină! ─ Petrecere
câmpenească
(pl.)
.
6)
Element negativ
(fem.) ─
Aflat în opoziţie.
7)
Zece!
─Ajutor pentru memoria actorilor.
8)
Element de
destindere ─ Nici mie, nici
lui ─ Perioadă de studiu.
9)
Are o existenţă obiectivă
(masc. pl.)
─ A face o
descoperire.
10)
Ambalat.
Vertical: 1)
Act necesar pentru recunoaşterea copiilor
(pl.).
2)
Exemplu
de
slăbiciune
(pl.)
─ Alb-gălbui.
3)
Act de infracţiune ─ Purtat pe umeri.
4)
Unge
pe unde trece ─ E uns! ─ Dat în deschidere la cântare.
5)
Sporturi de apă
(adj.
sing.)
.
6)
Cadre pentru tablouri ─ A exista.
7)
?
(neart.).
8)
Începe numărătoarea
─ Repus ... în drepturi! ─ Acut!
9)
?
(sing. fem.).
10)
Nu-s de crezut ─ Pornit din
loc.
Dicţionar:
LIE.
PSALMII (8)
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
Dezlegarea careului din numărul precedent:
FARISEI
Orizontal: 1)
HASIDEENI – TUT.
2)
UDI – INVIERE – R.
3)
LUMINA – CEASCA.
4)
ALE – A- POCIT – D.
5)
TOP – IAD – TEFI.
6)
GEN
– ACVILA – AT.
7)
AR – CN – EMA – CLI.
8)
MIRACOL – MOISE.
9)
A – ABOM – CARTE.
10)
LAZAR – MATEI – M.
11)
IZOLARE – AI
– LI.
12)
EZRA – LAN – OBOL.
13)
LEI – FATARNICA.
Victor Martin
(continuare in pagina 10)
În 2011, când l-amvăzut peRegeleMihai vorbind în faţa
Parlamentului României, la aniversareaMajestăţii Sale,
am înţeles ce căuta regalitatea pe lume. Unii au aşteptat
atunci un discurs fulminant, în care Regele să răzbune
deceniile de pribegie şi umilinţele suferite chiar după
Revoluţie. Dar Majestatea Sa nu avea niciun război
personal, pentru că niciodată, am înţeles atunci, regii nu
se reprezintă pe ei înşişi.
Faţă de alţi lideri, cum spunea un eseist englez, regii nu
sunt aleşi de popor, deci nu se remarcă prin ambiţie sau
prin voinţă de putere, nu au obsesia de a domina, nu se
luptă pentru câştigarea simpatiei. Regii reprezintă, ei sunt
un memento al imaginii unui timp apus, unde valorile nu
sunt cuvinte și unde oamenii sunt cu adevărat purtători ai
unor valori. Cred că republicanii inteligenţi au înţeles că nu
trebuie să se sperie, regalitatea nu guvernează, ci reprezintă
ceea ce nu se vede, ceea ce nu se poate pipăi: statul, națiunea,
spiritul și cele mai importante valori. Acestea sunt păstrate
în lumea aproape metafizică a aristocrației, iar regii sunt
slujitorii acestora. Regalitatea nu intră în luptă cu nimeni din
societate, deci ea este cea mai potrivită instituție a tuturor.
Regele nu vrea puterea, pentru că o are.
Am fost de câteva ori oaspete al Familiei Regale a
României şi de fiecare dată am simţit că intru în altă lume.
Eu, republican convins, crescut în lumea simplă a satului
năsăudeam, simţeam că regăsesc lumea fără de falsuri
a copilăriei şi armonia cu natura. Nimic nu era strident,
vorbeam despre atacurile la adresa familiei regale şi nimeni
nu se impacienta, existao înţelegere superioară a suferinţei, o
mare înţelegere a prostiei sauvulgarităţii. FamiliaRegelui nu
percepea să dea drepturi la replică sau să răspundă aberaţiilor
prin care oamenii erau manipulaţi. Nimic revendicativ
Cu regalitatea nu-ţi poţi face selfie
sau revanşard, nimeni nu era etichetat ca vinovat pentru
surghiunul de decenii sau pentru mojicia postcomunistă.
Am regăsit la Familia Regală o asumare a tragicului şi o
conştientizare a istoriei dincolo de ceea ce este omenesc.
O etică a suferinţei trăite cu seninătate şi candoare şi o
superioară înţelegere pentru cei care considerau regalitatea
ca pericol şi o transformau în țintă. În plus, o încredere
foarte mare în revelație, în trezirea conştiinţei poporului
nostru. Dar oamenii au fost transformaţi într-o turmă,
abrutizaţi constant, au ieşit din comunism traumatizaţi şi
sunt uşor de manipulat, încercam eu timid să curm această
naivitate. Ce faceţi dacă românii nu se vor trezi niciodată,
dacă nu vor înţelege nimic din istoria care le-a fost ascunsă
şi falsificată timp de decenii. Mereu răspunsul pe care îl
primeam de la oricare dintre membrii Familiei Regale era
dezarmant de simplu: noi trebuie să facem tot ce putem
pentru România, deoarece aceasta este misiunea noastră.
Am înţeles atunci că regalitatea nu face o tranzacţie cu
poporul şi ţara, nu dă credinţă contra iubire, că familia
regală există şi spune prin chiar existenţa ei o poveste
despre ființa de lumină a ceea ce are mai bun un popor.
Se spune că, atunci când Regele Mihai, copil fiind, a fost
înştiinţat de guvernantă că a murit bunicul Ferdinand şi că
este deja rege ar fi întrebat:
mă vor lăsa să mă joc ca şi
până acum, nu-i așa?
Regalitatea spune o poveste despre ţară, ţine poporul în
jurul unei poveşti frumoase sau tragice. Ultima poveste
pe care o spune familia şi Regele Mihai este o poveste
tristă, povestea exilului şi a părăsirii familiei lui de
către marile familii ale regilor europeni, răvăşite şi ele
sau dezorientate de cel mai mare război al lumii. De
aceea, în Parlament, când s-a adresat românilor, regele
mi-a părut ca un copac singur, într-o câmpie pustiită de
furtună, dar singurul rămas în picioare.
Am scris, emoționat, în noaptea care a urmat, în jurnalul
meu că l-am văzut pe Rege singur, aproape absent,
înconjurat de baroni locali și ciocoi de rit nou care se
înghesuiau să-și facă poze cu telefonul în preajma Regelui.
Avea mâinile sale lungi căzute firesc, ca două aripi ale unui
pescăruș obosit de pribegii lungi. Se uita peste acea lume
pestriță care-l înconjura și nu se amesteca cu ei. În cei 90
de ani de viață, ştia deja multe despre noi, poate mai multe
decât noi înșine. Palmele sale mari erau parcă asemenea
celor pe care le au țăranii români, chiar dacă Regele nu
a lucrat niciodată pământul. Văzând naturalețea cu care
acceptă această întoarcere acasă, mi-am adus aminte
de niște albume cu fotografii ale Regelui din tinerețea
sa, în care apărea în salopetă și plin de uleiuri lucrând
sub un Rolls Royce moștenit de la bunicul lui. Nu a fost
niciodată un rege războinic, a fost mai degrabă un rege
inginer care, cred eu, a încercat să repare România, în
timp ce unii furau pe partea cealaltă piese. Văzându-l
cum se îndepărtează, am avut sentimentul că regii au
destinul popoarelor lor. În cazul Regelui Mihai cred că
se prefigurează destinul nostru european. Regele Mihai
a pribegit prin lume peste șase decenii, poporul său și-a
început de câțiva ani pribegia prin Europa și nu știm
dacă va mai găsi cărarea întoarcerii acasă.
Aristotel spunea că monarhia este cea mai bună formă
de guvernare dacă o comparăm cu formele celelalte,
aristocraţia şi democraţia.Dacăaristocraţiapoartă însine
pericolul oligarhiei şi democraţia pe cel al demagogiei,
monarhia poate degenera uneori în tiranie, dar rămâne
cea mai acceptabilă. Dacă astăzi monarhiile nu mai
pot degenera în tiranii, democraţiile, deşi la modă, sunt
bolnave de demagogie.
Am înţeles cu timpul ca antonimul la monarhie nu este
republica, ci barbaria, vulgaritatea, forţa distrugătoare a
vulguluidezlănţuit, indiferent înceconceptepolitologice
sau sociologice îmbrăcăm demagogiile de masă. Pe de
altă parte, regalitatea nu este legată doar de trecut, ea este
doar firul de aur care leagă trecutul de prezent şi cărarea
subţire prin ceaţa unui viitor care pare tot mai nesigur
pentru oamenii care, amăgiţi mereu de demagogi, nu
mai ştiu în ce să creadă şi nici dacă există viitor. Mă uit
în sondajele de opinie şi văd cum românii parcă înţeleg
tot mai bine ce este Casa Regală. Nu sunt sigur, ştiu
că mulţimile sunt instabile, sunt emoţionale şi uşor de
deturnat, dar când sondajul IRES arată că 61% spun că
au încredere foarte multă şi multă în Casa Regală este
un semn că regalitatea s-a întors acasă. Când oamenii
spun că regalitatea le trezeşte un sentiment de respect şi
de încredere, înţelegem că suntem în faţa instituţiei care
a urcat încet pe primul loc în clasamentul instituţiilor.