7 / 24
ROMANIAN TIMES
7
Meditații est-etice
De la bun început: o privire, oricât de simplă, aruncată
fie asupra condiției femeilor în general, dar mai ales
asupra condiției femeilor scriitoare din România
acestui mileniu, nu trebuie să fie un exercițiu gratuit.
Pentru că în astfel deminimalizări sau abordări gratuite,
minimalizatoare, futile ori lipsite de taxinomii valabile
și de soluții viabile rezidă adesea demersuri energofage
și cronofage care nu folosesc nimănui. Mai ales într-o
lume în care discriminarea este încă la ea acasă, cu toate
că și-a rafinat mijloacele, retorica și logistica.
În România, ca peste tot în Uniunea Europeană,
discriminarea de gen este ilegală. Însă distanța de la
declarativitateadedrept,formală,șiaplicabilitateaînfapt,
deosebit de perturbată, este imensă. Lumea scriitorilor
români e dominată de grupuri de influență, de autoritate
și de presiune masculine și masculocrate, care exercită
controlul și coerciția, influența economică și morală,
administrativă și juridică, adesea în mod discreționar și
nu în puține cazuri de-a dreptul neostalinist, producând
victime în ultimii ani. Aceste grupuri preponderent
masculine domină, cu rare excepții – și nu în urma unor
selecții riguros meritocrate, ci prin strategii de control
politic și oligarhic și prin apropriere sălbatică a puterii
politice, administrative și oculte -, viața (când violentă,
când vegetativă) breslelor literare, amajorității mediilor
universitare, a celor mai multe dintre edituri sau reviste
ori cluburi, cenacluri și cercuri de literați, chiar și a
societății civile și a timidelor ONG-uri. Nivelul actual
real este dominat în România de expresii instituționale,
profesionale și morale care nu respectă principiul de
egalitate a șanselor de afirmare a femeilor scriitoare și a
bărbaților scriitori.
Ceea ce intervine adesea și în Uniunea Europeană în
chestiunea inegalității dintresexe, nunumai înRomânia,
este efectul cunoscut sub numele de
Efectul Matei
și
care acționează și asupra femeilor scriitoare din lumea
românească plecând de la cuvintele Evanghelistului:
«
Celui ce are i se va mai da, celui ce nu are i se va lua și
ceea ce are
». Extrapolând, cei ce au dreptatea și puterea
Angela FURTUNĂ
de partea lor își vor consolida puterea și mai mult, iar cei
cenu leau, vorfisupuși eternei damnări.Deaici, deducem
mecanismele de definire a vulnerabilității și a statutului
de etern persecutat produs de aceste vulnerabilități:
acești «
cei mai slabi și etern expuși exceselor tiranice
și totalitare
» sunt antropologic desemnați culturalicește,
printr-o ignobilă tradiție de clișee și de etichete. Există,
astfel, în lumea de azi, o binecunoscută scală aflată la
baza excluziunilor sociale: mai întâi femeile, în al doilea
rând evreii, urmați de persoanele cu dizabilități sau cei
cu discernământ redus, bâtrâni ori copii. Rezultatele unor
cercetări sociologice de autoritate precum cele semnate
de Judith Lorber (Professor Emerita of Sociology and
Women’s Studies at The Graduate Center and Brooklyn
College of the City University of NewYork) semnalează
și reconfirmă - general valabil, y compris pentru spațiul
românesc și cu privire specială și la condiția femeilor
scriitoare -, faptul că atunci
când femeile pierd firul
conducător al evoluției în carieră (cel mai adesea din
cauza maternității), ele încep să acumuleze (în cascadă,
n.m.) dezavantaje majore și nu mai pot ieși decât foarte
rar și în mod dificil din acest cerc vicios. Excluse din
cercul de prestigiu și de putere, ele se regăsesc adesea
în poziția de a-și asuma un nou început de viață
profesională și publică, însă de data aceasta în chip de
funcționari subalterni prea puțin respectați și oricum
prost remunerați
.
Există și în lumea scriitoarelor din România (la fel cu
lumile altor categorii profesionale unde se dau lupte între
genuri, fie în țară, fie în străinătate) cazuri evidente în care
femeile au încercat să supraviețuiască discriminărilor
și politicilor de anulare a șanselor personale. Dorința
femeilor a fost atât pentru a se afirma profesional, dar și
de a învinge oferta de condiții precare, de marginalizare,
de condamnare la eșec în carieră și de sărăcie. Ele au
îmbrățișat, uneori, ca strategie profesională, adoptarea
necritică a modelului masculin, model care își asumă
prea des și primordial lipsa de scrupule, competitivitatea
imoralășiagresivitatea.Majoritateafemeilorscriitoaredin
România, însă, e o lume tăcută și decentă, încă intimidată
de lipsa de garanții morale și valorice a competițiilor
oficiale: ele formează un relief social și profesional cvasi-
invizibil, o matrice literară a civilizației în expansiune, un
zăcământ bogat și de o concentrație intelectuală ridicată,
prin care literatura română și viața literară – variantele
feminine, fără rating prea mare, însă având cristalizări și
valori autentice – merg, totuși, fie și tăcut, mai departe.
Peisajul adaptativ e bogat și original. De la statutul
de femei furioase și non-conformiste, trecând prin
variațiunile oferite în mod bizar de stadiile de sociologie
dada
(ale libertății difuze), de psihologie domestică barocă
și de modernitate atitudinală sau de clasicitate morală,
ajungând până la femei resemnate, femei deconstruite
de post-modernitate și reîncarnate apoi prin sofisticate
metempsihoze sau devenind femei pur și simplu înțelepte,
oraculare, mergând cu pași mici și îmbrățișând lumea cu
privireaplinădegratitudineaceluidesemnatsăfie,invariabil,
învinsul iar nu învingătorul, multe din femeile scriitoare din
România mileniului actual duc războaie importante pentru
democrația românească, aduc victorii esențiale pentru
literatura română, instituie stări de pace acolo unde nimeni
nu mai vede soluții, și, ca element de progres, își asumă
libertatea împotriva tuturor spiritelor totalitare.
Poarta de intrare a femeilor în lumea literaturii rămâne
şi azi tabu, având adesea o cheie de alcov, de afaceri, de
hoinăreală prin cotloane exotice, de diplomație culturală ori
de algoritm politic, dar, din păcate, prea rar una de respect
critic şi de empatie onestă. Istoria şi teoria literară au rămas
multă vreme blocate în fața genului care bate cu delicatețe
în blindaj, obişnuit să mai ceară şi permisiunea de a exista.
Cu atât mai mult astăzi lucrurile sunt mai rapid decelabile,
căci istoriile literare contemporane nu mai constituie doar
un mijloc de a investiga literatura şi de a încerca să găsească
matca cea mai convenabilă diverselor fenomene literare.
Suprareprezentate, istoriile literare de azi selecționează
drastic şi, nu o dată, foarte misogin, rigidizează pedagogiile
şi deservesc scopuri de inițiere sau de globalizare a unor
idei. Orice efort de sinteză efectuat în magma istoriilor
literare recente a afectat în primul rând literatura minorilor, a
minoritarilor cu ștaif, printre care deja scriitoarele figuraseră
de la bun început drept capitol de nişă, abordat cu rețetă
sexistă şi cu metodologii exclusiviste. În aceste condiții,
şansele scriitoarelor de a fi luate în serios şi de a figura
în noile istorii literare, care seamănă uimitor de mult cu
ghidurile turistice, scad şi mai vizibil.
Există un prim beneficiu cucerit deja de aceste luptătoare
cu morile de vânt: feminitatea purtătoare de armură,
resimțită acum ca un feminism drapat în voal, e
en vogue
,
e seducătoare până și pentru unii misogini plictisiți care dau
tonul în geotectonica masculină.
Toată lumea simte nevoia unei schimbări. Sau măcar a unei
iluzii noi. Toată lumea știe că specia umană e singura în
care manipularea asupra monopolului de gen funcționează,
fie și cu sacrificarea temei supraviețuirii în chip de cultură
eroică.
Angela FURTUNĂ
Decembrie 2017
Despre femei, iluzii și Efectul Matei
Moto:
« Si l’on dit que les hommes oppriment les femmes, le mari s’indigne, mais le fait est que c’est le code
masculin, c’est la société élaborée par les mâles et dans leur intérêt qui a défini la condition féminine sous une forme
qui est à présent pour les deux sexes une source de tourments. »
(Simone de Beauvoir)
CENTENAR ROMÂNIA
Povestea Dragomirnei, o mărturisire eroică despre românism
Acum 430 de ani, în anul1587, începe Povestea Dragomirnei,
când apare menţionat în documente că diacul Ilie, fiul lui Ioan
Crimca, primeşte de la Petru Şchiopul moşia Dragomireşti.
În același an, Ilie Crimca se retrage la Mănăstirea Putna şi este
călugărit, purtând numele de Anastasie. Va deveni Mitropolit și
va ridica Mânăstirea Dragomirna.
Complexul mănăstiresc este
format din Biserica Pogorârea Sfântului Duh, Paraclisul Sfântul
Nicolae, Egumenia, Trapeza şi Zidul de incintă.
Interiorul Mănăstirii Dragomirna din judeţul Suceava găzduiește
și Biserica Pogorârea Sfântului Duh, considerată ca fiind ceamai
înaltă şi cea mai strâmtă biserică ridicată vreodată. Lăcaşul de
cult este construit în formă de navă şi are o lungime de 35 de
metri, o lăţime de circa 9,5 metri şi o înălţime de aproape 42 de
metri.
De-a lungul timpului, Mănăstirea Dragomirna a fost atacată și
jefuită de mai multe ori de cazaci şi tătari.
Dincolo de frumuseţea peisajului, de neobişnuitul locului,
ceea ce produce o impresie de neuitat, este eleganţa ciudată a
monumentului, cu rigori geometrice de mare rafinament, cu
o siluetă unică prin proporţiile şi unitatea volumului, dintre
toate celelalte monumente moldoveneşti medievale. Nicolae
Iorga vorbea despre frumuseţea fără pereche a Dragomirnei,
despre măreţia ei şi despre impresia totală pe care o face asupra
privitorilor.
Mănăstirea Dragomirna a câştigat două importante premii
europene pentru restaurarea spectaculoaselor fresce medievale.
Proiectul de restaurare a frescelor din secolul al XVII-lea din
Biserica Dragomirna, judeţul Suceava, a primit la Viena, marele
premiu pentru conservarea patrimoniului cultural acordat de UE
şi de mişcarea Europa Nostra, precum şi premiul publicului, în
urma votului a peste zece mii de persoane.
ANGELAFURTUNĂ