6 / 24
CULTUR}
6
ROMANIANTIMES
VIATA PRINTRE PICATURI SI FARAMITURI…
(continuare in pagina 20)
Slavomir Alm]jan
Căderea în decepție este de fapt rodul seminței
înșelăciunii căzută într-un pământ prielnic. Precum sămânța
bună, decepția aduce rod însutit, în multe cazuri, precum
plantele perene, își întărește rădăcinile, dă naștere la o
adevărată invazie de buruieni nedorite, care fac ca tot travaliul
lucrătorului de pământ sa aducă roada puțină, de calitate mai
mult decât nesatisfăcătoare. Estenevoiecapământul invadat să
fie răscolit adânc pentru ca nici măcar o rămășiță din rădăcina
plantei nedorite să numai rămână in pământ. O rămășiță poate
aduce din nou pământul la starea lui de nerodnicie.
Dacă alunecarea în decepție este ascunsă, aproape
imperceptibilă pănă ce realitatea își arată dinții de fiară, ieșirea
din decepție este un proces violent, dureros, întotdeauna în
miezul ființei. Lupta împotriva ei este întodeauna printr-un atac frontal, întotdeauna pe viață
și pe moarte. Nu există ușă de compromis, nu există armistiții în acest război, nu există
tratate de pace atunci când vrei ca rezultatul să fie o izbândă. Capul șarpelui trebuie zdrobit
sub călcâiul determinării noastre de a trăi liberi în adevăr.
Sunt înclinat să cred că păcatul primordial al omului din Eden nu s-a produs intr-o
clipă. S-ar fi putut ca prima pereche din lume să se fi lăsat tărâtă într-o “desbatere” filosofică,
acolo la umbra dulce a pomului din mijlocul grădinii. Este posibil ca metoda maieuticii a
fost pentru prima dată aplicată acolo în Eden. Dacă ați citit măcar unul din dialogurile lui
Plato referitoare la bătăliile filosofice din Agora dar mai ales la metoda de desbatere a lui
Socrate veți ști cu siguranță la ce mă refer. Nimeni nu a putut rezista destoiniciei lui Socrate,
și oponenții lui au ajuns la sfârșitul desbaterii afirmând ceea ce au negat cu toată ființa lor.
Biblia ne spune ca
“Șarpele era mai șiret decât toate fiarele câmpului pe care le-a făcut
Domnul Dumnezeu”
(Genesa 3:1) Nici nu este greu de imaginat cumcă înaintea întrebării
finale trebuiau să fi fost multe alte întrebări care duceau la răspunsuri convenabile pentru
vicleanul șarpe. Întrebarea finală
“Oare a zis Dumnezeu cu adevărat “să nu mâncați din
toți pomii din gradina?””
(Genesa 3:1)
Desigur că șarpele nu a ezitat să “sublinieze” atributele lui Dumnezeu și bunătatea
lui care nu se poate să interzică omului accesul la rodul mărului din centru care era atât
de bun de mâncat și atât de plăcut la privit. Desigur că șarpele a condus prima pereche pe
DECEPȚII
(3)
potecile întortocheate ale logicii, din întrebare în întrebare, de la o schimbare a atitudinii
pană la o alta… Când schimbarea de miez s-a produs în om, șarpelui nu i-a greu să-
și arunce săgeata de moarte:
“Hotărât, că nu veți muri…”
(Genesa 3:4) De fapt
adevărata magnitudine a distrugerii se vede în faptul că omul nu a ripostat la îndemnul
la răzvrătire al șarpelui:
“Dar Dumnezeu știe că în ziua când veți mânca din el, vi se
vor deschide ochii, și veți fi ca Dumnezeu…”
(Genesa 3:5) Omul a subscris atunci, în
Eden, la uzurparea autorității lui Dumnezeu privitoare atât la faptul că El este singura
sursă de adevăr cât și la faptul câ El este singurul în care trebuie să credem… Ceea ce
Adam și Eva a ajuns să gândească este o rezonanță de din demult, din răzvrătirea lui
Lucifer:
“…Mă voi sui pe vârful norilor, voi fi ca Cel Preînalt.”
(Isaia 14:14)
Să nu ne înșelăm singuri, alunecare în decepție este mai acută decăt ne-ar
plăcea nouă să credem! Suntempe panta decepției mai des decât credem, ne lăsăm tărâți
mult prea ușor sub “pomul cunoștinței” în desbateri nu numai inutile dar și dăunătore…
Cugetul este cel care ne învinovățește deseori înaintea lui Dumnezeu. Un cuget
îngreunat de vinovăție va fi o sursă permanentă de neodihnă pentru sufletul omului. Un
cuget ingreunat va căuta să disece, să raționalizeze, să dezbată în căutarea unui refugiu
dătător de pace sau de aparența acesteia mai degrabă. Credința poate fi păstrată numai
într-un cuget curat, necurăția cugetului va duce implacabil la diminuarea crednței deci
la o viață plină de eșecuri, apoi la căderea de la credință.
“Porunca pe care ți-o dau fiule Timotei, după proorociile făcute mai înainte despre tine,
este ca, prin ele să te lupți lupta cea bună, și
să păstrezi credința intr-un cuget curat, pe
care unii l-au pierdut și au căzut de la credință
.”
(1 Timotei 1:18)
Un cuget întinat își va pierde puterea de a recunoaște voia lui Dumnezeu
specifică persoanei în cauză. Acest fapt va genera un fluviu de hotărâri pripite, contrare
voiei lui Dumnezeu. Mintea sau cugetul uman este inima unei relații dinamice cu
Dumnezeu.
“Vă îndemn fraților, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceți trupurile voastre ca
o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă
duhovnicească. Să nu vă potriviți chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceceți prin
înoireaminții voastre,
ca să puteți deosebi bine voia lui Dumnezueu
, cea bună, plăcută
și desăvârșită.”
(Romani 12:1,2)
Iubite cititor, dacă am înțeles bine toată oroarea decepției și groaza căderii în
decepție, dacă putem pune semnul egal între a ne lăsa alunecând pe panta decepției și
a ne răzvrătii împotriva celui Atotputernic, vom înțelege cu adevărat nevoia declanșării
unui război pe viață și pe moarte împotriva amăgirii sau decepției. Uneltele luciferice
întocmite să lucreze împotriva noastră sunt din ce în ce mai multe, din ce în ce mai
Ce rapid au trecut sarbatorile, nu? Le-am asteptat
mai mult decat au durat si ne consolam gandind ca asa e
in viata. De fapt viteza cu care depasim unele evenimente
nu e problema.
Apoi mentionand despre rapiditatea circulatiei
grauntelor de nisip in clepsidra zilnica trebuie sa
recunoastem ca beneficiem de avantajele unei circulatii
rapide in multe domenii. Ne vine foarte greu sa realizam
cum erau pe vremuri postalioanele cu cai ori cum zbura
porumbelul cumesajul rasucit la picior si cat de mult ii lua
pana ajungea la destinatie (daca mai ajungea…).
Informatia, marfurile, persoanele, totul de misca
astazi, dintr-o parte in alta, naucitor de rapid. Chiar daca
nu esti pasionat de istorie sau geografie probabil ai ramas incantat / uimit de perpetiile
exploratorilor si (deseori) intamplatoarele lor descoperiri. Ce realizam poate mai putin
este pretul uman platit pentru acestea. In vremea navigatorilor celebrii Magellan si Vasco
da Gama (anii 1450- 1510) corabiile ajungeau de obicei la destinatie (ori in alta locatie)
cu 10% din echipaj. De ce? Alimentatia deficitara in vitamine, lipsa ingrjirii medicale,
conditiile riscante de navigatie, toate contribuiau la decimarea corabierilor.
Istoria a inceptut sa se schimbe o data cu experienta capitanului britanic Peter
Rainier (muntele Rainier dinWashington State a fost numit inmemoria/cinstea lui de catre
prietenul sau, ofiterul britanic George Vancouver)
Prin anii 1790-1795 Rainier si echipajul sau au ajuns in India, nevatamati si chiar
mai sanatosi. Marfa lor de fapt le-a salvat viata. Ce-au transportat? Lamai. Astazi banala
vitamina C este pe buzele copiilor de la gradinitia. Numeroase boli, molime contactate
in timpul voiajului maritim au fost usor depasite cu cateva picaturi de vitamina C stoarse
direct de la sursa – dintr-o lamaie.
Istoria pare banala, simpla si cred ca are o aplicatie spirituala pentru noi. Astazi
fara a mai fi exploratori, navigam fiecare din cand in cand prin vremuri tulburi. Uneori
cateva picaturi de vitamine spirituale ne pot revigora fiinta si cataliza experienta intr-o
maniera neasteptata.
Experimentam deziluzia de a vedea toate bunele noastre intentii si hotarari de
inceput de an (de a citi mai mult, de a ne ruga mai mult, ne a ne inchina mai mult, de a
avea partasie mai multa) sabotate de varii situatii si nevoi iar raspunsul manifestat de cei
mai multi aduce o situatie si mai dezastruoasa: renuntarea, abandonul. Deviem usor de
la scopuri si principii, suntem usor de perturbat si in astfel de situatii cateva picaturi de
vitamine spirituale pot consolida o marturie ce sta sa alunce pe panta derizoriului. Nu sunt
avocatul unui timp scurt de partasie cu Dumnezeu si nici nu incurajez “fast food” spiritual
insa e bine sa realizam ca uneori cateva picaturi luate in criza pot ajuta mai mult decat
o galeata intr-o vreme tihnita. Domnul Isus a stiut asta cand a spus; “Duhul este plin de
pasiune dar trupul este nepunticios” (Matei 26.44).
Principiul spiritual la carema gandesc in acasta analogie cu vremea exploratorilor
este simplu. In toata aceste complicate situatii prin care trecem, in toate aceste ciudate
experiente pe care le parcugem la nivel individual, local, congrenational sau macro-
bisericesc, vad cateva ingrediente cheie ce pot asigura kit-ul de surpavietuire spirituala:
citirea Bibliei, rugaciune si slujirea.
Domnul Isus ne-a spus ca omul nu traieste numai cu paine ci cu orice Cuvant
ce vine din gura lui Dumnezeu (Matei 4.4)
Suntem intr-un bombardament mediatic in care absorbim uneori fara voie tot
felul de lucruri din jur; tot zgomotul acesta estomepaza cumva vocea lui Dumnezeu,
soaptele Duhului. Simti cum se scurge viata din tine si creste ingrijorarea (ingrijorarile)
lasandu-te atrofiat spiritual. Nu suntem imuni la ispite si renuntari de aceea in momente
de presiune avansata cei mai multi renunta la a cauta indrumarea lui Dumnezeu in
circumstantele vietii.
Cu cat te alimentezi mai putin din izvorul lui Dumnezeu, cu atat mai deshidratat
spiritual vei fi si pustie iti va fi umblarea/marturia.
Daca vrem sa suprvietuim in vremuri de incercare nu abandona citirea Bibliei,
rugaciunea si slujirea. Citeste macar un capitol, o portiune clar definita din Biblie. Daca
nu te poti ruga mult si variat, roaga-te macar o rugaciune. Una singura. Rosteste-o
specific intr-un singur domeniu. Nu amesteca mai multe subiecte. Un subiect pe timpul
de rugaciune pe care il ai.
Si apoi cat ai fi de ocupat si prins cu examene si munca, nu uita sa slujesti in
comunitatea in care esti. Daca nu esti cosmonaut gravitand undeva in jurul Pamantului
nu se poate sa nu ai o biserica prin zona in care traiesti. Daca mergi acolo, numerge doar
sa primesti ceva – cuvant de imbarbatare sau cercetare, o cantare, pastasie. Mergi sa dai
ceva, sa slujesti. Cauta acte mici de slujire ce pot face o mare diferenta in viata cuiva.
Unul din lucrurile ce imi displac este sa stau degeaba in trafic. Intotdeuan ma
gandesc daca nu cumva e vreo scurtatura pe undeva, sa ies, sa scap de aglomeratie…
(dehh, metehne de vechi bucurestean) La fel, suport greu samerg in parcarile aglomerate
in timpul sarbatorilor.
Recent eram in parcarea unui magazin alimentar si ma grabeam sa plec de
acolo cat mai repede. Pana sa ajung la masina este o cursa printre persoane si carucioare
pline, goale, stationate haotic. Incercarea mea de a ma misca rapid m-a pozitionat in
spatele unei doamne in virsta ce impingea un carucior plin cu alimente. Inainta dar
viteza dumneaei era cea a melcului. Am incercat sa o depasesc dar nu am reusit…In
cele din urma s-a oprit langa o masina si a deschis porbagajul iar eu am folosit fanta ce
se crease sa merg mai departe. Am ajuns la masina mi-am pus lucruile in ea si m-am
oprit. Mi-am dat sema ca toata graba mea era poate fara rost. M-am uitat inapoi si am
vazut-o pe doamna aceea incepand sa puna incet cumparaturile in masina ei. Viteza sa
era aceiasi de mai devreme.
M-am intors spre ea intreband-o daca are nevoie de ajutor. Mi-a zambit si a
raspuns ca desigur. Am ajutat-o sa termine, i-am dus carutul inapoi in magazin. Cand
m-am intors ma astepta sa imi multumeasca pentru tot ajutorul si timpul acordat ei. De
mult nu o mai ajutase cineva. Ammai stat apoi de vorba si mi-am dat seama inca o data
ca un act simplu de slujire poate schimba si insenina o experienta. Pentru mine n-a fost
mare lucru dar pentru ea a fost ceva insemnat.
(continuare in pagina 20)