8 / 24
Cultură
8
Rubrică îngrijită de Lucia McNeff
Virginia ZEANI
ROMANIANTIMES
Virginia Zeani, care a împlinit 87 de ani, povesteşte cum
a părăsit România în 1947 şi cum a devenit prim-solistă a
Operei din Roma. Soprana este cea care l-a descoperit pe
Luciano Pavarotti, „un tânăr înalt şi firav”.
VirginiaZeani,este unadintre celemai cunoscute soprane
ale secolului XX. Locuiește în America într’o casa din
Florida. De când e văduvă, iar fiul său s-a căsătorit şi
s-a stabilit în Italia, trăieşte singură pe coasta însorită a
Atlanticului, alături de câinele de companie, un bichon
frise de culoare albă. A fost colegă de generaţie cuMaria
Callas şi are un destin de film. În 2009, Sever Voinescu
i-a dedicat o carte: „Canta che ti passa”/„Cântă, că-ţi
trece!”. La 87 de ani, Virginia Zeani îşi ascunde cochet
înţelepciunea anilor sub un ton adolescentin: „Trebuie
să ştim să ne manevrăm singuri destinul, fără a simţi
pedeapsa care ne aşteaptă după moarte. Să ştim să
iubim şi să avem milă. Viaţa nu e numai a noastră, ci şi
a persoanelor din jur care ne iubesc”, spune, şi râde des
-„la cât am plâns în viaţă”. De-a lungul celor peste 30
de ani de carieră a cântat mai bine de 70 de roluri şi n-a
anulat decât două reprezentații.
În cartea scrisă de Sever Voinescu scrie că în fiecare
dimineaţă își bea cafeaua pe marginea piscinei.
Uneori se mai schimb] ritualul. În viaţă trebuie să te
reînnoieşti. Frumos este şi când apune soarele. Privind
cerul ai impresia că viaţa este eternă. Se gândește:
„Trebuie că acum sunt în Purgatoriu şi am să ajung şi-n
Rai, sper, cât mai târziu!”. (Râde)
Vi s-a povestit că la naştere urlaţi atât de tare încât
moaşav-adat sămâncaţi nişte zahărpe carepresărase
câţiva stropi de cafea. Credeţi că de atunci vă place
cafeaua?
Important este că am supravieţuit acestui gust incredibil!
(Râde)Afost riscant pentru că eramnăscută doar de o oră,
două... N-am aflat la ce oră m-am născut exact, în casă nu
exista un ceas. Mi s-a povestit doar că era întuneric afară.
Am crezut mereu în destin, cel pe care ni-l construim zi
de zi, cu inteligenţă şi cu voinţa de a trăi.
Era 21 octombrie 1925 când,a venit pe lume la
Solovăstru, în judeţul Mureş, iar într-o zi, s-a urcat pe
un vapor spre Italia, unde avea să devină una dintre
marile soprane ale secolului XX. Își amintește despre
momentul plecării:
Teroarea! (Râde) Eram însă, în acelaşi timp, animată şi
de speranţă. Studiasem enorm. La vârsta de 20 de ani
ştiam deja patru opere pe dinafară. Vezi, m-am pregătit
toată viaţa să fiu cântăreaţă, dar n-am ştiut cum se va
întâmpla. Şi, dintr-o-dată, cu ajutorul mai multor persoane
din România, am reuşit să plec. Îmi amintesc că doctorul
Draia, apropiat al lui Petru Groza, m-a ajutat atunci să
obţin 500 de dolari de la bancă. N-am mai avut ocazia
să-i mulţumesc pentru că nu l-am mai găsit nicăieri, şi-
au trecut 65 de ani... Am plecat spre Napoli din Portul
Constanţa, în februarie 1947, cu un paşaport de la Regele
Mihai.
Una dintre marile voci ale lumii, la începutul carierei,
tuşea cu sânge.
De multe ori am reuşit să cânt bolnavă... Am o şcoală
vocală specială.
Ce v-a ajutat să depăşiţi boala? Vocea a fost mai
puternică decât orice.
Puteam să fiu oricât de răguşită, dar când cântam ceva,
vocea se schimba. Ca acum, când vorbim. Aaaaaa... (n.r.
- vocea urcă şi se subţiază în timp ce soprana ia o notă
şi se aude limpede). Această depăşire, această reuşită este
rezultatul unui prost obicei: să cânţi aproape fără oprire!
(Râde) În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în
1945, un soldat rus a venit la noi acasă, noaptea. Sute de
femei fuseseră violate, rănite sau omorâte. Mama m-a
ajutat să ies pe o fereastră şi să fug. M-am ascuns într-un
lan de porumb şi am stat trei-patru ore cu pieptul lipit de
pământul
rece.Amfăcut atunci nişte complicaţii şi am stat
trei luni în pat fără să vorbesc.
30 de ani mai târziu, a fost nevoită să poarte ochelari,
după o noapte îngrozitoare, înainte înmormântarea
tatălui.
Părinţii mei plecaseră spre România, cum obişnuiau,
ca să-şi revadă prietenii. Era o seară de august, în 1971,
cântam „Aida”, în aer liber, la Roma, când am primit
o telegramă de la Vârşeţ, din Serbia: părinţii se află în
spital, răniţi. Făcuseră un accident de maşină pe drum.
Dimineaţă am luat un avion, am plecat la Belgrad şi de-
acolo am luat un taxi până la Vârşeţ. Am reuşit să-l văd
pe tata. Era grav rănit, dar doctorii nu mi-au spus nimic în
acea
seară.Amreuşit să vorbesc cu el. Şi acum îmi vine să
plâng, amintindu-mi cuvintele lui: „Scumpa tatii, tu ne-ai
dăruit un paradis şi noi îţi oferim acest infern!”. Adoua zi
plănuiam să-l duc la spital în Italia. La 7 dimineaţa, când
m-am dus la el, deja era în comă şi, în câteva minute, a
murit. A urmat o luptă cu regimul Ceauşescu, ca să obţin
toate aprobările pentru a-l îngropa în ţară. Iar peste zece
zile aveam o nouă premieră în Italia, la care nu puteam
să renunţ. Am plâns atât de mult în noaptea de dinaintea
înmormântării încât, a doua zi, nu mai puteam vedea.
Regimul Ceauşescu i-a creat probleme.
Timp de 16 ani n-am avut cum să-mi văd părinţii. Abia în
decembrie 1962 am întâlnit pe cineva la Londra care, în
schimbul unor sume de bani, mi-a adus părinţii în Italia.
InterpretarearoluluiViolettaValérydin„LaTraviata”
de Verdi e legendară. S-a diferențiat cu greu de Maria
Callas?
Am muncit şi nu mi-a plăcut să am „divisme”. Nu că aş
condamnape alţii care au făcut altfel...MariaCallas simţea
nevoia să aibă scandaluri. Şi-atunci, cred că fără să vrea,
a dus o viaţă foarte tristă, a murit la 53 de ani... Fiecare
soprană e diferită în Violetta Valéry. E ca o căsnicie cu
Verdi, niciuna nu poate fi la fel. Eu l-am interpretat pe
Verdi cu sensibilitatea mea, într-o cheie foarte romantică,
întrucât sunt o mare romantică! Am interpretat rolul timp
de 29 de ani şi nu m-am plictisit niciodată. Am căzut atât
de mult, la sfârşitul operei, când personajul moare, încât
artrita pe care o am acum e de la cât de mult am murit în
„La Traviata!”. (Râde)
A avut parteneri pe Domingo, şi pe Pavarotti. Care
dintre ei vă era mai drag ca om?
De Pavarotti mă leagă foarte multe! În 1956 cântam „La
Traviata” cuAlfredo Krauss. Şi în cor cine credeţi că era?
Tatăl lui Pavarotti. A venit la mine: „Am un băiat, are 20
de ani şi o frumuseţe de voce. Vreţi să-l ascultaţi?”. Pe
atunci, Pavarotti era un tânăr înalt, firav... După şase ani, a
cântat cu mine în prima lui „La Traviata”. Şi cu Domingo
m-am înţeles bine. Foarte mult am cântat, însă, cu marele
tenor Beniamino Gigli. Am debutat cu el în 1951, eu
aveam 24 de ani, el, 62. Şi când reuşea să mă îmbrăţişeze
pe scenă îmi şoptea: „Nu prea pot s-o fac bine fiindcă ne
despart 40 de ani şi 40 de kilograme!”. (Râde)
Când aţi ascultat prima dată operă
live
şi cât v-a
emoţionat?
Aveamnouă ani. Un văr care studia conservatorul m-a dus
să văd „Madama Butterfly”. Am plâns toată seara. Când
am ajuns acasă i-am spus mamei: „Uite, eu am să devin
cântăreaţă de operă!”. Mi-a răspuns: „Fii serioasă!”.
Dacă ar fi să folosiţi un cuvânt care vă caracterizează
şi cu care v-ar plăcea să rămână oamenii în minte, ce-
aţi alege?
Am căutat să aflu răspunsul la întrebarea: „De
ce amână tinerii căsătoria sau de ce ei chiar renunță să se
căsătorească?” chiar direct de la cei care fac această decizie.
Numărul, sinceritatea și deschiderea cu care tinerii răspund
la această întrebare pe multe bloguri, m-a șocat. Chiar vă
provoc să citiți pentru dumneavoastră răspunsurile tinerilor
la această întrebare. Vă va aduce lumină cu privire la acest
subiect și veți vedea planul celui rău de a distruge familia.
Dacă ar fi să reduc la un cuvânt răspunsul lor ar fi acesta:
egoismul. Din răspunsurile lor, eu nu cred că acești tinerii
L-au acceptat pe Domnul Isus ca Domn și Mântuitor. Dar
uitându-mă la aceste răspunsuri pot să îmi dau seama de
învățătură care este în lume despre căsătorie, învățătură care
se poate strecura chiar și între noi cei aleși (creștinii).
Un copil al lui Dumnezeu își subordonează eul,
dorințele și voința, lui Dumnezeu și recunoaște că numai
Dumnezeu știe ce e mai bine pentru viața lui. Un tânăr care
L-a acceptat pe Domnul Isus în viața Lui, va accepta planul
Lui Dumnezeu de a se căsători ca răspuns al legilor nescrise
din trupul, sufletul și spiritul lui.
Sănătateasocietății depindede sănătatea familie.
Noi știm bine acest lucru
. Ce se întâmplă cu o societate
care desființează familia, căsătoria și frumusețea relație
dintre unbărbat și o femeie, așa cuma creat-oDumnezeu
să fie?
Răspunsul este evident. Am văzut în repetate rânduri
în istoria omenirii cum decăderea națiunilor a fost precedată
de creșterea imoralității și devalorizarea ființei umane.
Dorința mea este ca cel rău să nu ne pună și
IDENTITATEA
(continuare din numărul trecut)
nouă, creștinilor, ochelarii minciunilor lui pe ochi, ca
să nu vedem realitatea așa cum este.
Am învățat până
acum că cel rău nu vine să spună ceva cu totul diferit de ce
spune Dumnezeu,
el doar strecoară un pic de minciună
ca să schimbe direcția noastră un pic, dar, mare
atenție, aceasta ne va schimba destinația finală.
Ceamai importantă decizie pe care toți oamenii
o fac în viață, este de a-L accepta pe Isus ca Domn și
Mântuitor, sau de a-L respinge. A doua decizie ca
importanță este de a-și alege un partener de viață sau
de a rămâne singuri.
Nu fac aici paralelă. A fi singur nu
este un păcat și unii chiar sunt chemați să fie singuri. Dar
alegerea soțului sau soție este a doua decizie ca importanță
în viață. Această întrebare este pentru părinți, bunici, lideri
religioși și orice persoană pusă în poziția de a da un sfat unui
tânăr în ce privește căsătoria: “Se merită pentru tinerii noștii
să amâne căsătoria, doar ca să se realizeze financiar înainte
de căsătorie, să fie confortabili, să-și termine toate școlile,
să aibă o viață ușoară și fără probleme?”. Oare nu acolo
în lipsuri, în nevoi, cei doi se unesc în rugăciune cel mai
bine, se apropie cel mai mult de Dumnezeu și unul de altul?
Pentru cei cu perii căruți, gândiți-vă fiecare cum ați început
viața. Nu sunt cele mai frumoase istorioare, pe care le lăsați
ca moștenire copiilor și nepoților, izvorâte din momentele
grele din viață? Mulți au început de la zero neavând mare
lucru,doaroîncrederenezguduităînDumnezeușiodragoste
fără margini pentru cel/cea cu care s-a căsătorit. De ce nu
ar fi asta valabil și pentru copiii noștrii?
Avem nevoie de
familii care știu ce înseamnă încrederea și dependența
de Dumnezeu, sacrificiul personal și renunțarea la sine.
În multe feluri, căsătoria este asemănată cu relația
dintre Cristos și Biserică. Căsătoria implică renunțare la
sine și dragoste sacrificială. Cei doi vor înfrunta furtunile
vieții împreună, indiferent de încercările sau dificultățile pe
care le vor întâmpina în viață. Căsătoria este opusul
egoismului.
Dumnezeu este preocupat mai mult
de caracterul nostru decât de comfortul nostru.
Noi părinții trebuie să ne gândim în acelaș fel la copiii
noștrii. La ce le-ar ajuta o viață de confort și lux dacă nu
ar trăi viața pe care Domnul o are pregătită pentru ei?
Sănătarea societății de mâine, depinde de educația
pe care o dăm astăzi tinerilor noștri. Vor fi ei gata să
zidească familii bazate pe principi biblice, să nască și
să crească copii și să se dăruiască pe sine ca exemplu
vrednic de urmat?
Noi trebuie să încurajămnoua generație să facă
pasul căsătoriei și dacă și-au găsit persoana potrivită,
să nu amâne căsătoria, doar că e la modă. Am auzit în
nenumărate rânduri, mă regăsesc și eu aici, de tineri care
au fost descurajați de părinți să se căsătorească sau să
amâne căsătoria. Am auzit de tineri căsătoriți, cărora le
este greu să le spună părinților că așteată un copil sau că
mai așteaptă un copil, de groaza că vor fi certați; și asta
sub pretextul că le va fi greu. Dumnezeu a dat poruncă
celor doi să nu rămână singuri ci să aibă copii. Biblia
spune: “Ca săgeţile în mâna unui războinic aşa sunt fiii
făcuţi la tinereţe. Ferice de omul care îşi umple tolba de
săgeţi cu ei!” (Psalmul 127: 4,5).
Mă întreb oare agenda cui o urmează cei care
descurajază căsătoriile și nașterea de copii? Nu cumva
încearcă cel rău să întunece chiar și gândirea noastră ?
Oare nu este și aceasta o capcană a celui rău de a distruge
omenirea pe care el o urăște cu desăvârșire?
Există un fenomen de masă care a cuprins
România,America șimulte alte țări, care trebuie analizat.
Părereamea personală este că acest fenomen de a amâna
(continuare în pagina 20)
(continuare în pagina 20)