Romanian Times | Februarie 2018

6 / 24

CULTUR} 6
ROMANIANTIMES
A CREDE CU CREZ
(continuare in pagina 7)
Slavomir Alm]jan
Am scris cândva despre singurătate ca o dramă, ca o tragedie
personală... Deși finalitatea subiectului discutat, la nivel
personal, este devastatoare nu numai pentru persoană dar are
efecte nespus de malefice în context social, originea acesteia
nu este una lăuntrică și strict personală. Singurătatea este locul
gândului ascuns... Singurătatea este cuibul unde nu numai
fapta dar și cauza ei sunt concepute și aduse la o maturitate
devastatoare. În context social degenerarea caracterului nu
se produce întotdeauna vizibil ci doar efectele acesteia pot fi
cuantificate printr-o observare atentă și responsabilă. Asta nu
știam atunci...
Pecândrevizitam, nudemult, paradoxurilemecanicii cuantice,
lucrurile legate de meditațiile mele privind singurătatea au
început să evolueze într-o altă direcție. Ceea ce a stârnit aceste gânduri este paradoxul
observației. Ideea generală este că observația alterează realitatea (?!). De fapt apariția
conceptului de paradox în domeniul cuanticii este cauzată de neputința paradigmelor
algebrice și ale fizicii de a explica existența. Una din paradigmele acestea este observarea...
Obiectul nu există decât atunci când e studiat sau „văzut”conformacestui paradox... De fapt
nu mi-am pus în gând să explic paradoxurile fizice și nici măcar nu pretind că aș fi putut
face asta dar am descoperit o metaforă/mister care poate fi aplicată la tema pe care încerc
s-o abordez acum: singurătatea.
Odramă a sufletului, când vorbimde singurătate, pare a fi ea însăși un paradox. Cine o poate
pătrunde? Cine o poate măsura. Vedeți, există efectele ei și uneori pot fi prevăzute chiar.
Imaginează-ți că te trezești dintr-odată în mijlocul unei mulțimi care nu te vede. Încerci să
le atragi atenția in toate felurile dar continui să nu fi văzut. Spargi o vitrină, răstorni coșurile
de gunoi... Mulțimea va vedea toate acestea dar tu vei fi în countinuare nevăzut. Universul
pe care tu îl vezi nu există. Clar, nu?
Îți amintești de prietenii de cândva, persoanele în jurul cărora erai și te bucurai de propria
ta existență? Desigur! Tu ai devenit tu, o persoană unică datorită interacțiilor cu ei atât la
Stins din Privire în Privire (1)
Drama singurătății
suprafață cât, mai ales, în profunzime. În mijlocul lor tu ai devenit o poveste nu doar un
cuvânt fără context.
Îmi amintesc un vis din care m-am trezit profund tulburat. Se părea că eram într-un loc
public cu mulți oameni în jurul meu. Eram îngrozit că nu știam cine sunt, care-mi este
numele, unde sunt și de unde vin. Ciudat, exista într-un fel ciudat conștiența că exist.
Alergam în mulțimea aceea de la om la om, de la clădire la cladire, căutând ceva din
mine acolo. Conștiința de sine nu mi-a folosit la nimic. La întrebările mele, cei la care
alergam cu întrebările nici măcar nu păreau că se uită la mine ci într-un gol dincolo
de mine. Deși viața din mine ardea, lumânarea vieții din mine era stinsă din ochii
lor. Probabil că în mințile semenilor cunoscuți mie exista o inegalitate în ecuație, un
paradox or ceva deranjant pentru confortul lor intelectual. Poate că în ecuația perfectă
prezența mea și a ta a fost doar o iritare, o iritare necesară pe altarul echilibrului sau un
cuvânt în context care dădea înțeles întregimii textului. Este de neînțeles cum așa zisa
„evoluție” a ființei umane este rareori văzută în contextul societății și societatea este
rareori văzută prin prisma relației dintre om și om. Vorbim, și deseori aiurea, despre
„clase sociale” și rareori despre individ. Este posibil că starea actuală corespunde unor
anume interese ale unor anume puternici și puțini. Despre singurătate și depresii or
alte dezechilibruri mintale se vorbește iarăși fără context unde omul ca individ este
doar o entitate matematică într-o statistică. Am meditat îndelung la una dintre cele
mai dezastruoase stări de fapt în viața multora dintre noi; singurătatea. Voi face însă o
referință la un articol curajos apărut în New York Times intitulat Social Interaction Is
Critical for Mental and Physical Health. Autorul citează pe Emma Sepala: „ cercetarea
sociologică a arătat cămai mult de 25%dintre americani nu aveau pe nimeni în care să
se încreadă. Ei nu aveau un prieten apropiat cu care să se simtă confortabil să împartă
o problemă personală.” Articolul se încheie cu un alt citat al Emmei: „Pentru cei care
caută un stil de viață care promovează sănătatea, nu este suficient să te concentrezi pe
consumul de legume și disciplina exercițiilor regulate.” Dr. Seppala sfătuiește: “Nu
uitați să vă conectați”.
is-good-for-you.html
Deși util, articolul se limitează doar la aspectul unilateral al omului și nu la o reciprocitate
dintre individ si grup.Vedeți, demulteori nudorințade conectare esteproblema ci grupul
care refuză conecția și refuzul este scuzat prin „compatibilitate”. Și asta, cititorule, poate
să-mi fie scuză pentru o largă doză de cinism. Vedeți, este atât de ușor, în contextul de
mai sus să confunzi compatibilitatea socială cu interesul mai mult saumai puținmeschin
al grupului. Acelaș „principiu” se aplică nu numai la acceptare ci și la epurare. Părerile
diferite sau contrare paradigmelor prin care „gândește” grupul sunt elementele care te
descalifică de atenția care pe drept ți se cuvine. ”Grouptink” este, după părerea mea,
o anomalie socială prin gândirea individului trebuie să fie expresia „gândirii” grupului.
Într-un fel profetic aproape, Benjamin Franklin spunea “If everyone is thinking alike,
then no one is thinking.”
Defaimarea credintei crestine si a unor afirmatii
ce tin de ea, nu este nimic nou. Abundenta unor astfel
de ridiculizari in media si-n “piata publica” are cumva
efectul de a-i timora pe cei credinciosi, de a-i impinge
sa stea numai in lacasurile lor de cult. In ultimele luni
am avut ocazia de a interactiona prin intrebari, scurte
meditatii si texte cu ceea ce este cunsocut drept Crezul
Apostolic – un sumar al credintei crestine ce a fost
enuntat inca din primele secole crestine. In forma si
fond este cunoscut si intonat in multe comunitati
crestine in timp ce altele decid sa-l ignore in totalitate
pentru ca nu este parte a inspiratiei divine, a Bibliei. Un
credeu nu se poate compara cu Biblia in importanta,
nu doreste a submina autoritata Scripturii in viata bisericii si nu trebuie ignorant
din aceste premize. In contextul unor atitudini potrivinice credintei crestine, aceste
afirmatii/declaratii/marturisiri pot ajuta si defini mesajul crestin.
Crezul este un sumar al unor adevaruri pe care Biblia le exprima. Etimologic
cuvantul vine din Latina - credo – si se doreste a fi o scurta/concluziva declaratie de
credinta (personala si/sau colectiva). Plecand de la Crezul Apostolic am rasfoit istoria
si am gasit si alte enunturi de aceiasi forma ce au aparut in crestinatate si care au
accentuat, definit luari de pozitie favorabile dezvoltarii normale ale credintei crestine,
de-a lungul vremurilor.
In lumea (neo)protestanta exista varii opinii ce nu incurajeaza sau evidentiaza
imporanta crezului crestin (ca si formulare / afirmatie publica) in relatia lor cu
Dumnezeu, dorind a promova doar Cuvnatul lui Dumnezeu. Frumos, insa paradoxal
aceste pozitii predispun mai mult la erori doctrinare.
Alti oameni percept insiruirea de concepte doctrinare drept declaratii reci,
simple, seci formule teologice. Dar nici una din aceste marturisiri de credinta nu
a aparut pentru a fi rostite mecanic sau a inlocui citirea sau interactiunea cu Sfanta
Scriptura. Chiar in ambalaj liturgic credeul este un suport ce accentueaza si nu
inlocuieste.
Apostolul Iuda in cadrul concisei sale scrieri ii incurajeaza pe crestini
sa se instruiasca pe ei insisi si familia lor in credinta ce a fost data sfintilor. Una
din tendintele ce devalizeaza crezurile crestine (Crezul de la Niceea sau Crezul
Apostolic, de exemplu) este compararea lor cu Biblia. Surprinzator Biblia contine
situatii in care formularea unor credeuri este permisa si chair incurajata. In Vechiul
Testament natiunea Israel isi marturisea public credinta in Dumnezeu prin ceea ce
a fost definit ca Shema: Asculta, Israele! Domnul Dumnezeul nostru este singurul
Domn. Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau cu toata inima ta, cu tot sufletul tau si
cu toata puterea ta. (Deuteronom 6:4-5 si mai departe). Aceasta afirmatie era parte a
inchinarii personale si colective pentru evreul credincios si evidentia porunca de a-L
cinsti, onora, respecta pe Dumnezeu - si doar pe El -, ce a facut El pentru a aduce
eliberarea din robie si traseaza cateva idei ale raspunderii umane – prin dragoste,
ascultare si credinta - in fata Bunatatii divine.
In vremea bisericii primare cateva din aceste credeuri s-au imbinat in
practica liturgica si prezinta reflexii ale unor texte nou-testamentale - 1 Tesaloniceni
4:14, 2 Corinteni. 5:15, Romani 4:25, Apocalipsa 2:8. Aceste marturisiri de credinta
au circulat in primele secole ale bisericii fiind rostite in context eclesial si public
avand menirea de a aminti unei audiente ce nu avea acces usor la texte sacre despre
cine este Dumnezeu, cum a fost Isus Christos Dumnezeu si Om si mai ales cum
oamenii pot celebra dragostea lui Dumnezeu in inchinarea comuna si personala.
Reafirm ca aceste credeuri nu au avut intentia de a submina autoritatea
Bibliei. Apostolul Pavel a facut cateva din aceste declaratii de credinta in scrierile
sale (1 Corinteni 15:3-5, 11:23-26; 2 Tesaloniceni 2:15). Isus insusi in cartea
Apocalipsa spune bisericii sa pastreze si sa creada tot ce a fost spus, auzit prin cei
care au fost partasii evenimentelor din jurul Invierii (Apocalipsa 3:3).
In mod ultim, Biserica priveste la Scritura ca ultima sursa de autoritate
doctrinara si marturiseste, afirma ceea ce Dumnezeu a infaptuit prin Isus Christos.
Aneglija aceste lucruri ne-ar aduce in pozitia de a reinventa roata si de a pierde ceea
ce crestinii au experimentat de secole. Parcurgerea oricarui credeu trebuie facuta cu
Biblia in mana, in deplina cunsotinta de ceea ce Biblia invata si proclama pentru ca
aceste afirmatii ale credintei crestinte sumarizeaza rascumpararea sufletului uman si
ne ajuta sa ne inchinam inaintea lui Dumenzeu.
Credeul rostit si memorat avea menirea de a il ajuta pe crestin sa inteleaga
mai mult despre Dumnezeu. Cu cat stim si exprimentam mai mult din/despre
Dumnezeu cu atat inchinarea si dragostea noastra sunt curate prin clauzirea Duhului
Sfant.
Astazi beneficiind de avantajele tehnologice intelegem mai putin din
tensiunea acelor vremuri si nu este o prea mare problema se citim, cautam si
studiem Biblia. In vremea de inceput, scrisorile pauline – de exemplu - ce aveau
sa fie incorporate in canonul Scripturii erau greu accesibile si de aceea afirmatii
precum “Cel ce a fost arătat în trup a fost dovedit neprihănit în Duhul, a fost văzut
de îngeri, a fost propovăduit printre neamuri, a fost crezut în lume, a fost înălţat în
slavă.” (1 Timotei 3.16) trebuiau raspandite si confirmate la scara larga.
Fara mijlocirea si prezenta Domnului Isus noi nu am cunoaste nici astazi
cum sa ne inchinam lui Dumnezeu in Duh si Adevar (Ioan 4:24). Christos Domnul
(continuare in pagina 7)