

7
M}RUL DE CEART}
Escatologie
5
ROMANIANTIMES
MICROCIPULOBLIGATORIU
Revin cu informații referitoare la evoluţia tehnicii
sistemului de identificare numit
RFID
(
R
adio
F
requency
ID
entification). Bătrânul Ioan, apostolul, exilat pe
insula Patmos în descoperirea pe care o are cu privire la
vremurile din urmă a scris că semnul de identificare ce va
fi elaborat de fiară va fi aplicat
PE
mână sau
PE
frunte.
”
Fiarei care se ridica din pământ I s-a dat putere să
dea suflare icoanei fiarei, ca icoana fiarei să vorbească,
și să facă să fie omorâți toți cei ce nu se vor închina
icoanei fiarei. Și a făcut ca toți: mici și mari, bogați și
săraci, slobozi și robi, să primească un semn
PE
mâna
dreaptă
sau PE
frunte, și nimeni să nu poată cumpăra
sau vinde, fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei, sau numărul numelui ei. Aici
e înțelepciunea. Cine are pricepere, să socotească numărul fiarei. Căci este un număr de
om. Și numărul ei este: șase sute șaizeci și șase”.
(Apocalipsa 13.15-18).
În capitolul următor din Apocalipsa găsim că un al treilea înger i-a zis lui Ioan:
„
Dacă se închină cineva fiarei și icoanei ei, și primește semnul ei
PE
frunte sau
PE
mână,
va bea și el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mâniei Lui; și
va fi chinuit în foc și în pucioasă, înaintea sfinților îngeri și înaintea Mielului. Și fumul
chinului lor se suie în sus în vecii vecilor. Și nici ziua, nici noaptea n-au odihnă cei ce se
închină fiarei și icoanei ei, și oricine primește semnul numelui ei!
” (Apocalipsa 14:9-11).
Așa cum evoluează lucrurile, oamenii de știință cred că
microchipul va deveni
foarte curând obligatoriu folosit la oameni
.
Revista Jews Newsin Science and Tech., Sâmbătă, 3 Martie 2018, a publicat un
articol din care vreau să spicuiesc și comentez câteva informații.
Tehnologiile concepute special pentru a urmări și monitoriza ființele umane au
fost în curs de dezvoltare timp de cel puțin două decenii. În domeniul virtual, programele
software sunt acum capabile să ne urmărească în timp real, mergând atât de mult încât să
facă predicții despre
comportamentele noastre viitoare
și să emită alerte către stația de
monitorizare corespunzătoare, în funcție de modul în care un algoritm de computer ne
subordonează activitățile
. Aceasta este o propunere înfricoșătoare.
Ceea ce poate fi chiar mai înspăimântător, totuși, este ceea ce se întâmplă în
domeniul fizic. Conform cercetărilor efectuate pe microcipurile integrate la om, este doar
o chestiune de timp înainte ca aceste sisteme să obțină acceptarea pe scară largă.
“În momentul de față aproape
fiecare dintre noi cărăm cu noi tot timpul multe cipuri
,
identificate de obicei printr-un număr de 15 cifre. Acest număr poate fi preluat de ceea
ce se numește un scanner compatibil ISO. S-a ajuns la nivelul că ne este imposibil să
interacționăm cu societatea într-un mod semnificativ, dacă nu avem un telefon mobil, sau
un ceas-computer, sau o tabletă (iPad). Implementarea cipului pe om este susceptibil să
meargă pe o rută foarte asemănătoare. Ar fi un dezavantaj pentru a nu accepta cipul care
oricum până la urmă va fi obligatoriu. “
Realistic vorbind, deși timp de decenii americanii au respins ideea că ar fi supuși
urmăririi sau înregistrării, aproape fiecare american poartă acumun telefonmobil. Sunt atât
de răspândite, de fapt, că au devenit o necesitate pentru individ, neluând în considerare că
pentru organizațiile de securitate e și mai necesar, determinând guvernul să ofere subvenții
celor care nu-și pot permite un telefon mobil.
Fiecare dintre aceste telefoane are un chipRFIDcare
poateurmări oricemișcare
prin intermediul GPS sau sistemul de satelit.
În plus, microfoanele și camerele care
apar standard pe fiecare telefon pot fi activate de la distanță prin sistemele de supraveghere
a legii, ceva, care în urmă cu peste 15 ani când am început să scriu despre aceste vremuri
era la o fază incipientă.
Dar, așa cum sunt, aceste dispozitive, sunt acceptate ca și
ceva normal de
miliarde de oameni din întreaga lume
. Nu numai asta, dar nimeni nu a trebuit să ne
“forțeze” să luăm un telefon mobil cu cip.
Plătim sute de dolari pentru a avea cel mai
bun dispozitiv de urmărire posibil și tot nu îl avem pe cel din top
, pentru că imediat
apare altul nou. Îmi zicea un prieten recent: Unde aș putea găsi o mașină funcțională, la un
preț convenabil, care să nu aibă nici un computer în piesele ei?
Pagina realizată de Nelu Ciorba
(continuare în pagina 23)
Direcția în care aceste noi tehnologii de monitorizare se mișcă, împreună cu
continuarea extinderii guvernului de supraveghere, sugerează că
tehnologia RFID a
microcipului va fi în cele din urmă obligatoriu, chiar o necesitate.
Michael Snyder din organizația The Truth Wins (Adevărul Învinge) se întreabă
Ce veți face atunci când numai puteți cumpăra sau vinde fără a vă supune unei identificări
biometrice?
“Această tehnologie va continua să se răspândească și va deveni din ce în ce mai greu
de evitat. Și este ușor să ne imaginăm ce ar putea face guvernul tiranic cu acest tip de
tehnologie. Dacă va vrea va putea să o folosească pentru a urmări literalmente mișcările
și comportamentul oricui. “Într-o bună zi, acest tip de tehnologie va fi probabil atât de
răspândit încât nu veți putea deschide un cont bancar, nu primiți un card de credit sau
chiar cumpărați nimic fără să fi se scaneze mai întâi mâna sau fața dumneavoastră”.
Egreu de imaginat o populație care se va supune liber unei astfel de robii digitale.
La ora actuală încă este greu de imaginat legiferarea verificărilor private la nivel global.
Desigur că mai întâi tehnologiile vor trebui să fie acceptate în general de societate. Vă
prezint mai jos nivelul de acceptarea a microcipului la începutul anului 2018.
Duminică, 25 Februarie 2018, inginerul David Budiac a lansat pe Google 8
locuri publică unde microcipul este folosit cu succes:
1. VISUL COMERCIANȚILOR DE PRODUSE: CONTROLUL
INVENTARULUI SUTĂ LA SUTĂ.
Macy a adăugat etichete RFID la mai mult de
jumătate din inventarul său și intenționează să obțină o acoperire de 100%până la sfârșitul
anului 2018. Desigur, nu este un caz de utilizare nou, din perspectiva unui comerciant cu
amănuntul, este exact motivația și extinderea RFID-ului, deci importanța acestuia nu
poate fi subevaluată.
Proprietarii magazinelor de desfacere și vânare a produselor pun un accent
major pe potrivirea ofertei de inventar cu cererea, iar datele cât mai exacte de la nivelul
stocurilor, pot mai bine satisface cererea. Cu costul unui cip RFID care, scriam în 2003
costa 1 dolar, a ajuns în 2018 la aproximative 10 cenți. Este mai ușor ca niciodată pentru
comercianții cu amănuntul să profite de avantajele oferite.
Rezultatele sunt deja clare, potrivit lui Bill Connell, vicepreședintele companiei
de transport. “Cu o creștere a preciziei stocurilor, stocurile scăzute sunt reduse
semnificativ”, a declarat el pentru
Forbes.com.“Și prin reducerea stocurilor excedentare,
disponibilitatea elementelor este crescută, ceea ce poate duce la creșteri substanțiale și
măsurabile ale vânzărilor”.
2. PE ȘANTIEREL DE CONSTRUCȚII: SMART BELTS FOLOSITE
PENTRU CREȘTEREASIGURANȚEI LUCRĂTORILOR.
Pe șantierele mari de
construcții activitățiledevin totmai complexefiindaproape imposibil deaurmări angajații
folosind metode convenționale. Spot-r by Triax este un dispozitiv simplu de urmărire
RFID care este cuplat la centura de siguranță, transformând-o în „centura deșteapta”
(smart belt). Prin acest sistem se poate controla angajatul în fiecare moment. Desigur că
motivația implementării este ”tot angajatul”, care trebuie să i se asigure condiții optime de
protecția muncii. Dispozitivul înregistrează dacă un lucrător alunecă sau cade, avertizând
managerii de protecția muncii pentru intervenția rapidă de prim ajutor. Desigur că poate
comunica și când angajatul lucrează sau nu.
3. COMPANIILE DE AVIOANE: LOCALIZAREA RAPIDA A
BAGAJELOR.
Începând din anul 2016, companiaDeltaAir Lines poate anunța automat
le telefonul mobil unde se găsește bagajul pasagerilor și când acesta poate fi ridicat de pe
banda de livrare.
Prin încorporarea cipurilor RFID în fiecare etichetă de bagaje, Delta a obținut
o rată de succes de urmărire de 99,9%. “În același mod în care clienții doresc informații
la îndemână cu privire la schimbările de zbor, știm că clienții noștri doresc o vizibilitate
clară a bagajelor”, a spus TimMapes, directorul de marketing de la Delta.
4.APROVIZIONAREA:CRIPTOCURRENȚĂINTEGRATĂCURFID.
Numit după ce CharlieWalton, inventatorul tehnologiei RFID, metodaWaltonchain ajută
companiile și consumatorii să aibă acces la o istorie clară, transparentă și sigură pentru
fiecare produs. Aceasta deschide o mulțime de opțiuni. Noii furnizori și comercianții cu
amănuntul pot lucra împreună fără a exista dubii în privința produselor (când și cum s-au
produs). Un exemplu banal pentru înțelegere: Consumatorii interesați ar putea, de exemplu,
să auto-verifice că nu există carne de cal în carnea de vită.Avantajos! Nu-i așa?
5. DEPOZITAREA ȘI LIVRARE PRODUSELOR.
Un clic on-line nu va
duce niciodată la un pachet livrat la ușa dvs. fără eforturile unei game largi de procese,
care ajută la găsirea rapidă a produselor dorite și ambalarea lor pentru expediere la
depozitele de distribuție din întreaga lume. Acum, sistemele RFID ajută comercianții să
găseascămai rapid produsele, reducând erorile în proces. Sistemele RFID sunt conștiente