Background Image
Previous Page  6 / 24 Next Page
Information
Show Menu
Previous Page 6 / 24 Next Page
Page Background

CULTUR}

6

ROMANIANTIMES

Fa]a lui Christos

(continuare in pagina 7)

Slavomir Alm]jan

Nu există teritoriu sacru pentru dușmanul sufleteleor

noastre. Diavolul este fără scrupule în tertipurile lui, este

necruțător în ura lui împotriva a tot ce poate aduce laude

Celui Preînalt. De fapt sacrilegiul este cuvântul ce insumează

toată lucrarea lui. Așa cum în repetate rânduri am subliniat,

înlăturarea absolutului din gândirea umană, din normele de

conviețuire socială este un scop aproape atins…

Normele iudeo-creștine care au constituit temelia

justiției umane în toată lumea civilizată sunt aproape în

întregime abolite. Națiunile Unite a fost elementul hotărâtor

în propagarea pe scară mondială a perceptelor asa numite

“umaniste”. Această eră a relativismului este numită Post

Iudeo-Creștină. Termenul nu este ales la întâmplare ci

este menit să sugereze un ”progres” în evoluția societății.

Substratul acestei sugestii iese la iveală la prima analiză intelectuală cinstită. Conceptul

Post Iudeo-Creștin este de fapt

Anti

Iudeo-Creștin. Țelul mai mult sau mai puțin ascuns

al umanismului este să creze un mediu cu totul ostil vieții pentru Dumnezeu și veții în

Dumnezeu. Asta a început deja să se materializeze într-o ruptură vădită dintre Biserică și

lume fapt care face ca lucrarea de Evanghelizare să fie mult mai anevoioasă, inposibil de

întreprins fără un total spirit de sacrificiu fără o convingere deplină că noi, Biserica, suntem

în căutarea unei lumi mai bune. Să nu mă înțelegeți greșit, vă rog! Biserica nu a fost menită

niciodată să fie parte din lume dar nici să fie atât de confortabilă cu lumea așa cum o vedem

azi! Mediul ostil care ia naștere azi, este un mediu cu mult diferit mediului care a dus la

prigoana bisericii primare. Prigoana bisericii primare a stârnit de fapt o înviorare a spiritului

de evanghelism si implicit la cucerirea lumii cunoscute pentru Cristos. Biserica primară nu

a renunțat la principiile Noului Testament ci mai degrabă le-a intărit. Biserica modernă, pe

de altă parte,s-a supus la o serie de compromisuri și ajustări de principiu, a adoptat diferite

aspecte ale relativismului social modern, a împrumutat metodele de guvernare seculare, a

obosit în efortul ei de a lucra prin puterea omului și priceperea lui. Secularismul și crescuta

influență a umanismului, prin crearea acestui mediu total ostil creștinismului a dus Biserica

la cea mai însemnată răspântie. Rămân doar aceste două alternative: Apostazie totală sau o

totală rupere de lume și de perceptele ei.

Referindu-se la zilele din urmă Biblia ne spune că ambele alternative au fost

adoptate. Apostazia, prima alternativă, se va produce chiar înlăuntrul Bisericii:

Decepții

(4)

“Înnorod s-au ridicat și proorocimincinoși, care vor strecurape furiș erezii nimicitoare,

se vor lepăda de Stăpânul, care i-a răscumpărat, și vor face să cadă asupra lor o

pierzare năprasnică”.

(2 Petru 2:1)

Apostazia, vedem ca are rădăcini adânci în trecutul Bisericii dar manifestarea

ei pe scară largă îcepe să se desfășoare chiar azi, sub privirile noastre. Epistola lui Iuda

este tot atât de clarâ în privința acestei semințe de apostazie care a făcut ca azi, în poporul

lui Dumnezeu să vedem confuzii de proporții cataclismice. Taina fărădelegii, atât de

bine ascunsă, a început atunci în vremurile lui Pavel, Petru și Iuda și nu s-a oprit nici

până înziua de azi, ba mai mult, vedem de-abia acummaterializarea ei în “lepădarea de

credință” de care Vorbea apostolul Pavel în epistola a doua câtre Tesaloniceni.

Trăim azi în zilele celei mai crâncelne lupte, a celei mai necruțătoare selecții

în mijlocul Bisericii. “Afacere este afacere, Dumnezeu este Dumnezeu” a ajuns azi

o mantră a omului nevoind să trăiască sub autoritatea divină. Un om temător de

Dumnezeu, după normele societății moderne este “nepotrivit” pentru înalte poziții

civice, credința trebuie ținută la sertar și nu folosită în viața unui om cu responsabilități

publice. Spiritualitatea omului nu poate fi împăcată azi cu relativismul societății decât

prin compromis… Ei bine, o altă decepție ne paște aici, unii din noi credem că putem

face compromisuri pentru o cauză nobilă dar Dumnezeu ne spune că El iubeste mai

mult ascultarea decât jertfele…

Separarea de care vorbeam mai sus, ca o a doua alternativa, este atât de grafic

ilustrată înApocalipsa 22:11 și 22:15:

“Cine este nedrept să fie nedrept și mai departe; cine este întinat să se întineze și mai

departe; cine este fără prihană să trăiască și mai departe fără prihană. Cine este sfânt,

să se sfințescă și mai departe!”

“Afară sunt câinii, vrăjitorii, curvarii, ucigașii, închinătorii la idoli, și oricine iubește

minciuna și trăiește în minciuna!”

În articolul precedent am vorbit despre corelația dintre cuget și credință.

Pavel îl îndemna pe Timotei să-și păstreze credința într-un cuget curat pe care unii l-au

pierdut și s-au rătăcit de la credință. Veghere asupra credinței înseamnă în cea mai mare

măsură veghere asupra cugetului. Înnoirea minții este o treaptă obligatorie în creșterea

și maturizarea noastră drept copii ai lui Dumnezeu.

Atenție, vă scriu și încă odată,

atenție!

Un cuget mânjit poate cauza o pagubă eternă pentru sufletul tău. Cercetarea

tuturor lucrurilor este benefică pentru sufletul uman dar numai în vederea găsirii și

păstrării a ceea ce este bun. Simpla curiozitate poate fi păgubitoare. Vedeți cazul Dinei,

fiica lui Iacov care a ieșit să vadă tinerii țării. Noi nu avemo altă armă, în afara credinței

cu care să stăm tari împotriva vrăjmașului. Noi nu vom putea câștiga un argument

intelectual cu diavolul pentru că Biblia ne spune că el era și este cel mai șiret din toată

creatura. Credința însă ne dă acces la o înțelepciune cu mult mai presus decât orice altă

înțelepciune: înțelepciunea lui Dumnezeu.

Am privit recent cateva picturi cunoscute ce

reprezentau momentul rastignirii divine si suferinta

lui Christos. Am dorit a fi atent la detalii prezentate de

pictori prin detaliile fetelor celor reprezentati acolo. Apoi

priveam la trasaturile fetei lui Christos Domnul. Exista in

iconografie o sectiune speciala despre reprezentarea lui

Isus in arta. Desigur imaginatia si interpretarea artistilor /

autorilor poarta cu ele un element de subiectivitate insa am

fost mereu atras demultiplele fatete ale imaginatiei umane

in evidentierea unor aspecte prezenate in Evanghelii.

Evanghelistul Luca ne spune in scrierea sa (9:51)

un alt detaliu depre fata lui Christos: ”Când s-a apropiat

vremea în care avea să fie luat în cer, Isus Si-a îndreptat

fata Hotărât să meargă la Ierusalim…”

Asta spune ceva despre determinare. Isus stia ceea ce urmeaza si era hotarat sa

mearga inainte. Stia ce-l asteapta: va suferi, va fi respins si apoi va fi omorat, crucificat.

Oamenii care il iubeau ii spuneau: nu te duce acolo! InVechiul Testament apare o profetie

in directia aceasta, Isaia vorbeste despre Domnul Isus in acesti termeni: ”Dar Domnul

DumnezeuM-a ajutat; de aceea nuM-am rusinat, de aceeaMi-am făcut fata ca o cremene,

stiind că nu voi fi dat de rusine.( Isaia 50:7) Legatura dintre cele doua momente - Luca/

Isaia este fata lui Christos.

Gandeste-te putin la alte aspecte din Evanghelii; gandeste-te la Isus fiind plin

de bucurie cand ucenicii se intoarceau din misiunea lor si spuneau despre lucrarile lui

Dumnezeu pe care le-au vazut – fata Lui radia bucurie. Apoi la Isus privind multimea de

oameni ce era precum o turma fara pastor – usor de manipulat; si I s-a facut mila. Fata lui

radia sensibilitate. Incearca sa privesti cu ochii mintii cand unii incercau sa-i faca pe copii

linistiti Isus le-a spus, “lasati copii sa vina la mine …” - Fata lui era plina de simpatie,

de intelegere, de acceptare. Gandeste-te la fata lui Isus cand vine momentul suferintei

supreme, momentul din Ghetsimani, apoi Golgota. Fata ca o piatra. Ce fel de piatra? –

Cremene, o piatra din care ies scantei, greu de frant.Asta vorbeste despre nuanta prezentata

de Luca ce spunea despre concentrare, curaj si hotarare.

Domnul Isus Christos stia ce este rastignirea; vazuse pana atunci cateva…Cand

a venit vremea lui pentru asta el nu s-a dat la o parte. “Fiul omului trebuie să pătimească

multe, să fie tăgăduit de bătrâni, de preotii cei mai de seamă si de cărturari, să fie omorât,

si a treia zi să învieze.”( Luca 9.22)

Christos are o inima primitoare, simpla, intelegatoare fata de pacatosi si cand vine

momentul sa ii salveze are o fata hotarata. Sa multumim lui Dumnezeu pentru delicatetea

inimii divine si pentru hotararea Sa nestramutata. Avem nevoie de amandoua.

Avem aici un exemplu divin pentru suferintele noastre. Isus si-a indreptat fata ca

de cremene spre Ierusalim. Isus a privit suferinta in fata. A imbratisat-o. Nu a evitat-o, nu

a ocolit-o! Ce model frumos petru suferintele noastre si ne ofera un principiu: O teama

evitata, suprimata amanata este o teama crescanda. O teama confruntata este o teama

diminuata.

Nu capam putere atunci cand fugim de realitate. Acesta nu este exemplul lui

Isus. El era determinat si de nezdruncinat in hotararea Sa.

Isus a suferit din partea prietenilor Sai. Cei mai apropiati nu l-au inteles. Cand

ei erau la Cina cea de Taina inca se gandeau la cine sa fie “ucenicul anului…” Cand

Isus i-a luat sa fie parteneri de rugaciune abia au putut sa stea treji. Apoi Iuda tradatorul

l-a sarutat pe obraz pentru a marca. Petru se dezice de El in curtea marelui Preot. Biblia

spune “toti ucenicii L-au părăsit si au fugit” (Marcu 14:50). Isus a fost abandonat de toti

prietenii…

Christos Domnul a suferit din partea dusmanilor. A fost batjocorit si umilit. A

fost imbracat intr-o roba rosie de imparat si apoi luat la misto. O cununa de spini pe cap

si s-a tras de el spunandu-se ca acesta este imparatul. Privit-l! O trestie i-a fost pusa in

mana in loc de sceptru si apoi a fost batut cu ea in cap si batut. A fost batut in cuie si

ridicat pe cruce, a fost injurat, batjocorit, scuipat.

Dar inima lui Isus nu era la dispozitia prietenilor sau dusmanilor - era in mana

Tatalui. Pentru ca Domnul Isus Christos a suferit din Mana Tatalui. Unicitateatea

suferintei lui Christos se datoreaza faptului ca a venit de la Dumnezeu Tatal pentru a

plati pentru vinovatia, pacatele, scarboseniile fiecaruia dintre noi. El a venit sa curate

si sa salveze pe cei pierduti. El a venit in lume pentru a implini vointa Tatalui. Intr-o

lume pe care noi o vedem la dispozita omului. Isus a venit sa aiba grija de treburile

Tatalui Sau.

Ofensa cea mare impotriva lui Dumnezeu a fost purtata de El. Si atunci Tatal

l-a parasit. Acolo pe cruce Cel care nu a avut si nu a implinit pacat a fost cel ce a purtat

pacatele noastre in trupul sau. Gravitatea ofenselor impotriva lui Dumnezeu l-a facut pe

Tatal sa-l priveasca ca o jertfa, iar in schimb frumusetea sfinteniei Sale a venit peste toti

cei ce cred.

Isus a plonjat in intunericul uman si a experimentat parasirea sa de catre Tatal.

“Dumnezeul meu, Dumnezeul meu pentru ce m-ai parasit…?”

Cand Isus si-a indreptat fata ca o cremene spre Ierusalim, El a biruit inclinatiile

naturale, firesti ale umanitatii. Fiecare pas spre Ierusalim era o victorie impotriva carnii

si sangelui.

La finalul lucrarii Sale pe Pamant Isus s-a adresat celor din jurul sau, “a chemat

la El norodul împreună cu ucenicii Săi, si le-a zis: „Dacă voieste cineva să vină după

Mine, să se lepede de sine însusi, să-si ia crucea, si să Mă urmeze. Căci oricine va vrea

să-si scape viata, o va pierde; dar oricine îsi va pierde viata din pricinaMea si din pricina

Evangheliei, o va mântui. Si ce foloseste unui om să câstige toată lumea, dacă îsi pierde

sufletul? Sau ce va da un om în schimb pentru sufletul său? Pentru că oricine se va

rusina de Mine si de cuvintele Mele, în acest neam preacurvar si păcătos, Se va rusina

si Fiul omului, când va veni în slava Tatălui Său împreună cu sfintii îngeri.” (Marcu

8:34-38)

Fiecare pas in ucenicie este un pas inpotriva carnii si sangelui, a inclinatiilor

(continuare in pagina 7)

(continuare din numarul publicat in ianuarie a.c.)