8 / 24
Meditații creștine
8
ROMANIANTIMES
IDENTITATEA
Identitatea creștinului și sănătatea fizică
Dacă L-ai primit pe Domnul Isus ca Domn și
Mântuitor al vieții tale, ai primit mântuirea, iertarea de
păcate și o nouă identitate:
“și v-aţi îmbrăcat cu omul
cel nou, care este înnoit în cunoaştere, după imaginea
Creatorului său.”
(Coloseni 3:10).Cuvântul “identitate
”
,
are ca rădăcină etimologică cuvântul din latină: identitas
(“aceeași”sau„lafelcu”).Identificându-secunoi,Domnul
Isus ne-a dat harul nemeritat ca noi să ne identificăm cu
El, adică să fim “aceeași”, „la fel ca” El. Noi am primit
natura Lui atunci când L-am primit pe El. Dacă Îl urmezi
pe Domnul Isus, ți-ai găsit scopul pentru care Dumnezeu
te-acreat.Aneînțelege:menireapeacestpământ,valoarea,
scopul și adevărata împlinire, avem nevoie să ascultăm Cuvântul Celui care ne-a creat.
Omul este creat de Dumnezeu pentru slava Lui. Nicăieri omul nu-și va găsi odihna
pentru sufletul lui, însetat după Dumnezeu, decât în brațele Mântuitorului care Îl
așteaptă și îl dorește cu atâta dragoste.
Oamenii se identifică cu: personalități, cauze,
religii sau grupuri politice. Dar după ce dezbraci toate titlurile, cine ești tu în esență?
Dincolo de reputație, funcții, sănătate, boală, sărăcie, bogăție și apartenențe, cine ești tu
de fapt ? Care este scopul vieții tale?
Domnul Isus a luat asupra Lui ceea ce tu merit-ai ca rezultat al păcatului, adică
despărțirea de Dumnezeu pentru eternitate (iadul). În schimb, El ți-a dat neprihănirea Lui.
Toată condamnarea pentru faptele, gândurile si acțiunile tale rele, a fost ștearsă de sângele
Domnului Isus. Nu mai este nici o condamnare pentru tine dacă accepți această jertfă
mântuitoare și alegi să-L urmezi pe Domnul Isus.
Poți să stai în fața lui Dumnezeu,
Judecătorul Suprem, ca un om liber și fără păcat.
Este imposibil, dacă ai această nouă identitate, ca să nu o reflecți în faptele
și gândurile tale.
Primii urmași ai Domnului Isus, au fost identificați de cei din jur prin
numele de „creștini”, pentru că urmau învățătura lui Hristos. De fapt, cuvântul “creștin”
înseamnă “asemenea lui Hristos”. Motivația ne determină comportamentul. Creștinul
iubește și ca urmare ascultă. ”Isus i-a răspuns: DacăMă iubeşte cineva, va păzi Cuvântul
Meu; şi Tatăl Meu îl va iubi, iar Noi vom veni la el şi vom locui împreună cu el. Cine nu
Mă iubeşte nu păzeşte cuvintele Mele;” (Ioan 14: 23, 24a).
Elementul crucial care ne separă pe noi creștinii de orice altă religie, este
faptul că noi avemo relație personală cu unDumnezeu viu.
Conduitamorală creștină,
izvorăște din dragostea pe care o avem pentru Dumnezeu. Nimeni nu ne cunoaște mai
bine ca Dumnezeu, Creatorul nostru, care vede tot ce am făcut și ne cunoaște toate
gândurile. Și totuși, creștinul nu este speriat de Dumnezeu pentru că știe că Dumnezeu
este un Tată bun.
Respectul, reverența, ascultarea și frica de Dumnezeu ,vin dintr-o
inimă care Îl iubește și care Îl cunoaște pe Dumnezeu.
În numerele anterioare am discutat despre: relația cu Dumnezeu și cu alți oameni, iertare,
muncă, bani, omul – coroana creațiunii, căsătorie și despre sănătatea fizică. Doresc ca în
acest articol să continui seria de discuții despre identitatea creștinului și sănătatea fizică.
Am amintit în articolul precedent subiectul sănătății fizice și ortorexie. Vom continua să
abordăm în acest articol subiectul îmbuibării, cultura unei mâncări excesive și consumul
sângelui de animale.
Mâncarea este una dintre elementele care a adus controverse și separări chiar între creștini.
Aceasta nu ar trebui să fie așa. Noi creștini suntem chemați la unitate. Scopul poruncilor,
după care ne cârmuimviața, este slava lui Dumnezeu și pentru folosul celor din jur. “Deci,
fie că mâncaţi, fie că beţi, fie că faceţi altceva, să faceţi totul pentru slava lui Dumnezeu.
Să nu fiţi pricină de păcătuire nici pentru iudei, nici pentru greci, nici pentru Biserica lui
Dumnezeu. După cummă silesc şi eu în toate lucrurile să plac tuturor, căutând nu folosul
meu, ci al celor mai mulţi, ca să fie mântuiţi.” (1 Corinteni 10:31-33).
Păcatul îmbuibării.
În America la ora actuală, o persoană din trei este obeză, iar două persoane
din trei sunt supraponderale. Deși sedentarismul este una dintre cauze, cea mai mare
cauză este alimentația atât în ce privește calitatea cât și cantitatea ei. Cu toate acestea,
cât de mulți creștini astăzi chiar ar considera că lăcomia este un păcat?
Îmbuibarea,
este
acțiunea de a mânca și a bea peste măsură (în exces), sau de a mânca cu lăcomie.
Acest comportament, nu numai că este dăunător sănătății, dar este clar evidențiat
(continuare din numărul trecut)
în Biblie ca fiind păcat.
Aș vrea să atrag atenția asupra faptului că unii oameni sunt
supraponderali din cauze hormonale, sau a problemelor legate de metabolism. Numărul
acestora însă este foarte mic, poate nu ajunge nici la 1%din populație. Totuși, alți oameni,
cu greutate normală, suferă de păcatul îmbuibării, fără a devenii supraponderali sau obezi.
Deasemenea, alții adaugă peste păcatul îmbuibării, un alt comportament dăunător sănătății
– bulimia. Aceștia mănâncă peste măsură, după care vomită mâncarea. De multe ori am
spus, sau am auzit pe alții din jurul meu spunân: “Am mâcat prea mult.”. Deși aceasta
este definiția îmbuibării, nu am auzit pe nimeni niciodată spunând: “M-am îmbuibat.”.
Aceasta îmi aduce aminte de una din rugăciunile lui David care spune: „Cine îşi cunoaşte
greşelile făcute din neştiinţă? Iartă-mi greşelile pe care nu le cunosc!” (Psalmul 19:12).
Ammai bine de 25 de ani de când l-am primit pe Domnul Isus în inima mea şi de când Îi
aparțin. La începutul umblării mele cu Dumnezeu au fost unele comportamente pe care le
consideramca fiind normale, acceptabile unui creștin. Dar pemăsură ce am studiat Biblia,
Duhul Sfânt ma conștientizat că erau păcate. Păcatul îmbuibării se numără printe aceste
păcate, pe care odată, l-am considerat ca fiind un comportament acceptabil. Biblia însă
este clară cu privire la acest subiect.
Texte biblice: “Luaţi seama la voi înşivă, ca nu cumva să vi se îngreuneze inimile
cu îmbuibare de mâncare şi băutură şi cu îngrijorările vieţii acesteia, şi astfel ziua aceea
să vină fără veste asupra voastră.” (Luca 21:34). “pune-ţi un cuţit în gât, dacă eşti prea
lacom.” (Proverbe 23:2). “Să ştiţi sigur că nici un om desfrânat sau necurat sau lacom,
care este un idolatru, n-are parte de moştenire în Împărăţia lui Cristos şi a lui Dumnezeu.”
(Efeseni 5:5). “Şi faptele firii pământeşti sunt cunoscute şi sunt acestea: preacurvia, curvia,
necurăţia, desfrânarea,
închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile,
neînţelegerile, dezbinările, certurile de partide,
pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările şi
alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spunmai dinainte, cumammai spus, că cei ce fac
astfel de lucruri nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.” (Galateni 5:19-21)
Uși prin care îmbuibarea se strecoară în viața noastra:
1. Refugiul în mâncare pentru a-ți lua gândul de la probleme.
Așa cum unii recurg
la alcool, sau alte adicții, pentru a-și lua gândul de la probleme, alții recurg la mâncare
pentru o anumită eliberare. Natural, atunci când mâncăm simțim o anumită plăcere sau
eliberare. Unii dintre noi, atunci când mâncăm, de fapt căutăm o eliberare din problemele
și întristările de tot felul care vin în viața noastră. De aceea e bine să ne întrebăm: “Mănânc
pentru că îmi e foame? Îmi e poftă să mănânc ceva specific?” (Setea, foamea, sau dorința
de a mânca ceva specific, sunt legi puse de Dumnezeu în noi pentru a ne menține un trup
sănătos.)Demulte orimă trezesc și eu cămănânc, nu pentru că îmi este foame, ci din cauză
că sunt preocupată de o anumită problemă. Știindu-mi slăbiciunea, caut să mă feresc de
a cădea în această ispită. Nu numai că mâncarea nu va avea un efect positive și de durată
asupra emoțiilor negative, dar va aduce cu ea și alte probleme cumar fi: obezitatea și chiar
unele boli fizice. Acestea vor agrava și mai mult starea noastră sufletească.
Singurul care poate să stâmpere setea sufletului nostru, să dea alinare durerilor
noastre și să ne dea pacea după care așa de mult tânjim, este Domnul Isus. “
Isus le-a zis:
„Eu sunt Pâinea vieţii. Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată; şi cine crede în
Mine nu va înseta niciodată.” ( Ioan 6:35).
Fiecare din noi avem o foame și o sete pe
care nu o poate satisface nimeni și nimic, decât Dumnezeu. A lua un os din gura unui
câine flămând, nu este înțelept. Dar dacă îi dai o bucată de carne, câinele va lasă singur
osul din gură. Unii dintre noi ne pierdem timpul cu un os care nu satisface, în loc să venim
la Domnul Isus pentru împlinirea nevoilor sufletului nostru. “Ferice de cei flămânzi şi
însetaţi după neprihănire, căci ei vor fi săturaţi!” ( Matei 5: 6);
“Gustaţi şi vedeţi ce bun
este Domnul” ( Psalmul 34:8). Domnul Isus spunea la un moment dat, că a face voia
Tatălui, fusese mâncare pentru El. Atunci când ne săturăm setea sufletului și ne aruncăm
toate poverile asupra Domnului Isus, suntem liberi să ne bucurăm de mâncarea pe care
Domnul ne-a dat-o. Dar trebuie să o luăm cu mulțumire și cumpătare.
2. O cultură a mâncării excesive, învățată și încurajată din pruncie.
FratelePastorDaniel Brânzei a scris pe blogul dânsului unmare adevăr: “Înmulte
din casele noastre nu te mai poți ruga după masă: ,,Doamne, îți mulțumesc!“, ci trebuie
să spui: ,,Doamne iartă-mă!“”. De mică am fost învățată că a lăsa mâncare în farfurie era
inacceptabil.Aceasta nu a fost o problemă în vremea copilărie mele, pentru că eram foarte
săraci, iar mâncare era puțină. Dar în momentul în care mâncarea a devenit abundentă și
porțiile tot mai mari, aceasta a devenit o problemă.
Acum, mai ales aici înAmerica, nu numai că avem mâncare din abundență, dar
avem și multe oportunități ca să pregătimmese bogate și să stăm la masă cu familia și cu
prietenii. Dacă mergi în vizită la cineva și mănânci doar un pic, nu-i așa că riști să jignești
gazda? Cu bune intenții, fiecare pregătim mâncare, cât mai bună și cât mai multă, atunci
când avemmusafiri. Deasemenea, nu uităm nici de prăjitură și nici de băuturi răcoritoare.
Biblia ne îndeamnă să ne încurajăm unii pe alții la fapte bune. Deci atunci când stăm la
masă împreună, printre faptele bune s-ar număra: să nu încurajăm îmbuibarea, să nu ne
supărăm dacă invitații nu vor a doua porție, sau dacă refuză desertul. Recent am avut o
familie lamasă. Spre surprindereamea, deși eramasa încărcată cumâncare bună și variată,
ei au ales sămănânce foarte puțin.Amadmirat stăpânirea lor de sine. Pur și simplu au spus
că nu le era prea foame. Nu m-am supărat. Am apreciat sinceritatea lor și nu am insistat
să mănânce. În schimb, am avut o părtășie frumoasă. M-am gândit atunci, oare cum ar fi
dacă atunci când stăm împreună la masă, îndemnurile ar fi ceva de genul acesta: “Ai grijă
să nu mănânci prea mult! Nu cred că ar trebui să mănânci prăjitură pentru că ai diabet!”
Ce frumos ar fi dacă, la fel ca invitații noștri la masă, nu am cădea în capcana îmbuibării,
doar pentru că e la modă în cultura noastră să nu refuzăm când ni se pune mâncare în față.
Un cunoscut, ne-a spus arătând spre abdomenul lui protuberant: “Aici am adunat toate
păcatele”. Am fost nedumerită și nu am înțeles ce vroia să spună. Văzând dânsul că nu
înțeleg, a spus: “Când copiii nu și-au terminat mâncare, am spus : “E păcat să aruncăm
mâncarea” și am mâncat tot ce au lăsat copiii în farfurie.” M-am tot gândit la ce a spus.
Oare câți părinți “curăță” farfuriile copiilor? Și eu am probleme să arunc mâncarea la
gunoi, pentru că așa am fost crescută. Mă mai trezesc si eu câteodată “curățând” farfuriile
copiilor. Personal, ca să lupt cu problema aceasta, mi-am luat câteva găini ca să “curețe”
ele farfuriile noastre de mâncarea rămasă.
Impulsurile trupului nostru nu trebuie să dictează acțiunile noastre. Noi
trăimcălăuziți deDuhul Sfânt. “Acumdarnuestenici oosândirepentrucei ce sunt în
Hristos Isus, cari nu trăiesc după îndemnurile firii pământești, ci după îndemnurile
Duhului.
În adevăr, legea Duhului de viață în Hristos Isus, m-a izbăvit de Legea păcatului
și a morții. Căci, lucru cu neputință Legii, întrucât firea pământească o făcea fără putere,
Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească, trimițând, din pricina păcatului, pe
însuși Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului, pentru ca porunca Legii să fie
împlinită în noi, cari trăim nu după îndemnurile firii pământești, ci după îndemnurile
(continuare in pagina 20)