Romanian Times | Mai 2018

10 / 24

ROMANIANTIMES
***
VLADIMIR TISM}NEANU 10
Salinger și nevrozele eternei adolescențe
11.05.2018
J. D. Salinger (1919-2010) a fost un autor
legendar care, în urmă cu aproape șapte
decenii, a revoluționat proza americană.
Nu amurit tânăr ca Rimbaud, însă, asemeni
acestuia, s-a retras din lume, a părăsit spațiul
public devreme, agasat de zgomotul și furia
modelor efemere, specioase și apăsătoare.
Pentru generația mea, bombardată cu
nuvele și romane sovietice îmbibate
de stupid idilism pionieresc, apariția în
românește, în minunata traducere datorată
Catincăi Ralea (1929-1981), a romanului
De veghe-n lanul de secară a însemnat
evadarea din cosmosul totalitar. Grație lui
Salinger, mulți dintre noi am învățat să
respirăm. Ne întâlneam atunci, cred că era
în 1964, cu un alt limbaj, cu o altă viziune
despre timp, adevăr și suflet. Tot astfel, am
citit povestirile lui Salinger ca pe tot atâtea
prilejuri de a ne regăsi, genial sublimate
literar, propriile anxietăți, febricitări, dubii,
disperări. Cum era să știu, să bănuiesc, să
presimt că într-o zi voi ajunge să trăiesc
în America și că prin familia soției mele
voi fi geografic legat de „uncle Wiggily”,
„unchiul scrântit din Connecticut”?
Poate că dintre toți prietenii mei de atunci
cel mai apropiat de anti-eroul lui Salinger
era Zaza (Radu) Ioanid, fiul pictorului
Costin Ioanid (1914-1993) și al artistei
plastice Ada Ioanid, vărul lui Andrei
Doicescu și al Cristinei Grant, cel care
avea să devină operator la televiziune,
personaj fabulos care s-a stins și el teribil,
nepermis de devreme... Zaza (noi îi
spuneam și Zazone) locuia la ultimul etaj
încasaunchiului său,marele arhitectOctav
Doicescu, la colțul dintre strada Herăstrău
și actualul Bulevard Mircea Eliade, acolo
unde se afla, la un moment dat, și sediul
revistei Dilema Veche. Romanul lui
Salinger era una din cărțile sale favorite.
De o inteligență scăpărătoare, cu un umor
nebun, Zaza nu a intrat niciodată la vreo
facultate (Salinger însuși a avut relații
problematice cu școala). Mă întreb dacă
Zaza nu și-a construit și nu și-a încheiat
viața inspirat de experiențele lui Holden
Caulfield.
Fiul meu,Adam, a citit cartea pe la 14 ani,
fiind recomandată la cursul de literatură
anglo-americană din clasa a opta. A scris
un eseu pe acest subiect. S-a identificat și
el, asemenea atâtor adolescenți americani,
cu personajul hipersensibil, inocent,
derutat, casabil, vulnerabil și idealist, alter
ego-ul unui scriitor pe cât de autentic, pe
atât de enigmatic.
Într-o istorie a celor mai originale și
memorabile începuturi de roman, este cert
că aceste rânduri care deschid Catcher in
the Rye vor figura proeminent:
„If you really want to hear about it, the first
thing you’ll probably want to know is where
Iwas bornandwhatmy lousy childhoodwas
like, and howmy parents were occupied and
all before they had me, and all that David
Copperfield kind of crap, but I don’t feel like
going into it, if you want to know the truth”.
„Dacă vrei să auzi, primul lucru pe
care probabil ai vrea să-l știi este unde
m-am născut și cum a fost copilăria mea
păduchioasă, și cum părinții mei erau
ocupați și toate cele înainte să mă aibă,
și tot rahatul ăla gen David Copperfield,
dar nu prea aș avea chef să intru în detalii,
dacă vrei să știi adevărul”.
Despre tăcere, spectatori și dictatură: O poveste cuArkadi Raikin
Îi povesteam, la un moment dat, unui foarte bun prieten o scenă intrată în legendă.
M-a îndemnat apoi să o redau și altora. Nu pot garanta fiecare detaliu, am auzit și eu
povestea de la oameni care au supraviețuit acelor timpuri înfiorătoare. În fine, pentru
iubitorii prozei lui Danilo Kiš, nu este un secret că frontiera dintre ficțiune și non-
ficțiune este ea însăși fictivă. Iar scopul acestei relatări este, orice ar crede unii și alții,
o simplă încercare de imaginație istorică. Dacă trimite spre situații contemporane însă,
cu atât mai bine.
E vorba, să zicem, de Leningradul anului 1954. Arkadi Raikin (1911-1987), celebrul
comic al anilor aceia despre care a scris o carte formidabilă istoricul Orlando Figes
(The Whisperers), are primul spectacol după o dispariție de pe afișe (și nu numai de-
acolo) ce durase peste cinci ani. Fusese arestat și deportat în timpul prigoanei „anti-
cosmopolite” (de fapt antisemită) declanșată în 1947-48. Raikin era unul dintre cei mai
populari entertainers (ca să folosesc acest termen). A fost norocos, a scăpat cu viață,
spre deosebire de poetul Peretz Markish, împușcat în 1952, ori de actorul Solomon
Mikhoels, ucis pe stradă, la Minsk, de agenții MGB în 1948.
Suntem, cum spuneam, în 1954, în perioada numită, după titlul unui roman de Ilya
Ehrenburg, „dezghețul”. Ne aflăm într-o sală imensă, plină până la refuz, artistul
impasibil stă pe scenă, singur, așezat pe un scaun, nu scoate o vorbă. Trec câteva minute,
lumea râde. Mai trec alte minute, lumea devine tot mai nervoasă. După, să zicem, un
ceas, publicul este exasperat, impacientat, protestează. În fine, Raikin vorbește: „Nu vă
înțeleg. Am tăcut cinci ani de zile și nu ați fost indignați. Acum tac o oră și sunteți toți
furioși, bateți din picioare, vociferați revoltați”.
Apocrifă sau nu, povestea spectacolului lui Raikin a intrat în istoria politică și culturală
a destalinizării.
10.05.2018
(continuare din pagina 2)
Corul AGAPE ...
N.C.: Ce procent din cântările corului sunt în limba Română?
I.B.: Aș putea să spun că 95%. De fapt în Portland vom cânta 100% cântări în limba
română. Noi vrem să servim comunitatea românească.
N.C.: Aveți compoziții proprii în repertoriul corului?
I.B.: Nu. La CorulAgape eu nu am adus compoziții personale doar am făcut aranjamente
muzicale. La trei dintre cântările pe care le vomcânta în Portland, am făcut aranjamentele
muzicale.Am6 cântări publicate în volumul Jubilate. Sunt cântări pe care le-amprimit de
la Domnul pentru că eu nu pot să fac nimic prin eforturile mele personale. De asemenea
lucrez împreună cu fratele Profesor Universitar Doctor Teodor Caciora la o colecție de 15
cântări, care urmează să vadă lumina tiparului.
N.C.: Unde și cu ce ocazie au fost preluate cântările dumneavoastră de alții?
I.B.: Prima cântare preluată a fost “Un rob”. Textul cântării este scris de fratele Florian
Guler. Eu am luat această poezie și în momentul în care am citit-o am primit melodia
instantaneu. Am pus melodia pe note și mai departe am trimis-o la niște frați care au
cântat-o cu un grup de tineri. Cineva a auzit-o și l-a rugat pe fratele Teodor Caciora să
facă un aranjament. Sunt șase ani de atunci și poezia asta este cântată mult în România.
M.B.: Ce efect doriți să aibă cântările Corului Agape asupra Bisericii?
I.B.: În timpul meu de slujire atât ca și levit cât și ca păstor, prin harul Domnului, îmi dau
seama că toate problemele din biserică toate, toate sunt cauzate de faptul că Cristos nu
mai este în centru. Într-un fel sau altul Cristos a fost pus cumva de o parte. Ca să revin la
întrebare îmi doresc ca în momentul în care intru în biserică nu când începe când intru
în biserică prezența Domnului să fie acolo și Cristos să fie în centru în tot ce se întâmplă.
Scopul principal a tot ceea ce se întâmplă în Biserică îmi doresc să fie glorificarea lui
Cristos dacă asta se întâmplă Dumnezeu este prezent și acolo e pace și armonie e cerul
pe pământ.
F.C.: Ai fost vreodată uimit de armonia și unitatea coriștilor?
I.B.: Cu capul plecat și mulțumitor vreau să spun că lucrul acesta se întâmplă în ultimii
aproximativ cinci - șase ani de multe ori. La început nu am știut cum să ne ocupăm de
imaturitatea și mândria unor persoane, dar în timp am învățat. Totul se reduce la zdrobire,
umilință și slujire din dragoste pentru Cristos.
F.C.:Am văzut că și fratele Miclea Iovan a participat la acest proiect ce poți să ne spui de
înaintașii noștri?
I.B.: Este o poruncă biblică să ne respectăm înaintașii. Indiferent dacă au perioade
glorioase sau de cădere, Biblia ne spune că trebuie să ne respectăm înaintașii. Fratele
Miclea în ce privește muzica bisericească românească, alături de fratele Stăuceanu,
alături de fratele Jean Staneschi, Teodor Caciora sunt oameni care au avut ce să spună și
cum să ne îndrume. Frații aceștia au un repertoriu sănătos un repertoriu care creează o
siguranță doctrinară, creează o stabilitate în ceea ce privește închinarea vizavi de muzica
care vine din afară și pe care eu numesc o muzică “așa și așa” cu un mesaj “așa și așa” cu
omelodie “așa și așa”. Mulțumesc Domnului pentru frateleMiclea. Pentrumine personal
este o onoare să îl avem în mijlocul nostru și să îl vedem cum slujește împreună cu noi.
M.B.: Dacă sunt frați interesați ca vor să vi se alăture prin cântare sau care doresc ca să
sprijinească această lucrare, cum pot ca să vă contacteze.
I.B.:Toți cei interesați în această lucrarea pot să mă contacteze direct prin email și eu voi
lua legătura cu ei. Emailul meu este:
N.C.: Ce mesaj vrei să transmiți cititorilor publicației RomanianTimes?
I.B.: Aș vrea să le transmit, că dacă au dorința să fie în părtășia cântărilor duhovnicești
noi suntemdispuși ca să mergemoriunde suntem solicitați, indiferent de confesiune. Noi
dorim și încercăm ca să slujim comunitatea românească.
Colaboratori de la RomanianTimes: Marinela Buzaș, Florin Chiș, Nelu Ciorba
Observația unor participanți: Uită că se poate și tineri și bătrâni să cânte și să vorbească
în limba română. Întrebarea rămâne: Este sănătos și de viitor ca limba română să fie
folosită în toate activitățile unde se întâlnesc românii și special în biserici? Tu ce zici?