ROMANIANTIMES
SACRAMENTO
Septembrie de aur la Sacramento
România din interiorul granițelor se întâlnește
mereu cu cea de pretutindeni. Pentru că oriunde ar
fi, românul simte și gândește românește. Am început
luna Septembrie la Sacramento cu un remarcabil
eveniment cultural și patriotic. La Sărbătoarea Marii
Uniri din 3 Septembrie, oaspeți de seamă – Acad.
Ioan Aurel Pop, Președintele Academiei Române,
istoricul Sebastian Doreanu și filozoful Octavian
Gabor- ne-au înălțat sufletele în prezentări pline de
patriotism, rememorând miracolul unirii din 1918 dar
și încurajându-ne să fim păstrători și continuatori ai
eroilor ce au clădit eternul edificiu al Patriei întregite.
Apoi, la sfârșit de Septembrie, ne-am adunat cu mic
cu mare la o nouă ediție a festivalului românesc,
ajuns deja celebru atât în America cât și în România.
Centenarul Unirii a fost și tema Festivalului care a
adunat artiști de renume din România, America și
gazdele din Sacramento.
Un reprezentant al celei de a doua generații de români
în Diaspora românească din Sacramento, a purtat pe
scenă un suman de o valoare inestimabilă - sumanul
purtatdeunuldindelegațiilaMareaAdunareNațională
de la Alba Iulia. Într-un moment de mare încărcătură
emoțională, s-a creat o punte ce leagă generații. Din
rădăcinile eroilor Unirii de la 1918, iubirea de neam și
limbă curge în tulpinile noilor ramuri, tinerii români
din Diaspora.
Filozoful Octavian Gabor a împărtășit din gândurile
sale participanților la Festivalul din Sacramento.
“Intr-unul dintre dialogurile sale,
Menon
, Platon
pare a vorbi despre doua feluri de cunoastere. Prima
cunoastere este manifestata in propozitii: a cunoaste
ceva inseamna a fi in stare sa definesti acel lucru, sa
ii extragi esenta. A doua, insa, nu este exprimata in
propozitii pentru ca are loc in relatii. Diferenta se poate
intelege in felul acesta: copilul nu isi defineste mama
in propozitii, ci o cunoaste hranindu-se din ea, spiritual
si material. Relationarea copilului fata de mama il
face sa o inteleaga si sa o recunoasca indiferent daca
poate sa o descrie in propozitii: copilul isi ia mama
in suflet, la fel cum si mama il ia pe el in sufletul
ei, cunoscandu-se astfel prin participare. Un adult o
poate descrie mult mai bine pe aceeasi femeie, dar
cunoasterea adultului nupoateda seamade intelegerea
copilului.L-amauzit odata pe domnul IonUngureanu,
fost ministru al culturii la Chisinau, vorbind despre
Eminescu. Dumnealui spunea ca Eminescu este iubit
in Basarabia cu dragostea pe care o are mama pentru
copil, o dragoste care nu intelege cand cineva spune
ca odorul ei este rau sau ca a murit, pentru ca legatura
dintre ea si copil merge dincolo de orice caracteristici
care i-ar putea fi atribuite copilului. Nu inseamna
ca aceste caracteristici ar fi false, ci mai degraba ca
iubirea nu lucreaza cu asemena notiuni. Iubirea insasi
este adevarul, si unicul lucru pe care mama il intelege
este ca viata copilului ei este esentiala legat de a sa.
Tot asftel, basarabenii il iubesc pe Eminescu pentru
ca nu pot trai fara el, spunea Ungureanu, pentru ca
datorita lui si limbii sale pot ramane ceea ce sunt, iar
relatia lor cu Eminescu nu poate fi afectata de orice
presupozitii s-ar face in jurul mortii sale.Cred ca tot
astfel ne “cunoastem” si noi tara. Pe de o parte, ii
vedem neajunsurile, caracteristicile. Pe de alta parte,
in cunoasterea prin iubire, neajunsurile acestea dispar,
pentru ca ne dam seama ca nu putem fi cine suntem
fara ea. Si as spune ca nu putem fi cine suntem fara ea
pentru ca ea ne-a dat constelatia in care ne-am nascut
si datorita careia simt ca sunt al dumneavoastra chiar
daca ne-am vazut o singura data in viata. Conexiunea
intre suflete care deja participa in aceeasi constelatie
este relatia de iubire prin care fiecare dintre noi ne
cunoastemmai bine intru iubirea de casa.”
Această iubire de acasa inimilor noastre - România ca
limbă, trăire și ideal - va fi tema concertului aniversar
din 8 Decembrie când românii din Sacramento vor
intra în Sărbătorile de iarnă, privind încă o dată la
Marea Unire printr-un program artisitic prezentat de
frații noștri de dincolo de Prut, după care ne vom uni
- reprezentanți din toate provinciile Marii Românii -
într-un colind al Unirii de simțire românească, peste
timp și spațiu, unul în credință și iubirea de patrie.
Alina Jar
2018 Romanian Festival Sponsors
Rinnovo Group
, our Platinum Sponsor many years
in a row! Thank you Veronica and Dennis Socolean.
BisericaOrtodoxaInviereaDomnului
, PreotTeodor
Alin Girlonta, 1620 Bell St, Sacramento, CA 95825,
Phone: (916) 375-9978
Consiliul Judetean Bihor,
Abigaila Budac
, Diamond Oaks Residential Care,
Roseville, CA, tel (916) 782-8177
Aerovali.express
LiveStream
by OutsideOnly TV http://www.
outsideonly.tvDMBMUSIC,
Bebe Mihu, Manager.
Reflection Publishing -
Publishing house, Editor:
Ruxandra Vidu
ARA - American Romanian Academy of Arts
and Sciences,
Sacramento, CA, http://www.
americanromanianacademy.orgLavavideophoto
- Slavic Buzey.
Attorney George Fogy
- Swartz and Fogy Law
group
Firebird Slavic (Russian) Restaurant
, Romanian-
Russian cuisine, Carmichael.
Dr. Maria Stefan DDS –Dental Office,
http://www.
stefandds.com/Dr. Camelia Cifor, OAK LEAF DENTAL
, http://
walnutwhitneydental.com/meet-dr-camelia-cifor.html
“What’s Happenin’ Italian Ice” !
is coming back
many years in the row as our sponsor.
Real Estate Broker Cornel Vancea
Napoca Sweets-
homemade sweets.
Stanca and Amy
-Monat
hair products
MONAT -
MOdern (technology) + NATure. Premium quality
haircare products.
Dardi - Pouse Coffee shop,
Fair Oaks.
Ana-Maria Luminare@ Transylvanian Farmer
-
Natural, handmade bath and body products
Slavic -
La Polenta D’oro CATERING & EVENTS
!
Victor-vinuri la
Deluxe MD, Inc. Premium, quality wines and
spirits from Republic of Moldova
Horen MangANDAaron Hodgkins - Real Estate.
Destiny-
arts and crafts (925) 878-2024.
Alain Ionescu
serving the Romanian community as Alstate
agent, translator and notary: (916) 944 5090.
ADRIAN BOGDAN The Khamelia System
is a business
software bundle.
Cell Energy INC
. Batteries for Everything!
Virginia Voinea,
owner of
Virginia’s Collections,
creative and
original handmade items.
Emilia Borz –Bouquet Florist &Gifts
.
Victor and Elli Children’s toys
Veronica,
is the founder of
PartyInaBox,
handmade arts and
crafts.
Ioan Imbrisca
Choir).Acântat “PraiseHim”. Înălțător! Dumnezeu își ia laude și din gura pruncilor!Trebuie
“involvați”, ca să folosesc un termen americanizat. Apoi pastorul Dorin Druhora a înmânat
câte o “apreciere” (tabletă) înaintașilor Convenției (Gabi Fazekas, Simi Timbuc, Petru
Lascău, Luca Teodor, Cristi Ionescu, Florin Câmpean, Luigi Mițoi, Cornel Avram, Nicky
Pop, Vasile Cînpean, Lazăr Gog și George Tivadar, fiul lui Petru Tivadar (organizatorul
primelor 12 convenții).
Timpul nu se poate lungi. Astfel pastorul Luigi Mițoi a redus la maxim din predică. Dar
pastorii mari spun lucruri mari în cuvinte puține! A magnetizanți sala în câteva minute!
“Boabele de nisip au forță doar împreună”, a menționat pastorul Bretaniei din Chicago!
După ora 13, pastorii și șotiile au participat la un lunch festiv la Hotel Westin apoi la o
fotografie de grup! Pentru posteritate!
La ora 17 sala Auditorium fost plină din nou. Repet, Convenția a avut 600 de voluntari.
280 de tineri s-au ocupat numai de muzică. Apoi ușieri, cei care au vândut suveniruri, cărți,
tricouri etc. Au urcat la amvon pentru prelegeri mai lungi sau mai scurte: Cornel Avram
(președintele Pentecostal Union, Happy Valley), Petrică Lascău (Phoenix, care ne-a adus
ca de obicei “zâmbete și suspine”), Florin Câmpean (Philadelphia Chicago), care a vorbit
despre “Prieteni uniți ca frați”. “Eu nu am niciun dușman, ci numai prieteni confuzi!” La
finalul serii a urcat pe scenă dr. Tim Hill, observator general în Church of God. A cântat
excepțional. Voce de american autentic! (Nu am auzit în viața mea să cânte vreun pastor
atât de frumos și de puternic!) Hill și-a prezentat noua sa carte (dar și pe cea a soției sale),
a povestit cum s-a împrietenit cu penticostalii români în Israel, vizitând împreună cu cei 45
de frați de-ai noștri Galileea, Ierusalimul etc. Pastorul din Cleveland, Tennesse, a predicat
“Love - the Mark of Unity”. La final a chemat poporul la umplere cu Duhul Sfânt!Au ieșit
sute de persoane!
Rev. Lazăr Gog a încheiat seara și Convenția 50 cu ungere cu untdelemn pentru bolnavi,
mulțumirile de rigoare celor implicați și participanți, și rugăciune înaintea tronului Celui ce
este singurul Dumnezeu și Domn, Hristos Domnul!
Conveția 50 s-a încheiat! E istorie! Urmează Convenția 51. 2019. Houston!
Prof. Dr. Nicolae Geantă
https://nicolaegeanta.blogspot.comWe Are United...
(continuare din pagina 2)




