Romanian Times | Octombrie 2018

4 / 24

Actualitate 4
ROMANIANTIMES
„Dacă cel rău nu se întoarce la Dumnezeu, Dumnezeu îşi ascute ..., Îşi încordează
..., şi-l ocheşte, îndreaptă asupra lui săgeţi omorâtoare şi-i aruncă săgeţi ...!”
(Psalmii 7:12-13)
(Completaţi textul folosind soluţiile marcate cu raster)
Orizontal: 1) ? (neart.) ─ Un măceş fără vârfuri! 2) Presimţirea viitorului (pl.). 3) A
degrada ─ Medic chemat la crime. 4) Societate cu femeia la conducere (masc.). 5) Un
şmecher ─ Eterna femeie ─ Nu duc lipsă. 6) Care impresionează în mod neplăcut ─ Din
nou. 7) ? (neart.) ─ Câini în devenire. 8) Vorbită de bine ─ Acreşte ciorba. 9) Neprecizat
ca formă. 10) Domeniu de cultură (pl.) ─ Amoarea lui Rică Venturiano
Vertical: 1) Ca şampania (masc.) ─ A lega. 2) ? 3) Bine afumat ─ E în pom. 4) Se
încadrează în timp! ─ Avion de mare viteză. 5) Acţionat de vânt (adj.) ─ Sunt în etate.
6) Albă ca zăpada ─ Legate într-un portchei! 7) A pleca de acasă ─ Lipsă de măsură. 8)
Versificatori. 9) Caisă! ─ Vânturat. 10) Armata brună.
Dicţionar: ISA.
PSALMII (11)
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
Dezlegarea careului din numărul precedent:
PROVERBE (33)
Orizontal: 1) INTELEPT – R. 2) MERCURIALE. 3) OPARI – GROF. 4) RR – A – AMICE. 5) TIHNITE – OR. 6) AHA – RENUME. 7)
LAMPA – TRON. 8) INAR – FA – TT. 9) ZILER – TRIA. 10) ATITUDINE.
Victor Martin
Cu câtva timp în urmă, unul dintre cititorii mei m-a
întrebat de ce primul nostru (în prezent, fost) președinte
afro-american nu a putut fi precumCondoleezza Rice sau
Herman Cain. Și aș mai adăuga eu: Clarence Thomas,
Alan Keyes, Ben Carson, Allen West și alții. Evident,
răspunsul nu poate fi găsit în rasă, deoarece acesta este
elementul constant. Elementul variabil este codul valorilor
etice, care transcende culoarea pielii. Într-adevăr, de ce
alte persoane care aparțin aceleiași rase nu se aseamănă?
În timp ce “ţesutul” (aspectul fizic) poate părea la fel,
“designul” lor (moralitatea) poate fi radical diferit.
Înprimulmeuan laFacultateadeDrept, cândmăgândeam
la mine ca unul din generaţia milenarilor de azi, care se
crede darul lui Dumnezeu pe Pământ, când procesul meu
de gândire nu era aşa de coagulat, iar filozofia mea despre
viață era încă în proces de dezvoltare, am descoperit într-
un manual juridic noțiunea de “bun simț”. Cartea nu era
în limba engleză, iar în multe limbi europene termenul se
traduce prin “sens comun”, ceea ce implică o combinație
între naturaleţe și înțelepciune. Engleza ne oferă şi ea mai
multe sensuri, care implică educație și raționament.
Mi-am dat seama repede de ce termenul de “bun simț”
a fost introdus în manualul de facultate din anul întâi.
Pentru că trebuia să învăț câtmai devreme de ce principiile
juridice trebuie săfiedurabile și să reziste testului timpului.
Deoarece rațiunea naturală pe care acestea o întruchipează
- o conștiință de bază și capacitatea de a judeca - este
împărtășită în mod natural de către oameni, fără să se
întrebe de ce. Tocmai de aceea legile bune supraviețuiesc
mai mult decât legile rele. Pentru că cele dintâi au bun
simț, pe când cele din urmă nu au (tot atât de mult).
Aristotel a interpretat bunul simț (kaine aisthesis) drept
capacitatea sufletului (el propusese termenul de psyche)
de a permite simțurilor individuale să perceapă trăsăturile
fizice (prin cooperarea cu percepțiile senzoriale de bază și
gândirea rațională umană).
La romani, interpretarea termenului (sensus communis)
descrie sensibilitatea umană naturală pentru ceilalți
oameni și pentru comunitate. Acest lucru a fost dezvoltat
din conceptul grecesc stoic al virtuții etice, influențat
de Aristotel. Romanii s-au concentrat asupra rolului
Despre bunul simţ, etică şi rasă
de Tiberiu DIANU
dual al percepției individuale și al înțelegerii comune a
comunității.
Descartes a încercat să înlocuiască raționamentul comun
(de bun simţ) cu raționamentul matematic și a plasat această
facultate în creier (nu în suflet sau în inimă, ca Aristotel).
Hobbes și Spinoza au aplicat abordarea carteziană la
filozofia politică, dar au subliniat importanța sensului roman
al bunului simț, într-o interpretare umanistă a acestuia.
Aceasta însemna o reorientare asupra simţului comunității,
pe care romanii l-au înțeles ca parte a bunului simț.
Etica (de la cuvântul grec ethos, “obicei, obişnuinţă”),
ca un bun simț “umanist”, a fost mai târziu definită ca
filozofie morală care implică sistematizarea conceptelor
de comportament corect și incorect.
Astfel, cu cât o valoare încorporeazămai mult bun simţ, cu
atât rezistă mai mult în timp. Acest lucru este valabil atât
pentru principiile și valorile morale (etice), cât și pentru
cele juridice. De prea multe ori am văzut o avalanșă de
“noi valori și principii” pe care unii oameni încearcă atât
de greu să le producă, să le împacheteze și să le vândă
ca “morale” și “legale”. Ceea ce mă deranjează este că,
în ciuda noutății lor, le e dată o aură de “vechi” reguli
“sacrosancte”, deși nimeni nu le-a observat existenţa
cu câteva decenii în urmă. De ce? Pentru că nu existau!
Pentru că ele au fost inventate din nimic de către activiști
cu agende speciale. Și pentru că erau prea “noi” pe piață,
trebuiau să fie “etichetate”, “vândute” și “comercializate”
ca fiind lucruri “vechi şi bune”.
Prea multă teorie? Să luăm atunci câteva exemple tipice,
în care, așa cum se întâmplă întotdeauna, cineva este forțat
să înghită o premisă defectuoasă și apoi “îndrumat să
urmeze” acea premisă spre scopul final dorit de persoane
cu puţin sau fără dram de bun simţ (liberalii tipici). Voi
lăsa vechile valori fără ghilimele şi voi pune noile “valori”
în ghilimele.
Să începem: pentru familie avem căsătoria “de același
sex”. În primul rând, “același sex” nu este o problemă
de drepturile omului, este o condiție biologică. Dar
pentru că oamenii care nu beneficiază de avantaje băneşti
suplimentare o doresc pe agenda lor, o “comercializează”.
Un alt exemplu: pentru justiție avem justiția “socială”. Să
ne înţelegem, justiția nu e “socială”, e egală. Punct. Dar,
stai aşa, că unii oameni cu probleme juridice și subiecte
speciale pe agendă trebuie să fie acomodaţi, așa că ei
“comercializează” și acest lucru.
Alt exemplu: pentru imigrație avem imigranții ilegali
latino-americani care, nu-i aşa?, sunt și ei “americani”.
Deci, după ce încâlcaţi legea, veniţi şi cereţi drepturi. Ne
pare rău că nu vă putem ajuta, dar legea nu ne permite. O
veche maximă juridică romană spune aşa: “Nemo auditur
propriam turpitudinem allegans”, adică: nimeni nu poate
invoca încălcarea legii pentru a dobândi un drept. Aceasta
este o chestiune juridică, nu o problemă “umanitară”.
Cazul în speţă: femeia gravidă care imigrează ilegal în
Statele Unite, apoi naşte şi solicită cetăţenia americană
pentru noul-născut. Dar oamenii cu agenda pricep asta pe
de-a-ndoaselea.
Și în sfârşit: pentru probleme de muncă și impozite
(progresive) avem partea “echitabilă”. Cine știe exact cât
de mult sau de puţin este “echitabil”? Știe președintele?
Ce face, trage un număr din pălăria magică? Aha, am
priceput, oamenii cu agenda știu ei mai bine. Aşa că o să
“comercializeze” şi chestia asta.
Mă voi opri aici. Fiecare dintre problemele prezentate
mai sus merită, separat, mult mai multe pagini de eseuri și
articole, iar eu sunt gata de livrare. Şi atunci mă întreb: unde
mai este “înțelegerea comună a comunităţii”, undemai este
“raționamentul” şi unde mai sunt “conceptele sistematizate
de comportament corect şi incorect”?
În 1776, în ajunul Revoluției americane, Thomas Paine își
publica faimosul pamflet “Common Sense” (Bunul simţ).
(pamphlet)
Acolo susţinea el pe un ton convingător şi pasionat în
(continuare în pagina 20)