18 / 24
ROMANIANTIMES
MESAJE BIBLICE
18
VAURMA
(continuare din numarul trecut)
de Preot Aurel Sas, Detroit
Sfântul Grigorie Palama vorbește despre trei lumini
Iar această luminădivinăsearatăoamenilor curaţi cu inima, cumazisMântuitorul:
„Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu”
(Matei 5, 8) prin arătarea
luminii Sale, pentru că au ajuns pe culmile cele mai înalte ale virtuţii şi duc o viaţă de
sfinţenie în
„…legeaduhului vieții înHristos
(Rom. 8, 2)Domnul. În luminadumnezeiască
credinciosul îl vede în special pe Hristos Dumnezeu, în a Cărui trup spiritual și tainic ca
Biserică este membru al Său de la Botez (Col. 1, 18), când fiecare ne naștem din apă și din
Duhul Sfânt (Ioan 3, 5), și așa ajungem să-Lcunoaştem pe Hristos, să comunicăm cu El și
să ne bucurămnespus de prezența Lui.Acestea toate sunt mărturiile Sfinților care au ajuns
prin viața de experiență duhovnicească la vederea luminii.
Lumina taborică era sau nu era creată? Diferite numiri date acesteia
Dezbaterea între Sf. Gigore Palama și călugărul Varlaam, din Calabria, Italia, și
susținătorii lui:Achindin şi Gregoras, s-a desfăşurat în jurul întrebări: dacă lumina taborică
a Schimbării la Față a Domnului Iisus a fost necreată sau creată? Varlaam cu susținătorii
lui afirmau cu tărie că lumina taborică era creată. Sfântul Grigorie susținea împreună cu
toți călugării isihaști de la Athos, după Sfinții Părinți dinaintea lor că, lumina taborică a
Schimbării la Față a Domnului a fost
necreată
, fiindcă iradia din Hristos ca Dumnezeu, și
astfel nu putea fi creată, deoarece El era și Dumnezeu adevărat și Om adevărat, afară de
păcat (Evrei 4, 15).
Iar aceasta lumină, la starea lor duhovniceasca, Sf. Apostoli Petru Iacov și Ioan
au putut-o vedea pentru că erau curați cu inima (Matei 5, 8), deși era atât de strălucitoare
încât își lăsau și privirea în jos, în descoperirea Scripturii:
„Iisus a luat cu Sine pe Petru
şi pe Iacov şi pe Ioan, fratele lui, şi i-a dus într-un munte înalt (a Taborului), de o parte.
Şi S-a schimbat la faţă, înaintea lor, şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele Lui
s-au făcut albe ca lumina. Şi iată, Moise şi Ilie s-au arătat lor, vorbind cu El….,Vorbind el
(Petru) încă, iată un nor luminos i-a umbrit pe ei, şi iată glas din nor zicând: „Acesta este
Fiul Meu Cel iubit, în Care am binevoit; pe Acesta ascultaţi-L”
(Matei 17, 3-7).
Astfel Sf. Grigore, a trebuit să aducă mărturiile Sfinților Părinți ai Bisericii
Ortodoxe și ale lui legate de posibilitatea şi realitatea experienţei mistice, natura harului,
natura vederii lui Dumnezeu şi sensul real al îndumnezeirii credinciosului, făcându-se părtaș
dumnezeiești firi a lui Hristos (2 Petru 1, 4). Posibilitatea de a vedea lumina Dumnezeiească
cu ochii trupeşti i-a pus împotrivă pe adversarii Sf. Grigorie. La acuzaţiile lui Varlaam
că lumina pe care o văd isihaştii este o fantezie, un artificiu simbolic, o lumină a minţii
sau una sensibilă, şi că isihaştii o socotesc ca fiind însăşi esenţa divină, Sfântul Grigorie
răspunde că cei care pot avea experienţa duhovnicească a vederii luminii sunt Sfinţii, cu
viață duhovniocească înaltă în Hristos, Care a fost viața lor (Col. 3, 4), ei fiind singurii care
pot să vorbească despre această experienţă cu autoritatea celor care au trăit-o.
Sfinţii care au văzut lumina divină o numesc „negrăită, necreată, veşnică,
netemporală, neapropiată, nemăsurată, nesfârşită, nehotărnicită, nevăzută de îngeri şi
de oameni, frumuseţea arhetipică şi neschimbată, slava lui Dumnezeu, slava lui Hristos,
slava Duhului, raza dumnezeirii şi cele asemenea. Căci se slăveşte, zice, trupul deodată
cu primirea lui, şi slava dumnezeirii se face slava trupului” (Tomul aghioritic, în Filocalia,
VII, Ed. Humanitas, p. 415). Lumina dumnezeiască, deşi nu are formă materială, „nu este
ceva difuz, dezorganizat, ci se simte în ea o armonie superioară, o plenitudine de bunătăţi
şi, ca atare, este frumoasă, e chiar frumuseţea de model a oricărei frumuseţi văzute” (Pr.
prof. Dumitru Stăniloae, nr. 10, Filocalia, VII, p. 415).
Această vedere a luminii divine, Sfântul Grigorie o numește simţire intelectuală
sau duhovnicească, cu toate că cel care vede nu-şi dă seama atunci, nici nu poate cerceta
natura acelui instrument cu care vede și experiază, Duhul fiind cu neputinţă de cercetat:
„zic printr-un simţ din pricina clarităţii, limpezimii adevărului şi caracterului nefantastic
al percepţiei, şi adăugăm şi intelectual deoarece sunt mai presus de simţirea naturală
şi mintea le primeşte întâi deşi e supra-intelectuală” (Pr. Dumitru Stăniloae, Viaţa şi
învăţătura Sfântului Grigorie Palama, Scripta, 1993, p. 198-199).
Cele divine mai presus de intelect se pot înțelege prin Scripturile care revelează
coborârea lui Hristos Mântuitorul la noi și așa să putem cunoaște taina divină:
„Şi Hristos
să Se sălăşluiască, prin credinţă, în inimile voastre, înrădăcinaţi şi întemeiaţi fiind în
iubire, Ca să puteţi înţelege împreună cu toţi sfinţii care este lărgimea şi lungimea şi
înălţimea şi adâncimea, Şi să cunoaşteţi iubirea lui Hristos, cea mai presus de cunoştinţă,
ca să vă umpleţi de toată plinătatea lui Dumnezeu”
(Efes. 3, 17-19).
Numirile cu privire la Dumnezeu care nu se referă la fiinţa Lui, fiindcă este cu
mult mai presus de înţelesul oricărui nume, ci la energiile sau lucrările Lui pline de har
care vin în lume la noi, ca lumina. În viziunea Sf. Grigore, fiinţa lui Dumnezeu este
suprafiinţială și fără nume, ca una ce este mai presus de orice nume, precum am aflat la
tema despre Dumnezeu Cel cu multe nume, dar El este necuprins și deasupra oricărui
nume, cum a zis lui Moise:
„…Eu sunt Cel ce sunt…”
(Ieșire 3, 14), iar numele multe
după care Îl chemăm pe Dumnezeu sunt în raport cu atributele Sale pe care le-am văzut
în tema anterioară. Chiar şi numirile ce şi le-a revelat Dumnezeu însuşi prin Scripturi că:
„Eu sunt Cel ce sunt”
(Ieșire 3, 14), Dumnezeu, Calea, Adevărul şi Viaţa (Ioan 8, 12),
iubire (1 Ioan 4, 8), Duh (Ioan 4, 24), Lumină (1 Ioan 1, 5), sunt toate nume după energiile
sau lucrările Sale arătate în lume și în viața credincioșilor.
TRILOGIALUMINII SFINTEI TREIMI ÎN TREI STRĂLUCIRI
VOL. I, DUMNEZEU-TATĂL ESTE LUMINĂ
DUMNEZEU ESTE LUMINĂ,
CARE SEARATĂ PRIN ENERGIILE SALE NECREATE, CALUMINA (5)
Era întradevăr o lucrare perfectă,
dovedind că dentistul fusese un bun
profesionist, și își cunoștea meseria cu
adevărat. Instinctiv, m-am gândit la dinții
mei, care erau încă la locul lor!
- Te descurci cu turtoiul, poți să-l
mănânci? L-am întrebat cu milă, pe
Adam.
- Da, destul de bine. Il rup mărunt cu
mâna, apoi îl bag în gură. Mă descurc așa
cum pot: Trebuie să-l mâncăm!
Printre noi în celulă, erau doi
profesori, un inginer agronom și un avocat
din București: Așa se recomandau ei! Era
și un fost milițian, care ne asigura mereu,
că el nu este informator, ci își execută
pedeapsa ca și noi! Il credeam: Nu avea
motive să ne mintă: Suferea și el, alături
de noi toți: Poate că era acolo și vre-un
deținut fals, nu-i cunoșteam pe toți!
Mulți dintre noi, erau încă șocați și
nu scoteau nici o vorbă. Stăteau liniștiți,
așezați fiecare pe unde își alesese locul și
evitau să întrebe ceva, sau să se implice în
discuții.
Plutea în aer o frică permanentă, de
acele microfoane, ascunse prin pereții
celulei și exista o reținere puternică, chiar
și față de vecinul cu care mai schimbai
uneori, câte o vorbă.
După ce-am mâncat arpacașul, a
urmat apelul de seară, apoi s-a stins lumina,
rămânând numai o lumină de veghe, slabă
și palidă, ca lumina lunii de afară.
Abia ne vedeamunii pe alții în celulă,
dar Adam a continuat să-mi povestească
în șoaptă, până tărziu în noapte: Am aflat
astfel alte multe lucruri interesante despre
acest om:
Lucrase pe la Centrul de Legume
și Fructe din localitate și fusese campion
național la lupte libere. Tatăl său murise
cu câțiva ani în urmă, chiar atunci când
Adam, fusese arestat la frontieră, prima
oară.
Pentru această a treia încercare,
Adam se pregătise intens chiar și acasă.
Știa că v-a pleca din nou și a făcut tot ce
a putut, pentru ca mama sa, să treacă mai
ușor peste iarna care se apropia: A făcut
rost de lemne de foc și a adunat porumbul
din grădină, pentru purcelul pe care-l
aveau. Dacă mânca bine, acesta putea
crește destul de mare până la Crăciun,
numai bun de sacrificat.
Toate acestea, se gândea el, vor fi de-
ajuns, pentru ca mama lui să treacă și iarna
aceea, cel puțin până când, el va reuși să
ajungă în Germania, ca să-i trimită urgent
de acolo, bani și ceva ajutoare.
(continuare din pagina 9)
PROTEZA DENTARĂ
VAURMA