7 / 24
ROMANIANTIMES
7
Meditații est-etice
Scriitorii români, o punte de legătură solidă între
România și Universalitate
(continuare in pagina 20)
Condiția scriitorului român nu a
fost considerată niciodată o chestiune
importantă, afară poate doar de regimurile
totalitare, bogate în strategii de confiscare
a conștiinței și de manipulare politică. În
România, de-a lungul timpului, în varii
sisteme socio-politice, numai creatorii
atașați mecanismelor de propagandă ale
bazinelor politice au beneficiat de un
anumit sprijin, mai mult sau mai puțin
consistent, din partea instituțiilor statului.
Dar, în general, nu meritele artistice și
culturale au făcut obiectul “atenției”,
nu aportul notabil adus de unii autori
dezvoltării limbii și literaturii române ori
spiritualității și nivelului de cunoaștere
românești. Pentru exemplificare, România
nu are niciun model propriu de susținere
nepolitizată și necondiționată a talentului
și a valorii, repere obligatorii ce duc mai
departe forța românismului, după modelul
bun pe care îl reprezintă, bunăoară, Franța,
Marea Britanie, Israelul sau, mai aproape,
Ungaria. Noi, ca țară, nu am depășit nivelul
de acum un secol, în ceea ce privește rostul
literaturii române pentru populația de
limbă română. Încă de acum o sută de ani,
Octavian Goga mărturisea
1
într-un interviu
acordat lui Al. Șerban (12 aprilie 1912):
“
Este incontestabil că literatura, în viața
unui popor, vine în urma altor categorii de
manifestări: numai după ce nivelul general
al educației publice s-a ridicat, încep să
se simtă necesitățile de ordin sufletesc,
cerințele estetice. De aceea, sunt încă
popoare la care literatura este un lux. La
acele popoare – printre care, din nefericire,
ne prenumărăm și noi – și la care lupta
pentru existență materială predomină
și absoarbe aproape toate toate puterile
naționale, acolo scriitorii nu-și pot asigura
existența, prin munca lor intelectuală. Și-
1 O. Goga: interviu de Al. Șerban, revista
Flacăra
, 12 aprilie 1912.
atunci trebuie să intervină statul
”. Goga
formula, cu multă vreme înainte (1912),
teoria conținută în
Piramida nevoilor
umane
a lui Abraham Maslow (1943,
“
O teorie asupra motivației umane”,
în
Psychological Review
2
). Intervenția statului
în viața scriitorilor ar trebui să susțină numai
ținta înaltă a creativității; ea nu trebuie
să le condiționeze libertatea de expresie
sau ideile. La rândul său, Goga spunea
că “
idealul ar fi, bineînțeles, ca scriitorii
să rămână cu desăvârșire independenți
și să nu aibă legături materiale decât cu
editorii. Aceasta la noi nu se poate însă
deocamdată, deoarece numărul cititorilor
de cărți bune românești este prea restrâns.
De aceea, Statul trebuie să recurgă la
tot felul de mijloace pentru încurajarea
materială a scriitorilor de talent: burse,
funcții, premii. Cu toate acestea, părerea
mea este că slujbele, cu atribuții precise
de slujbaș public, nu pot fi folositoare
scriitorilor. Artistul care râvnește altă
glorie decât aceea de diletant, trebuie să-și
devoteze toate preocupările și toate puterile
de lucru artei lui
.” De mare ajutor pentru
scriitorii români, credea Goga, este să fie
susținuți în a călători prin lumea largă sau de
a merge la studii ori cu burse în străinătate:
“
Îndeosebi, cred că foarte folositoare
pentru literații noștri pot fi bursele pentru
străinătate. Literaturii noastre, care în
vremea din urmă a lăsat impresia că s-a
cercuit în orizonturile nu de-ajuns de largi
ale aerului curat românesc, infuziunea de
idei occidentale i-ar stimula într-un mod cu
totul superior producția artistică. Dar afară
de asta, cred că, dându-se prilej scriitorilor
noștri mai de seamă să vină mai des în
contact cu culturaApusului, ei ar câștiga un
cult deosebit pentru capodopere universale
și s-ar simți ispitiți să le tălmăcească în
limba noastră. Ar fi o fericire să vedem pe
piața noastră literară marile opere străine,
în ediții românești. Aceasta este cu atât mai
necesar, cu cât o literatură, după părerea
mea, nu poate pretinde că a ajuns la un nivel
de matură dezvoltare, câtă vreme în fruntea
lucrărilor ei de seamănufigurează și obună
traducere a operelor lui Shakespeare.
”
Călătoresc scriitorii români, cu
susținere din partea Statului, astăzi, mai
mult decât în trecut? Fără îndoială că
da. Însă există un preț: o înregimentare
convenabilă, adică o participare politică, de
grup sau ocultă, o afiliere mai mult sau mai
puțin oficializată la camarila norocoasă, cu
acces bogat la resursele publice.
2 Abraham Maslow, “ATheory of Human Moti-
vation”, în
Psychological Review, 1943.
Câteva comparații, fie și foarte
superficiale, între procedeele prin care
statul ungar și statul român susțin creația,
cultura originală, creatorii de culturămajoră
din țările lor, îi prilejuiesc lui Goga o lucidă
amărăciune: “
Ungurii dau însemnătate
foarte mare chestiunilor de ordin cultural
și artistic. Și nu numai Statul consideră de
datoria lui să exercite această acțiune de
stimulare literară și artistică. Nu, fiindcă
în afară de bursele anuale ce se acordă
scriitorilor, în afară de premiile decernate
scrierilor celor mai valoroase, Academia
ungară îngrijește ca anual să se traducă,
de către literații de seamă, capodopere
străine. Grație acestor inițiative fericite ale
AcademieidelaBudapesta,limbamaghiară
posedă astăzi mai multe traduceri bune ale
lui Shakespeare și ale principalilor poeți
germani. Aceste capodopere, traduse sub
controlul Academiei, se vând pe prețuri
foarte ieftine. De altfel, ungurii au un
contingent de cititori mult mai mare decât
noi. De aceea, în afară de solicitudinea
continuă și sistematică pe care le-o arată
Statul, scriitorii maghiari câștigă bine și
din desfacerea lucrărilor lor. Acolo un
scriitor poate face avere din munca lui
intelectuală. Dovadă Francisc Hertzeg,
un șvab maghiarizat, nuvelist și autor
dramatic mult inferior lui Caragiale,
a făcut avere mulțumită activității lui
literare și azi se plimbă cu iaht propriu
pe Marea Adriatică. De Koloman Micsat
(Kálmán Mikszáth, 1847-1910), talentatul
romanciermort decurând, numai vorbesc.
Lui, ca recunoștință pentru marele său
talent, poporul maghiar i-a oferit, ca dar
național, o moșie de 150.000 cor. .
” Prin
comparație cu realitățile din Ungaria, cele
românești sunt tragice. Goga remarcă
felul cum, după lăsarea cortinei după
ultimul act din piesa
O noapte furtunoasă,
Caragiale tot falit era: “
Mă gândesc
cu rușine că un Caragiale, într-un stat
civilizat, ca România, la vârsta de 60 de
ani, după ce a creat atâtea capodopere de
artă, trebuie să lupte cu grijile materiale.
Cum se poate ca în conștiința noastră
publică să nu fi răsărit încă gândul bun
de a face un dar național acestui mare
meșter al prozei românești?
”. Răspunsul
dat tot de Goga este pesimist: “
Progresul
cultural al unui popor nu se poate face cu
forța. Desfășurarea lui este lentă și sigură.
Noi, cei care simțim cum ar trebui să fie
și vedem cu durere ceea ce este, suntem
datori să ne resemnăm, să ne împăcăm
cu viața de renunțare pe care vremea
ne-o impune. Chemarea noastră este să
pregătimdrumul celor demâine. Și trebuie
să îndeplinim această chemare însuflețiți
cel puțin de speranța că urmașii noștri
vor fi mai norocoși.
” Cuvintele lui Goga
privind soarta scriitorilor români sunt de
o mare actualitate. Sub presiunea acestei
realități dure din România - existente și
la vremea lui Goga, și azi -, și cu scuza
necesității de a rezista, fie și fără scrupule
morale, mulți scriitori și cărturari români,
între care și Goga, au făcut concesii
morale și politice regimurilor extremiste
și exterministe ce au caracterizat România
recentă: regimurile de extrema dreaptă
din anii ’30 (Goga a fost prim-ministrul
României de la 28 decembrie 1937 până în
11 februarie1938) și regimuriledeextrema
stângă și neo-fascistoide, după 1945
(cu cohorta lor de camarile scriitoricești
leniniste, bolșevice, staliniste, dejiste,
ultranaționalist ceaușiste, populist neo-
comuniste, mafiot-oligarhice, până la zi).
Condiția scriitorului român, însă, a rămas
tot deplorabilă. În destinul său, mizeriei
fizice și sociale i se adaugă - în mod
constant și impardonabil -, mizerabilismul
moral și civic. Cu nu foarte mari câștiguri
pentru valoarea estetică a operelor
produse.
Israelul are un organism special
de apărare a literaturii și a scriitorilor săi,
un
Institut israelian pentru traducerea
literaturii ebraice
și difuzarea ei rapidă
în lumea largă. România își persecută
scriitorii și tratează operele literare –
veritabil tezaur de limbă și de literatură
română – cu o îngrijorătoare ostilitate și
cu sadism: intelectualofobia societății și
a clasei politice e dublată de ura față de
standardele mentale și creative înalte.
Uniunea Scriitorilor din România se
zbate cu dârzenie să susțină pe linia de
plutire scriitorii români, o castă de elite
românești repudiate de mecanismul unui
sistem bolnav. Există o arcă a scriitorilor
români. O bărcuță firavă, plutind în derivă
pe suprafața agitată a indiferentismului
românesc sinucigaș și a globalismului
nemilos. Scriitorii români, ființele acestea
plăpânde deși creatoare de cosmogonii,
azi marginalizate în România de o politică
total antiromânească, sunt, de fapt, puntea
de legătură cea mai solidă între România
și Universalitate.
Angela FURTUNĂ
Septembrie 2019
In primul rand intelegem ca
Dumnezeu i-a dat visele lui Faraon. In versetul
8 al
capitolului citat mai sus ne este exprimat cum se simte seful lumii de jos, Faraon. Lumea
nu are raspunsuri pentru lucrurile ce sunt cele mai importante!
Cei mai intelepti si importanti oameni ai lumii n-au putut sa-I dea lui Faraon
talmacirea, intelesul, solutia. Fara o descoperire divina, niciodata nu vom descoperi
calea salvarii. Trebuie ceva sa vina de sus spre noi. In acel moment, si nu mai devreme
Dumnezeu ii zgaltaie memoria uuni slujitor - paharnicul - ce isi aduce aminte de Iosif ce
i-a interpretat corect un vis ciudat.
Dupa ce este scos din inchisoare si isi
schimba hainele, un necunoscut evreu
ajunge in fata celui mai puternic omde pe pamant. Cine daca numai Dumnezeu ar fi putut
face asta?
Desi se afla intr-o prozitie favorita pentru cariera sa Iosif il evidentiaza pe
Dumnezeu (V 15-16) ce numai El poate da descoperirea - El este sursa.
Interpretarea este o combinatie de bine si rau. Si in plus Iosif a adaugat
…” Cât
priveşte faptul că faraon a visat visul de două ori înseamnă că lucrul este hotărât din
partea lui Dumnezeu şi că Dumnezeu se va grăbi să-l aducă la îndeplinire. “(v. 32).
Pentru
a fructifica aceasta talmacire este nevoie de intelepeciune in actiune.
Faraon are nevoie de un om daruit in administratie, loial lui si sincer in toatea
actiunile.
Si Faraon il alege pe Iosif.
(vv. 38-40). Desi
era un pagan Faraon recunoaste lucrarea
Duhului lui Dumnezeu. L-a adus pe Iosif in a doua pozitie de comanda. Iar semnele
admiratiei sunt evidente:
I-a dat inelul sau - (e ca si cum ai avea credit cardul regelui)
Ia dat o imbracaminte buna – semn al onoarei.
I-a dat un lant de aur – semn al autoritatii regale
I-a dat un car de transport – pentru a se misca oriunde vrea
Si-a pus soldati sa se plece cand va trece Iosif in fata lor.
Deloc rau pentru un sclav evreu, nu? Si inca ceva vine la pachet. I-a dat ca sotie
pe fata unui preot de acolo. Faraon stia ca are nevoie de un om de familie in pozitie asa de
importanta.
Cand foametea a lovit oamenii au inceput sa tipe si sa se tanguaisaca. Si Faraon
i-a indrumat spre Iosif. – faceti ce va spune El. (v.55). Iosif implinea voia lui Dumnezeu
ca prim-ministru al Egiptului. Dar Iosif a
primit si alceva dincolo de bogatie si faima.
(vv. 50-52). Doi copii.
(continuare din pagina 6)