9 / 24
ROMANIANTIMES
Cultură
9
O țară de președinți
de Andrei PLEȘU
Cu această perplexitate îmi
„încununez“, de la o vreme, ziua (închizînd
televizorul). Cînd, deodată, descopăr că am
publicat un articol cu exact acest titlu și acum
cinci ani, tot într-o campanie electorală.
Rezultă că nu trăim un episod politic acut,
accidental.Cioboalăcronică:cusimptomele
ei ne vom întîlni ritmic, ori de cîte ori vom
avea alegeri. Reiau deci articolul din 2014,
dar cumici modificări și cumari adaosuri de
actualitate.Așadar:
Se spune că românul e născut poet.
De la o vreme, am oarecari motive să cred
că e născut președinte. Pe măsură ce strunga
alegerilor se apropie, numărul oilor care se
îmbulzesc să treacă prin ea pentru a livra
lapte de Cotroceni crește. Pe nepusă masă,
cîte un cetățean „responsabil“ iese din rînd și
își depune candidatura. Lume de toată mîna,
fete și băieți (…), gazetari și artiști, prestatori
deserviciiincerte,idealiștisolemni,șmecheri
multicolori, profesori școliți și școlitori,
afaceriști hîrșiți în rele, anonimi gălăgioși, ce
mai, o întreagă (și pestriță) oaste, subflamura
căreia mărșăluiesc infanteriști glorioși, unii
mai cumsecade, unii mai smintiți, unii mai
ridicoli, toți siguri de victorie și gata să ne
facă fericiți. Ca într-un clasic exercițiu
de dicțiune: „juști și juni, jilavi și jalnici,
înjunghiați și cu jugaștri…“. (…)
Într-un fel, situațiuneaeeuforizantă.
Faptul că avem atîția doritori de bine, atîția
gladiatori în arena eroismului public, atîția
campioni ai siguranței de sine arată că sîntem
o nație viguroasă, încrezătoare în viitorul
ei luminos și… candidă. La alții, bătălia
electorală pentru funcții supreme se dă, de
regulă, între doi combatanți (maximum doi
sautrei înetapapreliminară).Lanoi e inflație!
De-atî¬ta belșug, nu știi ce să cumperi. La
alții, candidații prezidențialelor se cunosc din
vreme: sînt anunțați cu mult timp înainte de
scrutin, sînt pregătiți și susținuți de echipe
competente, sînt prezenți, cu un profil bine
definit, pe scena politică, așa încît alegătorul
are răgazul să-și facă o idee consistentă
despre gîndirea, caracterul, înzestrările și
faptele celui care, în final, îi va cere votul.
La noi, ieșirea în manej e de o spontaneitate
aiuritoare: brusc, în ultima clipă, o seamă de
pretendenți simt cum se aprinde în sufletul
lor flacăramisiunii. Ieri – oameni la locul lor,
administratoriaiunei„specializări“onorabile
sau figuri din rîndul doi, azi – purtători de
faclă. Ieri – oameni de partid conștiincioși,
azi – alergători bravi pe cont propriu. Ieri –
înregimentați de aceeași parte a baricadei,
azi – de o fulgurantă independență. Parola
muschetarilor („Toți pentru unul, unul pentru
toți!“) nu mai ține. Acum se poartă „Fiecare
pentru sine, toți contra tuturor!“. Înfloresc
scenariile, suspiciunile, amenințările și
negustoria. Pentru bietul alegător, peisajul a
devenitluxuriant.Mareadecizieparelăsatăla
voia întîmplării. Oferta e una strict numerică,
în loc să fie una a calităților pregnante.
Nuvreau să demobilizez pe nimeni.
Constituțional vorbind, oricine are dreptul să
intre în luptă. Nu contest, în cîteva cazuri,
îndreptățirile personale și contextuale ale
celor care auhotărît să se „angajeze“.Constat
doar că această variantă de campanie, acest
mod de a traversa un episod electoral este
neprofesionist, improvizat, neserios. Și mă
tem că rezultatul va fi pe măsura acestei
nefaste „originalități“. (…). Vom culege
roadele unei cronice imaturități politice și
civice.
„Fotografia de grup“ a celor
intrați în cursă în sesiunea de-acum nu
e lipsită de un trist haz carnavalesc. S-ar
zice că înclinația de a candida la funcția
de președinte al României a devenit un
hobby, un „pariu“ tentant: „În fond, de
ce nu?!“. Să nu ne blocăm în prejudecata
„calificărilor“ subînțelese pentru oficiul
suprem. Experiență politică consistentă?
Isprăvi publice memorabile? Înzestrări de
neocolit, cînd devii reprezentativ pentru
milioane și milioane de oameni (ținută,
educație, charismă, limbi străine)? Să nu
ne patetizăm! Putem da oricînd exemple
„șchioape“, de pe întreg mapamondul.
De ce am fi noi mai cu moț? Dacă ne vrea
poporul e destul. De altfel, „poporul“ e o
nebuloasă greu sistematizabilă. Important
e să-i spui că ești patriot, gata de sacrificiu,
supărat pe veneticii care ne batjocoresc și ne
fură, capabil să scoți țara la liman, s-o cureți
de „greaua moștenire“ a antecesorilor și să o
umpli de bănuți și untdelemn…
Iată cîteva schițe, sumare, de
portret. Unii s-au prins că e bine să te declari
„independent“. Ai fost la Alianța Civică, la
PNL,laPDL,laALDE,eștisprijinitdeALDE
și Pro România, dar în adîncul sufletului tău
ești independent, fată mare, abia născut. De
notorietate nu mai vorbim: cum să fii actor
de-o viață și să nu fii cunoscut și recunoscut
cîndmergi la piață?Nu se putea, mă-nțelegi,
ca un asemenea om să stea deoparte cînd
țara e-n nevoie. Se uită în jur, nu-i place
ce vede și își dă seama, brusc, că i-a venit
vremea. E nevoie acută de intervenția lui
providențială! Ce face românul (adevărat)
cînd suferă pentru țărișoară? Se sacrifică, se
face șef suprem, pune mîna pe hățuri. Lasă
modestia deoparte („Folosesc modestia ca
armă!“ – recunoaște, cinstit, actorul: un fel
de a spune că, sub aparențe, e o fiară sigură
de sine). Are la îndemînă și soluții rapide:
Președinția nu mai trebuie să aibă sediul la
Cotroceni! Iar președintele nu mai trebuie
numit „șeful statului“. Nu! Vom amenaja
un birouaș decent undeva în Ferentari, iar
pe ușa lui vom scrie numele președintelui,
cu specificarea „patriot român“. Cu
asemenea măsuri, țara se va pune rapid pe
picioare. Ca să rămînem în sfera „artelor
spectacolului“, să amintim și de vitejia unui
alt actor, actualmente director al Circului din
București, înclinat și el să iasă la luptă. Una
dintremotivațiile sale nu e lipsită de duioșie:
i-a promis mamei sale că, dacă va fi cazul,
va sfîrteca relele țării și va instaura domnia
binelui. Doamne-ajută!
Extrem de original e și un domn
care, săptămîni întregi, a spălat pe jos cu cei
care vor să valorifice în beneficiu propriu
suferința poporului (în speță, crima de la
Caracal). Niște nemernici, care au avut și
tupeul să-l bănuiască pe el de o asemenea
urîțenie sufletească. Iată însă că a auzit, dintr-
odată, vocea poporului. Care va să zică, dacă
eu nu vă vreau, voi mă vreți! OK, n-avem
ce-i face! „Cei care vor să devină președinți
pe spinarea unor victime nevinovate sînt
niște scursuri. Cu o singură excepție: eu.
Voi accepta martirajul candidaturii și mă voi
pune pe treabă!“
Din lipsă de spațiu, ne oprim,
deocamdată, la cele cîteva mostre de mai
sus.Vomreveni. Dar și așa, amstrîns destule
argumente că sîntem mereu nepregătiți,
absorbițistrictdelicărulincertalmomentului,
4. Proteza dentară
Anul acela, primăvara a venit destul
de repede în vestul țării, lagărul de muncă
de la Beregsău se desființase, iar în locul
lui, era o fermă de creștere a porcilor, chiar
lângă câmpul de trifoi verde bun de cosit,
aflat peste drum.
Era o dimineață răcoroasă, în plină
lună iunie și Nicolae, tocmai se pregătea
să plece la câmp, la cosit. La plecare, i-a
spuseseAnei:
-Ano, eu numai iau acumdemâncare
cu mine. Să vii tu pe la amiază, să-mi aduci
niște apă, slănină și câteva roșii, bine?
- Bine Nicule, ai grijă la coasă!
S-au îmbrățișat, apoi Nicolae a ieșit
grăbit pe poarta casei, cu coasa pe umăr,
să cosească trifoiul de la ferma de porci,
așa cum îi spusese brigadierul de câmp, la
ședința din seara trecută, de la CAP.
Elaajunsdestulderepede,lamarginea
câmpului de trifoi și în câteva minute, și-a
ascuțit coasa. A fixat cu privirea un punct
la capătul câmpului, aproape de tufele de
răchită înflorită apoi, scuipând în palme,
a început să cosească de zor. Mânuită
cu pricepere, coasa șuiera în mâna lui,
tăind ușor trifoiul umed de rouă. In urmă,
rămânea o cărare lată, cu o brazdă groasă,
iar mirosul crud de trifoi verde tăiat, se
PROTEZA DENTARĂ
(7)
răspândea tot mai mult în aerul răcoros al
dimineții.
A cosit așa, brazdă după brazdă, până
către amiază. Soarele se înălța tot mai
sus, roua începuse să dispară, iar trifoiul
devenea din ce în ce, mai greu de tăiat!
Deodată, coasa a lovit cu zgomot,
ceva tare ca piatra, iar Nicolae a trebuit să
se oprească din cosit: S-a uitat mânios la
lama coasei, care era ciobită rău! Curios
să vadă în ce a lovit cu coasa, a început să
caute prin trifoiul tăiat.
A găsit repede obiectul, dar a avut
nevoie de ceva timp, ca să-și dea seama ce
era: Avea în mână o proteză dentară, cu un
dinte de metal alb ca de argint într-o parte,
iar pe dosul protezei era încrustat semnul
literei “A.”
Dintele de metal, l-a convins că
proteza era autentică și că fusese folosită!
Se întreba însă, cum ajunsese ea acolo și a
cui fusese oare?
- Oricine a pierdut-o caută după
ea acum, se gândea el și a agățat-o de o
creangă, la vedere, deasupra brazdei de
trifoi.
La amiază, când a venit Ana cu
mâncare, Nicolae i-a arătat ce găsise în
trifoi: Ea s-a ferit să atingă proteza. Ii era
frică să nu fie semn rău și a strigat la el:
- Arunc-o dracului, măi Nicule!
Ioan Cârja - scriitor novelist româno-american
A publicat în România, la Lugoj, Timiș, ziarul VORBA, apoi mai multe cărți de nuvele, printre care: “CONTUR”, “AMERICA DOLARULUI GĂURIT”,
“FLĂCĂRI”, “PROTEZA DENTARĂ” și volumul de corespondență cu Președintele American Barack Obama, “VENI,VIDI,VICI”.
(continuare din numărul trecut)
(continuare în pagina 20)
Nicolae s-a gândit puțin, apoi i-a zis
vesel:
- O dau doctorului dentist, poate are
el nevoie de ea: Vezi că are și un dinte de
argint!
După ce au mâncat amândoi, s-au
odihnit lângă tufele de răchită, apoi
Nicolae, a mai tras câteva brazde zdravene
și a terminat de cosit, tot trifoiul.
Era transpirat, dar mulțumit că-și
făcuse norma la CAP în ziua aceea, chiar
înainte de amiază: Pe la mijlocul zilei, ar fi
fost prea cald să mai cosească!
Apus proteza găsită în vârful coasei și
luând-o peAna pe după cap, au plecat încet
spre casă. După ce s-a odihnit, Nicolae a
luat proteza, a învelit-o într-o hârtie de ziar
și i-a spusAnei:
- Mă duc până la cabinetul doctorului
dentist, să-i duc dinții ăștia;mă întorc înapoi
repede, bine?
- Bine Nicule! Trebuia s-o arunci,
să nu ai probleme cu miliția pentru asta,
omule!
- Nu, draga mea doar am găsit-o, nu
am furat-o de la nimeni! Nu mai fi așa
fricoasă: A liniștit-o el, ieșind pe poartă.
Dentistul era la cabinetul lui, urmărind
un meci de fotbal la televizor și s-a mirat
când l-a văzut pe Nicolae intrând:
- Ei Nicolae, ai cumva probleme cu
dinții? L-a întrebat el, râzând.
- Nu, domnule Doctor, acum cred că
am prea mulți dinți, i-a răspuns el vesel,
punându-i pe masă, hârtia cu proteza.
Dentistul a luat-o în mână, a întors-o
pe o parte și pe alta apoi, uitându-se foarte
serios la Nicolae, l-a întrebat mirat:
- De unde o ai măi Nicolae?Asta este
o lucrare făcută de mine!
-Amgăsit-o când coseam lângă ferma
de porci. Mi-a știrbit gura coasei când am
lovit-o: Era în trifoi, n-am văzut-o! I-a
răspuns Nicolae, cu un ton, nevinovat.
- Bine Nicolae, mulțumesc, o să văd
cine a pierdut proteza asta, i-a răspuns
Dentistul grăbit, strângându-i mâna.
Nicolae s-a întors acasă, iar Ana l-a
întrebat imediat, curioasă:
- A luat-o doctorul?
- Da, era lucrarea lui.Azis că o să afle
el cine a pierdut-o și mi-o mulțumit că i-am
adus-o: Doctorul părea totuși camneliniștit,
așa mi s-o părut!
- Bine că ai scăpat de ea, Nicule!
Mâine unde mergi să cosești?
- La Valea Seacă, tot la trifoi, i-a
răspuns el, întinzându-se încet pe pat.
Era abia trecut de mijlocul zilei, dar
ziua de lucru, se încheiase pentru el!
VAURMA