6 / 24
CULTURĂ
6
ROMANIANTIMES
TOT CE FACI CONTEAZA SPRE BINE SAU SPRE RAU
Slavomir Almăjan
“Chiar acum, în această oră a serii, auzind vântul și simțind
fumulmi-amaruncat privirea înspremuntele de sud. Flăcările
acoperă o bună parte din linia orizontului… Da, stihia mai
bântuie încă pe meleagurile noastre, și (cine știe?) poate că
doar zorii mileniului fericirii o vor stinge cu totul…”
Se părea că întreaga ordine firească a lucrurilor va fi răsturnată,
o “schimbare adâncă” definitivă părea a cuprinde inimă cu
inimă, întreaga populație a frumoasei Kelowna. Veștile rele se
încrucișau cu o viteză uimitoare, aerul întreg părea că anunță
ultimele clipe ale cetății din Okanagan. Elicopterele, uriașele
bombardiere de apă, sirenele pompierilor și ale poliției,
convoaiele militare și lumea cuprinsă de panică. Focul cu
jerbele lui de 60 m înalte părea că atinge cerul și avansa pe trei fonturi cu 100-150 m pe
minut. Oamenii căliți în foc mărturiseau că nu văzuseră așa ceva în viața lor. Temperaturile
din epicentrul flăcărilor făceau ca pomii să plesnească, să explodeze aruncând în aer ramuri
arzânde, făcând ca alte și alte focuri să se aprindă aproape instantaneu. De fapt era stare
de panică în primar, în pompierii căliți în foc, în soldații căliți în luptă cât și în omul de
rând. 30,000 de oameni au fost evacuați din casele lor în mai puțin de două ore. Alți
30,000 erau în stare de alertă, pregătiți pentru o evacuare rapidă. Pregătindu-ne în pripă
cu câteva lucruri de strictă necessitate, puteam vedea prin fereastră sudul orașului cuprins
de gigantele focuri… Era ora opt seara și eram pregătiți să auzim megafoanele poliției
ordorând evacuarea zonei noastre… Priveam acea stihie și buzele mele rosteau fără
încetare: “O, Doamne, o, Doamne…” Era tot ce puteam să spun. Unii din pompierii din
prima linie trebuiau să-și părăsească mașinile și să fugă ca să-și scape viețile… Cartierul
elitei orașului era în flăcări. O altă veste a pus în alertă o altă treime din populația orașului,
apoi o altă veste anunța că de fapt nordul orașului este acum atacat. Focul avansa pe trei
fronturi. Temperaturile uriașe precumși fumul înălțându-se atât de rapid au creat perturbații
electromagnetice în atmosferă și pe deasupra flăcărilor cerul părea a se despica demulțimea
fulgerelor și tunetele adăugau încă și mai înaltă panică la cea care exista deja.
Și totuși, megafoanele poliției nu au răsunat pe strada noastră și, clipă cu clipă,
oboseala și somnul au învins frica. Am adormit cu Numnele Domnului pe buze în acea
vineri de neuitat. Când ne-am trezit, puteam vedea cerul albastru și mângâierea primelor
raze de soare. Partea noastră a orașului a rămas intactă, vântul își schimbase direcția
Stihia
împingând focul în el însuși. Un calm a înlocuit starea de panică. Mii și mii de oameni
trebuiau adăpostiți, hrăniți, îndrumați… Orașul, ca un mechanism bine uns, a început
să se miște. În mulți, omul de bine s-a născut, în alții fiara a ieșit la iveală…
Ziceam în sinea mea: “Domnul a cercetat Kelowna, a ars 248 din cele mai
frumoase și mai scumpe case, a legat inimile oamenilor între ele printr-o sfântă și
minunata solidaritate…” Dar, minunea minunilor, nici măcar un suflet n-a pierit, nici
măcar un om n-a fost rănit! Se poate spune mai mult despre har? Despre îndurarea fără
margini a Domnului? Se poate spune mai mult despre chemarea Lui la pocăință? Mă
așteptam, cititorule, să văd trezire, să văd schimbare, să văd renaștere…
“Mama natură”, spuneau oficialii orașului, “ne-a dat azi o mână de ajutor”.
Plancarde uriașe pe bulevardele orașului, “vă mulțumim pompierilor, vă mulțumim
soldaților!” Duhul se întărâta în mine și lăuntrul meu striga: “unde este ‘îți mulțumim
Doamne’”? Unde este cântecul de laudă și lacrima pocăinței? O, Doamne, strigam
în duhul meu, unde sunt proorocii tăi plângând printre ruinele orașului? “Cum să te
mângăi, fiică a Sionului?”, striga Ieremia printre ruinele Ierusalimului. Nimic din
toate acestea, ba mai mult, cei care încercau să readucă în atenția populației faptul că
Dumnezeu va judeca lumea și că ceea ce deja am văzut este doar un semnal, sunt priviți
ca unii care aduc “mesaje rele” de către chiar frații lor în Domnul. La toate acestea
unul dintre clericii Kelownei comenta: “Lucrurile nu sunt chiar atât de în alb și negru
cum cred unii…” Cu alte cuvinte, la Domnul da nu este întotdeauna da și nu nu este
întotdeauna nu… Când i-am reamintit de “plângerile lui Ieremia”, el a replicat că în
Canada nu este teocrație așa cum Israelul a fost pe vremea lui Ieremia, deci mesajul
Domnului prin proorocul plângător nu mai este relevant astăzi…
Cititorule, dacă citești astăzi aceste rânduri, amintește-ți că ziua judecății
Domnului este aproape. Semnele Lui sunt vizibile azi în tot locul. Focul de la Kelowna
este aproape nimic pe lângă toate cele care s-au întâmplat în anul acesta… Franța care
își numără cei 10,000 de morți într-o caniculă fără precedent, bezna care a acoperit estul
Americii de nord, legiferarea “căsătoriei” între bărbat și bărbat respectiv între femeie și
femeie în Canada, SARS, și altele de genul acesta, în doar câteva luni, strigă: “treziți-
vă!”. Ochii mei au văzut, în stihia de la Kelowna, starea noastră de neputință în fața
puterii lui Dumnezeu… Unde te poți ascunde? Cine știe ce altă teribilă veste îmi va
izbi timpanele în în ziua următoare?
Ști ce? Astăzi mai poți răspunde, astăzi mai este har. Va veni o zi însă când
chiar și timp pentru un ultim suspin nu se va ma găsi.
Încă îmi mai sună în urechi întrebarea soției mele: “Ce mai urmează să
vedem?” Cred că întrebarea ei a fost mai mult retorică. Cine știe dacă vom mai apuca
să vedem ceva? Cine știe, poate că acum este vremea să mai rostim un suspin în lipsa
cuvintelor, să mai rostim o rugăciune de iertare și pocăință în locul celei pe care nu vom
mai avea timp s-o mai rostim?
Chiar acum, în această oră a serii, auzind vântul și simțind fumul mi-amaruncat
privirea înspre muntele de sud. Flăcările acoperă o bună parte din linia orizontului…
Da, stihia mai bântuie încă pe meleagurile noastre, și (cine știe?) poate că doar zorii
mileniului fericirii o vor stinge cu totul…
Vino, Doamne Isuse! Amin
De fiecare data ziua de 11 Noiembrie – Remembrance
Day – imi prilejuieste deschiderea unor noi pagini de
istorie unde raman captivat de multimea de evenimente
atat de putin cunoscute si promovate ce au facut parte
dintr-o regie mai mare a salvarii umanitatii de la
autodistrugere.
JohnGillespieMagee Jr. era in anul 1940 un tanar crestin
American ce trecea granita de Nord pentru a se inscrie in
Royal CanadianAir Force (RCAF) dorind a lua parte la
aparareaAngliei importiva masinariei de razboi naziste.
La numai un an dupa ce s-a inrolat a fost trimis inAnglia
la bordul unui avion de lupta ce apartinea batalionului
RCAF No. 412. In timpul primelor misiuni de razboi
deasupra Frantei si Angliei a fost avansat la gradul de Ofiter.
In Septembrie 1941, Magee a primit ordinul de a testa nu nou model de avion, Spitfire
V. In timpul unui test la mare inlatime, a fost inspirat si a inceput sa compuna in mintea
lui un poem. Dupa ce a aterizat, a scris cateva randuri parintilor sai incluzand pe verso
poemul pe care l-a avut in minte intitulat
“Zbor Inalt”:
Oh, m-am furisat printre legăturile suple ale pământului
Și am dansat pe cer surazand cu aripi argintii
Am urcat spre Soare și m-am alăturat mișcării care te înfioară
Pe nori dispersati de soare și făcuți dintr-o sută de lucruri
Nu am visat - cu roți, în sus și învârtit
Înălțimea de liniște insorit luminată. Oricum acolo...
Am urmărit suieratul vantului și am zburat
Cu meșteșugul meu prin straturile de aer.
Sus, albastru aprins, delirant,
Am depășit usor înălțimea vânturilor
Unde nici o ciocarlie sau un vultur n-au ajuns
Si minunandu-ma in tacere am pătruns
Sfințenia înaltă și neîntreruptă a spațiului,
Întinzandu-mi mâna spre a atinge fața lui Dumnezeu.
Trei luni mai tarziu, John a murit intr-o misiune de razboi. Avea numai 19 ani. Poate
nu ai auzit niciodata de John Magee, dar poemul sau a fost adus in actualitate si facut
(oarecum) celebru de catre presedintele American Roland Reagan in cadrul discursului
rostit pe 18 Ianuarie 1986, dupa dezastrul navetei spatiale Challenger.
Chemarea ce a simtit-o l-a pus pe tanarul John Magee sa renunte la bursa obtinuta la
Yale University si in schimb sa se inscrie in cadrul Royal CanadianAir Force. Folosind
darurile date de Dumnezeu a devenit in timp scurt un pilot de incredere.
Poemul sau prezinta ceva din satisfactia avuta in munca sa de pilot, incantarea pe
care a avut-o in cadrul slujbei sale in ciuda programului greu, a conditiilor de razboi
anevoiase si a unui salariu foarte modest.
Dumnezeu a folosit mainile acestui tanar pilot nu doar cand se urca in cabina si manevra
avionul dar si intr-un mod insemnat pentru prezentarea Imparatiei lui Dumnezeu chiar
pe pamant.
Este usor sa intelegemcumactivitata depusa camilitar in cadrul fortelor aeriene a servit
unui bine comun. Dintr-o perspectiva istorica putem vedea insa si cum Dumnezeu a
folosit chemarea profesionala a lui Magee pentru a avea un impact cultural, opunandu-
se intunericului promovat de fascism si promovand lumina Imparatiei divine.
Daca totalitarismul lui Hitler nu ar fi fost oprit, liberate religioasa ar fi disparut usor din
spatiul European, prejudiciind inaintarea Evangheliei in societate.
Chemarea profesionala a tanarului pilot a servit Imparatiei lui Dumenzeu prin faptul
ca a aparat unmanitatea de fortele raului, contribuind la restabilirea ordinei divine,
promovand dreptatea ce vine din partea lui Dumnezeu.
Uneori este dificil sa intelegem cum activitatea noastra profesionala ajuta Imparatia lui
Dumenzeu. Sa nu uitam insa ca tot ce facem cu vorba sau cu faptul trebuie sa facem
ca pentru Dumnezeu. Slujirea prin diferite capacitati si daruri ce au fost puse in noi
de Dumnezeu sunt o extensie a lucrarii Sale marete de a intretine si stabili ordinea in
creatia Sa.
Activitatea noastra profesionala este o ocazie de a arata ce vrea Dumnezeu sa fie pe
Pamant la acest moment. Evidentiaza suprematia lui Dumnezeu peste toate sferele
de influenta. Orice lucrare ce se impotriveste imparatiei intunericului contribuie la
avansarea Imparatiei lui Dumnezeu.
In timp ce ne indeplinim sarguinciosi chemarea noastrea aici pe pamant, trebuie sa
intelegem ca Dumnezeu intrebuinteaza orice resursa pentru implinirea scopului sau:
“ştim că toate lucrează împreună spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu, al celor
ce sunt chemaţi în conformitate cu planul Său” (Rom. 8:28). Dumnezeu ofera harul si
intelepciunea ca in cele mai neinsemnate ocupatii si pozitii sociale, oamenii sa poata
arata la timpul potrivit valoarile transformatoare si regeneratoare ale Imparatiei lui
Dumnezeu in umanitate.
Emanuel C. Pavel, Vancouver BC
www.blog.punctul.com