9 / 24
ROMANIANTIMES
Cultură
9
Lupta politică la noi
de Andrei PLEȘU
Sîntem în plină campanie electorală.
Ne-am fi așteptat ca, după 30 de ani de
exercițiu democratic, „turnirul“ politic să
se reformeze stilistic, să capete substanța
și manierele unei dezbateri care implică,
desigur, concurență, dar fără să băltească
în istericalele unei răfuieli de periferie. Ne-
amfiașteptatsăvedemalttipdecombatanți,
alt tip de discurs, alt tip de dialog (fie el și
polemic). Eu, unul, nu prea simt însă vreo
adiere de schimbare pe scena noastră
publică. Dovada, un text scris în 2012,
întristător pentru (încă) actualitatea lui. Îl
reiau ca argument pentru a ilustra o formă
de stagnare politică, o nefastă continuitate
a moravurilor, de natură să descurajeze…
Mai știm cum arată normalitatea în materie
de luptă politică? Să facem un efort de
imaginație. Iată, de pildă, cum ar putea
suna discursul Opoziției: „Puterea a greșit
cînd a adoptat legea X“, sau: „Puterea
a aplicat defectuos legea X“, sau: „Sub
actuala guvernare, prețurile au crescut cu
Y la sută, șomajul cu Z la sută, iar puterea
de cumpărare a scăzut cu atît la sută“. Sau:
„Cutare miniștridinspectrulguvernamental
s-au făcut vinovați de corupție“. Sau: „În
cutare dezbatere de politică externă, poziția
României a fost contraproductivă“. Dar și:
„În domeniul B, acțiunea Guvernului s-a
dovedit utilă, drept care, dacă vom cîștiga
alegerile, vom continua pe aceeași linie“.
Răspunsurile Puterii ar putea, la rîndul lor,
să meargă de la contrazicerea argumentată
a acuzațiilor formulate de Opoziție la
demontarea necomplezentă a promisiunilor
demagogice făcutedeadversari încampania
electorală. Ar trebui să asistăm la dispute
de platformă politică, la confruntări de
doctrină, la schimburi inteligente de idei,
la expuneri de fapte demonstrabile. Totul,
într-o limbă românească îngrijită, fără
vulgarități, fără agresivități de maidan, fără
incursiuni în sfera privată a preopinentului.
Fiecare combatant ar trebui să țină nu doar
la dreptatea proprie și la victoria personală,
ci și la demnitatea proprie, la regulile bunei
cuviințe și la dreptul cetățeanului de a fi
părtaș la un spectacol politic civilizat.
Cum arată lucrurile la noi? În genere, ni
se oferă o escaladare („democratică“) a
răului. „Prim-ministrul e un plagiator
ordinar!“ – strigă una dintre tabere.
Cealaltă tabără nu spune: „E fals și iată de
ce!“, ci „Păi, și cutare de la voi a plagiat!“.
„Dialogul“ e un soi de infantil „ba tu, ba
tu“. „Cutărică de la voi e un infractor sau
un fost informator al Securității.“ „Voi
vorbiți? Și voi aveți infractori și delatori cu
duiumul!“ „Ați încălcat Constituția!“ – se
aude dintr-o parte. „Și voi la fel!“ – sună
răspunsul prompt al celeilalte părți. Puterea
se legitimează prin greșelile fostei Puteri,
iar Opoziția prin greșelile Puterii actuale.
Facem răul, pentru că și ceilalți l-au făcut
sau îl fac. Sîntem, vrînd-nevrînd, martorii
unei competiții a viciilor, a derapajelor,
a mizeriei. Nu binele contra răului, nu
răul mai mic contra răului mai mare, ci
răul cel mare contra unui rău echivalent
sau încă și mai mare. Votantul care ia în
serios toate aceste declarații nu poate decît
să constate că nu există alternative, că e
asediat, din toate părțile, de tot soiul de
pungași calificați, că e obligat să chibițeze
un caft brutal între microbiștii înrăiți ai
unor echipe dușmane. Tonul dezbaterilor e
acela al îmbrîncelilor de gang, vocabularul
e de bodegă, ironiile – simple obrăznicii de
periferie. Toți arborează un aer suficient și
cîinos, toți se întrec în bășcălie și sudalmă.
Iar cei care păstrează, cît de cît, măsura
nu se văd (sau se văd trunchiat) și n-au
nici o șansă. Limbajul și stilistica luptei
electorale se simt libere de orice exigență.
Unul vorbește ca un caporal nervos, altul
ca un răcan de provincie. Respectul pentru
instituții (dincolo de reprezentanții lor
vremelnici), pentru însemnele naționale
(de vreme ce se huiduie nonșalant la parada
de 1 Decembrie, iar invitația la ceremonia
adiacentă de la Cotroceni e folosită ca
prilej de răzmeriță telegenică) nu mai are
nici o valoare, cum nici loialitățile țării
față de acordurile internaționale semnate
de bunăvoie, ba chiar cu entuziasm, cu
parteneri liber aleși, nu mai constituie o
datorie de onoare. Practicăm, iresponsabil,
omîndrie de țoapă, defilămbățoși, în fundul
gol, dinainea unei opinii publice europene
sufocate de perplexitate.
Pe un asemenea fundal, alegătorul
român nu mai are decît criterii confuze și
pernicioase: capriciul, impulsul visceral și,
mai ales, ura. Or, nici un vot nu se poate
numi „democratic“ dacă se produce pe
bază de ură. Votul democratic e, în condiții
normale, expresia bunei chibzuieli, a
discernămîntului, a calmului civic. Cei care
încurajează alte motivații, cei care întrețin,
în rîndul populației, o stare de fermentație
isterică lucrează nu numai împotriva
democrației, ci împotriva sănătății sufletești
a nației, adică împotriva țării.
5. Mama așteaptă scrisoarea ta!
Cu o lumânare aprinsă, bătrâna a stat
de priveghe lângă cutiuța mică de lemn,
plângând încet, până spre dimineață când,
obosită, a adormit cu capul pe masă. Când
s-a trezit, lacrimile au început să-i curgă din
nou:
Aaprins o altă lumânare în locul celei
care se topise, apoi a deschis cutia, luând în
palmă cu grijă, mica proteză: Roy a scâncit
din nou neliniștit: Ea a mângâiat ușor
proteza, șoptind:
- Băiatul mamei, pe unde-i fi tu oare
acum? Dă-mi un semn de viață: Aștept
dragul mamei, aștept o scrisoare de la tine!
Duminica următoare, bătrâna s-a dus
la biserică ca de obicei, dar era îmbrăcată
acum în negru, ca pentru doliu.
Cunoscuții au privit-o mirați, dar
nimeni nu a întrebat-o nimic. Fiecare își
avea problemele lui. După slujbă, când
toată lumea a plecat acasă, ea a rămas
singură în biserică. Preotul a rămas surprins
și a întrebat-o dacă nu cumva are nevoie de
ceva:
-Aș vrea numai să stau puțin de vorbă
cu dumneata Părinte, dacă se poate:
- Sigur, Nană Floare, ia loc pe un
scaun și spune-mi despre ce e vorba: Te
ascult, i-a zi el cu mirare.
Bătrâna i-a povesti preotului, că avea
proteza fiului ei Adam, că nu știe dacă el
trăiește sau emort dar, dorește să o îngroape
creștinește în cimitir, lângă tatăl lui, ca și
când l-ar înmormânta, chiar pe el însuși.
- Nu știu cât mai trăiesc și eu, spunea
ea; nu aș vrea ca proteza să se piardă pe
PROTEZA DENTARĂ
(9)
undeva: E tot ce am de la el și când o am
în mână parcă simt răsuflarea lui: Aș vrea
să știu că trăiește, că-i bine dar, numai EL,
bunul Dumnezeu știe adevărul, mă înțelegi
Părinte, nu-i așa?
- Sigur că da Nană Floare, te înțeleg.
Dar aș vrea ca și dumneata să mă înțelegi
pe mine: Vezi bine ce vremuri trăim: Eu nu
am voie să fac așa ceva, mai ales în public!
Dacă ar auzi Securitatea, eu mi-
aș pierde serviciul: Ei consideră asta
propagandă anti-comunistă și mă pot aresta
imediat: Am și eu un copil de crescut iar
acum, preoteasa este gravidă din nou!
- Te înțeleg foarte bine, Părinte: O să
văd ce pot să fac și singură: Iartă-mă că te-
am deranjat chiar astăzi, în zi de duminică,
i-a spus bătrâna, ridicându-se încet ca să
plece:
- Stai puțin Nană Floare, doar suntem
ceștini, n-am să te las singură, fără ajutor:
Uite, în seara asta, când se întunecă, ne
întâlnim în cimitir la mormântul soțului
dumitale: Eu știu unde e, a asigurat-o el,
continuând:
Aduci acolo ce ai de îngropat și să ai
și două lumânări, la dumneata: O sapămică
aduc eu. Să vii singură! Bine?
- Mulțumesc mult Părinte: Așa am
să fac. O să vin pe la ora nouă și jumătate
deseară, e bine așa?
- E bine, Nană Floare: Ne vedem
acolo!
Bătrâna s-a întors acasă mulțumită,
că Preotul a înțeles-o, cu toate că vremurile
erau grele pentru toți!
Toată ziua, Roy nu s-a mișcat de
lângă masa pe care se afla cutia, cu proteza
lui Adam. Când bătrâna s-a apropiat și a
Ioan Cârja - scriitor novelist româno-american
A publicat în România, la Lugoj, Timiș, ziarul VORBA, apoi mai multe cărți de nuvele, printre care: “CONTUR”, “AMERICA DOLARULUI GĂURIT”,
“FLĂCĂRI”, “PROTEZA DENTARĂ” și volumul de corespondență cu Președintele American Barack Obama, “VENI,VIDI,VICI”.
(continuare din numărul trecut)
luat în mână cutia, el a mârâit încet, dar
amenințător.
Ea a mângâiat cutia cu grijă. Ochii
îi erau doar umezi, Nu mai avea lacrimi
să plângă! Plânsese prea mult noaptea
trecută.
- Dumnezeu să te odihnească, dacă
nu mai ești printre cei vii și să te păzească,
dacă mai trăiești, dragul mamei: Cum vrea
El, Facă-se voia Lui,Amin!Amurmurat ea
încet:
Au rămas acolo amândoi, și ea și
câinele, priveghind în tăcere lângă cutia de
lemn, până către seară. Soarele asfințise,
când bătrâna s-a ridicat cu greau de pe
scaun, pregătindu-se să plece la cimitir.
S-a gândit o clipă dacă avea la ea tot ce
trebuie: Cutia, două lumânări, chibrituri…
a da, și ceva bani! Trebuia plătit și părintele
pentru osteneala lui:
A luat din dulap câțiva lei pe care îi
mai avea din pensie, a pus totul în vechea ei
poșetă neagră și închizând poarta, a plecat
spre cimitir.
Nu era nimeni pe drum la ora aceea:A
ajuns la cimitir și a găsit repede mormântul
soțului ei. Apoi pe întunerec, a rupt câteva
buruieni de pe mormânt și a îndreptat
crucea, aplecată puțin, într-o parte. Privea
cu teamă în jurul ei: Era timpul să vină și
preotul.
- Doar nu s-o fi răzgândit, se gândea
bătrâna, neliniștită. Dar, în timp ce aprindea
o lumânare, a ajuns și preotul:
- Bună seara Nană Floare, a salutat-o
el în șoaptă, apropiindu-se de bătrână.
- Bună seara Părinte, mulțumesc mult
că ai venit, i-a răspuns bătrâna cu smerenie,
acum fiind mult mai liniștită.
- Ai adus tot ce trebuie? A întrebat-o
preotul în șoaptă, privind atent în jur.
- Da Părinte, am în geantă tot ce-mi
trebuie i-a răspuns ea scoțând încet cu grijă,
cutia de lemn și lumânările.
- Unde vrei s-o îngropăm, a întrebat
încet preotul, scoțând încet de sub haină, o
mică sapă, cu coadă scurtă.
- Uite acolo Părinte, pe mormânt,
chiar lângă crucea lui taică-su, i-a arătat
bătrâna.
Preotul a săpat repede lângă cruce, o
mică groapă, în care a așezat cu grijă, cutia
de lemn cu proteza lui Adam.
Știa pe dinafară slujba de
înmormântare, dar acântat-o foarte încet, pe
scurt, pomenind mereu numele lui Adam.
Când a terminat, a acoperit cu grijă cutia cu
pământ, bătătorindu-l bine cu palma:
- Dumnezeu să-l ierte și să-l
odihnească în pace, a încheiat el, stingând
grăbit lumânările.
- Dumnezeu să-l odihnească și
mulțumesc Părinte, că m-ai ajutat: Uite,
vreau să-ți plătesc pentru asta, a zis ea,
strecurându-i înbuzunar, ohârtiemototolită
de zece lei.
- Nu trebuia Nană Floare: Ori cum, eu
îți mulțumesc. Hai să plecăm, că e târziu,
i-a spus în șoaptă preotul, privind cu frică
în jur.
Ieșise luna, iar lumina ei împărțea
umbre grotești printre morminte: Au ieșit
afară din cimitir înfricoșați, plecând fiecare
la casa lui.
Bătrâna a ajuns acasă și a aprins
lampa: I s-a părut dintr-o dată casa goală,
străină, pustie!
07 -13.11.2019
/dilemaveche.ro(continuare in pagina 20)