Background Image
Previous Page  15 / 24 Next Page
Information
Show Menu
Previous Page 15 / 24 Next Page
Page Background

ROMANIANTIMES

Interviu

15

Paula Seling s-a născut în ziua de Crăciun,

25 decembrie 1978, în orașul Baia Mare,

România. A urmat Școala de Arte (1993)

și a absolvit Colegiul Național „Gheorghe

Șincai” din Baia Mare (1997), apoi a

studiat la Universitatea Naţională de

Muzică (Conservatorul) din București

(specializarea Compoziție, 2013).

Paula Seling este cântăreață, compozitoare,

producătoare și vedetă de televiziune. A

lansat peste zece albume (CD-uri) și peste

douăzeci de single-uri de-a lungul carierei

sale de peste 20 de ani (muzică creștină,

pop, ritm și blues, soul, dance), cu piese

de succes care au intrat în topurile din

Finlanda, Norvegia și Marea Britanie.

Artista este multilingvă și vorbește,

scrie și interpretează în limbile română,

engleză, franceză și italiană. A obţinut

mai multe premii (Trofeul Festivalului

„Cerbul de aur”, Brașov, 2002; Premii la

MTV Music Awards Romania, București,

2002; Concursul Muzical Eurovision,

finalistă pe locul 3, Oslo, 2010; Concursul

Muzical Eurovision, finalistă pe locul 12,

Copenhaga, 2014).

Adeschis concerte sau a interpretat împreună

cu Joan Baez (București, 1997), Chick Corea

(București, 1998), Scorpions (Brașov, 2002),

MichaelBolton(Brașov,2007),Beyoncé(Cluj,

2007),Al Bano (Iași și Timișoara, 2008).

Născută de Crăciun şi legată de Dumnezeu prin cântec: Interviu cu cântăreaţa Paula Seling

de Tiberiu Dianu

Paula este creştin-ortodoxă, pro-viaţă

şi o susținătoare a libertății personale, a

drepturilor individuale și a drepturilor

omului.

În zilele de 3 și 4 octombrie 2019 ea a

participat la gala anuală ALIANȚA de la

Washington, DC, la Hotelul Conrad și,

respectiv, laAmbasada României din SUA.

Cu acea ocazie, pe 3 octombrie 2019, Paula

mi-a acordat un interviu în exclusivitate.

1. Stimată doamnă Paula Seling, sunteţi

o artistă extrem de apreciată atât în

România,câtşiînlume.Spuneţi-necâteva

cuvinte despre turneul dumneavoastră în

America din acest an.

Sunt foarte bucuroasă că am ocazia să

lucrez cu nişte oameni minunaţi. De fapt,

unul dintre oamenii cu care am făcut multe

fapte împreună, Adrian Dreana, s-a gândit

că ar fi momentul să vin să cânt şi aici, atât

pentru românii plecaţi în Statele Unite, cât

şi pentru partea americană, ce este curioasă

să asculte piese româneşti şi nu numai.

Şi am luat legătura cu minunata doamnă

Gabriela Sandoz, care a organizat aceste

câteva spectacole aici, în Washington.

Avem această minunată gală, GalaAlianţa.

Mâine avem un alt spectacol, pe data de

patru [octombrie 2019], tot în Washington.

Apoi va fi la Atlanta şi la Seattle. E un

repertoriu special pentru că am venit în

Statele Unite cu tolba plină de cântece,

atât româneşti, cât şi variantele în limba

engleză ale unor cântece pe care le cânt

şi [care] sunt dedicate lui Dumnezeu. Am

venit cu câteva pricesne traduse în engleză.

O parte din cântecele mele au fost traduse

în limba engleză şi îmi doresc foarte mult

să împrăştii cuvântul în cât mai multe

locuri. Aşa că este, cu adevărat, o aventură

ce sper să fie bună pentru toţi cei care vor fi

parte din aceste evenimente.

2. Mi-aţi anticipat următoarea

întrebare. În multe din melodiile

dumneavoastră

răzbate

spiritul

creştin. Ce rol a avut şi are religia în

actul dumneavoastră artistic?

Credinţa pentru mine are un loc foarte

important şi, de multe ori, în majoritatea

cântecelor mele vorbesc despre relaţia pe

care o am cu Dumnezeu. Aşa că, atunci

cândamocaziasăscriuanumitecântece,nu

pierdmomentul să vorbesc despre credinţă

şi despre felul în care ea ne influenţează şi

ar trebui să ne influenţeze vieţile.

3. Vă mulţumesc. Ultima întrebare.

Ce proiecte în lucru şi de viitor aveţi,

artistice şi sociale?

În primul rând, am un întreg turneu de

iarnă, pe care urmează să îl susţin în ţară, de

pe întâi decembrie până pe douăzeci şi trei

(continuare în pagina 20)

***

Am scris acest mesaj, ca un semnal pentru

generația nouă, cei care atunci erau prea

mici să înțeleagă ce se întâmplă sau pentru

cei născuți după acele timpuri. Aveam

atunci doar 21 de ani, gata de-a plăti tot

pentru libertate. Vă scriu ca un participant

direct la Revoluția începută în Timișoara,

participant începând cu sâmbăta de 16

Decembrie 1989, însă recunosc că nu mă

ridic la valoarea eroilor care au plătit cu

viața libertatea câștigată în 1989, de aceea

nu am avut niciodată vreo pretenție legată

de participarea mea în acele zile istorice

și fierbinți, alături de nația mea scumpă și

dragă.

Câteva gânduri care le-am învățat în

acele zile de Decembrie 1989, trăite

printre cei care au avut curajul să

plătească totul, chiar și viața pentru o

Românie liberă:

1. Revoluția din 1989 a fost clădită pe

jertfă, de aceea libertatea are un preț

suprem

În acele zile teribile regimul a adus gărzi

patriotice și soldați, care ne-au bătut,

împușcat, ucis pe străzile României, atât

regimul comunist, cât și regimul instalat pe

urmă de Iliescu.

Revoluția anticomunistă după 30 de ani, dintr-o altă perspectivă

Libertatea câștigată în acele zile a costat

jertfe umane, care deși mulți cred astăzi

că s-au dat degeaba, ele au o valoare mare,

inestimabilă, pentru poporul nostru și

libertatea noastră.

Ca jugul comunist, ceaușist și bolșevic să

fie luat de peste poporul nostru, a trebuit ca

viața unor semeni de-ai noștri să fie dată

sau pusă pe altarul libertății.

Libertatea costă, pentru ca noi să fim liberi

de jugul satanei, Dumnezeu din Cer a dat

pe Fiul Său, Hristos Domnul! Asta ca să

vedem noi că libertatea sau eliberarea

de sub tirani costă și dorința aceasta de

libertate își are rădăcinile în Dumnezeu.

De aceea tineri dragi și generații care n-ați

trăit acele zile, prețuiți libertatea, rămâneți

în ea și apărați-o cu prețul vieții, faceți un

scop și-o onoare din ea.

2. Revoluția din 1989 a fost dorința de

descătușare față de corupție, ipocrizie,

hoție și tot ce poate să fie murdar într-o

societate.

Înacelezilefuriacelorcareauieșitpestrăzile

țării noastre se îndrepta spre nonvalorile din

societate. Niciodată să nu uitați dragii mei

români, noi am ieșit în stradă împotriva

hoției, ipocriziei, indolenței, impertinenței,

crimelor comuniștilor, împotriva acelor

ticăloși care ne-au mutilat neamul, care au

aruncat în închisori și schingiuit, omorât și

batjocorit pe oricine li se împotrivea. Acei

monștri care au ucis, care au anihilat orice

opoziție, care ne-au sărăcit, dar care aveau

de toate, care intrau înainte oriunde, aveau

de toate, trăiau în huzur, li se deschidea

orice ușă înainte, acei ipocriți care negau

existența lui Dumnezeu și dărâmau

biserici, arestau și ucideau pe creștini, însă

ei de fapt vroiau să fie niște dumnezei și au

ajuns posedați de satana, cel care îi înrobea

decembrie [2019], în majoritatea oraşelor

importante din

ţară.Am

un album întreg pe

care urmează să-l lansez, cu cântece pe care

le-am scris de-a lungul timpului. Am un

videoclip ce va fi pentru o piesă bilingvă,

deci vor fi două videoclipuri la aceeaşi

piesă, ce va fi şi în română, şi în engleză.

4. Albume, ceva?

Da, tocmai am spus că am un album

întreg, cu piese scrise de mine de-a lungul

timpului. Şi anul viitor – câteva surprize pe

care aş vrea să le păstrez pentru atunci.

5. Vă mulţumesc mult.

Cu mare drag.

și folosea să facă cele mai de neimaginat

atrocități.

De aceea tineri dragi și generații care n-ați

trăit în acele zile, țineți la valorile corecte

din viața voastră și din societatea liberă

pe care Dumnezeu v-a dăruit-o. Urâți și

dezbrăcați-vă de hoție, corupție, minciună,

idolatrie, ipocrizie etc. și îmbrăcați-vă

cu valorile prețuite de Dumnezeu, adică

cinste, adevăr, integritate, respect, muncă,

corectitudine etc. Doar așa vom putea arăta

într-adevăr că libertatea nu-i ieftină, ci e

un Standard nobil și suprem pentru care

s-au dat vieți umane, ca noi să trăim la acel

Standard al Libertății.

3. Revoluția din 1989 a fost dorința de-a

aduce înapoi în societate pe Dumnezeu

În acele zile, chiar dacă mulți am fost

crescuți într-un sistem ateu și demonic,

sistem comunist, oamenii au tânjit după

Dumnezeu, a fost speranța celor din stradă

pentru ca regimul demonic comunist să

cadă. Acolo, pe data de 16 Decembrie, nu

credeamînDumnezeu,însăcândînconjurați

de soldați cu câini și gata să ne atace, m-am

pus pe genunchi acolo în fața catedralei din

Timișoara, chemând Numele Domnului

și am văzut cu ochii mei minunea ca acei

soldați să se retragă și vremea dintr-o dată

să devină mai blândă, un Semn divin care

personal mi-a adus fior în tot trupul și

sufletul meu. Istoria este martoră că erau

pe de o parte creștini adevărați care erau

mărturie în lume, cu riscul de a fi târâți prin

închisori, bătuți și prigoniți iar pe de altă

parte creștini falși, corupți și ipocriți care

colaborau cu comuniștii și erau vânduți

pentru o viață mai bună.

Deaceea tineri dragi și generații caren-ați trăit

înacelezile, aduceți-văamintedeDumnezeu,

El v-a dăruit libertatea de astăzi și El dorește

să fie parte a unei societăți libere și sănătoase.

Cereți bisericilor creștine din România

să condamne colaborarea cu securitatea

comunistă și să dea lista trădătorilor din

biserici publică, doar așa vor putea să aibă

credibilitate în societate și într-adevăr să-L

cinstească pe Dumnezeu, Cel care a dăruit

și românilor pe Fiul Său, Cel care nu s-a

compromis, ci și-a dat viața și a trăit în

integritate până la moarte, la fel au făcut

toți adevărații urmași ai Lui în decursul

veacurilor. Dragii mei, datorită trădătorilor

nu-L părăsiți pe Dumnezeu, ci uitați-vă

la cei care și-au dat viața în închisorile

comuniste și n-au trădat niciodată, ei au

făcut asta știind că ajung la Dumnezeu

prin moartea lor și El este Drept și îi va

răsplăti cu dreptate, dar trădătorii vor primi

pedeapsa lui Iuda, dacă nu se pocăiesc de

trădarea și ipocrizia lor.

4. Revoluția din 1989 a fost dorința de-a

scăpa definitiv de ideologia comunistă

Deși regimul Iliescu și partidele inițiate de

acesta, în majoritatea celor 30 de ani scurși

de la Revoluție, au încercat să ascundă

acest adevăr al oamenilor ieșiți în stradă,

cei care am fost în acele zile acolo știm

Adevărul. Noi n-am vrut să scăpăm doar

de un dictator comunist, ci de comunism.

Ideologia comunistă este una bolnavă,

anticristă,murdară,mârșavă, bazatăpeoclică

politică, care dorește puterea și dominarea

maselor de oameni, este o ideologie egală cu

cea nazistă, o ideologie care a construit lagăre

de concentrare, a decimat populațiile multor

țări, a subjugat țări și a distrus generații.

O ideologie care are la bază răul, crima,

demonismul, ipocrizia, dictatura etc. nu mai

are ce căuta într-o societate și trebuie smulsă

din rădăcină, din inimile și popoarele lumii.