13 / 24
ROMANIANTIMES
Anca MIZUMSCHI -
fragmente din romanul Țara mea suspendată
Cimitir de fier vechi
Când se demolaseră casele din București,
oamenii fusseră mutați în blocurile din
cartierele muncitorești, marea majoritate
a bisericilor fusseră distruse piatră cu
piatră, dar pe câini nu îi luase nimeni
și erau toți pe străzi. Cei mai mulți,
proveneau din cartierul Uranus și fusseră
avansați din funcția lor de câini de curte
la statutul de câini liberi, atunci când se
construise Palatul Parlamentului. De
fapt, nici nu mai știu dacă inițial s-a
chemat al Parlamentului, al Republicii
sau al Poporului pentru că adevărul era că
nimeni nu îl voia de adevăratelea, în afară
de Ceaușescu și atunci nu prea conta cum
se numea. Cert este însă că se dărâmase
un deal. De fapt, nu se dărâmase pur și
simplu; el fusese ras de pe suprafața
pământului și se transformase într-o
câmpie. În cartierul Uranus, formele de
relief se schimbaseră.
Problema era că, pe dealul acesta, agățate
ca globurile de Crăciun, erau case.
Unele mai mari, altele mai mici, nu avea
importanță. Important era că existau o
mulțime de case. Dealul era încărcat cu
dormitoare, bucătării, verande și curți.
Așa fusese dintotdeauna, încă de pe
vremea când un voievod alesese câmpia
aceasta arsă de soare vara și de vifor iarna,
ca să facă din ea o capitală. De aceea, nu
era chiar așa de simplu să razi de pe fața
pământului o formă de relief și încă una
plină de case. Rezultatul a fost că, până
la urmă, unii avuseră suficient timp să se
opună acestei demolări și să facă infarct.
Dacă pe vremea aceea urcai cu tramvaiul
pe Uranus, puteai să vezi câte un mort pe
masă, între pereții unei case rămasă în
picioare numai pe jumătate. Privite din
fugă, pe geamul tramvaiului, se înșirau
următoarele: peretele din dormitor cu
tapet decolorat, dar totuși tapet, jumătate
din peretele de la baie acoperit de faianță
murdară, chiuveta și cada. Și bucătăria cu
soba ei de fontă sprijinită într-un colț.
Sobele de fontă erau de toate felurile,
cele mai multe interbelice: argintii,
negre, maron, gri. Unele aveau niște
ghirlande în basorelief ca niște liane de
fier făcute la Reșița. Altele erau ovale;
un fel de cadâne cu abdomen uriaș care
înlemniseră în picioare. Sobele Maiolica
erau suple cu uși filigranate, baroce,
prețioase. Cele austro-ungare semănau
mult cu imperiul, niște dulapuri cazone
pline de sertare unde puteai pune surcele
sau cărbuni. Atunci când ardea focul în
ele începea să miroasă bine, în toată casa.
Amâncare gătită și a somn.
Amcitit odată într-o carte de fizică despre
modelul planetar al atomului Rutherford.
În centrul atomului stă nucleul și în jurul
lui se învârtesc electronii. Eu și acumcred
că lumea are forma modelului planetar
al bucătăriei și că atomul și electronii
sunt de fapt niște bucătării foarte mici
în care s-a adăpostit mai multe milenii
specia umană.
Nu știu cum supraviețuiseră toate casele
alea de pe Uranus în timpul celui de al
doilea război mondial la bombardamente,
dar un singur lucrue sigur: supraviețuiseră
cu siguranță sobele de fontă interbelice.
Comunismul se clădise pe sobe de fontă
interbelice, dar nu o să recunoască asta
niciodată. În anii ’50 toată mâncarea
mirosea a gaz sau a foc de lemn. Dacă ai
fi urcat cu tramvaiul dealul de la Uranus,
după ce începuse șantierul de la Palatul
Parlamentului, ai fi înțeles. Familiile care
au trăit acolo au plecat fără câinii din
curte și fără sobele lor. Și-au luat numai
mobilele, sau au murit. Pentru că toate
casele au fost demolate foarte repede
și nu mai pridideau cu înmormântările,
aproape toți morții din cartierul Uranus
au ajuns la Străulești doi. În anul acela -
vara, primăvara, toamna, iarna - cât le-o
fi trebuit comuniștilor să taie un deal –
muriseră foarte mulți. A trebuit să se ia
măsuri și așa s-a născut Străulești doi; un
cimitir inventat pentru că morții nu mai
aveau loc în capitală.
Adevărul estecănuștiamdacătoțioamenii
aceia din cartierul Uranus se mutaseră la
bloc și nu știam exact cum se numeau
noiile cartiere de blocuri, la vremea aceea
știam doar numele cimitirelor, care erau
mai ușor de reținut. În special cimitirul
Străulești doi. Nu călcasem niciodată
pe acolo, dar mi se părea un nume
fascinant. De parcă universul hotărâse
că viața noastră nu e destul de ciudată
fiind contemporani cu un cimitir denumit
Străulești unu, hotărâse că avem nevoie de
un Străulești doi. Un cimitir nou-nouț, fără
amintiri prea jenante și fără falsă pudoare.
Un loc unde cei de pe Uranus se puteau
întâlni în liniște și vorbi între ei, “Ce faci
vecine?”. “Bine tu? “Și tu ai refuzat să le
dai casa?” “Da, și tu?” “Futu-le muma-n
cur de comuniști, auzi să îmi ia mie casa
la care a muncit și taică-miu și ta-su.
Dar lasă, că le-am zis-o verde în față și
apoi am trecut pe lumea ailaltă, știi tu,
ca dizident!” Sfârșitul lumii nu e colectiv
și nu vine la o dată fixă. Sfârșitul lumii e
individual și poate fi în orice zi.
Eu nu am fost niciodată în viața mea la
cimitirul Străulești doi, dar m-ar fi interesat
unde au dus sobele de gătit din fontă. Mi le
imaginez și acum,mult mai târziu, amorțite
lângă tramvaiul dezafectat de pe Uranus,
într-un cimitir de fier vechi: Străulești doi
al sobelor de fontă. Mă gândesc că, atunci
când îți rezervi o excursie pe internet
booking.com,ar trebui să faci, nu un tur de
o zi al Palatului Parlamentului, așa cum ți
se oferă, ci doar un tur de o zi al tuturor
cimitirelor de fier vechi din muncipiului
București, unde sobele din cartierul Uranus
ruginesc pe rând.
VAURMA
(continuare din numarul trecut)
Este timpul ca noi să recunoaștem vremurile de azi și părăsind frica să ne uităm cu nădejde înspre ziua
mare a răsplătirii alergării noastre care este chiar la uși.
2. Nepăsarea
este o altă stare impotriva voii lui Dumnezeu pentru copiii Lui. Nu există nimic în
caracterul lui Dumnezeu care să scuze sau să justifice nepăsarea. Nepăsarea este sursa principală a
hrănirii eului și este una dintre celemai strigătoare dovezi unei credințemoarte. Pedeapsa Sodomei și a
Gomorei este un rod nefast al nepăsării. “Liniștea nepăsătoare” față de cele ce se petrec în jurul nostru
ne înstrăinează de însuși conceptual iubirii divine. Iubirea înseamnă eliberarea de gheara nepăsării
și înjugarea benevolă la povara rugăciunilor de mijlocire, la adoptarea unei atitudini active împotriva
păcatului înspre beneficiu celor înrobiți de acesta.
“Iată care a fost nelegiuirea sorei tale Sodoma: era îngâmfată, trăia în belșug și într-o liniște
nepăsătoare, ea și ficele ei, și nu sprijinea mâna celui nenorocit și celui lipsit.”(Ezechiel16:49)
Condițiile descrise în versetul de mai sus sunt prezente în plinătatea lor și noi suntem nevoiți să
ne înfățișăm cu ele clipă de clipă. Vom alege noi chinul neroditor al lui Lot stând într-o așteptare
infructuoasă la porți ori lupta deschisă a lui Avraam într-o mijlocire până la uitare de sine?
Poate că, dacă Lot ar fi evitat cele două extreme de care am vorbit, s-ar fi găsit în Sodoma și Gomora
cele zece suflete neprihănite din pricina cărora cele două cetăți ar fi dăinuit și azi... Și dacă nu este
altceva care să ne urnească din nepăsare și frică iată, Domnul ne spune astăzi, că binecuvântarea sau
blestemul națiunii în care trăim nu depind de starea celor de afară, a celor nemântuiți ci de noi, poporul
Domnului.
“...dacă poporul Meu, peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga și va căuta Fața
Mea, și se va abate de la căile lui rele, - îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul, și-i voi tămădui
țara.” (2Cronici 7:14)
Versetul acesta este leacul pe care Dumnezeu l-a prescris pentru vindecarea și mântuirea națiunilor și
există un singur răspunzător pentru aplicarea acestuia: poporul Lui!
(continuare din pagina 6)
Biserica în Veacul sfidărilor
***
Amai trecut UNAn și ne așteaptă unul
necunoscut!
(continuare din pagina 1)
Mulțumim clienților
care punându-și reclamele în
publicație, au contribuit la posibilitatea editării, tipăririi și
expedieriilunare.
Mulțumimabonaților
,careprinabonamentul
făcut și-au exprimat dorința primirii publicației la adresa lor și
ale altora.
Mulțumim celor ce ne-ați încurajat
, în mod direct
și indirect, exprimându-vă bucuria ce o aveți citind mesajele
scrise.
Mulțumim celor peste 10 mii de internauți
care ne-au
căutat zilnic, în anul 2019, unii stând ore întregi pe romaniatime.
com.
Mulțumim celor care ne-ați promis că veți investi pe
viitor în acoperirea cheltuielilor financiare ale publicației
,
ceea ce face enorm pentru noi.
Mulțumim clienților pentru
înțelegerea de a crește prețul reclamelor cu cel puțin 10%
pentru anul 2019, creștere care nu s-a făcut de peste 10
ani.
Cu toții, împreună,
contribuim la căutarea, găsirea și
prezentarea răspunsurilor adecvate la multiple probleme
cu care se confruntă comunitățile românești; la promovarea
limbii române și a culturii românești, prin ediția tipărită și
ediția online a publicației RomanianTimes.
Nelu Ciorba, Director Coordonator