2
Actualitate
OFERTĂ PENTRU
COMUNITĂȚILE
DE ROMÂNI
:
VOM FI
ONORAȚI
SĂ VĂ
TRIMITEM
LUNAR
PUBLICAȚIA
ROMANIAN
TIMES.
Vă rugăm să ne
contactați pentru
detalii:
Tel 503.895.5171
Tel 503.708.3384
ROMANIANTIMES
Declarația comună la finalul summitului NATO: Creșterea puterii Chinei este o provocare,
Rusia rămâne o amenințare pentru securitate
Liderii statelor membre ale NATO, reuniţi la Londra, au adoptat miercuri, 4 decembrie,
la finalul summitului demarcare a 70 de ani de la crearea organizaţiei o declaraţie comună
în care exprimă “solidaritatea, unitatea şi coeziunea’’ ţărilor lor şi recunosc, pentru prima
dată, creşterea puterii Chinei drept o “provocare’’.
Liderii ţărilor aliate reafirmă “consolidarea legăturii transatlantice’’ între Europa şi
America de Nord şi clauza apărării colective din Tratatul Nord-Atlantic potrivit căreia
un atac împotriva unui stat membru al NATO este considerat un atac împotriva tuturor
ţărilor membre aleAlianţei.
“Astăzi ne reunim la Londra, primul sediu al NATO, pentru a celebra 70 de ani de la
crearea celei mai puternice şi mai de succes Alianţe din istorie şi pentru a marca a 30-a
aniversare a căderii Cortinei de Fier. NATO garantează securitatea teritoriului nostru şi a
celor 1 miliard de cetăţeni ai noştri, libertatea noastră şi valorile noastre comune, printre
care democraţia, libertatea individuală, drepturile omului şi statul de drept. Solidaritatea,
unitatea şi coeziunea sunt principii de bază aleAlianţei noastre. În contextul în care lucrăm
împreună pentru a preveni conflictul şi a menţine pacea, NATO rămâne fundamentul
apărării noastre colective şi forumul esenţial pentru consultări şi decizii în rândul aliaţilor
privind securitatea. Reafirmămsoliditatea punţii transatlantice între Europa şiAmerica de
Nord, aderarea noastră la principiile şi obiectiveleCartei Naţiunilor Unite şi angajamentul
nostru solemn, aşa cum este consacrat în articolul 5 al Tratatului de laWashington, că un
atac împotriva unui aliat va fi considerat un atac împotriva noastră a tuturor’’, se arată în
textul declaraţiei semnate de liderii celor 29 de state aliate, postat pe website-ul Alianţei
Nord-Atlantice.
Textul declaraţiei arată că “acţiunile agresive’’ ale Rusiei constituie o ameninţare pentru
securitatea euro-atlantică şi că terorismul în toate formele sale rămâne o ameninţare
persistentă pentru toate statele membre NATO şi dă noi asigurări că NATO este o alianţă
exclusiv defensivă, care “nu reprezintă o ameninţare pentru nicio ţară’’.
Documentul menţionează că desfăşurarea de noi rachete cu rază medie de acţiune de
către Rusia ridică riscuri semnificative pentru securitatea euro-atlantică şi că “aliaţii sunt
ferm angajaţi faţă de implementarea deplină a Tratatului privind neproliferarea armelor
nucleare în toate aspectele sale, inclusiv dezarmarea nucleară, neproliferarea şi utilizarea
paşnică a energiei nucleare’’.
Liderii ţărilor aliate afirmă angajamentul faţă de politica uşilor deschise a NATO, care
consolidează Alianţa şi care a adus securitate milioanelor de europeni. “Macedonia de
Nord este astăzi cu noi, aici, şi va fi în curând cel mai nou aliat al nostru. Suntem angajaţi
faţă de succesul tuturor operaţiunilor şi misiunilor noastre. Aducem un elogiu tuturor
bărbaţilor şi femeilor care au slujit NATO şi îi onorăm pe toţi cei care şi-au sacrificat
vieţile pentru a ne ţine departe de pericole’’, se arată în textul declaraţiei.
Pe de altă parte, ţările aliate îşi reconfirmă angajamentul faţă de stabilitatea şi securitatea
pe termen lung înAfganistan.
De asemenea, documentul cuprinde invitaţia adresată secretarului general al NATO de a
începe un proces de reflecţie cu privire la viitorul Alianţei Nord-Atlantice.
“În vremuri pline de provocări, suntem mai puternici ca Alianţă, iar popoarele noastre
sunt mai în siguranţă. Legătura şi angajamentul nostru reciproc ne-au garantat libertăţile,
valorile şi securitatea pentru 70 de ani. Acţionăm astăzi pentru a ne asigura că NATO
garantează acele libertăţi, valori şi securitate pentru generaţiile viitoare’’, se încheie
declaraţia adoptată de liderii participanţi la Summitul de la Londra.
Președintele Klaus Iohannis a participat miercuri, 4
decembrie, după reuniunea aniversară a liderilor NATO
de la Londra, la un dejun de lucru oferit de președintele
american Donald Trump în onoarea șefilor de state care
îndeplinesc angajamentul de alocare a 2% din bugetul
național pentru Apărare.
La dejunul de lucru au luat parte șefii de state sau guverne
din Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Grecia, Polonia,
România, Marea Britanie și Statele Unite, anume statele
care alocă cel puțin 2% din PIB pentruApărare.
Nouă dintre cele 29 de state ale NATO – SUA (3,42%),
Bulgaria (3,25%), Grecia (2,28%), Marea Britanie
(2,14%), Estonia (2,14%), România (2,04%), Lituania
(2,03%), Letonia (2,01%) și Polonia (2%) – au atins deja
obiectivul stabilit în cadrulAlianţei de a consacra apărării
2% din PIB, iar majoritatea au planuri de a atinge acest
obiectiv până în 2024, a precizat Jens Stoltenberg.
În egală măsură, un număr record de 16 state aliate vor
respecta și principiul alocării a minim 20% din bugetul
național al apărării pentru înzestrare militare, între ele
numărându-se și România.
Dejun de lucru oferit de Președintele Statelor Unite
***




