7
M}RUL DE CEART}
Escatologie
5
ROMANIAN TIMES
SUMMIT-ULG-20
Summitul primelor 20 puteri economice ale lumii a
avut loc la Hamburg, Germania, în zilele de 7-8 iulie
2017. Cu mare greutate s-a încheiat cu un comunicat
chiar dacă SUA s-a retras din Acordul de la Paris privind
lupta în care s-a angajat prin administrația Obama,
referitor la acțiuni de încetinire ale încălzirii globale. În
final, comunicatul summitului a fost comunicatul G-20 și
nu G-19. Comunicatul nu este un acord, ci o informare
publică cu privire la cele discutate. În comunicatul G-20
se menționează că
SUA, referitor la încălzirea globală
și-a exprimat din nou, planul de găsirea unor soluții
”curate și eficiente” de folosire a combustibililor fosili.
Nu s-a ajuns la un acord comun, în privința globalizării, nici între cancelarul Germaniei
AngelaMerkel și președintele Chinei Xi Jinping,
găsirea și exprimarea soluțiilor eficiente
rămânând o temă de casă.
Întâlnirea Trump - Putin a fost programată pentru 30 minute și a durat de trei ori
mai mult. Încă nu se știe prea multe ce au discutat cei doi. Secretarul de StatAmerican, Rex
Tillerson, prezent a întâlnire, adeclarat: “
Auavut odiscuțierobustăși lungă
…Președintele
Trump l-a întrebat pe președintele Putin în repetate rânduri despre implicarea rusă în alegerile
americane din 2016, Președintele Putin a negat o astfel de implicare, la fel cumcred că a făcut
și în trecut”.
Ca și o provocare discuțiile Trump - Putin au dus și la ideia formării unei “
unități
impenetrabile de securitate informatică
” cu scopul asigurării integrității informatice la
alegeri. Senatorul John McCain, fostul candidat la președinția americană, în prezent șeful
Comisiei pentru Servicii Armate a Senatului, ca și alții de fapt au râs spunând: “
Sunt sigur
că Putin ar putea fi de mare ajutor, în domeniul securității informatice, de vreme ce ar
fi responsabil cu hacking-ul
”.
Trump - Putin au semnat un acord privind un armistițiu în sud-vestul Siriei.Acordul
americano-rus cu privire la încetarea focului pentru sud-vestul Siriei a intrat în vigoare
duminică, 9 iulie 2017. Aceasta este o nouă încercare internațională de a opri războiul care
durează de șase ani în Siria. Desigur că e drum lung până la oprirea războiului sirian.
SUMMITULRUSIA- CHINA
La Summitul G-20, nu am auzit prea multe despre poziția Rusiei și a Chinei față
de celelalte puteri. Înainte de summitul G-20, în 3-4 iulie 2017, laMoscova, a avut loc un alt
summit, dar, numai între Rusia și China, ocazie cu care s-au semnat documente focalizate
pe
parteneriatul general și cooperare strategică, demonstrând din nou aprofundarea
relațiilor chino-rusești.
Oare în acea oră și jumătate de discutat cu Trump, chiar să nu se fi
atins discuția despre aceste documente, care nu sunt favorabileAmericii?
Iată, pe scurt, câteva evenimente, recente, de consolidarea legăturilor militare ale
împăraților Răsăritului (China și Rusia):
La 7 iunie 2017, ministrul chinez al Apărării, Chang Wanquan, s-a întâlnit cu
omologul său rus, Serghei Shoigu, în capitala Kazahstanului Astana în timpul summit-ului
Organizației de Cooperare din Shanghai. Potrivit Agenției rusești de știri TASS, Shoigu a
sugerat
întocmirea și semnarea foii de parcurs pentru cooperarea militară între cele
două țări.
Joi, 29 iunie 2017, purtătorul de cuvânt alMinisteruluiApărării dinChina,WuQian,
a confirmat că Chang Wanquan a semnat foaia de parcurs în cadrul întâlnirii cu Shoigu. El
a prezentat pe scurt foaia de parcurs și planul strategic de viitor: Foaia de parcurs prevede
strategia și planul general de nivel înalt pentru cooperarea militară dintre China și
Rusia în perioada 2017-2020
; Afișează încrederea reciprocă la nivel înalt și cooperarea
strategică; Este favorabil pentru ambele părți ca
să facă față unor noi amenințări și
provocări în domeniul securității și să protejeze împreună pacea și stabilitatea la nivel
regional
.
Vicepremierii Rusiei și Chinei au convenit asupra “unei mai bune cooperări între
nord-estul Chinei, Orientul Îndepărtat al Rusiei și regiunea Baikal”.
Președintele Chinei, Xi Jinping, s-a întâlnit cu președintele rus, Vladimir Putin, la
Moscova, în perioada 3-4 iulie 2017, declarând presei ruse că
relațiile dintre cele două țări
Pagina realizată de Nelu Ciorba
se află în prezent la “cel mai bunmoment din istorie”
. Președintele chinez amai spus că
Rusia și China sunt “partenerii strategici cei mai de încredere ai celuilalt”.
“Relațiile dintre China și Rusia par a fi netede acum, dar relațiile dintre cei doi
vecini puternici au avut o istorie îndelungată, ca o relație de șobolani”, a declarat Ja Ian
Chong, profesor asociat la Universitatea Națională din Singapore, adăugând că aceste
schimbări se pare a fi prea bruște și dramatice.
China și Rusia au emis, de asemenea, o declarație comună prin care solicită
întreruperea programului de testare a rachetelor din Coreea de Nord și că SUAși Coreea de
Sud ar trebui să înceteze exerciții militare comune.
FOAIADE PARCURS RUSIA- INDIA
Doar două săptămâni după ce China și Rusia au semnat foaia de parcurs militară,
Rusia a semnat o altă foaie de parcurs militară cu India
, pe fondul înrăutățirii tensiunii
dintre China și India de-a lungul frontierei.
În ceea ce privește foaia de parcursmilitară dintre Rusia și India, Shoigu a declarat
că ambele țări “
sunt hotărâte să continue dezvoltarea cooperării pentru a spori
pregătirea militară a forțelor armate ale ambelor țări
”, potrivit lui TASS.
CALEAÎMPĂRAȚILOR
Un fond de investiții de 10 miliarde dolari a fost anunțat pentru
proiectele de
infrastructură transfrontaliere
legate de “One Belt, One Road” și Uniunea Economică
Eurasiatică.
În urma acordului ruso-chinez de marți, 4 iulie 2017, se așteaptă ca fondurile din
Fondul de Cooperare RMB Rusia-China să fie investite în proiecte de infrastructură legate
de inițiativa Chinei “One Belt, One Road” (OBOR) și Uniunea Economică Eurasiană
࣮
un bloc comercial susținut de Putin. Mass-media de stat rusească a declarat că fondul de
investiții a fost un acord între fondul de investiții suverane al Fondului rus de investiții
directe și Banca de Dezvoltare a Chinei.
ÎMPĂRAȚII RĂSĂRITULUI - ESTICII
Doresc să atrag atenția la două evenimente cu semnificații escatologice:
consolidarea relațiilor împăraților Răsăritului (China - India - Rusia) și dezvoltarea
infrastructurii în aceste țări.
Napoleon III a comparat China cu
un gigant care doarme şi a tras următorul
semnal de alarmă: „Când China se trezeşte, va cutremura lumea”.
După o lungă
hibernare, China cu aproape 1,4miliarde de oameni de peste 4 ori mai mulți ca și în Statele
Unite aleAmericii, se ridică peste noapte. Alături de China se ridică din obscuritate, India,
precum şi alte ţări din Răsărit.
Se spune că secolul XIXa fost secolulMarii Britanii, secolul XXa fost secolul
Americii şi că secolul XXI este secolul Răsăritului
. Oare de ce nu s-au făcut extrapolări
mai departe de secolul XXI? Pentru că nu e cazul.
Î
n prezentarea semnelor vremurilor din urmă, ale indicatoarelor de direcţionare
spre vremurile şi soroacele sfârşitului, spre ziua şi ceasul pe care nu-L ştie nimeni ci numai
Tatăl, direcţii captate în acrostihul
SEMNE
:
S
eminţiile lui Israel +
E
rezii +
M
untele
Templului +
N
enorociri +
E
sticii (Împăraţii Răsăritului), în baza informațiilor de mai sus
revin la
ESTICI
.
La această rubrică de aproape 10 ani amscris și scriu ori de câte ori apare o noutate
legată de Împăraţii Răsăritului, încă de vremea când erau neglijaţi în circuitul economic
mondial. Urmăresc evoluţia ţărilor din partea de Răsărit, şi special a Chinei doar pentru
că aşa cum am afirmat de multe ori, la această rubrică,
împăraţii Răsăritului trebuie să
se ridice la nivel de supremaţie, pentru a putea uşor convoca împăraţii lumii pentru
lupta de la Armaghedon, amintită de apostolul Ioan în Apocalipsa
. Apostolul Ioan
prezintă începând din capitolul 15 cele din urmă şapte urgii ce vor fi vărsate pe pământ, în
timpul Necazului Unic din istoria lumii, continuând în capitolul 16, după urgia a şasea, cu
un amănunt
: Al șaselea a vărsat potirul lui peste râul cel mare, Eufrat. Și apa lui a secat,
ca
să fie pregătită calea împăraților, care au să vină din Răsărit
.
(Apocalipsa 16:12).
Las la nivelul cititorului în baza celor scrise să mediteze la cuvintele: calea și
Răsărit.
”
Ce vă zic vouă, zic tuturor: Vegheați
!” v-o spun eu pentru că de fapt a spus-o
Domnul Isus (Marcu 13:37).
de Nelu Ciorba =
amerotim@yahoo.com




