Romanian Times 333

15 / 24

ROMANIAN TIMES
Interviu 15
Vitallina Preventive
and Integrative Care Chicago
We bring together the power of nature and the strength of science to help you find your path to health.
Dr. Rusalina Muntean -Mincu Tatiana Susu - manager Andrea Draghici - asistentă medicală
Adresa: 3500 W Peterson Ave., Suite 203; Chicago, IL 60659
773-654-1082; e-mail:
Oferim:
- consulații anuale generale
- evaluare și tratament pentru obezitate / sindrom metabolic
- evaluare și tratament pentru accidente de muncă / compensarea muncitorilor
- examinare pentru imigrare
- diferite tratamente dermatologice și de îngrijirea tenului.
- masaj terapeutic - Rick Sumugond (programare la cerere)
- consultații de nutritie, ultrasound, EKG și analize de laborator la fața locului
De asemenea, avem o mare varietate de produse homeopatice, uleiuri
esențiale, produse dermatologice și nutriționale.
Compensație: cash - 120$/vizita inițială și reduceri în funcție de servicii
PPO insurance only - detalii la Tatiana
Board Certified in Internal Medicine
Board Certified in Obesity Medicine
Cutera Laser Certified
Botox and Fillers Certified
Se spune că Eros îl face pe cel slab să fie tare, iar pe
cel fără resurse să găsească mijloace de a le avea. Dialogul
meu cuDianu Sfrijan pleacă de la conceptul: „m-amnăscut
ca să iubesc, nu ca să urăsc” şi aduce în atenţia cititorului
opera pe care un omcu un suflet deosebit a dorit să o lase în
urma sa: Centrul Cultural Spiritual Varatic.
De ce am ales Mănăstirea Varatic? Fiindcă este un
loc binecuvântat, încărcat de istorie, unde Veronica Micle
se retrăsese la două săptămâni după moartea lui Eminescu,
unde au poposit arhimandritul Bartolomeu Anania, Zoe
Dumitrescu Buşulenga şi alţi oameni de cultură. Varaticul
este şi locul odihnei estivale a intelectualilor moldoveni, şi
nu numai, locul unde acum Dianu Sfrijan aduce o ultimă
ofrandă iubirii sale, aidoma meşterului Manole - iubirea
lui fiind „zidită” în acest Centru Cultural Spiritual. Şi nu
în ultimul rând Mănăstirea Varatic, fiindcă Maica Stareţă
Iosefina ne-a primit cu caldă ospitalitate creştinească şi a
îmbrăţişat ideea acestui Centru Cultural Spiritual de la
primele întrevederi.
Nu ne gândim la contemporaneitate, care ar putea
aprecia aparenţele meritului decât meritul însuşi, ci la
cei care vor veni după noi şi vor înţelege cum iubirea şi
respectul pentru o femeie - suflet pereche - au putut ridica
un templu, un altar dăruit semenilor, în ţara pe care Dianu a
părăsit-o cu mulţi ani în urmă, România.
Întâlnirea şi mai apoi căsătoria dintre Dianu Sfrijan,
născut în Constanţa, şi Sheila Margaret Richardson,
din Manchester, Anglia, care a avut loc în anul 1985, a
fost punctul de plecare al unei fermecătoare şi profunde
poveşti de iubire, care a durat până la plecarea Sheilei în
eternitate…
Şi dacă destinul este cel care uneşte şi ţine laolaltă
doi oameni, tot el este şi cauza despărţirii de fiinţa dragă,
dară noi ne dirijăm acţiunile spre neuitare, prin ridicarea
unui far de cultură pe aceste locuri încărcate de credinţă.
Fără a-şi învinui soarta, Dianu a ales să pună pe
fruntea soţiei sale Sheila, o ghirlandă în eternă amintire.
- Cine este Dianu Sfrijan?
- Ţi-aş răspunde printr-un singur cuvânt – Iubire.
Am ajuns să înţeleg, Emilia, că totul în viaţă este legat de
iubire, că toate capătă formă şi strălucire când stau sub
semnul iubirii, că praful vieţii cotidiene se preschimbă-
ntr-o ceaţă aurie când iubirea-şi mişcă bagheta magică.
Dianu Sfrijan - Vibra]ia iubirii pân~ dincolo de timp, cuvânt [i leg~mânt
„Dacă aerul mi-ar povesti de tine, aș vrea să mă pierd pentru totdeauna în vânt. Acolo ți-aș asculta cuvintele și suspinele,
acolo aș fi aproape de sufletul tău și de căldura inimii tale.” Eugenio Montale
Noi oamenii, suntem părticele ale izvorului numit iubire şi
pentru ca el să nu sece trebuie s-o împărtăşimcu toată fiinţa
şi altora. Spun asta pentru că eu am primit iubire şi am fost
învăţat să dăruiescmai departe. Sufletul meu astfel modelat
a căpătat aripi şi a înflorit frumos, dăruind şi primind în
acelaşi timp. Mă consider un ales al sorţii pentru c-am fost
iubit de femeile din viaţa mea – mama, bunica şi Sheila–
până la adorare şi asta a dat sens, putere, echilibru şi culoare
vieţii mele. Am fost iubit de cele mai frumoase şi speciale
femei cărora le-am întors iubirea cât au fost în viaţăşi pe
care le voi iubi dincolo de eternitate. Mamei i-am iubit
blândeţea, căldura şi seninul pe care mi l-a sădit în suflet.
Bunicii i-am iubit poveţele, sfătoşenia, fragilitatea, ochii
umezi şi glasul domol. Sheila a fost, este şi va fi jumătatea
care m-a făcut întreg. Am iubit-o din prima secundă până
în ultima ei secundă. Am iubit-o când era veselă ori tristă,
fericită ori îngândurată, exaltată sau posacă, somnoroasă,
serioasă, glumeaţă, drăgălaşă, nostalgică… O iubesc şi-
acum, în gând, în vis, de departe, cu sufletul pe jumătate
pierdut, pe jumătate fericit pentru că ştiu şi cred în revedere.
Cât am iubit-o ar umple o jumătate de veşnicie. Când ne
vom revedea ne vom petrece în iubire cealaltă jumătate de
veşnicie.
Ştii, Emilia, noi n-am fost un cuplu perfect, pentru
că nimeni nu este perfect. Doar iubirea noastră a fost una
perfectă, aşa într-un mod imperfect, cu greşeli, cu bucurii,
cu aşteptări, cu îndoieli, cu regrete, cu vise, cu împliniri şi
neîmpliniri…De-ar fi s-o iau de la capăt şi să amputerea să
aleg, alegerea ar fi aceeaşi pentru că altfel ar fi pustiu. De-
ar fi să schimb ceva în anii ce au trecut alături de Sheila aş
schimba doar minutele în care n-am iubit-o mai mult decât
pe mine însumi…şi n-ar fi multe, crede-mă… Sau zilele
când soarele a stat ascuns şi nu i-a mângâiat chipul iubit…
Dacă privesc acum înapoi îmi dau seama cât de
norocos am fost şi sunt. Am avut iubire din prima clipă
a vieţii şi pot spune, cu mâna pe inimă, până astăzi. Şi cu
siguranţăşi dincolo de astăzi, în eternitate, pentru că acolo e
Sheila, mama şi bunica – iubirile mele eterne.
Tu ştii, Emilia, care era relaţia mea cu Dumnezeu
până să te cunosc. Faptul că Sheila s-a stins atât de devreme
mi s-a părut de-o cruzime pe care numă vedeamîn stare s-o
duc, s-ogestionez. Cerul s-a prăbuşit pestemine cugreutate
de plumb, sufocându-mă, ducându-măîn pragul disperării,
a depresiei, a inutilităţii. Nimic numai avea contur, culoare,
sens.Aşteptamnoaptea, cuvisele în careSheilamea era vie.
Zorii de zi erau un coşmar, ajunsesem să urăsc dimineţile.
Întâlnirea cu tine e darul divin pe care Dumnezeu l-a trimis
pentru a compensa nedreptatea pierderii Sheilei. Tu eşti
surioara pe care mi-aş fi dorit s-o am, ca rudă de sânge,
eşti prietena mea care m-a întors spre viaţa de dupăSheila,
eşti cea care a recreat puntea sfărâmată spre Dumnezeul
ce m-a văduvit de iubire. Şi câtă putere am găsit împreună
pentru a zidi templul iubirii mele întru nemurire într-un
loc binecuvântat şi sigur pe placul scumpei mele Sheila!
Emanaţi aceeaşi frumuseţe sufletească, altruism, uitare de
sine pentru binele celor apropiaţi, energie dătătoare de viaţă
şi reuşiţi să însuflaţi curaj şi putere celor ce se clatină. O
forţă lăuntrică ce arde şi se alimentează din lucruri bine
făcute, din dragostea oferită şi care reuşeşte să adune în
juru-i oameni la fel de frumoşi şi drepţi. Prin proiectul
propus de tine am ajuns s-o cunosc pe maica Iosefina, un
suflet de înger, care a îmbrăţişat propunerea noastră cu
toată dragostea şi pe care o simt alături de sufletul meu şi al
Sheilei. Ştiu că atunci când va veni vremea şi voi pleca la
Sheila lumina de la lumânarea aprinsă demaica Iosefina, la
mormintele noastre, va alina sufletele noastre în veşnicie,
păstrând astfel legătura creată între noi prin credinţa în
Dumnezeu, în iubire şi în binele etern. De asta, Emilia,
spuneam că am avut iubire din prima clipă a vieţii şi până
astăzi. Tu, prietena şi surioara mea dragă, şi maica Iosefina,
sunteţi minunate fiinţe, ce ştiţi, asemeni Sheilei, mamei
şi bunicii mele, să oferiţi iubire necondiţionat, puritate,
sensibilitate…pentru frumos, pentru suflet.
- Dragă Dianu, paradisul pierdut al inocenţei şi
zâmbetului candid sunt anii copilăriei fiecăruia dintre
noi, te rog să ne povesteşti despre copilăria ta, despre anii
petrecuţi la malul mării...
- Pentru mine, aş putea spune acum că
„nessunmagiordolore, chericordarsidel tempo felice,
nellamisseia” 2F1 şi că, într-adevăr, copilăria mi-a fost un
adevărat şi frumos paradis. M-am născut în Constanţa, la
malul mării, după cum ai spus. De multe ori mă prezentam
ca fiind „Fiul Mării”! Eram mândru că sunt constănţean
şi pentru faptul că doar constănţenii îi puteau rivaliza pe
bucureşteni în acele timpuri. De mic am fost energic,
nu aveam astâmpăr şi eram mereu în căutarea acţiunii.
Pasiunile mele din vremea copilăriei erau fotbalul şi înotul,
care îmi şi ocupau mult timp. Nu ştiu când am învăţat să
înot, dar eram în mare oricând se ivea o ocazie, îmi plăcea
sentimentul libertăţii pe care îl aveamori de câte ori înotam
şi simţeam că fac ceva teribil. Casa părintească era aproape
de Ghiol (unde azi este acel lac înconjurat de construcţii) şi
nu departe, după ce se trece de ghiol, se întinde plaja de la
Mamaia, iar eu făceam plajă unde este astăzi Hotelul Parc.
1 Dante: ,,nu este durere mai mare decât să-ți aminteşti în restrişte
de timpul când erai fericit”.
Interviu realizat de Emilia Ţuţuianu
VAURMA