16 / 24
ROMANIAN TIMES
Sistemul de educație românesc şi aripile mele găurite
Te-a ajutat sistemul de învăţământ
românesc în dezvoltarea ta personală? A
avut un impact pozitiv?
Fac parte din generaţia anilor ‘80 şi am
prins exact perioada de tranziţie dinspre
sistemul comunist înspre acel sistem
aşa-zis democrat. Haos şi nebunie, dar în
mare parte pot spune că în proportţie de
70 % am prins în continuare conceptele
educaţionale clasice, din comunism.
Predare de tip monolog, scosul la tablă
cu frica în sân şi pe unde se deschidea
catalogul, violenţe utilizate drept metode
de corecţie dar şi de inducere a respectului
şi a performanţei, bătăi cu capul de tablă,
loviri cu arătătorul în palmă, palme la faţă
la greu, clasicele scenarii de inducere a
ruşinii și umilirii până la plânset. Reţeta
clasică de cum se făcea performanţă în
sistemul şcolar. Existau şi excepţii ca peste
tot, dar erau atât de rare si pâlpaiau subtil
doar în aria materiilor mai umaniste.
Mulţi ar zice că sunt eu prea sensibilă la
aceste aspecte sau că le exagerez sau mi-
ar arunca în faţă fraza mea preferată și
anume: “sistemul acesta te-a făcut OM si
nu
bullshit-ul
de educaţie modernistă din
prezent, unde copii sunt descreieraţi și îi
iau pe profesori la bătaie”.
Dar din puţul sensibilităţii mele declar că
acest sistem privit cu atâta nostalgie de
mulţi în ziua de astăzi, pe mine personal
m-a tras mult înapoi. Și multi ar zice
că dacă nu te-a dus capul sau dacă nu
ai învătat, ai primit ce ai meritat. Ooo!
Tocmai aici e problema! Eu am fost
printre cei care au învătat. Știţi voi tabloul
clinic clasic- copil premiant, coroniţe,
olimpiade, profesori ce ma lăudau. Și în
naivitatea mea am crezut că asta trebuie
să fie viaţa și eram “on top”.
Și acum să vedem ce se ascundea în
spatele copilului “tocilar”? Vă spun eu
ce se ascundea: produsul finit și perfect al
sistemului.
Un copil cu aripi tăiate care şi-a antrenat
de-a lungul a zece ani memoria, încât
ajunsese la performanţa de a putea
memora ecuaţii întregi și lipsite de noimă,
formule kilometrice si comentarii de
opere recitate ca pe o poezie, cuvânt cu
cuvânt. Alexandra, ești genială! Auzeam
dupa fiecare “turuit” de lecţie. Mă
prindeau nopțile la ora două facând teme
peste teme, exerciţii suplimentare și alte
activităţi de omorât si ultima fărâmă de
genialitate din mine. Ai mei la un moment
dat, de teama să nu mă îmbolnăvesc, îmi
spuneau că îmi cumpără tot ce îmi doresc
dacă iau şi o nota mai mică, doar ca să nu
mai existe presiune inutilă pe mine.
Dar degeaba, eram prea prinsă în
competiţie și în nevoia de a demonstra
şi de a nu dezamăgi. Tot ce făceam, toate
rezultatele erau pentru exterior. Nimic din
ce realizam, nu era cu adevărat pentru
mine, pentru nevoile mele. Nici nu
ştiam că am nevoi. Am fost instruită în
spiritul competivităţii, spaima că cineva
vrea să îmi ia locul (care loc, nici eu nu
ştiam), crescută în spiritul obedienţei și
am devenit executantul perfect. Cum
să gândesc pentru mine, când mie nu
mi s-a cerut aşa ceva. Nici nu stiam că
se poate să gândesc pentru mine, să îmi
formulez propriile idei şi opinii. Eu chiar
am fost un exemplu de copil care repetă
cuvânt cu cuvânt ce predă profesorul si
eram felicitată şi premiată pentru acest
lucru. Mă uitam ciudat la unii colegi de
ai mei care alegeau dragii de ei, să vadă
lucrurile un pic diferit si mă pufnea râsul
şi îi catalogamca fiind incapabili. Înţelgeţi
ce gândire bolnavă şi deformată aveam
despre realitate, despre mine şi despre cei
din jur?
Era realitatea mea, singura pe care o
ştiam si era din păcate o realitate care
m-a îmbolnăvit, care m-a indepărtat
de potenţialul meu adevărat, care m-a
sugrumat şi mereu am trăit cu sentimentul
că nu sunt adecvată. Chiar dacă am intrat
perfect în “patul procustian”, simţeam
totuşi că mă sufoc si că mă sting încetul
cu încetul. Astfel, în adolescenţă primul
semn că ceva nu e în regulă a fost când
am dat nas în nas cu prima depresie...
şi nimeni nu întelegea motivele pentru
care aş putea eu să fiu supărată, darămite
deprimată.
Cei care au fost mai răzvrătiţi si mai
rebelioşi din generaţia mea, aceştia sunt
cei care au scăpat de “programarea” totală.
Au mai păstrat în ei o fărâmă de unicitate,
imperfecţiunea perfectă şi acel “altceva”
care pe mine mă fascinează acum şi mă
inspiră.
Citeam cărţi, dar nu le trăiam cu adevărat.
Le citeamca un robot pentru a face norma,
sau pentru a mă lauda în exterior. De abia
acum, la 11 ani după ieşirea din sistem
am reusit, însă după multă dezvoltare
personală, să găsesc în mine pasiunea
de a citi, plăcerea de a citi. relaxarea si
bucuria în fiecare carte. Mi-a fost atât de
jenă cu mine când am realizat că tot ce am
clădit in şcoală era în realitate o copertă
de prost gust, construită de fapt de alţii
drept ofrandă pentru sistem.
Da sunt un produs al sistemului si de 3 ani
mă lupt să îmi vindec rănile din acel razboi
de exterminare a identităţii. Îmi recuperez
încetul cu încetul şi destul de anevoios
naturaleţea şi bucuria de trăi liber. Încă
mă jenează această libertate si uneori mă
retrag în zona de confort, dar trag de mine
să evoluez şi să îmi recapăt aripile. Dacă
sistemul şcolar românesc nu va dori să
progreseze şi nu se va pune la punct cu
noile concepte din educaţie modernă (vezi
modelul şcolii finlandeze sau modelul
şcolii de mindufulness sau sistemul
Montessori sau orice alt sistem deschis
și centrat pe profilul psihosociologic al
elevului ) va reprezenta în continuare un
mare obstacol pentru copii din ziua de
azi, mai ales pentru cei mai timizi şi mai
vulnerabili dintre ei, care sunt şi mai uşor
de sugestionat şi congestionat în stilul
procustian.
Ne întoarcem la celebra frază - “încurajăm
formele fără fond”- când am putea să
începem să lucrăm la a înțelege ca ai
nostri copii sunt viitorul acestei țări. Ce fel
de adulți ne vor conduce ţara? Eu visez la
adulti echilibraţi, care sunt într-o dorinţă
de evoluţie constantă, care înțeleg că este
nevoie să scoţi capul din cutie şi să încerci,
să eşuezi şi apoi să înveţi să te ridici mai
înțelept şi mai încrezător. Pentru astfel de
adulţi- e nevoie de un altfel de sistem!
Știu că prima senzaţie când ieşi din
zona de confort este cea de durere, dar
crede-mă când îți spun, vei ajunge să
simţi o libertatea ameţitoare. Step out of
the crowd! Vă recomand din inimă să
vizualizati următorul video:
h t t p s : / / w w w . y o u t u b e . c o m /
watch?v=dO3AvUyfTKA
Vă mulțumesc! Cu înțelegere și iubire, vă
salut!
Alexandra Tudose
Phoenix, Arizona