Romanian Times 334

15 / 24

ROMANIAN TIMES
Interviu 15
Vitallina Preventive
and Integrative Care Chicago
We bring together the power of nature and the strength of science to help you find your path to health.
Dr. Rusalina Muntean -Mincu Tatiana Susu - manager Andrea Draghici - asistentă medicală
Adresa: 3500 W Peterson Ave., Suite 203; Chicago, IL 60659
773-654-1082; e-mail:
Oferim:
- consulații anuale generale
- evaluare și tratament pentru obezitate / sindrom metabolic
- evaluare și tratament pentru accidente de muncă / compensarea muncitorilor
- examinare pentru imigrare
- diferite tratamente dermatologice și de îngrijirea tenului.
- masaj terapeutic - Rick Sumugond (programare la cerere)
- consultații de nutritie, ultrasound, EKG și analize de laborator la fața locului
De asemenea, avem o mare varietate de produse homeopatice, uleiuri
esențiale, produse dermatologice și nutriționale.
Compensație: cash - 120$/vizita inițială și reduceri în funcție de servicii
PPO insurance only - detalii la Tatiana
Board Certified in Internal Medicine
Board Certified in Obesity Medicine
Cutera Laser Certified
Botox and Fillers Certified
Pe vremea când eram copil, înainte de a începe
şcoala primară, obişnuiamsămerg pe jos spremare trecând
prin stufărişul de la ghiol. Era aşa de sălbatic, dar frumos şi
palpitant. Nu erau drumuri de piatră sau asfaltate şi natura
trăia liberă de poverile civilizaţiei. Până când ajungeam
pe plajă întâlneam şerpi de apă şi câinii vagabonzi de
care bunicuţa mea îmi spunea să mă feresc: „să ai grijă
Dienuţă”…
Îmi aduc aminte cu nostalgie de acele vremuri şi cu
ochii umezi de cuvintele bunicii mele pe care am iubit-o cu
puritatea sufletului de copil…
În aceste adevărate expediţii la malul mării plecam
împreună cu fratele meu mai mic, Cezar, pe la 8 dimineaţa
şi ne întorceam pe la 4 după amiaza, ca să fim acasă când
venea tata, căci era regulă: trebuia să fim acasă înainte de
a veni „generalul”, aşa îl numeam noi, copiii, pe tata. Ca
să pot să mai ies afară să joc fotbal, trebuia să arăt că am
învăţat ceva, depreferat eraopoezie.Darmienu-mi plăceau
poeziile, deşi le memoram cu uşurinţă, considerându-le
lucruri nedemne de un fiu al mării, mai mult îmi era ruşine
să recit în faţa „auditorului” (am fost un timid şi poate de
asta nu am câştigat în viaţă decât iubirea lui Sheila, dar care
a însemnat până la urmă totul pentru mine). Nu-mi plăcea
să fac ceva dacă simţeam că sunt obligat (de unde aveam
să ştiu că voi încerca mai târziu să versific gândurile mele
pentru idolul meu, Sheila?... ).
Am fost un rebel în felul meu, dar un rebel care
nu uita de sfaturile bunicii şi ale mamei, iar faţă de ele am
rămas mereu ascultător.
- Chiar dacă simt că rememorarea trecutului şi
aducerile aminte legate de fiinţele ce ţi-au fost dragi te
copleşesc, mai povesteşte-ne, te rog, ce alte amintiri ai
despre părinţi şi despre bunici.
-Tatălmeu, de locdinŞoimăreşti, ţinutulNeamţului,
a fost o persoană severă şi nu a reuşit să fie apropiat demine
(deşi a ţinut la mine, în felul lui) dar mama, mai mult ca
toatemamele, a fost îngerul meu păzitor, ocrotitoare, mereu
dându-mi sfaturi, cu blândeţea şi dragostea pe care numai
o mamă poate să o dea copilului ei. Dar ce mi-a rămas
în minte au fost clipele copilăriei de până am început a
merge la şcoală. Îmi aduc aminte de troienii de zăpadă care
Dianu Sfrijan - Vibra]ia iubirii pân~ dincolo de timp, cuvânt [i leg~mânt (2)
„Dacă aerul mi-ar povesti de tine, aș vrea să mă pierd pentru totdeauna în vânt. Acolo ți-aș asculta cuvintele și suspinele,
acolo aș fi aproape de sufletul tău și de căldura inimii tale.” Eugenio Montale
se formau în jurul căsuţei mici de chirpici, care era casa
bunicilor. Acolo am locuit până părinţii au construit casa
de cărămidă, casa mare care mai există şi acum pe strada
Duiliu Zamfirescu, la numărul 16, în Constanţa. Îmi aduc
aminte de un Crăciun când Moşul, pe atunci Moş Gerilă îl
numeam, a venit cu o sanie ca-n poveste şimi-a adus daruri.
Ce bucurie în sufletul meu de copil, bucurie împărtăşită
bunicii, mamei şi fratelui meu!
Îmi aduc aminte cu plăcere de bunicul meu, care,
când avea posibilitatea, mă lua cu el peste tot, la toate
treburile gospodăreşti sau ca ajutor de nădejde! Când tăia
porcul, voia să îmi arate, deoarece zicea el, trebuie să ştiu.
Am fost nepotul lui preferat. Şi de asta îmi aduc aminte cu
mândrie şi plăcere. Erambăiat şi eramşi celmaimare dintre
nepoţi. Nepoatele erau pe un plan secundar al interesului
arătat de bunicul nepoţilor săi. Mă lua cu el la cimitir unde
era paznic şi îmi povestea de toate, mă iniţia în ale vieţii,
cum zicea el. Casa noastră nu era departe de cimitir, aşa că
aveam motiv să plec de acasă şi să alerg cum îmi plăcea,
până trimeteauneori la „Crişul”, o
cârciumă la capătul străzii, ca să-i aduc „ocinzeacă”, pe care
o lua, câteodată, dimineaţa. Apoi, bine dispus, mă chema
şi discuta cu mine. Când i se făcea foame, mă trimitea în
gradină să aduc o roşie, o ciuşcă, şi nişte brânză. Am scris
câteva versuri în amintirea lui. Amurit când eu aveam 10
ani... Când m-am întors către casă, după înmormântare, am
început să plâng necontenit. Până atunci strânsesemînmine
toată durerea şi suferinţa. Realizând însă că nu va mai fi
alături de mine, am izbucnit în lacrimi. Am ţinut mult la el
pentru ca a fost un bunic bun şi m-a iubit şi el mult. El făcea
pe seriosul, durul, dar avea un suflet de miere.
Şi de bunica îmi aduc aminte cu o plăcere deosebită.
Pebunica, carea trăit până la94deani, amreuşit săocunosc
bine şi să am multe amintiri fericite cu ea: o vedeam ca pe
o bătrânică blândă şi bună spunându-mi vorbe înţelepte şi
sfătuindu-mă la toate cu un glas molcom dar hotărât încât
mi-a fost mereu tot mai dragă. Îmi înmuia sufletul când o
priveam. Ea m-a învăţat să zic Tatăl Nostru, să fiu cinstit
şi milos, modest, să ajut pe cel în nevoie şi pe cei sărmani.
Bunica m-a învăţat să curăţ zarzavatul şi să gătesc. Mi-
aduc aminte cum dezghiocam mazărea, deşi era multă,
câteodată, şi parcă nu se mai termina; devenisem specialist
după practica făcută. „Bucătăream” împreună cu bunica,
ea spunându-mi că e bine să ştii de toate în viaţă. Ea făcea
mâncarea şi eumă uitam, învăţam. Mi-a zis odată că „soţia
ta te va aprecia încă şi mai mult” dacă ştiam să mă descurc
la bucătărie şi aşa a şi fost. În gradină udam împreună;
săpatul era sarcina mea şi de fiecare dată mă lua cu ea să
facem „câte ceva”. Bunica obişnuia să crească găini şi raţe.
Aveam o cloşcă pentru pui şi una pentru răţuşte (gagalite
le spunea). Primăvara era o plăcere pentru mine să privesc
micuţii puişori abia ieşiţi din găoace. Bunica mai punea şi
răsaduri de roşii, ardei, ciuşcă, vinete şi tot primăvara le
răsădeam în grădină. Ştiam că după ce terminăm treaba
şi primeam nota mare la ceea ce bunica îmi zicea să fac,
puteam să mă duc la fotbal sau să-mi întâlnesc prietenii.
Pe la vârsta de 10 ani am început să mă ocup de
filatelie şi să fac schimb de timbre cu alţi „colecţionari”.
Bunica de multe ori nici nu-i zicea „generalului” că m-am
jucat de dimineaţă, aşa încât după ce veneau părinţii de
la serviciu, aveam să fiu lăsat din nou afară, pe maidan -
cumzicea tata - şi să-mi iau porţia de fotbal. Lui nu-i plăcea
sportul. Noroc cu bunica şi bunicul.
Când se odihnea, bunica se retrăgea în camera ei şi
citea din biblie. De la ea mai ştiu câte ceva despre credinţă,
rostul rugăciunii şi despre Dumnezeu. Dacă nu mi-ar fi
povestit ea, nu cred că aş şti puţinul pe care îl ştiu. Oricum
nu pot spune că nu amcrezut puţin înDumnezeu, asta până
amcrescutmare şi amînceput să-mi pun întrebări la ceea ce
bunica zicea „crede şi nu cerceta”. Din păcate am cercetat,
dar încă nu am găsit încă toate răspunsurile, iar mai recent
am rămas şi deziluzionat.
- Tot ce povesteşti se desfată în lumina unui trecut
liniştit şi frumos, reînnoit într-o caldă şi recunoscătoare
amintire…
- Momentele frumoase ale copilăriei mele nu pot fi
separate de bunicul şi mai ales de bunica, care a trăit mulţi
ani după ce bunicul a murit. Ceea ce însă a început să-mi
definească copilăria târzie şi adolescenţa a fost activitatea
hotelieră pe care o făceam în timpul verii.Aşa numeamnoi
activitatea de închiriat camere turiştilor pe perioada verii.
Litoralul a fost acelacare, treptat, fărăsă-mi dauseama, avea
să-mi ofere o preocupare pasionantă. Lucrând în activitatea
hotelieră pe timpul verii am avut posibilitatea să întâlnesc
oameni din ţară şi turişti străini. În această perioadă eu şi tata
ne-am înţeles cel mai bine. Spre fericirea mea eu eram cel
care încet, încet, devenisem întreprinzătorul familiei. Mă
ocupam să aduc clientela formată din turişti români, apoi şi
străini.Alături de mama participam la pregătirea camerelor
de închiriat, spălam rufele, făceamordine. Datorită faptului
că ştiam să vorbesc franceza şi engleza, cât să fiu înţeles,
eram şi cel cu relaţiile de protocol, primirea turiştilor străini
pe care îi cazam. Într-o ţară cum era România comunistă
a anilor 1968-1978, când noi am avut perioada de vârf a
activităţii hoteliere, a fi în stare să intri în contact cu cetăţeni
din Occident era o mare realizare, însemna o deschidere a
felului meu de a vedea lumea şi de a afla ce se întâmplă în
alte părţi de pe glob.
(continuare din numărul trecut)
VAURMA
Interviu realizat de Emilia Ţuţuianu