6 / 24
CULTUR}
6
ROMANIAN TIMES
Langa Luther in fiecare zi…
(continuare in pagina 8)
Slavomir Alm]jan
Zidurile Ierihonului atingeau cerul, oameni căliți
în ale războiului străjuiau pe meterezele lor… Masivitatea
zidurilor, înălțimea lor care înatâtea rânduri oferea îmbărbătare
numai pentru că existau, erau în ziua aceea parcă mai puțin
impunătoare, vitejii erau mai puțin încrezători în propriile lor
puteri. Ei înfruntau de data asta un dușman care nu încăpea
în tiparele lor de gândire, un dușman înaintea căruia Marea
Roșie, grănicerul de apă al Egiptului, dăruia libera trecere,
Iordanul, fortăreața naturală a Canaanului oferea deplina
cooperare cu această oaste atât de diferită, oaste care nu se
conforma principiilor militare ale vremii lor și în fapt nu se
încadra în nici un tipar conceput de mintea umană… S-a
dovedit, veștile circulau cu o iuțeală amețitoare, că nu exista
armă care să steie împotriva acestui vrăjmaș ciudat, care umbla în puterea unui Dumnezeu
care nu avea nici chip nici nume care pute fi rostit…Inimile lor, ale vitejilor Ierihonului, erau
muiate de o groază mocnindă, Brațele lor și-au pierdut vigoarea, dumnezeii lor de piatră
tăceau. “Vor sta în picioare zidurile? De ce cuvintele de îmbărbătare erau în rostirile lor mai
degrabă lamentări?” Liniștea din tabăra Izraeliților răsuna mai tare decât valurile zguduite
de furtună. Formația lor, subțire ca o rază, se desfășura într-o procesiune sinistră. Totul păre
doar o executare a unui destin implacabil, scris din strătimpuri de o mână nevăzută. Era
evident, pentru oștenii de pe ziduri, ca tăria armatei atacatoare nu stătea nuci în număr nici
în tăria fizică a ostenilor, nici în destoinicia conducătorului de oști…
Pentru noi, care amcitit deja cele șapte capitole pe tema unității, explicația tăriei lor
este în puterea unității, cristalizată sau mai bine zis catalizată de ascultare sau conformare
cu o doctrină datătoare de viață, Cuvântul lui Dumnezeu. Între poporul lui Dumnezeu,
Israel, și neamurile de din jur nu era nimic în ceea ce privește relația pe orizontală care să
compromită o relație cu mult mai înaltă, relația cu Dumnezeu. Este demn de ramarcat că
relația cu Cel Preaînalt este atăt de diferită de ceea se știe despre relație pe tărâm secular,
încât aceasta produce o schimbare adâncă, demiez în componentul uman al acesteia. Israel,
prin relația cu Dumnezeu, devine părtaș cu firea dumnezeiască și mișcarea sau umblarea
lui printre neamurile din jur este în puterea și autoritatea lui Dumnezeu. De aceea armele
concepute de puterea și înțelepciunea omenească erau fără putere împotriva lor, deaceea
nici o întăritură nu putea rezista împotriva lor. Despre acest fapt, apostolul Pavel, inspirat de
Duhul lui Dumnezeu spune:
“Căci armele cu care ne luptăm noi, nu sunt supuse firii pământești, ci sunt puternice,
întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile.” (2 Cor 10:4)
Atâta timp cât relația noastră cu Dumnezeu nu este necompromisă de asocierea cu
Omul de dincolo de sine
(8)
lumea, după cuvântul lui Dumnezeu, nici o întăritură nu poate rămânea în picioare tot
așa cumîntăriturile aparent inexpugnabile ale Ierihonului nu au putut rămâne în picioare.
Zidurile Ierihonului s-au prăbușit fără ca o scară să se rezeme de ele, fără ca greutățile
aruncate de catapulte să le atingă. Ceea ce a dărâmat zidurile a fost procesiuneamarșului
de ascultare în jurul lor. Poți citi, aproape de-a lungul aceleași suflări, minunata biruință
a Israelului împotriva Ierihonului dar și o tot atât de neînțeleasă înfrângere a aceluiaș
popor împotriva unei întărituri cu mult mai slabe. Citiți, vă rog, cu atenție capitolul
șapte din Iosua. Cetatea Ai, cu oșteni puțini la număr, era aparent o pradă ușoară. Pe
scurt, oastea Israelului a suferit o grea și rușinoasă înfrângere. Cauza? Nelegiuirea lui
Acan. Haideți să vedem care este nelgiuirea luiAcan. El însuși o mărturisește cu buzele
lui:
“Este adevărat că am păcătuit împotriva Domnului, Dumnezeului lui Israel, și iată
ce am făcut:
Am văzut
în pradă o manta
frumoasă
de Șinear, două sute de siclii de
argint, și o placă de aur în greutate de cincezeci de sicli;
le-am poftit
,
leam luat
;
iată
sunt ascunse
în pământ
în mijlocul cortului meu
, și argintul este pus sub ele.”(Iosua
7:20,21)
Care este de fapt cauza misterioasei înfrângeri de la cetatea Ai? Relația cu
Dumnezeu a fost compromisă de relația cu lumea. Noi suntem atât de ușuratici în
relația noastră cu Dumnezeu încât ceea ce a făcut Acan și a adus înfrângere poporului
lui Dumnezeu, noi facem aproape în fiecare zi fără ca măcar să clipim. Am îngroșat
câteva cuvinte în citatul de mai sus tocmai cu gândul de a ilustra ceea ce de fapt a
costituit păcatul lui Acan de la faza de concep ție până la comiterea în fapt a păcatului.
1. Contemplarea.
Este de fapt prima fază în incepția păcatului. Dumnezeu
spune prin asta, clar și răspicat: “Nu priviți ceea ce privește lumea!” De ce? Pentru că,
stăruind în contemplare vom ajunge (fără dubiu!) la următoarea fază.
2. Alterarea Sistemului Valoric
. Alterare sistemului valoric divin se produce
întotdeauna cănd ne lăsăm duși de priviri… Iov spune că a făcut legământ cu ochii
ca să nu păcătuiască. Ceea ce, prin sitemul valoric divin, era o urâciune, a devenit
“frumos” prin prisma sistemului valoric alterat. Ceea ce, prin sistemul vloric divin era
menit distrugerii a devenit ceva de râvnit prin sistemul valoric compromis. Vedeți cât
de relativi devin termenii când noțiunea de absolut se diminuează? Urâciunea văzută ca
frumos! O, de câte ori nu ne delectăm cu ceea ce ar trebui să fie fructul oprit pentru noi?
De câte ori nu ne lăsăm furați de “valorile” Hollywoodului? Întrebați-l pe David despre
cât de amar este fructul contemplării. Cât ar fi dorit el să reîntoarcă pendula timpului
pentru ca ceea a săvârșit el să nu se fi întâmplat niciodată!
3. Poftirea.
Poftirea nu poate fi evitată atunci când furați de contemplare
valorilor false ne-am alterat propriul sistem de valori. Garda sau mijloacele noastre de
apărare împotriva căderii deci a conformării cu lumea dispar. Devenim astfel victimele
slabiciunilor omenești iar bătaia acestei căderi este cumultmai lungă. Nu numai că ființa
noastră ca individ, nu numai “cortul” sau familia ci adunarea sau poporul lui Dumnezeu
devin victime. Este de mirare că trăim o viață atât de săracă în roade? Este de mirare că
familia se clatină? Este de mirare că din ce în ce mai puțini primesc mărturia noastră și
poporul lui dumnezeu descrește în număr și în statură?
Anul 2017 a continut varii evenimente, intalniri
religioase, manifestari culturale pe marginea celebrarii a
500 de ani de la declansarea Reformei protestante – sesiuni
ce au ajutat la intelegerea curpinzatoarea a vietii, operei lui
Martin Luther precumsi implicatiile la nivel social, cultural
si chiar politic ale Reformei protestante.
In terminologie moderna Luther ar putea fi
priceput drept anti-sistem. A fost o persoana ce a stiut sa
foloseasca interactiunea sociala – asa cum era definita in
timpul acela – pentru a revolutiona intelegerea si gandirea
oamenilor cu privire la Biblie si viata de credinta.
Parcurgand destule materiale biografice am
realizat ca Luher a trait permanent in tensiunea introvert-
extrovert. In el au existat doua stari contradictorii; una a
omului contemplativ, traducator de Biblie, dedicat rugaciunii, menestrel al versului biblic,
fauritor de texte si interpret/traducator atent al ideii biblice si in acelasi timp a fost un activist,
un comunicator deschis si polemic ale carui mesaje l-au pus dincolo de o scena publica. Stia
sa se bucure de clipele simple cu cei apropiați si simtea nevoia sa imparta ceea ce are cu
cei total necunoscuti, straini. El era capabil de increderea spontana si de cea mai profunda
neincredere.
Insa tensiunea ce l-a format cel mai mult si l-a ajutat sa devina ceea ce cunoastem
astazi este cea de a se simti permanent raspunzator in fata lui Dumnezeu si in fata lumii. Cel
ce se ruga ardent era si un provocator/agitator perfect; cel ce se duela in argumente stia sa fie
un tacut si studios traducator.
Luther a fost un om al timpului sau fara pretentii profetice.Afost axat pe prezentul
zilelor sale - dorind a gasi pacea ce intrece orice pricepere si sa o promoveze in jurul sau - iar
Dumnezeu a folosit daruirea, curajul si credinciosia sa dincolo de timpul sau. Anavigat pe
drumul sau – intepator si ingaduitor - printr-o furtună de provocari istorice. Partile lui bune au
fost mereu balansate de cele ce aduceau dispret si injurii chiar.Aavut aspecte pentru care cei
din jurul sau l-au placut (adorat chiar) iar altii l-au dispretuit / ridiculizat in acealsi timp.
In viata sa teologia nu e un concept si o aplicatie biografica, credinta se impleteste
cu experienta, iar contemplarea cu actiunea. Luther din piata publica nu putea avea vigoare
si verticalitate fara Luther din camera launtrica unde citirea si studierea Bibliei era impletita
cu rugaciunea.
Toata ceste corelari si intrepatrunderi au definit final pesoana, pozitia si lucrarea sa
reusind sa schimbe civilizatia occidentala cum nimeni nu a mai facut-o pana atunci si nici
dupa aceea.
Insa dincolo de o interesanta fisa biografica cumpoate fi afectata viata ta si amea de
ceea ce a zis Luther?
Intrebarea este simpla si importanta in contextul eclesial evanghelic actual unde
se simte o presiune progresist liberala ce vizeaza o relaxare si chiar o forma de renuntare a
principiilor reafirmate de Reforma.
Cred ca cel putin 3 lucruri sunt cruciale in contextul timpului nostru: indreptatirea
doar prin Christos, autoritatea suficienta a Bibliei si manturiea prin har – fara contributie
umana.
In primul rand inimaReformei a reprezentat accentul pus pe autoritateaBibliei ca
si Cuvant inspirat si suficient al lui Dumnezeu. Bisericile istorice - catolica si cea orthodox-
rasariteana - nu negau autoritatea Scripturii insa confereau o mai mare putere interpetarii
acesteia decat Cuvantului scris.
Reconfirmarea unor texte dinmanuscriptele biblice aratau erori in interpertarea si
definirea unor precepte doctrinare pe care Biserica Catolica le folosea.
Problemea autoritatii finale aCuvantului luiDumnezeu este actuala si astazi. Sunt
oameni in protestantismul actual ce considera Biblia nerelevanta pentru generatia de tineri
sau pentru cei ce nu au nici o afinitate religioasa. Contextul larg surprinde varii situatii (si
persoane - pastori, profesori) in care se reincearca o repozitionare in functie de pozitia lui
Isus versus de pozitia apostolului Pavel (ca un exemplu) ori Biblia este se(le)ctionata in
functie de modul in care poate sa armonizeze cultura contemporana.
Atunci cand experienta proprie devine regula este subminata direct autoritatea
finala al Cuvantului lui Dumnezeu. Cand astept talcuirea sau descoperierea unui “prooroc“
(eventual local) in loc sa citesc si sa iau aminte la ceea ce este deja scris in Biblie eu erodez
la nivel personal autoritatea finala a Cuvantului lui Dumnezeu.
Indiferent cat de complexa ar fi situatia cred ca trebuie mereu confirmata
autoritatea Bibliei peste orice forma de traditie, ratiune umana si experienta – Biblia este
Cuvantul suficient al lui Dumnezeu prin care putem intelege, descoperi mantuirea oferita
de Dumnezeu prin Isus Christos.
In contrast cu Biserica Catolica ce sustinea faptul ca harul este administrat de
biserica prin sacramente, Reforma a reiterat faptul ca manturiea este exclusivitatea
Domnului Isus Christos, si ca devenim beneficiari ai ei doar prin credinta.
Suntem considerati indreptatiti prin credinta si nu prin fapte. Noi nu putem
contribui la rascumpararea pacatelor noastre in nici un fel. Cei care isi pun credinta in
actul rascumparator al Domnului Isus de pe Golgota nu au nevoie de Purgatoriu inainte de
a intra in prezenta lui Dumnezeu. Recuperarea acestui adevar biblic a fost vitala in Evul
Mediu.
Oricumniciodata inBiserica Catolica nu s-a pus problema de a castigamantuirea
ca urmare a unui efort moral. Crestinii trebuie sa contribuie la mantuirea lor – sustineau
(continuare in pagina 20)