Background Image
 1 / 24 Next Page
Information
Show Menu
1 / 24 Next Page
Page Background

Aprilie 2018

PO Box 90393, Por tland, OR 97290 / 503-895-5171 /

info@romaniant imes .com

Interviu cu scenaristul filmului

“Fals tratat de mântuire a sufletului”

BogdanAdrianToma este – sau a fost cândva – aproape

un factotum. Preocupat de tot ceea ce se poate imagina:

filosofie, istorie, geografie, știință, tehnică. Lucru care a

adus, pe lângăbeneficiul diversității, șimai puținplăcuta

consecință de-a finaliza foarte puține din proiectele

începute.

- pa

gina 14

Unirea Basarabiei cu Regatul

României

-

pa

gina 12

De la stânga la dreapta

MONICA LOVINESCU, la zece ani de la plecare

Dialog-interviu realizat cu

Proiectul totalitar: Pur, purificator [i demonic

Drumul de la inocența copilăriei la urna funerară și la pagina de carte

a fost, pentru Monica Lovinescu, o Golgotă.

La numai cîţiva kilometri de Suceava, în uluitorul orăşel Fălticeni,

Monica Lovinescu petrecea în fiecare an al copilăriei câte o lună de

vară „doar cu tata”, iar tot ce îşi aminteşte mai târziu Marea Doamnă

a Literaturii Române în legătură cu acest spaţiu şi acest timp al vieţii

sale este faptul că „era fabulos”. -

continuare în pa

gina 7

i

Ghidului beneficiarului 2018 -

pagina 9

i

Ghid practic pentru românii care doresc să revină în ţară -

pag. 24

O coaliţie formată din SUA,

Marea Britanie şi Franţa a lansat un

atac cu rachete de croazieră în Siria, cu

scopul declarat de a sancţiona regimul

Bashar al-Assad pentru atacul chimic

comis la periferia oraşului Damasc.

Anunţul bombardamentului a venit de

la preşedintele SUA, Donald Trump,

într-o declaraţie de la Casa Albă, în care

preciza că a ordonat armatei Statelor

Unite lansarea unor “bombardamente

punctuale” asupra unor ţinte asociate

capabilităţilor de arme chimice ale

“dictatorului” Bashar al-Assad.

i

Rusia

a trimis spre Siria o navă din cadrul Flotei

militare a Mării Negre care transportă

vehicule, trupe şi echipamente pentru

acţiuni umanitare, în contextul reacţiei

Kremlinului după bombardamentele

efectuate de SUA, Marea Britanie şi

Franţa.

i

Uniunea Europeană a îndemnat

Rusia şi Iranul, doi aliaţi importanţi ai

preşedintelui sirian Bashar al-Assad,

să îşi folosească influenţa pe care o

au în Siria pentru a preveni utilizarea

armelor chimice.

i

Preşedintele fran-

cez Emmanuel Macron a anunţat că

Administraţia de la Paris va aloca

50 de milioane de euro sub formă de

ajutoare umanitare de urgenţă pentru

Siria.

i

La o zi după atacul din Siria, Jens

Stoltenberg, secretarul general al Alianţei

Nord-Atlantice, a declarat că dialogul

dintre NATO şi Rusia este dificil, însă

necesar.

i

Relaţiile întreRusia şiOccident

sunt mai tensionate decât erau în perioada

Războiului Rece, deoarece atunci erau

anumite canale de comunicare între

părţile implicate şi nu exista o obsesie

pentru rusofobie, a declarat ministrul rus

deExterneSerghei Lavrov.

i

Preşedintele

Donald Trump a declarat că va lua în

considerare revenirea înAcordul complet

şi progresiv de parteneriat transpacific

(TPP), din care a ieşit în urmă cu un

an, doar dacă va exista o înţelegere

“substanţial mai bună” decât cea oferită

lui Barack Obama.

i

Acuzaţiile privind

ameninţările cibernetice venite din

partea Rusiei reprezintă un exemplu

pentru care politica Marii Britanii faţă

de Moscova este una imprudentă şi

provocatoare, a afirmat ambasada rusă

la Londra.

i

Sancţiunile Statelor Unite

asupra companiei United Co Rusal, care

au stabilit preţurile la aluminiu, afectează

industria producătoare de aluminiu,

producătorii din întreaga lume grăbindu-

se să-şi asigure stocurile, relatează

Bloomberg.

111ani de la na[terea lui Mircea Eliade

Fiecare dintre noi vom fi la un moment dat în fața celor două uși. Unii

au fost deja iar alții poate sunt chiar acum. Ne aflăm în fața celor două

uși datorită rugăciunilor la care nu am primit niciun răspuns. Ne-am

rugat cu devoțiune, cu lacrimi, cu suspine și fremătând de dorința

de a vedea lucrurile mișcându-se în direcția pentru care ne rugăm.

-

continuare în pa

gina 6

Cele dou~ u[i

Poziția mea legată de regimul comunist din România și practicile sale

criminale este destul de cunoscută. Într-atât de mult încât să mă fi

văzut criticat pentru că susțin aplicarea termenului de genocid pentru

crimele în masă sistematic organizate de regimurile de tip leninist,

mai degrabă decât conceptele de sociocid, politicid ori democid. -

continuare în pa

gina 10

CAMPANIE de INFORMARE

Aniversarea a 100 de ani! de la unirea

Basarabiei cu România, Patria Mam~

-

pa

gina 18

Siria, un t~râm al conflictelor din

trecut [i din viitor

Sâmbătă 14 aprilie, Statele Unite ale Americii, Franța

și Anglia au vizat și bombardat “centrele” unde se

presupune că guvernul sirian deținea și dezvolta arme

chimice.

- pa

gina 13

Când în tumultoasa noastră viață de pe continentul nord-

american, ne mai oprim din alergarea zilnică pentru a

găsi câte un crâmpei de timp pentru lucruri de suflet,

precum o discuție mai mult sau mai puțin filozofică,

locuința bunului prieten, maramureșan, Vasile Botis,

devine locul perfect pentru așa ceva, fiind totdeauna

deschisă și primitoare.

- pa

gina 15

Identitatea cre[tinului [i

s~n~tatea fizic~

-

pa

gina 8

Famila Iverson, originari din Olanda, ne invită și anul acesta la FESTIVALUL LALELELOR

în perioada 23 Martie - 30 Aprilie 2018, zilnic între orele 9 AM și 6 PM

The Wooden Shoe Tulip Farm is located at 33814 S. Meridian Rd. Woodburn, OR 97071

scriitorul Florin PREDESCU laWashington, DC

- pa

gina 4