7 / 24
ROMANIANTIMES
7
Meditații est-etice
- URNELE FUNERARE, PATRIA,
CĂRȚILE ȘI GOLGOTA
„
E oare mai bine să-ţi petreci viaţa având
dreptate împotriva tuturor, sau greşind alături de
toţi?”(Monica Lovinescu)
Drumul de la inocența copilăriei la urna
funerară și la pagina de carte a fost, pentru
Monica Lovinescu, o Golgotă.
La numai cîţiva kilometri de Suceava, în
uluitorul orăşel Fălticeni,Monica Lovinescu
petrecea în fiecare an al copilăriei câte o lună
de vară „
doar cu tata
”, iar tot ce îşi aminteşte
mai târziu Marea Doamnă a Literaturii
Române în legătură cu acest spaţiu şi acest
timpal vieţii sale este faptul că „
era fabulos
”.
Prin ochii tatălui ei, criticul si scriitorul
Eugen Lovinescu, Monica Lovinescu a
descoperit lumea creștină a Moldovei de
Nord şi a Bucovinei, lumea românescă şi,
foarte devreme, cea mai frumoasă dintre
lumi, adică lumea literaturii, circumscrisă
Iașului, Junimii. „Să faci un chef cu tata în
Iaşii lui Eminescu şi ai Junimii, după ce tot el
ţi-a arătat « albastrul de Voroneţ », ...nu ştiu
câţi ani mi-am hrănit orgoliile din această
amintire...”, mărturisea scriitoarea în „
La
apa Vavilonului
”(Ed. Humanitas, Bucureşti,
1999).
AmintireaBucovineişiaFălticenilorarămas
o axă a sinelui (pentru multă vreme, după
plecarea din ţară şi sosirea din noiembrie
1947 la Paris). PentruMonica Lovinescu nu
a fost la fel de uşor să întoarcă acest rod către
acasă
, de acolo, de dincolo, dintre străini,
precum un copac miraculos cu rădăcinile în
vatranatală și cu ramurile și florile la4000de
km. distanță, în patria de adopție. Nu i-a fost,
adică, ușor să re(de)vină, ea însăși, germene
al conştiinţei publice în ţara originilor sale,
țară rămasă ostilă față de ea, nu numai
înainte de 1989, ci și după Revoluție. La
ceasul când Monica Lovinescu părăsise
România, Eugen Lovinescu, tatăl, decedase
deja (1943, la doar 62 de ani), iar mama sa,
Ecaterina Bălăcioiu ex-Lovinescu, rămâne
prizonieră dupăCortina de Fier, apoi arestată
politic, la 71 de ani, de comuniști (trecând
prin închisorile Malmaison, Uranus, Jilava,
Văcăreşti, unde se stinge cel mai probabil
pe 7 iunie 1960, fiind ulterior aruncată într-o
Angela FURTUNĂ:
groapă comună și anonimă, din cimitirul
închisorii, știut fiind și faptul că procurorul
de caz îi ocupase abuziv și apartamentul).
La rândul său, E. Lovinescu plătise scump,
în epocă, pentru valoarea sa intelectuală
autentică (cu un doctorat la Paris făcut cu
celebrul Émile Faguet, ulterior devine cel
mai mare critic român dupăMaiorescu, fiind
și deschizător al unor importante direcții în
literatura română, prin teoria sincronismului
și a mutației valorilor estetice). Este foarte
plauzibilaconsideracăboalaluiE.Lovinescu
și decesul său prematur sunt legate și de
rezistența și verticalitatea sa în fațaumilințele
îndurate (în ciuda valorii sale, va rămâne un
simplu profesor de liceu, fiind boicotat prin
manipulări politice neaoșe și comploturi ale
intelectualilornaționaliști,atâtînascensiunea
sa către cariera universitară, cât și către
intrarea la Academie) dar și de presiunile
suferite în țară din partea puternicului
curent al ascensiunii extremismului și a
totalitarismului în România deceniilor al III-
lea și al IV-lea. E. Lovinescu a fost răpus,
ca și I.L Caragiale, de spiritul maladiv, de
degenerare, al polemicilor românești înură și
distrugere, însoțit și de o tristețe iremediabilă
și lucidă: căci „
înfiorați, nestrângemuneltele
sărace de lut și ascultăm torsul stelelor
” (E.
Lovinescu în
Informația zilei
, 31 mai 1943,
un gând către TudorArghezi)
Aflată departe de ţară, după 1947, cerând
azil politic în Franța încă din primele zile ale
lui 1948, după o depresie severă urmată de
o decizie chirurgicală, Monica Lovinescu
mai are cu mama sa, precum şi cu amintirea
tatălui, numai legături triste, dureroase,
sfâșietoare.Amintiri funebre, corespondență
tragică, urne funerare, crematorii, cimitire,
gropi comune. Aceste teme fundamentale,
ale crematoriilor, ale arderii moaștelor și
ale pământurilor de cimitir, ale ameninţării
gropilor comune, ale urnelor cu cenuşi,
toate vor țese un giulgiu sufletesc și îi vor
marca viaţa. Bucuria de a trăi, după ce viața
îi fusese furată, va fi înlocuită cu luciditatea
și cu rațiunea de a lupta pentru normalitatea
vieții, și nu numai a propriei vieți, ci și pentru
viața poporului de care se simte legată prin
fibre profunde. Familia Monicăi Lovinescu
a plătit un tribut greu pentru moderarea,
europocentrismulșiliberalismulsăuautentic,
pentru opoziţia demnă în faţa bolșevizării
patriei natale, pentru refuzul dictaturii şi al
crimelor absurde.
De la incinerarea tatălui, tînăra Monica
Lovinescu păstrează, timp de ani de zile,
amintirea „
slujbei scurte pe care o ceruse
tata prin testament, deși agnostic, pentru
ca botezul să-și aibă perechea în rânduiala
lumii. Slujba fu spusă de un răspopit – pe
atunci, nu mai știu dacă și azi, Biserica
ortodoxă nu tolera prezența preoților la
incinerări. Și, mai ales, imaginea sicriului
deschis, parcă privindu-mă încă, pentru ca
înceata coborâre spre subsolul cuptorului
și arderii să devină și mai intolerabilă. Cu
ea am rămas luni de zile în ochi
...” Monica
Lovinescu a trăit sub blestemul urnelor
funerare părinteşti, care au fost mereu
plimbate și ascunse, între capete de țară,
poate pentru a pune și mai multă presiune
martirică pe numele Lovinescu: „
Când
ne-am întors cu urna (
tatălui, n.n
.) pe care
un timp am ținut-o în bibliotecă alături de
masca mortuară, mi-am spus că nefericire
mai mare nu poate exista. Nu știam că din
viitor mă pândește moartea cumplită a
mamei, trezindu-se mai întâi din comă la
morgă și urlând printre cadavre, de abia
după acest chin dându-și duhul la spitalul
închisorii Văcărești unde nu i se făcuse nici
un tratament ( fiind practic lăsată să moară
de autoritățile comuniste prin eutanasiere
pasivă, prin privarea de tratamentul
medical corespunzător serioaselor maladii
de care suferea, n.m.). După cum ignoram
că groapa comună și neidentificabilă în
care îi vafi fost azvârlit trupul va transforma
pentru mine orice colț de pământ românesc
într-un posibil mormânt. Nu luasem încă
măsura unicității în teroare a veacului al
XX-lea, singurul suficient de demențial spre
a încerca împlântarea precisă a utopiilor
până atunci îngrădite între coperțile unor
cărți.Durereadin1943maiaveadimensiuni
omenești – chiar dacă mie mi se părea fără
seamăn. Urna o dusesem până la urmă
la Crematoriu. Voi căuta să o regăsesc la
prima călătorie în țară, în aprilie 1990, de
două – trei ori în van, sinistra cladire era
mereu închisă. De abia în seprembrie 1992
am reușit să-i dau de urmă la Fălticeni,
unde fusese, cuacordulmeu, transportată în
cavoul familial peplacacăruia se înscrisese
și numele mamei. Era să nu se întâmple
nici asta: directorul Muzeului din Fălticeni
căutase ore întregi numele lui E. Lovinescu
în arhiva Crematoriului din București.
Fusese înscris sub un altul, Isopescu sau
Iscodescu, sau așa ceva. De abia în acea
toamnă, când dădusem, cu Virgil, Gabriel
și Carmen Liiceanu, ocol mânăstirilor din
nordul Moldovei, mi se oferise libertatea
de a depune flori pe...un mormânt. De unde
raportul meu problematic cu cimitirele, nici
o rădăcină nu mă leagă de ele
”.
Un seism a străbătut România, atunci
Monica Lovinescu a încetat din viaţă la 20
aprilie2008, lavârstade85deani, înspitalul
Charles-Richet de la Villiers-le-Bel, în
apropiere de Paris. Slujba înmemoria marii
scriitoare a fost oficiată la Capela Ortodoxă
din Paris, apoi a avut loc incinerarea la
Crematoriul Père Lachaise din Paris.
MONICA LOVINESCU, la zece ani de la plecare
(continuare in pagina 11)
Au slujit patru preoți ortodocși, inclusiv
Mitropolitul Iosif al Europei Meridionale și
Occidentale.
Urnele cu cenuşaMonicăi Lovinescu şi a lui
Virgil Ierunca au fost aduse înCapitală pe 25
aprilie2008,cuunaviontrimisdePreședinția
României, fiind întâmpinate la aeroportul
din București cu onoruri militare. Apoi
urnele au fost depuse la Ateneul Român,
unde a avut loc un moment comemorativ,
în prezența Președintelui de la acea vreme,
Traian Băsescu, și a unor personalități
bucureștene. Dar urna lui Virgil Ierunca
petrecuse, până atunci, doi ani în biblioteca
de la Paris, după ce soțulMonicăi Lovinescu
decedase înainteaei, înnoapteade28spre29
septembrie 2006. Înainte de a fi transportate
spre Fălticeni, urnele au fost păstrate câteva
săptămâni în „
Casa Lovinescu
”, apartament
ce adăpostise cenaclul
Sburătorul
al tatălui
său. Pentru curioși, povestea acestei case e
teribilă: pe fațada blocului de pe Bulevardul
Kogălniceanu 49 (fost Elisabeta 95), vizavi
de Facultatea de Drept, o placă memorială
aminteștecă, înapartamentul45de laetajul I,
a locuit între 1938-1943 Eugen Lovinescu și
că aici s-au desfășurat întâlnirile Cenaclului
literar
Sburătorul,
unde se punea la cale,
cândva, literatura română de valoare. Blocul
acesta din Bd. Elisabeta 95 (în prezent
Kogălniceanu 49) e construit în 1938 pentru
profesorii cu venituri mici din București.
E. Lovinescu se mutase în apartamentul de
la etajul I în toamna aceluiași an și, pe 30
octombrie, are locprimasedințăaCenaclului
Sburătorul
în noua casă (din 1919 ședințele
se desfășuraseră în două case de pe strada
Ion Câmpineanu).
Din 1947, în apartamentul din Bd. Elisabeta
95 rămâne mama Monicăi Lovinescu,
Ecaterina Bălăcioiu - ex. Lovinescu. În
ianuarie 1950 apartamentul este confiscat de
statul comunist. Biblioteca lui E. Lovinescu
este arsă, iar manuscrisele sunt confiscate.
DoamneiBălăcioiuiselasăosingurăcameră,
unde va locui până înmomentul arestării. Va
ficondamnată la18ani închisoare.Refuzând
compromisurile cu regimul, va avea parte
de temniță grea, murind de hidropizie. În
aprilie 1959 apartamentul este ocupat de
procurorul militar Ioan Nistor (care va juca
și rolul de procuror secund în “procesul
lui Ceaușescu”). Acest fapt arată mai ales
caracterul de jaf al arestării Ecaterinei
Bălăcioiu.
Abia în 1998, Monica Lovinescu
redobândește prin justiție apartamentul, dar
locatarul Ioan Nistor refuză să părăsească
casapânănu i sevaoferi la schimbo locuință
convenabilă. După intervenția președintelui
de atunci, Emil Constantinescu, procurorul
Nistor primește o locuință din fondul
Primăriei iar Monica Lovinescu intră
în posesia apartamentului. E, de altfel,
momentul în care îl donează Fundației
Humanitas-Aqua Forte.
Între 2000-2004, apartamentul este igienizat
și reamenajat sub forma de casă memorială,
întreaga operațiune costând 800 de milioane
de lei vechi (20.000 de euro), bani care
au provenit din donații din partea Editurii
Cripta cu URNELE funerare
Lovinescu Ierunca
Cripta Lovinescu Falticeni
Monica Lovinescu
foto Dinu Lazar
Monica Lovinescu - desen de Devis Grebu