Romanian Times | Aprilie 2018

10 / 24

ROMANIANTIMES
VLADIMIR TISM}NEANU 10
Proiectul totalitar: Pur, purificator și demonic
12.04.2018
Poziția mea legată de regimul comunist
din România și practicile sale criminale
este destul de cunoscută. Într-atât de mult
încât sămă fivăzut criticat pentru că susțin
aplicarea termenului de genocid pentru
crimele în masă sistematic organizate de
regimurile de tip leninist, mai degrabă
decât conceptele de sociocid, politicid ori
democid. Care sunt valabile, însămai greu
accesibile unor cititori care nu urmăresc
constant literatura academică. Aș mai
aminti aici, pentru a ilustra valențele
multiple ale termenului la care mă refer,
cartea cercetătorului rus Vadim Rogovin
(de orientare marxist-antistalinistă) cu
titlul Stalin’s Terror of 1937 - Political
Genocide in the USSR (Mehring Books,
2009).
Deschis în cazul nazist, învăluit în
ceața dialecticii în cazul dictaturilor
comuniste, crezul politic profund al
sistemelor totalitare, numitorul lor
comun, presupunea dezumanizarea
adversarului și reducerea sa la condiția
de parazit, microb, insectă dăunătoare,
vermină. Patologiile totalitare abuzau
de studiul agenților patogeni. Citiți ce
anume avea de spus Lenin despre preoți
(Richard Pipes, The Unknown Lenin).
Soluția era așadar stârpirea, asemeni
buruienilor, exterminarea, asemeni
ploșnițelor. Soluția definitivă, finală.
Grigori Zinoviev, șeful comunist din
Petrograd, cel mai apropiat colaborator
al lui Lenin, declara în 1918: „Dacă
prețul victoriei socialismului înseamnă
exterminarea a milioane de oameni, el
merită plătit”. Spunea Goebbels ceva
esențial diferit? Nu.
Originile acestor proiecte asasine se
aflau în visele unor ideologi posedați de
pasiunea regenerării totale a rasei umane,
de omogenizarea absolută a corpului
politic prin excluderea, eliminarea și, în
final, exterminarea celor considerați drept
ființe inferioare, agenți corozivi, factori
de disoluție. Cele trei etape (excludere ,
eliminare, exterminare) au fost discutate
de Daniel Jonah Goldhagen în cartea
sa Hitler’s Willing Executioners. Titlul
recenziei lui William Pfaff din New
York Review of Books la cartea mea The
Devil in History: Communism, Fascism,
and Some Lessons of the Twentieth
Century (tradusă superb în românește, la
Humanitas, de Marius Stan) este „Pure,
Purifying, and Evil”. Totalitarismele sunt
utopii purificatoare și tocmai în această
ambiție rezidă sâmburele ororii.
Istoricul britanic Michael Burleigh
are dreptate (replicând socialiștilor
nostalgici, dar și poziției troțkiste care
refuza să vadă originile catastrofei în
bolșevism): „To detach utopian dreams
from terror or to regard them as a
colourful if-only before the onset of
Stalin’s grey Thermidor is to indulge in
vicarious utopianism from the safety of
the modern Western campus”/ „A separa
reveriile utopice de teroare sau a le privi
ca pe un ce-ar fi dacă pitoresc înainte de
Termidorul cenușiu al lui Stalin înseamnă
a te deda unui utopism indirect bazat pe
siguranța campusului occidental modern”
(vezi Sacred Causes, HarperCollins,
2007, p. 50). Nu mai vorbesc de eforturile
de a echivala genocidul armean, marea
foamete din Ucraina, Shoah, Katyn-
ul, Gulagul, ororile Khmerilor Roșii cu
colonialismul ori războiul din Vietnam.
Este vorba de un relativism etic și istoric
care amestecă deliberat lucrurile, înlătură
criteriile analitice, ignoră ce înseamnă
asasinatul înmasă al unor întregi categorii
decretate subumane, ori non-umane,
genocidul (democidul, sociocidul)
întreprins de aparate statale din rațiuni și
cu justificări ideologice. Tocmai de aceea
susțin că a fi anti-totalitar a fost și rămâne
o obligație morală. Asemeni aceleia de a
fi inteligent, spre a relua o idee faimoasă.
Istoria ca paranteză
Istoricul Theodore Draper (1912-2006), cunoscut pentru studiile sale asupra
comunismului american, făcea la un moment dat o afirmație care mi se pare relevantă
și din perspectiva actului de condamnare a regimului comunist din România. El spune
„esențial este faptul că o schimbare de regim nu poate fi echivalată cu o întrerupere a
continuității statului polonez. Discontinuitate ar însemna că statul polonez a încetat să
existe din 1945 până în prezent. Același lucru s-ar putea spune și despre ceilalți sateliți
sovietici din Europa de Est. Poate cineva să creadă cu adevărat că nu mai existau state
dincolo de granițele de vest al Uniunii Sovietice?”
Unii comentatori au venit cu reproșuri la adresa actului de condamnare și a Raportului
Final pe aceeași direcție: cum poate fi declarat regimul comunist ilegitim și criminal
atât timp cât există tratate internaționale încheiate de acesta, atât timp cât acesta a emis
documente oficiale (de exemplu, certificate de naștere)? Onorabilii preopinenți fac o
eroare similară cu cea semnalată de Draper: Comisia Prezidențială nu a condamnat
România ca stat înperioada1947—’89, ci regimul comunist care a condus țara înaceastă
perioadă. Comoda echivalare stat-regim este argumentul atât al unui anticomunism de
multe ori nedemocratic, cât și al unor apologeți ai comunismului românesc care încercă
astfel să-și mascheze nostalgiile (ceea ce Florin Țurcanu numea „istoria paranteză”).
Este, într-un final, argumentul tipic grupurilor care se încadrează în ceea ce eu am
numit „barocul stalino-fascist”.
În mod evident, nu se poate discuta despre bolșevizarea Europei Centrale și de Est fără
a clarifica rolul „Centrului Moscova”, pentru a folosi termenul propus de Ken Jowitt.
Sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial și dinamica păcii au generat un sistem de
state în Europa care a fost produsul „dialecticii” a două procese simultane: sovietizarea
și satelizarea. În primul rând deviația iugoslavă, perpetuul fracționism albanez și
excentricitățile românești de politică externă scot în evidență importanța acestei
distincții. România este exemplul clasic al fenomenului de-satelizării prin întărirea
establishment-ului stalinist și prin hibridizarea modelului sovietic de construcție statală.
Mi se pare important să accentuăm că reformabilitatea unui regim comunist nu trebuie
judecată numai din perspectiva politicii sale externe. Factori mult mai importanți într-o
astfel de evaluare sunt rolul partidului, permanența ideologiei în sistem și nivelul de
instrumentalizare al poliției politice. Acestea sunt instituțiile-cheie pentru perpetuarea
(neo)totalitarismului.
Sovietizarea Europei Centrale și de Est (momentul jdanovist al stalinismului) nu a
avut loc în absența unui set de premise ideologice, care poate nu au fost atât de clare
la început, dar ale căror evidență poate fi acum percepută istoric. Stalinismul a fost o
radicalizare a bolșevismului, care, la rândul lui, a fost, așa cum foarte bine a observat
Ágnes Heller, o fixă și prescriptivă idee asupra societății umane. În numele ei, mișcarea
comunistă a eliminat un număr enormde oameni, pe aceia care erau obstacole (obiective
sau subiective) în calea transformării radicale a societății. În perioada 1945—1956, iar
în unele țări și după momentul absolutist al blocului sovietic, cultul personalității și
accentuatul patrimonialism intrinsec al comunismului au provocat o grotescă deraiere
național-stalinistă a bolșevismului în Europa Centrală și de Est.
Ghidul Beneficiarului pentru anul 2018, varianta actualizată, după consultarea publică, a fost lansată și este disponibilă la adresa: http://
Sesiunea de depunere a cererilor de finanţare va fi deschisă
pe tot parcursul anului.
Cererea de finanțare și documentele aferente, pot fi consultate şi descărcate de aici, iar dosarul poate fi trimis iniţial electronic la adresa
de e-mail: .
Mai multe detalii despre Ghidul Beneficiarului sunt disponibile aici:
actualizata-a-ghidului-beneficiarului-2018/
Datele de contact ale responsabililor din cadrul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni:
Tel: +4021 233.96.87 / +40 21 233.97.32 / +40 21 233.96.73
Fax: +40 21/233 95 99
Email:
16.04.2018