2
Publicitate
ROMANIANTIMES
503-492-6600
“A good name is worth more than silver or gold…”
Call us for a
FREE
consultation!
Purchases and Refinances
Residential and Commercial
18 years of experience
New
Location:
6400 SE Lake Rd suite 400
Portland, OR 97222
Principal Broker
NMLS# 98565
crina@interbankloans.comCrystal C. Horga
www.interbankloans.comCrina M. Horga
INTERBANK
MB#70934
Loan Officer
NMLS# 1491483
crystal@interbankloans.comOFERTĂ PENTRU
COMUNITĂȚILE
DE ROMÂNI
:
VOM FI
ONORAȚI
SĂ VĂ
TRIMITEM
LUNAR
PUBLICAȚIA
ROMANIAN
TIMES.
Vă rugăm să ne
contactați pentru
detalii:
Tel 503.895.5171
Tel 503.708.3384
1. “De timpuriu publicaţiile mele aveau subiecte legate deAmerica”
FLORIN (#1):
Cum defineşti rolul analistului politic din SUA?
TIBERIU: Analistul politic trebuie să fie un fin observator al realităţilor locale şi
internaţionale. În măsura în care analizele lui sunt pertinente, el devine şi formator de
opinie.
FLORIN (#2):
Eşti român, dar locuieşti în Statele Unite. În ce măsură se adresează
publicaţiile tale cititorilor din România şi Statele Unite?
TIBERIU: Activitatea mea publicistică este cuprinsă în mai multe etape.
Am publicat de timpuriu, ca elev, în revistele şcolare. Am absolvit şcoala generală,
gimnaziul şi liceul în oraşul Piteşti, judeţul Argeş. În 1969 eram elev în clasa întâia la
Şcoala generală nr. 11 şi mi s-a publicat în ARIPI, revista şcolii, o pictură premiată, pe
care eu o denumisem “Insurecţia armată de la 23August 1944”. Redactorul-şef al revistei
însă, nu ştiu din ce motiv, i-a schimbat titlul în “Războiul din Vietnam”, pe atunci în
plină desfăşurare şi probabil că a fost influenţat de mişcările de protest americane din
acele vremuri. În 1980, ca licean, am publicat în revista SÂNZIANA a Liceului “Zinca
Golescu” (actualmenteColegiuNaţional)maimultearticoleoriginaleşi traduceri dinpoeţi
clasici englezi (Byron, Shelley), formaţiaABBA (la modă atunci) şi mişcarea hippie din
Statele Unite. Revista a obţinut Premiul întâi pe ţară la categoria de Reviste şcolare. Cred
că şi articolele mele au avut o contribuţie, deoarece după premiere, revista a fost expusă
timp de mai multe săptămâni în vitrina Librăriei “Mihai Eminescu” din centrul oraşului,
deschisă la paginile cu articolele mele. Aş putea spune că încă de timpuriu publicaţiile
mele aveau subiecte legate deAmerica.
Într-o a doua etapă, după absolvirea Facultăţii de Drept din Bucureşti, am publicat ca
tânăr jurist atât articole, cât şi cărţi de specialitate, în drept, politică şi sociologie. Ca un
fapt inedit, cărţile mele publicate în România au apărut fie în ediţii bilingve, româno-
engleze, fie în limba română cu rezumat în limba engleză. Am avut această iniţiativă de
la început, pentru că doream ca aceste cărţi să aibă o expunere internaţională. Şi au avut,
întrucât ele au fost ulterior achiziţionate de nenumărate biblioteci universitare şi agenţii
internaţionale.
http://worldcat.org/identities/lccn-n96031826/O a treia etapă cuprinde publicaţii de limbă engleză (articole, rapoarte şi cărţi), apărute în
perioada studiilor mele în străinătate (Franţa, Marea Britanie şi Statele Unite).
În fine, o a patra etapă, cea prezentă, de activitate profesională în Statele Unite, constă în
publicarea de articole de analiză politică, scrise în limba engleză şi traduse ocazional în
româneşte.
2. “Percepţiile României de câtre americani sunt aşezate pe mai multe paliere”
FLORIN (#3):
Ca român-american, cum consideri că percep americanii România?
TIBERIU: Percepţiile României de câtre americani sunt aşezate pe mai multe paliere.
Sunt americani care vizitează sau lucrează în România, americani care discută cu români-
americani în StateleUnite, precumşi americani care se informează pe cont propriu despre
România din Statele Unite. Aşadar, percepţiile acestor grupuri de americani variază de
la caz la caz.
FLORIN (#4):
Ai o experienţă de peste 20 de ani ca profesor de limbă şi cultură română
în zona Washington, DC. Cum se împacă activitatea ta de profesor de limbă şi cultură
română cu cea de analist politic?
De la stânga la dreapta
TIBERIU: Activitâţile mele se îmbină destul de armonios în măsura în care studiul de
limbă română este susţinut de expuneri de cultură şi civilizaţie. În orice caz, datorită
varietăţii de opţiuni politice existente, expunerile trebuie să fie imparţiale.
3. “Explozia de naţionalism din perioada actuală nu este specifică numai
Americii”
FLORIN (#5):
Articolele tale mai recente analizează amănunţit şi documentat activitatea
administraţiei preşedintelui Donald Trump. Patriotismul american este perceput ca un
factor care revine în forţă pentru consolidarea naţiunii. Crezi că naţiunea americană se
află în pericol?
TIBERIU: Naţiunea americană s-a aflat în faţa mai multor răscruci de-a lungul istoriei
sale, iar în prezent mai toţi analiştii conchid că suntem în faţa unei alte răscruci. Aşa-
numita explozie de naţionalism din perioada actuală nu este specifică numai Americii,
ci şi Europei, Rusiei şi unor părţi din Orientul Mijlociu şi Africa. Este adevărat însă că,
datorită influenţei Statelor Unite în lume, evenimentele de aici au un rol de catalizator şi
pentru alte regiuni.
FLORIN (#6):
Efectul globalizării afectează şi identitatea americană?
TIBERIU: Fenomenul globalizării este important şi el afectează naţiunea americană, fie
în mod pozitiv, fie în mod negativ. Depinde de punctul de vedere personal al fiecăruia.
Într-o etapă timpurie, procesul de formare a naţiunii americane era descris prin expresia
metaforică de “creuzet”, în care elemente diferite se combinau armonios într-o cultură
comună. Ulterior, prin adoptarea multiculturalismului, accentul s-a pus mai puţin pe
elementele comune ale diverselor grupuri şi mai mult pe elementele lor diferite. S-a
ajuns la nivelul la care societatea americană arată acum ca un “castron de salată” (o altă
expresie metaforică a sociologilor), iar elementele comune dintre grupurile care alcătuiesc
naţiunea devin din ce în ce mai estompate. Pe acest fond, ca o contrareacţie, elementele de
naţionalism s-au recoagulat mai viguros în ultima perioadă.
4. “America este, în primul rând, o stare de spirit”
FLORIN (#7):
Cum traduci sintagma “A fi american”?
TIBERIU:America este, în primul rând, o stare de spirit şi apoi este o ţară. DacăAmerica
nu ar fi existat, ea ar fi fost, cu siguranţă, inventată. Pentru mine a fi american înseamnă
racordarea la un set de valori care include credinţă în Dumnezeu, patriotism, spirit de
liberă iniţiativă, muncă susţinută cu rezultate performante, drepturi individuale care nu
ating drepturilor altora, precum şi spiritul individual de caritate.
FLORIN (#8):
Crezi că odată cu venirea la putere a administraţiei Trump se poate vorbi
de o divizare împinsă până la secesiune a naţiunii, produsă de democraţi şi republicani?
TIBERIU: Societatea americană a avut perioade de divizare şi în timpul administraţiilor
anterioare, iar acest fenomen nu este deloc nou.America a supravieţuit războiului, fie că a
fost revoluţionar (1775-1783), de invazie (1812-1815, 1939-1945) sau civil (1861-1865).
Unii vorbesc acum de un posibil “al doilea război civil”. Acum se profilează două tabere.
Una apără dreptul constituţional la port-armă şi susţine războaiele Americii atunci când
aceasta este ameninţată. Alta este antirăzboinică atunci când America luptă în afară şi
(continuare în pagina 9)
Dialog-interviu realizat cu scriitorul FLORIN PREDESCU laWashington, DC pe 17 martie 2018.




