15 / 24
ROMANIANTIMES
Marian PETRUȚA
(continuare in pagina 20)
Actualitate
15
Când în tumultoasa noastră viață de pe continentul nord-
american, ne mai oprim din alergarea zilnică pentru a găsi
câte un crâmpei de timp pentru lucruri de suflet, precum o
discuțiemaimult saumai puținfilozofică, locuințabunului
prieten, maramureșan, Vasile Botis, devine locul perfect
pentru așa ceva, fiind totdeauna deschisă și primitoare.
Printre o gustare pregătită iscusit de acesta, o stire de prin
România, și-o alta de prinAmerica, discutăm și dezbatem
vrute și nevrute.Uneori discuțiile noastre le purtămîn timp
ce facemo plimbare prin parc, admirând plaja și cântecul
pescărușilor ce plutesc alene pemalurile laculuiMichigan,
situat in apropiere. Alteori prin campusul universității
Loyola din zona. Nu de puține ori însă, în discuțiile
noastre, revin frecvent și aproape obsedant la marele
scriitor, istoric, profesor sau filozof Mircea Eliade, care a
trăit și-a murit, aici, la Chicago. A ști că marele Eliade a
viețuit și profesat atâția ani la Universitatea din Chicago,
atât de aproape de locurile în care trăim noi acum, ne face
să tresărim, să vibram, și să ne simțim privilegiați că i-am
111 ani de la nașterea lui Mircea Eliade
fost contemporani, simțind constant prezența lui, chiar
dacă nu cea fizică, ci mai degrabă psihică, prin scrierile
și ideile sale.
Anul trecut, în urma unei asemenea discuții am decis
organizarea unui eveniment dedicat lui Eliade, cu ocazia a
110 ani de la nașterea lui.
Într-o lume divizată și polarizată de conflicte politico-
religioase, atât aici în Statele Unite cât și în Europa, când
lipsa de tolerantă poate atinge cote alarmante, riscând
oricând să provoace un conflict global, am considerat că
lucrările lui Eliade sunt mai de actualitate ca niciodată.
Operele sale ne încurajează și îndeamnă la tolerantă,
la cunoaștere, la o mai bună înțelegere și-o analiză a
fenomenului religios, a istoriei credințelor și ideilor
religioase.
Dacă atunci când a fost invitat să rămână, ca profesor la
University of Chicago, americanii i-au considerat ideile
sale atât de importante și revoluționare încât ele puteau
contribui la viitorul securității și interesului național al
SUA, astăzi, putem afirma cu convingere că ideile și
lucrările lui Eliade pot contribui la securitatea și interesul
global al omenirii.
Când unii vor să construiască ziduri de despărțire,
discuțiile pe marginea operelor lui Eliade nu pot duce
decât la construcția de punți de legătură între oameni
și civilizații. Sub aceste auspicii s-a desfășurat atunci
evenimentul și iată că între timp a mai zburat un an.
Profitând, anul acesta, de vremea bună, din ziua de 9
martie, ziua de naștere a lui Eliade, am făcut o vizită la
mormântul acestuia, și-a soției lui, Christinel Eliade, care
în mod surprinzător a murit tot intr-o zi de 9 martie, a
anului 1998.
Pentru că temperaturile la Chicago sunt încă aproape de
zero grade, i-amdus doar un buchet de flori de levandă și
un steguleț tricolor, pe care le-am lăsat la mormântul
situat în cimitirul Oak Wood, de la strada 67, puțin mai
la sud de Universitatea din Chicago. Mormântul este
foarte ușor de localizat, chiar dacă cimitirul este imens,
deoarece este situat chiar aproape de intrarea principală,
în fața oficiilor administrative ale cimitirului. Din
discuțiile avute în trecut cu administratorii am realizat că
mormântul lui Eliade este foarte popular, aceștia știind
instant de Mircea Eliade, deoarece este un adevărat loc
de pelerinaj, fiind des căutat și vizitat de foști sau actuali
studenți de la universitate, de români din comunitate sau
doar turiști, dornici să aibe un moment de reculegere la
mormântul marelui filozof.
mai substanţiale, pentru ca are tot ce-i trebuie pentru a
ocupa cu succes prim-planul. S-a identificat foarte bine cu
personajul, a reuşit sa scoată la iveala chiar nişte aspecte
ale acestuia pe care eu, in scris, nu le dezvoltasem.
Filmul încă nu este lansat pe piața românească datorită
unor tergiversări legate de procesul de distribuție. Fiindcă
e un film greu de etichetat, în sensul în care unii l-ar vedea
ca film de artă, iar alții ca o dramă clasică cu accente,
ici și colo, de thriller, n-a fost simplu să i se identifice o
nișă conform căreia să fie distribuit. Din câte am înțeles,
începutul lui septembrie 2018 este dat ca cel mai sigur
interval de timp în care ar trebui să aibă loc lansarea în
cinematografele românești. Până atunci, din câte știu, va
merge la două festivaluri, la Cannes și la Shanghai, care
sunt relativ apropiate ca și dată de desfășurare.
Când va avea premiera inAmerica
?
E mai greu de spus când și dacă va exista, efectiv, o
premieră americană. Eu, personal, l-am ”pregătit” într-
un anume sens pentru așa ceva, sub aspectul că l-am
subtitrat eu însumi în engleză și am încercat să adaptez
toate replicile unui stil de adresare și conversație care-mi
este deja familiar demulți ani de zile.E probabil că cel mai
devreme lucrul se va întâmpla în 2019, undeva în aprilie,
cu prilejul Festivalului de Film Românesc din Chicago.
Ce alte proiecte de scenarii mai ai pentru viitor?
Ar exista trei sau patru proiecte la care am lucrat asiduu
în ultimii ani. În sensul că le-am scris rapid, după cummi
se întâmplă de obicei – după care le-am reluat și am stat
mai mult timp la ”verificarea” personajelor, în sensul de
a-i da fiecăruia din ele o nota proprie în ceea ce face și
spune. Unul e despre un ins care-a condus și manipulat,
dintr-o poziție de putere, viețile unui întregi familii, și care
vrea să-și pună la punct conştiinţa dând cărțile pe față. Un
subiect care poate avea sens pentru mulți dintre românii
de astăzi, familiari cu intervențiile cel puțin discutabile ale
instituțiilor de forță în viața individului. Un alt scenariu
la care lucrez de mai multă vreme e o frescă, istoric-
ficțională, a unor evenimente din anul 1938 în România.
E un proiect care nu mă aștept să fie deloc ușor de propus
pieții de film autohtone, mai ales datorita împrejurărilor
controversate. Finalmente, într-un alt material, încerc să
fac radiografia unuia din episoadele petrecute de mine
la jumătatea anilor ’90 într-un cămin studențesc, în
complexul Hașdeu din Cluj, alături de prietenii cu care
împărțeam camera la momentul respectiv.
Trei subiecte, ca atare, din trei zone diferite de interes,
cum sper că și cineaștii români au în vedere pentru viitor.
Adică teme cât mai variate. Pentru că pe lângă provocare
și onestitate, cred că și diversitatea poate fi, la o adică, o
garanție pentru cinema-ul de calitate.
(continuare din pagina 14)
Interviu cu scenaristul filmului ...
(continuare din pagina 11)
MONICA LOVINESCU, la zece ani de la plecare
de studiu si de găzduire pentru cercetători şi bursieri români. Bursa avea să urmeze, însă, după
alte tergiversări. Printr-o Hotărâre adoptată de Guvern, abia la 27 mai 2016 a fost instituită
bursa anuală “
Ierunca-Lovinescu
”, acordată de Ministerul Afacerilor Externe, de care vor
putea beneficia studenții români în Franța.
Drumul urnelor
Monicilor
către inima pământului și liniștea de veci se apropie de sfârșit pe
16mai 2008, când urnele sunt depuse în cripta familiei Lovinescu de la Cimitirul
Grădini
din
Fălticeni, unde se vor reîntâlni cu E. Lovinescu, Ecaterina Bălăcioiu ex-Lovinescu, Anton
Holban, Horia Lovinescu, Vasile Lovinescu și ceilalți.
La ceremonial au participat Gabriel Liiceanu, însoţit de discipolul Bogdan Mincă, primarul
Vasile Tofan, scriitorul Eugen Dimitriu, cronicarul Lovineştilor, şi puțini martori. A existat
chiar un secret al datei ceremoniei. Potrivit dorinţei Monicăi Lovinescu, respectată până la
capăt de Gabriel Liiceanu, ceremonia de la Fălticeni a fost una discretă, cu caracter privat.
Slujba a fost oficiată de preotul paroh Neculai Apostol. „
Astăzi s-a închis cercul vieților și
dorinței Monicăi Lovinescu și a lui Virgil Ierunca
”, a scris Gabriel Liiceanu în
Cartea de
Onoare
a Parohiei Grădini, Sfinții Voievozi. „
Au dorit ca urnele lor să fie depuse aici, în
cavoul familiei Lovinescu. Le-am făcut voia
”, a conchis editorul operei Monicăi Lovinescu.
În 2011 Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc
(IICCMER) a primit documente și manuscrise din arhiva privată a familiei Monica
Lovinescu-Virgil Ierunca, donate de Fundația Humanitas Aqua Forte, urmând ca acestea să
constituie fondul arhivistic “Monica Lovinescu —Virgil Ierunca”, în cadrul arhivei exilului
românesc deținută de IICCMER. Cealaltă parte din arhiva Lovinescu de la Paris se găsește
la Biblioteca Universității din Oradea, cu spirijinul domnului Nicolae Manolescu, la vremea
aceeaAmbasador al României la UNESCO. Comunicatul din 2mai 2010 al Bibliotecii e deja
istorie: “
Miercuri, 28 aprilie, Biblioteca Universităţii din Oradea şi-a îmbogăţit colecţiile prin
contribuţia executorilor testamentari ai testamentuluiMonicăi Lovinescu şi a luiVirgil Ierunca.
Donaţia, adusă de la Paris, constă într-un număr de aproximativ 11.000 de cărţi, reviste şi
viniluri care au aparţinut cuplului, şi va constitui un fond special al bibliotecii”.
Peste un an, în
2011, domnul NicolaeManolescu devine Doctor Honoris Causa al acestei universități, pentru
meritele profesionale personale ale domniei sale, dar și pentru importanta realizare a Fondului
Monica Lovinescu.
În 1999 Monicăi Lovinescu și lui Virgil Ierunca le-a fost conferit Ordinul național ‘’Steaua
României’’în grad de Comandor
‘’pentru curajul și tenacitatea cu care nu au încetat să lupte
pentru valorile adevărului, culturii și libertății
’’.
Vladimir Tismăneanu, unul dintre cei mai importanți continuatori și consecvenți discipoli ai
Monicăi Lovinescu, atrage atenția că flacăra democrației se stinge înRomânia, unde nu numai
că urnele, cimitirul, biblioteca, istoria și memoria sunt ocultate, dar înseși figurile ilustre ale
luptei pentru libertate, democrație șimeritocrație, cuma fostMonicaLovinescu, sunt îngropate
în uitare și defăimare, distorsionare sauminimalizare.
“
O spun cu deplină responsabilitate și convingere—în cultura românească a celei de-a doua
jumătăți aveacului XX,MonicaLovinescua fost ceamai bunăcunoscătoare, exegetă, analistă
a fenomenului comunist. A pledat ca nimeni altcineva pentru demontarea și demistificarea
pretențiilor ideologice ale totalitarismului comunist. A surprins legăturile de adâncime, infra-
raționale, dintre comunismul românesc (și nu numai) și variile încarnări ale fascismului.