14 / 24
ROMANIANTIMES
CHICAGO
Pagină realizată de Marian Petruța
e-mail:
vreausaintreb@yahoo.comInterviu cu scenaristul filmului “Fals tratat de mântuire a sufletului”
Bogdan Adrian Toma este – sau a fost cândva – aproape un
factotum. Preocupat de tot ceea ce se poate imagina: filosofie,
istorie, geografie, știință, tehnică. Lucru care a adus, pe lângă
beneficiul diversității, și mai puțin plăcuta consecință de-a
finaliza foarte puține din proiectele începute. Este născut în
Hunedoara, aabsolvit filosofie laUniversitateaBabeș-Bolyai
din Cluj, promoția 1999 și-a luat doctoratul în filosofie antică
la aceeași universitate. Diploma de doctor a fost obținută în
anul 2011, după o stagiu îndelungat de pregătire, presărat
de intermitențe, și după o muncă de aproape cinci ani la teza
doctorală, ea a fost publicată în 2013 la Editura Grinta din
Cluj sub titlul ”Şcoala sofistă și moştenirea ei in filosofia
occidentală.” Înactualitate lucreazăca și profesor defilosofie
și mitologie la Colegiul Wilbur Wright din Chicago.
Când și de ce ai emigrat în Statele Unite
?
Am venit în Statele Unite în 2005, la insistențele soției mele
al cărui vis occidental era, cel puțin în momentul respectiv,
de nestăvilit. Personal am avut mereu rezerve în ceea ce
privește ruperea de țară, nu numai pe motive familiale, dar
și având convingerea că preocupările mele literare nu-și
vor putea căpăta formă într-o altă limbă decât româna. Pe
de altă parte, îmi găsisem totuși și destule afinități cu limba
engleză. În anii 2003-2004, când ambasada americană din
România derula un program de finanțare a reconstrucției
bisericii Sf. Nicolae din Densuș, am participat adesea ca și
traducător oficial din partea autorităților locale la întâlnirile
cu delegațiile ambasadei, inclusiv cu ambasadorul din
vremea aceea, Michael Guest. Convins că ”mă pot descurca”
nu numai într-o limbă de împrumut, dar și în locuri de muncă
mai puțin conectate preocupărilor mele, m-am decis să dau
o șansă trecerii oceanului. Însă, curând, aveam să-mi dau
seama că mă înșelasem destul de tare. Legăturile cu țara erau
mai puternice decât motivațiile pe care mi le găseam pentru
a mă fixa în noua viață, ca să nu mai vorbesc de greutățile pe
care le-am avut în a putea obține un post apropiat pregătirii
de acasă. Aproape zece ani de zile au fost petrecuți într-un
provizorat continuu, într-un regim de nestatornicie și chiar, aș
adăuga, într-o anume depresie. Din care am ieșit, lamomentul
acela, scriind o carte intitulată ”Natură moartă cu înger” – un
roman pe jumătate ficțional, pe jumătate autobiografic.
Care este legătura cu cinematografia
?
Am fost mereu un consumator asiduu de filme, cu criterii
absolut subiective, de neînțeles pentru alții, potrivit cărora îmi
selectam favoritele. În unele cazuri era important dialogul, în
altele decorul, în altele actorii și în altele acțiunea. Vă puteți
imagina, prin urmare, că de-a lungul anilor am văzut peste
zece mii de filme urmând un proces de selecție numai de
mine știut. Era, la urma urmei, o problemă de timp până să
mă întreb de ce n-aș putea eu însumi scrie un tip de film
care să corespundă acestor ciudatenevoi personale.După
2008 am înscris aproape în fiecare an câte un scenariu în
concursul organizat de HBO România, iar în 2013 am
luat locul I cu un proiect intitulat ”Reparația.” Un soi de
film ideal, filmul care reunea dorințele și personajele care
îmi plăceau. În mod paradoxal, este și filmul pe care l-au
evitat, aproape invariabil, cam toți producătorii cu care
am discutat. Nimeni n-a dorit să-l ia în calcul. În parte
din pricina temei, prea complexă, și în parte din pricina
cerințelor de buget - știut fiind că în România finanţările
de film nu sunt simple. E greu sa obţii finanţare chiar
si atunci când ai o legătură destul de strânsă cu lumea
filmului; ori eu eram - si încă sunt, de fapt - un ”ilustru”
necunoscut.
Ce te-a determinat sau care a fost sursa de inspirație
pentru scenariul de film pe care l-ai scris?
Scenariul scris recent – în toamna lui 2016 și transpus
în film în 2017 – se intitulează ”Fals tratat de mântuire
a sufletului.” Tema este una a revoltei față de societatea
curentă, dar și una a pedepsei. O temă fundamentală,
aplicată la realitatea românească a ultimilor zeci de ani.
Personajul principal, Sorin, e un anchetator, inspector al
CNSAS (Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor
Securităţii). Un om care munceşte de douăzeci de ani
încercând sa descopere torţionari si autori de delaţiuni
care au colaborat cu fosta putere politica.Acest omvede,
aproape zi după zi, că munca sa nu are finalitate, că
mereu se confruntă cu tot felul de obstrucții, că instituției
pe care o servește i se răpesc tot mai multe dintre
atribuții, că din majoritatea dosarelor deschise împotriva
foștilor torționari se alege praful. Drama carierei devine
una personală; așa se face că atunci când îi sosește un
ajutor, un absolvent de drept pe care ar trebui să-l înveţe
meserie, Sorin nu reușește să îi transmită altceva decât
furiile sale și dorința lui de răzbunare. Ori lucrurile astea,
cum vă imaginați, au puțin sens pentru cineva născut
în jurul sau după anii 90. Prin urmare tânărul e aproape
gata să renunțe la colaborarea cu frustratul său mentor
când în viața ambilor intervine un caz semnificativ. Cei
doi trebuie să investigheze activitatea unui preot, o fostă
personalitate a Bisericii Ortodoxe, asupra căruia apar
dovezi care-l pun în legătură nu doar cu poliția politică
a comuniștilor dar chiar și cu o posibilă crimă. De aici
încolo n-ar trebui să fie vorba decât de aflarea adevărului.
Și totuși, pentru Sorin, personajul nostru central,
adevărul devine secunda dorinței de a admonesta, judeca
și pedepsi pe cineva.
Cât de difcil a fost să faci filmul sau să găsești
finanțare
?
Filmul acesta, ”Fals tratat” a fost scris – destul de
repede, chiar, într-o lună de zile – în ideea de a fi depus
în concursul de finanțare organizat de CNC în anul 2017.
Ar fi trebuit să intre în concurs ca și proiect comun al
meu, al regizorului Nicolae Mărgineanu și al companiei
”Ager Film.” In 2017 insa nu a avut loc un concurs
pentru finanţare de film, si atunci domnul Margineanu
a zis că părerea dânsului e să nu mai pierdem încă un
an într-o așteptare sterilă, ci să ne apucăm de treabă.
Filmările s-au făcut cu suportul casei de producțieAger
Film, și au început la circa nouă luni după definitivarea
scenariului. O gestație simbolică, dacă e să facem o
comparație ușor bizară. A fost o mare surpriză pentru
mine, de fapt o dublă surpriză. Odată ca scenariul brut
să placă atât de mult, încât să justifice investiția, și în al
doilea rând să-mi văd munca atât de repede transpusă
pe ecran. Din păcate, în România o astfel de succesiune
rapidă a proceselor relative la producerea unui film este
excepția și nu regula. Eu, unul, am speranța că dacă
lucrul a fost posibil în cazul meu, ar putea deveni posibil
și în multe alte cazuri.
Cum a început si decurs colaborarea cu regizorul
Nicolae Mărgineanu ?
Pe domnul Mărgineanu îl cunoșteam, la început, pe
baza carierei dânsului. Până să îl cunosc în persoană, îi
văzusem absolut toată filmografia, cu excepția a două
documentare. Filmografia artistică i-o știam, ca atare.
Cred că filmul ”Pădureanca” l-am văzut chiar de vreo
patru ori și încă mi se pare unul dintre cele mai solide
filme românești făcute înainte de ’89. Personal, însă, nu
l-am cunoscut decât în 2015, când i-am scris în legătură
cu acel scenariu cu care câștigasem concursul HBO
România și când a fost de acord să-și facă timp să mă
întâlnească cu prilejul uneia dintre scurtele mele vizite
în România. Atunci, practic, s-au pus bazele colaborării
noastre.
Când și unde au fost făcute filmările, unde a fost
lansat filmul
?
”Fals tratat de mântuire” s-a filmat în trei locații:
București, Sinaia și mănăstirea Iezer din județul Vâlcea.
Un loc foarte frumos, ideal pentru câteva din scenele
scrise – scene pentru care eu nu-mi folosisem decât
imaginația, nevizitând până atunci locul respectiv.
Indiferent de ce anume își poate imagina un scriitor, e
de presupus că natura i-a luat-o deja înainte și a creat
ceva compatibil cu gândurile sale. Când am vizitat și
eu însumi mănăstirea, în vara lui 2017, am avut prilejul
să întâlnesc un al mare actor român devenit azi călugăr,
părintele Valerian Pâslaru, fostul actor Dragoș Pâslaru.
Cu care am si stat putin de vorba si care s-a implicat
activ in procesul filmului, cel puțin pe o parte care mie
îmi eramai puțincunoscută, și anume ritualul adresărilor
unei persoane către o alta în ierarhia mănăstirească.
Aici cred că e indicat să precizez și faptul că actorii
care și-au dat concursul pentru realizarea filmului
au făcut o treabă extraordinară. In rolul bătrânului
preot asupra căruia planează suspiciunile este Remus
Mărginean, pe care publicul roman îl ştie din “Undeva
in Est” si “Flacări pe comori” si care spunea ca acum,
spre încheierea carierei, chiar şi-a dorit un rol de felul
asta; in rolul tânărului ucenic al lui Sorin este Bogdan
Nechifor, un star in devenire al filmului romanesc,
care sigur va avea mult de spus si arătat in viitor; iar in
rolul principal, al inspectorului care pune totul la bătaie
pentru a vedea dreptatea ieşind la lumina, e IoanAndrei
Ionescu, un actor care ar fi meritat de mult nişte roluri
(continuare în pagina 15)