10 / 24
ROMANIANTIMES
VLADIMIR TISM}NEANU
10
Ce a fost Gulagul? Despre Răul radical
europalibera.org/13.11.2018
Felulcumsereacționeazălaaparițiieditoriale
de excepție vorbește despre temperatura
etică a unui moment precis. Mai ales atunci
când este vorba de cărți esențiale despre
catastrofele totalitare ale veacului XX.
În urmă cu câțiva ani, Anne Applebaum
s-a aflat la București pentru lansarea
cărții ei despre istoria Gulagului, o
lucrare fundamentală apărută în traducere
românească laHumanitas cusprijinul acelui
IICCMER din echipa căruia făceam parte.
Evenimentul fusese susținut atunci, alături
de IICCMER, de către instituții importante,
inclusiv editura Humanitas, ICR-ul condus
de Horia-Roman Patapievici, Fundația
KonradAdenauer și Institutul Polonez.
Jurnalista americană este una dintre
cele mai avizate persoane pe subiectul
originilor, naturii, funcțiilor și efectelor
sistemului concentraționar sovietic, un
univers exterminator întemeiat în timpul lui
Lenin și ajuns la dimensiuni colosale, care
sfideazăcapacitateanoastrădereprezentare,
în perioada stalinistă. A scrie despre
comunism (leninism, stalinism, maoism,
etc.) ori despre nazism fără a pomeni
lagărele de concentrare este ca și cum ai
scrie despre iad fără a-l menționa pe diavol.
Este lecția marelui roman Viață și destin al
luiVasiliGrossman. Gulagul șiHolocaustul
au simbolizat încarnarea Răului radical
în istorie. La fel ca Anne Applebaum,
socot că nu putem ierarhiza răul absolut:
ambele infernuri concentraționare au fost
abominațiuni monstruoase soldate cu
milioane de victime.
Teroarea făcea parte intrinsecă din (i)
logica sistemului. Ideologia și teroarea erau
inextricabil îngemănate. Un comunism
care să nu se fi întemeiat, în faza impunerii
și consolidării sale, pe teroare, n-a existat
și n-ar fi putut exista. În martie 1921, când
Biroul Politic bolșevic a votat suprimarea
insurecției de laKronstadt,Nikolai Buharin,
aclamat ulterior de unii drept profetul
unui „comunism mai uman”, a votat fără
scrupule în favoarea masacrului. Nici el,
nici Lev Kamenev, nici Grigori Zinoviev,
nici Lev Troțki nu au exprimat vreodată
regrete în această privință. Primul „proces-
spectacol”, al Socialiștilor Revoluționari
(eserii), s-a desfășurat sub Lenin. Gulagul
a fost instrumentul perpetuării statului de
nedrept, al menținerii la putere, vreme de
decenii, a unui sistem ilegitim și criminal.
Sute de lagăre, aproape 25 de milioane de
prizonieri, zecideanide teroare-așarezumă
Anne Applebaum, laureată a premiului
Pulitzer - istoria Gulagului. Scriitoarea
și jurnalista americană a vorbit atunci, la
București, despre comunismul în Europa
Centrală și de Est. Îmi aduc aminte că a
fost o dezbatere deschisă publicului (peste
o sută de persoane), organizată la Institutul
Cultural Român și moderată de Horia
Roman Patapievici și Gabriel Liiceanu.
Un eveniment memorabil despre o lucrare
menită să dăinuie.
Unadinprimele întrebări adresate jurnalistei
Anne Applebaum la acel eveniment a fost
de ce ar fi românii interesați de carteaGulag.
Răspunsul avenit prompt: „Cu siguranță, au
existat români înGulag, deci estevorba și de
istoria unor compatrioți ai dumneavoastră.
De asemenea, istoria Uniunii Sovietice și a
Gulagului este o parte importantă a istoriei
secolului al XX-lea”.
Cifrele sunt greu de calculat. Dar din 1929,
când lagărele au devenit un fenomen, și
până în 1953, când a murit Stalin, putem
spune că în jur de 18 milioane de oameni
au trecut prin lagăre. Dincolo de aceștia,
alte șase sau șapte milioane de persoane
au fost deportate, nu în lagăre, dar au fost
exilate.Asta înseamnă că, în total, peste 25
de milioane de oameni au trăit experiența
arestării în Uniunea Sovietică din timpul
lui Stalin.Adică 15% din totalul populației
- unul din șase sau din opt oameni. Deci
majoritatea avea pe cineva închis sau știa
pe cineva arestat.
Sunt cunoscute și locurile în care erau
construite lagărele. Şi erau peste tot, din
Nord, la coasta Pacificului, în mine, și până
în centrul Moscovei - unde prizonierii erau
folosiți pentru a construi blocuri sau la
proiectarea aeroplanelor. Nu exista nicio
zonă locuită fără lagăre și nicio ramură
a industriei care să nu fie susținută de
prizonieri. În anii ’40 - când era lagărelor a
atins apogeul - era foarte greu să îți rezolvi
treburi cotidiene în oraș fără să dai peste cei
din lagăre, implicați în diferite activități.
Primul lagăr a fost construit de Lenin
în 1918, în vremea revoluției bolșevice.
Stalin a extins sistemul lagărelor în 1929
- când a fost lansat planul cincinal pentru
colectivizarea agriculturii și creșterea
producției industriale. În acea vreme, au fost
milioane de persoane arestate, țărani care
s-au opus colectivizării sau muncitori care
nu au atins planul impus. Uniunea Sovietică
se confrunta în acea perioadă și cu o lipsă
a forței de muncă. S-au descoperit rezerve
de cărbuni, minerale și gaze în Nordul
îndepărtat, iar cineva trebuia să meargă să
le extragă, așa că au fost construite lagăre
și au fost trimiși prizonierii. Acesta a fost
începutul gulagului. Poliția politică avea
argumentele ei pentru această decizie.
Anne Applebaum cita declarația unui fost
șef de lagăr, Alexei Loghinov. Iată cum a
justificat folosirea prizonierilor în lagărele
de muncă, într-un interviu acordat în 1992:
„dacă am fi folosit civili, ar fi trebuit în
primul rând să construim case pentru ei”,
spunea el. Şi cum ar putea, de altfel, să
trăiască civilii în condițiile de aici. Nu
e un loc în care oameni normali să poată
trăi. Dar cu prizonierii e simplu: nu trebuie
decât o baracă și o sobă cu ceva cărbuni
și supraviețuiesc. Deci prizonierii nu mai
erau oameni, ci doar piese care ajutau
la funcționarea sistemului. Așa a fost
justificată existența lagărelor de la început
până la sfârșit.
Dincolode latura economică, lagărele au fost
conceputeanumepentruaumili prizonierii și
pentru a-i face să sufere. Cele câteva sute de
astfel deamplasamente, încareeraumilioane
deprizonieri, făceaupartedinsistemul de stat
și economic, o parte importantă, cunoscută și
temută de toată lumea.
Deși Gulagul a jucat un rol atât de important
în istoria URSS, iar arhivele sunt parțial
deschise, rușii de azi știu încă foarte puține
despre acest fenomen. Există memoriale,
dar sunt prea puține, iar foștii torționari
nu au fost judecați. Cu doar câteva mici
excepții, nu au existat investigații oficiale,
nu au existat anchete guvernamentale, nu
au existat scuze oficiale. Există mai multe
motive, dintre care Anne Applebaum
puncta, și ea, două: actualii lideri ai Rusiei,
în bună parte foști ofițeri KGB nu au vreun
interes să facă publice crimele comise
de organizația din care au făcut parte.
O altă problemă e legată de mentalitate:
să vorbești despre Gulag e privit ca o
slăbiciune națională, care ar putea dăuna
imaginii țării.
1 decembrie 2018, proclamată în statul Indiana drept ZiuaAniversării
a 100 de ani de la Unirea Românilor
Guvernatorul statului american Indiana, EricHolcomb, aemisoproclamaţieoficialăprin
care felicită România cu ocazia sărbătoririi Centenarului Marii Uniri de la 1918. Guvernatorul
Eric Holcomb a proclamat, cu această ocazie, ziua de 1 decembrie 2018, drept Ziua Aniversării
a 100 de ani de la Unirea Românilor în statul Indiana.
În document sunt menționate legăturile strânse dintre România și Statele Unite, ambele
țări “împărtășind o prietenie adâncă și de lungă durată și un angajamentul comun pe calea
asigurării securității transatlantice și a prosperității reciproce”.
Ambasadorul României în Statele Unite aleAmericii, George Cristian Maior, a apreciat
mesajul transmis de către guvernatorul statului Indiana, Eric Holcomb, subliniind recunoștința
țării noastre față de sprijinul acordat de președintele Woodrow Wilson în urmă cu o sută de ani
pentru realizarea Marii Uniri.
Emiterea proclamațiilor de către state americane face parte dintr-un proiect mai amplu,
alAmbasadei României laWashington, de celebrare a Centenarului Marii Uniri din 1918. Statul
Indiana este cel de al treisprezecelea stat american care omagiază Centenarul Marii Uniri printr-o
proclamație specială.
Informații suplimentare:
Statul Indiana a devenit, în decembrie 1816, cel de al nouăsprezecelea stat american.
Capitala statului este la Indianapolis, oraș cunoscut pentru circuitul auto Indianapolis Motor
Speedway unde are loc Indianapolis 500, cea mai celebră cursă auto din lume. Statul Indiana
a făcut parte din Teritoriile din Nord-Vest, care includeau actualele state Ohio, Indiana, Illinois
și Wisconsin, și care au fost cedate Statelor Unite de către Marea Britanie în urma Războiului
american de Independență. Vicepreședintele SUA, Mike Pence, a fost guvernator al statului timp
de patru ani.
Principalii factori de coeziune comunitară a românilor din statul Indiana sunt reprezentaţi
de Consulatul Onorific din Indianapolis și Societatea Românească din Indiana Vlad The Impaler
“Dracula”.
Ambasada României în Statele Unite aleAmericii / 23 octombrie 2018