Romanian Times | Noiembrie 2018

6 / 24

CULTUR} 6
ROMANIANTIMES
LA CE SA NE ASTEPTAM…
Slavomir Alm]jan
Nuștiu, darprivind laflacăracarepâlpâiedince încemai stins
și ascultând întunericul dens care mă înconjoară aproape că
nu mai doresc un răspuns. Tânjesc doar după o pace adâncă,
vecină cu somnul, după o odihnă totală în brațele Celui care
îmi susține respirația și bătăile inimii.
Noaptea își cerne secundele înclepsidra lunii. Înstelareaacoperă
întinericul flămând care amistuit valea. Simt într-unmod tainic
torentul unei măreții de nerostit în cuvinte. Este nevoie, strig
înlăuntrul meu, este nevoie de un întuneric lacom, lihnind după
lumea aceasta pentru ca luna să-și cearnă secundele în clepsidra
ei milenară! Este nevoie ca ea să troneze ca o crăiasă peste
firmamentul care s-a risipit atât de frenetic în privirile noastre…
Briza nopții șoptea în frunzele copacilor înalți sfâșiată din când
în când de țipătul vreunei păsări de noapte. Este liniște în jurul nostru; o altfel de liniște.
Câte drame, câte istorii niciodată scrise tumultă în adâncul codrului? Este un întuneric dens,
o liniște tixită cu taine și frig. Mă înfioram numai la gândul de a merge fie și zece pași în
adâncul pădurii. Mă gândeam că suntem parcă aruncați într-un teritoriu străin și ostil iar cele
câteva vreascuri trosnind în modestul nostru foc de tabără ne dădeau doar o idée pe jumătate
ștearsă că noi de fapt stăpânim acest pământ. Ce stăpâni nevolnici! Fiarele care ar trebui să fie
cuprinse de groază în prezența noastră stau gata să ne sfâșie dând frâu liber unei ordini întoarse
pe pe dos… De la firesc până la sfidarea firescului este efortul de a gândi. Ordinea firească
a lucrurilor este de cele mai multe ori o încimentare a lenei de a gândi. Nu, în clipele acestea
de noapte, de liniște densă nu vreau să accept ordinea care se vrea numită “firescă”. “De la
început nu a fost așa!” pare să-mi strige de pe paginile ei Scriptura…“S’apuce groaza de voi
pe orice dobitoc de pe pământ…”
Și totuși, întunericul dens pare a-și cânta nestingherit tenebrele pe strunele fricii
din noi. Sus, ca o mângâiere a înaltului, licărul adânc al stelelor îngână tainica simfonie a
visărilor noastre. “Pleiadelor, luceferi, pătrunși de mirostenii / V-au dat la fiecare un nume
pământenii!”
Iată că Ursa Mare își rostogolește misterele chiar la muchia boltei. Sus, deasupra
capului, Ursa Mică. Modesta Steaua Polară pare a continua micuțul nostru Nord cu un altul,
cumult mai adânc, mult mai aproape de scaunul lui Dumnezeu. Nu la stele mă gândesc când
vorbesc despre nordul acesta adânc. Depărtarea ar fi fost cu ani în urmă, prin rătăcirea mea
atee, elementul care făcea din planeta noastră o colivie de oțel. De câte ori priveam bolta
înstelată, mă gândeam la limitele și neputințele noastre ca specie umană.
Și nu numai atât dar gândul de atunci că noi am fi fost nimic mai mult decât
Noaptea rezultatul șansei jucate la la maximum de către un haos universal, mă făcea să simt ca
reală o vulnerabilitate inaginată doar. Și cum putea fi altfel? Nu eram eu, după spusele
dascălilor mei, fericitul deznodământ al milioanelor de ani de “ucide ca să supraviețuiești”
și alte orori care au cioplit și șlefuit ființa mea umană? Acum, copilul lui Dumnezeu și
poetul din mine se înfioară de monstruozitatea acestei idei care mi-a otrăvit anii cei mai
frumoși ai vieții. Dacă ar fi ca, în onoarea dascălilor mei atei, să mai continui acest gând,
aș mai adăuga Auschwitz-ul, Hiroshima, Columbine Heights, Oklahoma bombing drept
continuare a acestui “process” până la culminarea lui cu totala autodistrugere…
Flacăra plăpândă își consumă ultimele vreascuri pe care le-am aruncat în foc
pentru a-mi putea continua nocturna meditație. Aceeași boltă, aceeași tainică înstelare,
private cu ochii și cu inima de acum, capătă dintr-odată sensuri noi… Depărtarea ca
atribut al distanței este înlocuită de înaltul ca atribut ascensiunii de neparcurs respirând în
spiritul abia trezit la viață… Apoi, întunericul pădurii, atât de rece și atât de ostil altădată,
ca o junglă din care credeam că eram parte cândva în procesul propriei mele evoluții,
devine un alt întuneric. Tot ostil, dar nu ca un leagăn al istoriei mele ancestrale ci ca un
domeniu total străin din care n-am fost parte niciodată. Spiritul meu tânjește după un
înalt pe care l-am pierdut pe când blestemul ne-a legat de pământul acesta al spinilor și al
pălămidei.
Și numă gândesc la stele când spun de un înalt înspre care spiritul nostru tânjește.
Numă gândesc la un alt tărâm, din care amvenit ca străini pe acest pământ… Nici măcar
nu mă gândesc la aripi când vorbesc despre neputința noastră de a ascende înspre un înalt
în aparență inaccesibil.
Undeva, de la coborârea lui Noe pe Ararat, de-a lungul vremii, ceva s-a pierdut
din noi și continuă să se piardă ducându-se înspre o înstrăinare atât de profoundă față de
pământul acesta, încât pe bună dreptate, autorul epistolei către Evrei subliniază că cuntem
“străini și călători” și că nu avem“o cetate stătătoare” pe acest pământ… Dumnezeu ne-a
menit să fim stăpâni și iată-ne că suntem străini… Tânjimdupă o patrie mai bună, obosiți
de goana pentru supraviețuire. Da, ne bucurăm pentru o vreme de creația minunată a lui
Dumnezeu dar, confruntați cu realitatea căderii în păcat a omenirii dorim “să ne mutăm”
acasă.
Nu știu, dar privind la flacăra care pâlpâie din ce în ce mai stins și ascultând
întunericul dens care mă înconjoară aproape că nu mai doresc un răspuns. Tânjesc doar
după o pace adâncă, vecină cu somnul, după o odihnă totală în brațele Celui care îmi
susține respirația și bătăile inimii.
Ursa Mare este acum mult deasupra orizontului. Înspre sud, trena de lumină a
lunii este aproape cu totul înghițită de nori. Ascunsă mai bine zis… Poate că Gemenii și
Cloșca cu Pui sunt deja sus, pe boltă. Nu sunt prea familiar cu configurația bolții acestei
emisfere dar pot spune doar atât: poate că… Numai că ochii noștri nu sunt obișnuiți să
privească dincolo…
Focul din fața mea s-a stins cu totul. Cine știe cât din el mai mocnește încă, sub
cenușa care a rămas?
Poate că mâine va fi totuși o zi frumoasă. Cine știe?
Zilnic multe evenimente scapa atentiei publice.
Suntem intoxicati mediatic cu idei, opinii, comentarii in
timp ce alte situatii reale de viata sunt total ignorate sau apar
fragmentat mult dupa ce s-au derulat. De aceea trebuie sa
treci de ceea ce ti se serveste ca informatie (partiala de cele
mai multe ori) si sa cauti, sa te informezi si din alte surse –
atentie insa acestea trebuie sa fie credibile.
Barnabas International este o misiune pe care o
urmaresc de mult si care isi propune sa incurajeze si sustina
crestini aflati in diferite contexte sociale si zone ale lumii.
Misiunea lor este complexa, variata, oferind in esenta
ingrijire fata de cei ce nu de putine ori sunt nedreptatiti
social, marginalizati cultural doar pentru ca sunt crestini.
Voi reda mai jos doua situatii diferite ce vorbesc despre un
fond comun al restrictionarii credintei crestine.
Asia Bibi traieste in Pakistan; este sotie si mama a cinci copii. Ea si familia ei sunt
singurii crestini din satul lor. Colegii ei demunca i-au solicitat demulte ori si au facut presiune
asupra ei pentru a se converti la islam. In Iunie 2009 muncea alturi de alti sateni si culegea
capsuni. Fiind foarte cald a intrebat unde este o fantana de apa. Amers pana acolo si a baut
apa cu o cana de metal ce era langa fantana. Un om din imprejurime a certat-o rau sustinand
ca acea cana era doar pentru musulmani si crestinii nu aveau dreptul de a folosi lucrurile
musulmanilor. Fiind admonestata verbal in fel si chip,Asia a spus: “Eu sunt crestina si cred in
Isus Christos ce a murit pentru pacatele oamenilor ca ei sa fie salvati. Ce a facut profetul tau
Mahomed ca oamenii sa fie salvati? Daca n-a facut nimic de ce sa ma convertesc la islam?”
Surprins de intrebarile ei, omul a plecat de langa fantana continuand insa sa fie foarte vocal.
Cinci zile mai tarziu alaturi de familia ei, Asia a fost scoasa din casa la miez de
noapte si batuta crunt. Imediat apoi a fost arestata pentru blasfemie. In Noiembrie 2010 a
fost condamnata la moarte prin spanzurare. Dupa condamnare a fost tinuta izolata iar sotul
ei se lupta in tribunal pentru eliberarea ei. Familia a fost amenintata cu moartea de multe
ori si a trebuit sa paraseasca satul in care locuiau. Un oficial din guvernul pakistanez ce a
sustinut nevinovatia ei a fost asasinat. Recent Asia Bibi a fost achitata de Curtea Suprema
din Pakistan si declarata nevinovata. Imediat au pornit proteste de strada sustinute de un lider
clerical islamic. Judecatorii au fost amenintati cu moartea. In prezent multe drumuri sunt
blocate de protestatari iar unele scoli sunt inchise. In Pakistan sunt in prezent 2,5milioane de
crestini.
Asta in timp ce in Statele Unite ale Americii a fost publicat un sondaj de opinie in
caremajoritatea studentilor din colegii/universitati s-au pronuntat pentru interzicerea oricarei
forme de ura ce poate fi exprimata in discursuri publice. Orice controversa cu privire la
religie, preferintele sexuale/gen, este usor asimilata terenului “hate speech” si izolata sau
anulata. Mai mult de o treime din studenti considera ca violentele fizice din societate sunt
determinate de controverse ce privesc religia si intoleranta crestina.
In acest context, Foundation for Individual Rights in Education (FIRE), a publicat
recent un ghid al libertatii religioase in campusurile americane, notand faptul ca in centrele
universitare este considerat impropiu pentru grupuri religioase sa foloseasca principiile
morale pentru a lua decizii privind manifestarea credintei lor in aceste zone.
Au aparut in acealasi timp o serie de reglementari ce interzic cuvinte sau
comportamente, cum ar fi afirmațiile moralei biblice dacă o alta persoană le consideră
ofensatoare. Cei ce afirma si cred in morala biblica cu privire la sexualitate sunt izolati si
neprimiti in campusuri. Institutii universitare care in trecut isi faceau un nume de glorie din
libera exprimare si dezbateri de idei la nivel intelectual sunt astazi centrele in care asa ceva
este limitat sau interzis. Acolo unde libertatea sexuala intra in conflict direct cu libertatea
religioasa, libertarea sexuala castiga.
Niciuna din aceste situatii mentionate mai sus nu ar trebui sa ne surpinda.
Cei ce-L urmeaza pe Isus Christos stiu ca in Scriptura se spune clar: “Sa nu fiti
surprinsi fratiimei daca lumea va uraste” (1Ioan3.13). Satan ca dumnezeu al lumii acesteia
a orbit mintea celor necredinciosi pentru a nu vedea slava lui Christos in Evanghelie (2
Corinteni 4:4; si Ioan 12:31). Cei credinciosi nu mai sunt sub dominatia, stapanirea lui
Satan. Dumnezeu ne-a eliberat din imparatia intunericului si ne-amutat in Imparatia Fiului
Sau. (Coloseni 1:13). Cel rau este duhul ce lucreaza acumprin si infiii neascultarii (Efeseni
2:2).
Inseamna asta ca cei necredinciosi nu pot face lucruri bune pentru cei crestini?
Desigur ca pot. Cu toate acestea trebuie sa ne asteptam mai mult la impotrivire decat la
o buna primire, mai ales intr-o vreme in care societatea marginalizeaza si ridiculizeaza
standarul moral, biblic.
BenjaminFranklin a spus: “In cele din urma omul va fi stapanit deDumenzeu sau
de tirani.” Fara Cuvantul lui Dumnezeu in atentie si fara Duhul lui Dumnezeu umanitatea
se va lasa si va fi condusa intr-o directie autodestructiva, plina de probleme, dependente
si pacate.
Mediul socio-cultural prezent promoveaza ca ultim adevar ceea ce iti place sau
iti face bine (ceea ce preferi). Orice afirmare a standardului biblic, aAdevarului ce vine de
la Dumnezeu, este din start catalogat intolerant si defaimator. Tensiunea acesta va creste in
perioada urmatoare. Desigur nu ne asteptam la o persecutie precum cea din Pakistan insa
restrictionarea dreptului la libera exprimare si defaimarea credintei in Christos reprezinta
realitati ingrijoratoare ale societatii nord-americane. Aceste situatii reclama curaj si
intelepciune din partea celor credinciosi.
Samuel Adams, unul din semnatarii declaratiei de independenta a SUA (fost
guvernator al Massachusetts) a declarat: “Curaj dragi concetateni! Provocarea ce ne sta
inainte nu este numai daca noi înșine vom fi liberi, ci si dacă va mai exista pe pamant un
loc de refugiu pentru libertate civilă și religioasă.”
Vom intelege caile lui Dumnezeu numai in masura in care vom asculta deplin
de Cuvantul Sau. In dependenta de Duhul lui Dumnezeu putem intelege trei adevaruri ale
existentei umane: ca suntem vulnerabili (usor de ruinat), ca suntem iubiti si ca suntem in
controlul a putine situatii.
Cand ne vom afla in situatii ce ne scapa controlului vom avea trei posibilitati:
sa continuam a lupta pentru ceea ce detinem, sa renuntam si sa acceptam ce vine, sau sa
lucram alaturi de Cel ce este in controlul oricaror situatii. Numai una din aceste alegeri ne
va aduce liniste, pace in suflet. Sa alegem cu intelepciune.
Viata crestina este o indelunga ascultare in aceiasi directie.
Emanuel C. Pavel, Vancouver B.C. /
***