Romanian Times | Noiembrie 2018

8 / 24

Meditații creștine 8
ROMANIANTIMES
Statisticile arată că în lunile Noiembrie și Decembrie,
crește numărul celor care experimentează sentimente de
tristețe, singurătate și depresie. Spre deosebire de cei care
nu au o relație personală cu Domnul Isus, noi cei care îi
aparținem Lui, deși experimentăm clipe de tristețe în
viață, nu cădem pradă deznădejdii sau disperării. Acest
lucru este posibil pentru că ne cunoaștem identitatea în
Hristos și trăim pe baza Adevărului Scripturii. Cu cât ne
descoperim mai mult noua identitate, primită în dar
de la Domnul Isus, cu atât avem mai multă încredere,
nădejde și bucurie în El, chiar în mijlocul durerii și
suferinței. Dacă citești articolul acesta și încă nu L-ai
acceptat pe Domnul Isus ca Mântuitor și Domnul, te rog
cere-I chiar acum, să vină în inima ta, să te ierte și să te transforme după chipul Său. El stă
la ușa inimii tale și abia așteaptă să-I deschizi. Odată ce L-ai primit în inima ta, apropie-
te de Dumnezeu prin citirea Biblie, prin rugăciune și nu neglija nici frecventarea unei
Biserici locale.
Vreau să adresăm, în primul rând, subiectul tristeții, pentru că dacă ne relaționăm
la tristețe așa cumne învață Scriptura, chiar din forma ei incipientă, putem evita depresii și
alte boli ale psihicului. Unele din aceste boli, eu le văd ca fiindmult mai greu de tratat decât
bolile fizice. De asemenea, starea psihică are un mare impact asupra sănătății trupului. “O
inimă veselă este un bun leac, dar un duh mâhnit usucă oasele.” (Proverbe 17:22). Noi
toți vom experimenta momente de tristețe în viață, dar bucuria mântuirii și încredințarea
că Dumnezeu este în control nu trebuie să ne părăsească, nici în noaptea cea mai grea a
încercării.
Dar ce este tristețea? Dicționarul limbii române, definește tristețea ca fiind:
“Starea sufletească apăsătoare; mâhnire, amărăciune”. Tristețea, de fapt, este reacția
normală și naturală în fața durerii fizice sau psihice. Dorul, suferința celui de lângă tine,
pierderi de tot felul, păcatul comis de noi sau împotriva noastră, sunt doar câteva din
motivele care pot să aducă tristețea în inima noastră. Deci tristețea nu poate fi ocolită, de
aceea este important ca să ne relaționăm corect la ea.
În situații dificile, creștinul nu își pierde nădejdea, pentru că știe că
Dumnezeu este în control și că toate lucrurile vor lucra împreună spre binele celor
ce Îl iubesc pe El. Vorbeam recent cu un tată care și-a pierdut, la doar vârsta de două luni,
primul lui copil. Acest verset: Romani 8:28 “De altă parte, știm că toate lucrurile lucrează
spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, și anume spre binele celor ce sunt chemați
după planul Său.”, pentru acest părinte era și este un Adevăr care i-a transformat viața.
La moarte copilului, el a găsit multă pace și mângâiere în acest verset. Oare care a fost
motivul pentru care acest părinte nu și-a pierdut încrederea, nădejdea, bucuria și speranța
în Dumnezeu? Motivul este acesta: încercările, necazurile, succesele, reușitele sau
orice alte împrejurări ale vieții, nu trebuie să ne controleze viața, ci controlul asupra
vieții noastre trebuie să-LaibăDumnezeu. Noi trebuie ca să ne ancorăm în acest adevăr
al identității noastre și anume că Dumnezeu este sursa siguranței, bucuriei, nădejdii și
bogăției noaste sufletești. El este sursa vieții și nimeni și nimic nu poate să ni-L ia. Starea
inimii noastre depinde în primul rând de El. Când inima ta îi aparține Domnului, știi că El
îți poartă povara. Când trecemprinvalea tristeții, trebuie să avemîncredere că soarele
bunătății și amilei Lui, strălucește deasupra norului care s-a abătut asupra noastră,
pentru o perioadă de timp. Dar într-o zi, norul va dispărea și atunci vom înțelege de ce a
trebuit să fie așa, chiar dacă acest lucru se va întâmpla doar în veșnicie. “Voi sunteţi păziţi
de puterea lui Dumnezeu prin credinţă pentru mântuirea gata să fie descoperită în
vremurile de apoi! În ea voi vă bucuraţi mult, măcar că acum, dacă trebuie, sunteţi
întristaţi pentru puţină vreme prin felurite încercări, pentru ca încercarea credinţei
voastre, cu mult mai scumpă decât aurul care piere şi care totuşi este încercat prin
foc, să aibă ca urmare lauda, slava şi cinstea, la arătarea lui Isus Hristos” (1 Petru
1:5-7).
Însituațiidificile, creștinul știecănuestesingur, ci căestepăzitdechiarÎnsuși
Dumnezeu. Domnul Isus ne înțelege pentru că deși nu a avut păcat, El a experimentat
ispita, tristețea și suferința umană. El poate și vrea să fie Prietenul nostru cel mai bun. Îmi
place așa de mult versurile imnului: “There’s Not a Friend Like the Lowly Jesus”, tradus
în limba română sub titlul: “Nu-i prieten lui Isus asemenea”. O traducere mot a mot a
acestui imn, ar suna ceva de genul acesta: “Nu există un prieten, ca Iubitul nostru Isus,
Nu, nici un altul! Nici un altul! Nimeni altcineva nu poate vindeca toate bolile sufletului
nostru. Nu, nici un altul! Nici un altul! Isus știe toate luptele noastre, El ne va călăuzi
până-n ultima zi; Nu există un prieten, ca Iubitul nostru Isus. Nu, nici un altul! Nici un
altul! Nici un prieten ca El nu este atât de Măreț și Sfânt. Nu, nici un altul! Nici un altul!
Și totuși, nici un prieten nu este atât de blând și smerit. Nu, nici unul! Nu, nici unul! Nu
este nici un ceas în care El să nu fie aproape de noi. Nu, nici unul! Nu, nici unul! Nici o
noapte atât de întunecată, pe care Iubirea Lui să nu o poată înveseli. Nu, nici una ! Nu, nici
una! L-a abandonat acest Prieten pe vre-un sfânt ? Nu, nici pe unul! Nu nici pe unul! Este
vre-un păcătos pe care El să nu-L primească? Nu, nici pe unul! Nu nici pe unul!”. Să nu
uităm că Domnul Isus este cu noi și nu ne va lăsa singuri niciodată.
Una din metodele de tortură folosite de Securitate, în perioada postbelică în
închisorile din Romania, a fost izolarea. Pastorul Richard Wurmbrand a petrecut 3 din
cei 14 ani de pușcărie, în izolare. Iată ce a scris acest frate al nostru de credință: “Singur
în celula mea, am descoperit că, dincolo de credință și iubire, există bucuria întru
Domnul: un adânc, extraordinar extras de fericire fără seamăn în lumea aceasta.
Iar când am ieșit din pușcărie eram asemenea celui care coboară de pe creștetul
muntelui, de unde a cuprins până departe cu ochii pacea și frumusețea unui întreg
ținut..” (Cu Dumnezeu în subterană, Richard Wurmbrand). Fie ca atunci când trecem
prin clipe de tristețe și singurătate, să ne apropiem tot mai mult de Domnul și să avem o
înțelegere mai profundă a scopului existenței noastre pe acest pământ.
Va continua.
MARINELABUZAS /
IDENTITATEA
Identitatea creștinului relaționată la tristețe
(continuare in pagina 18)
(continuare din pagina 7)
Monica Lovinescu ...
sa literară şi critică. După 1971, pe măsură ce sistemul politic
românesc devenea tot mai restrictiv în relaţia cu lumea literară,
Monica Lovinescu pledează pentru revenirea la moştenirea
lovinesciană, fondată prin « autonomia esteticului », criticând
înlocuirea sincronismului prin ideologiile de partid şi
protocronism.
Operele esenţiale aleMonicăi Lovinescu sunt reprezentate
de memorii şi jurnale, în care autoarea a preferat să scrie
« despre şi pentru ceilalţi », refuzând sistematic « pactul
autobiografic » şi cultivând sistematic etica memoriei. Aceste
opere au devenit documente inconturnabile pentru societatea
românească şi europeană a secolului XX, mai ales pentru
deceniile 6-10, insistând pe tema necesităţii unor re-lecturi, re-
evaluări şi revizuiri în literatura română. Cele şase volume de
Jurnal publicate de Monica Lovinescu la Editura Humanitas
între 2002 şi 2006 cuprind însemnări « cu caracter de agendă »
datând din perioada 1981 – 2000, cu excepţia anului 1989. A
mai existat un jurnal ţinut de autoare în tinereţe, dar pe care l-a
distrus, nu înainte de a genera cele două volume de memorii
intitulate La apa Vavilonului (1999-2001). Şase volume
publicate între 1990 şi 1996 la Humanitas şi cunoscute sub
titlul de Unde scurte (cu referire la frecvenţa radio pe care a
emis în perioada Războiului Rece postul de Radio Europa
Liberă), reunesc cronicile cemai întâi fuseseră rostite, în epocă,
la postul de radio din exil. În anii ´60, aceste cronici impuneau
onouă generaţie de scriitori netributari spiritului realist-socialist
şi erau construite după principiul jurnalului indirect : fiecare
text avea, în loc de titlu, chiar data la care fusese rostit, intenţia
autoarei fiindaceeade a lăsaposterităţii overitabilăpanoramă a
vremurilor aşacumauvenit şi aşacumaufost trecuteprinfiltrul
conştiinţei sale critice. În aceeaşi categorie, dar ca excepţie,
intră ultimul volum, intitulat Diagonale (2002, Humanitas ,
Bucureşti), care e alcătuit din texte selectate din presa de
după 1989, mai cu seamă cele publicate în rubrica omonimă
din România literară, revista fanion a Uniunii Scriitorilor
din România. Viziunea autoarei asuma originalitatea cazului
românesc în contextul istoric european dominat de insurgenţă
(Rusia samizdatului, Cehoslovacia Cartei ´77, PoloniaK.O.R.-
ului şi Solidarność-ului) prin ceea ce se va numi rezistenţa prin
cultură, care a reprezentat de fapt o rocadă între etic şi estetic,
având drept consecinţă o defazare faţă de literatura europeană.
Datorită regimului represiv, ce interzicea legătura directă dintre
adevărulliteraturiişiadevărulsocietăţii,rezistenţaromânească
inventaseunlimbajartisticceboicotarealitateaistorică,ducând
la o nouă ipostază a modernismului pur, care însă fusese
deja epuizat oriunde în altă parte. Dar tot această rezistenţă
prin cultură luase distanţă faţă de idealul de universalitate,
fapt ce s-a materializat ulterior fie prin provincializare, fie
prin înregimentări neoprotocroniste, generând conflicte
interne energofage care au epuizat capacitatea unei rezistenţe
româneşti reale împotriva regimului totalitar.
Monica Lovinescu a formulat la rândul ei accentele cuvenite
asupra responsabilităţii intelectuale şi a necesităţii diluării
istoricismului prin opţiunea etică, adică prin respingerea
fatalităţilor de tip sens al istoriei. Opţiunile şi viziunile
Monicăi Lovinescu s-au înscris în nucleul tare al filosofiei
politice moderne, adică în paradigma gândirii străbătute
de ideea maleabilităţii naturii umane, a posibilităţii de a o
schimba, fie prin folosirea raţiunii împotriva pasiunilor (ca
în teoriile contractualiste), fie prin folosirea pasiunilor mai
puţin rele împotriva celor rele (ca în teoriile economiştilor).
A fost o personalitate care a introdus în literatura română –
la momentul oportun şi în acord cu mutaţiile estetice fireşti
– ipoteze hermeneutice noi, temeiuri de a distribui în mod
just vectorii axiologici, abordări plauzibile, ca şi interogări
fecunde şi capabile să explice noile resorturi ale literarităţii,
ale poiezei, ale structurilor şi formelor expresive.
Drumul parcurs de noi aici descrie calea străbătută
de Monica Lovinescu, și care a dorit să-l ducă pe omul cel
frumos , în nevinovăţia lui tragică, către poarta cea îngustă
a martirajului, intrând în închisoarea cea de toate zilele a
victimelor răului politic totalitar şi proiectând asupra tuturor,
prin literatură, ca pe un fascicul de lumină, întrebarea care
i-a guvernat existenţa: „E oare mai bine să-ţi petreci viaţa
având dreptate împotriva tuturor, sau greşind alături de
toţi?” Desigur, Monica Lovinescu s-a dovedit a fi un om
care pune în ecuaţie, înmod critic, forţa ideilor, aşa cumavea
să avertizeze şi Heinrich Heine încă de la mijlocul secolului
al XVIII-lea, atunci când avea să atragă atenţia francezilor
în privinţa pasiunilor revoluţionare, şi a acelor concepte
filozofice crescute în camera de lucru a unui profesor şi care
ar putea distruge o civilizaţie.
De o uriașă forță a demonicului asupra individului a
fost lumea de contradicţii în care s-a format şi a trăit Monica
Lovinescu. Această lume, prelungită și histrionică, stăruie
azi să închidă ferestrele către amintirea bună a Monicăi
Lovinescu. O lume de indulgenţe asimetrice, o lume de
epidemii de simboluri care bântuie Răsăritul, ieri ca și
azi, şi unde orice simptom se transformă în epidemie ce
fie face ravagii sau, dimpotrivă, e sugrumată în faşă şi
supusă omertei ; o lume de procese morale neterminate şi
de reconstiuiri făcute cu umbre, cu cioburi, cu stafii şi cu
memorii orale sacadate, în vremea când cuvântul de ordine
fusese, ieri, la fel cum e și azi, din nou, spălarea creierului şi
fabricarea utopiilor politice; o lume – studiată cu o privire
clinică –, pentrucă alcătuitădin oameni nefireşti, condamnaţi
să trăiască în locuri nefireşti, în care trecutul nu e analizat
cu dorințe terapeutice reale, nimeni nu cere iertare pentru
nimic, iar erorile și abuzurile se repetă cu fidelitate, ba încă
mai rafinate. Merită să stăruim asupra faptului că, în cazul
Monicăi Lovinescu, definirea aproape statuară a relaţiei
simbolice dintre călău şi victimă în regimurile totalitare are
o ţintă obstinat şi predilect antistalinistă. Acest amănunt e
legat de un detaliu biografic, conformcăruia Stalin a intrat în
viaţa autoarei în chipul Răului politicAbsolut, şi aşa a rămas,
drept simbol al luptei sale de o viață: autoarea mărturiseşte
în Jurnale că a citit studiul Hannei Arendt intitulat Sistemul
totalitar (partea a III-a din Originile totalitarismului) în zilele
chiar când se împlineau 20 de ani de la moartea lui Stalin.
Studiul fusese scris în 1949 şi publicat în 1951. Este vorba
despre opera care a lămurit definitiv, în planul terminolgiei
şi al domeniilor de abordare, conceptul de totalitarim pentru
Monica Lovinescu, aşa cum i se va opune autoarea, în mod
critic, în restul vieţii sale. Hannah Arendt a desemnat, în
această carte, cele două sisteme totalitare unice: Rusia lui
Stalin şi Germania lui Hitler. Sistemul propriu-zis totalitar a
decedat înGermaniaodatăcumoartealuiHitler, iar înRusia
şi în ţările dominate de ea odată cu moartea lui Stalin, fiind
înlocuit, în acest caz din urmă, cu dictatura partidului unic.
[…] Principala caracteristică a sistemului totalitar aşa cum
se desprinde ea din studiul Hannah Arendt – totalitarismul
camaşină de fabricat absurdul, ca demenţă în stare pură – e
dată de năzuinţa de a schimba radical natura umană prin
tripla ucidere a persoanei morale, a persoanei juridice şi a
individualităţii, rezultatul ultim al acestei triple crime, cu şi
fără cadavru, urmând să fie câinele lup pavlovian. Pentru
autoare, Stalin întruchipa aşadar forma cea mai pură a răului
politic,gigantuldemoniaccedistruseseţarasanatală,asasinase
memoria ilustrei sale familiei, inclusiv, în temnița politică, pe
mama sa, profesoara și scriitoarea Ecaterina Bălăcioiu ex-
Lovinescu şi dăduse, în mod sistematic, atacurile cele mai
radicale la identitatea naţională românească. Prin Monica