Background Image
Previous Page  8 / 24 Next Page
Information
Show Menu
Previous Page 8 / 24 Next Page
Page Background

Meditații creștine

8

ROMANIANTIMES

Statisticile arată că în lunile Noiembrie și Decembrie,

crește numărul celor care experimentează sentimente de

tristețe, singurătate și depresie. Spre deosebire de cei care

nu au o relație personală cu Domnul Isus, noi cei care îi

aparținem Lui, deși experimentăm clipe de tristețe în

viață, nu cădem pradă deznădejdii sau disperării. Acest

lucru este posibil pentru că ne cunoaștem identitatea în

Hristos și trăim pe baza Adevărului Scripturii.

Cu cât ne

descoperim mai mult noua identitate, primită în dar

de la Domnul Isus, cu atât avem mai multă încredere,

nădejde și bucurie în El, chiar în mijlocul durerii și

suferinței.

Dacă citești articolul acesta și încă nu L-ai

acceptat pe Domnul Isus ca Mântuitor și Domnul, te rog

cere-I chiar acum, să vină în inima ta, să te ierte și să te transforme după chipul Său. El stă

la ușa inimii tale și abia așteaptă să-I deschizi. Odată ce L-ai primit în inima ta, apropie-

te de Dumnezeu prin citirea Biblie, prin rugăciune și nu neglija nici frecventarea unei

Biserici locale.

Vreau să adresăm, în primul rând, subiectul tristeții, pentru că dacă ne relaționăm

la tristețe așa cumne învață Scriptura, chiar din forma ei incipientă, putem evita depresii și

alte boli ale psihicului. Unele din aceste boli, eu le văd ca fiindmult mai greu de tratat decât

bolile fizice. De asemenea, starea psihică are un mare impact asupra sănătății trupului. “O

inimă veselă este un bun leac, dar un duh mâhnit usucă oasele.” (Proverbe 17:22). Noi

toți vom experimenta momente de tristețe în viață, dar bucuria mântuirii și încredințarea

că Dumnezeu este în control nu trebuie să ne părăsească, nici în noaptea cea mai grea a

încercării.

Dar ce este tristețea? Dicționarul limbii române, definește tristețea ca fiind:

“Starea sufletească apăsătoare; mâhnire, amărăciune”. Tristețea, de fapt, este reacția

normală și naturală în fața durerii fizice sau psihice. Dorul, suferința celui de lângă tine,

pierderi de tot felul, păcatul comis de noi sau împotriva noastră, sunt doar câteva din

motivele care pot să aducă tristețea în inima noastră. Deci tristețea nu poate fi ocolită, de

aceea este important ca să ne relaționăm corect la ea.

În situații dificile, creștinul nu își pierde nădejdea, pentru că știe că

Dumnezeu este în control și că toate lucrurile vor lucra împreună spre binele celor

ce Îl iubesc pe El.

Vorbeam recent cu un tată care și-a pierdut, la doar vârsta de două luni,

primul lui copil. Acest verset: Romani 8:28 “De altă parte, știm că toate lucrurile lucrează

spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, și anume spre binele celor ce sunt chemați

după planul Său.”, pentru acest părinte era și este un Adevăr care i-a transformat viața.

La moarte copilului, el a găsit multă pace și mângâiere în acest verset. Oare care a fost

motivul pentru care acest părinte nu și-a pierdut încrederea, nădejdea, bucuria și speranța

în Dumnezeu? Motivul este acesta:

încercările, necazurile, succesele, reușitele sau

orice alte împrejurări ale vieții, nu trebuie să ne controleze viața, ci controlul asupra

vieții noastre trebuie să-LaibăDumnezeu.

Noi trebuie ca să ne ancorăm în acest adevăr

al identității noastre și anume că

Dumnezeu este sursa siguranței, bucuriei, nădejdii și

bogăției noaste sufletești.

El este sursa vieții și nimeni și nimic nu poate să ni-L ia. Starea

inimii noastre depinde în primul rând de El. Când inima ta îi aparține Domnului, știi că El

îți poartă povara.

Când trecemprinvalea tristeții, trebuie să avemîncredere că soarele

bunătății și amilei Lui, strălucește deasupra norului care s-a abătut asupra noastră,

pentru o perioadă de timp.

Dar într-o zi, norul va dispărea și atunci vom înțelege de ce a

trebuit să fie așa, chiar dacă acest lucru se va întâmpla doar în veșnicie

. “Voi sunteţi păziţi

de puterea lui Dumnezeu prin credinţă pentru mântuirea gata să fie descoperită în

vremurile de apoi! În ea voi vă bucuraţi mult, măcar că acum, dacă trebuie, sunteţi

întristaţi pentru puţină vreme prin felurite încercări, pentru ca încercarea credinţei

voastre, cu mult mai scumpă decât aurul care piere şi care totuşi este încercat prin

foc, să aibă ca urmare lauda, slava şi cinstea, la arătarea lui Isus Hristos”

(1 Petru

1:5-7).

Însituațiidificile, creștinul știecănuestesingur, ci căestepăzitdechiarÎnsuși

Dumnezeu.

Domnul Isus ne înțelege pentru că deși nu a avut păcat, El a experimentat

ispita, tristețea și suferința umană. El poate și vrea să fie Prietenul nostru cel mai bun. Îmi

place așa de mult versurile imnului: “There’s Not a Friend Like the Lowly Jesus”, tradus

în limba română sub titlul: “Nu-i prieten lui Isus asemenea”. O traducere mot a mot a

acestui imn, ar suna ceva de genul acesta: “Nu există un prieten, ca Iubitul nostru Isus,

Nu, nici un altul! Nici un altul! Nimeni altcineva nu poate vindeca toate bolile sufletului

nostru. Nu, nici un altul! Nici un altul! Isus știe toate luptele noastre, El ne va călăuzi

până-n ultima zi; Nu există un prieten, ca Iubitul nostru Isus. Nu, nici un altul! Nici un

altul! Nici un prieten ca El nu este atât de Măreț și Sfânt. Nu, nici un altul! Nici un altul!

Și totuși, nici un prieten nu este atât de blând și smerit. Nu, nici unul! Nu, nici unul! Nu

este nici un ceas în care El să nu fie aproape de noi. Nu, nici unul! Nu, nici unul! Nici o

noapte atât de întunecată, pe care Iubirea Lui să nu o poată înveseli. Nu, nici una ! Nu, nici

una! L-a abandonat acest Prieten pe vre-un sfânt ? Nu, nici pe unul! Nu nici pe unul! Este

vre-un păcătos pe care El să nu-L primească? Nu, nici pe unul! Nu nici pe unul!”. Să nu

uităm că Domnul Isus este cu noi și nu ne va lăsa singuri niciodată.

Una din metodele de tortură folosite de Securitate, în perioada postbelică în

închisorile din Romania, a fost izolarea. Pastorul Richard Wurmbrand a petrecut 3 din

cei 14 ani de pușcărie, în izolare. Iată ce a scris acest frate al nostru de credință: “

Singur

în celula mea, am descoperit că, dincolo de credință și iubire, există bucuria întru

Domnul: un adânc, extraordinar extras de fericire fără seamăn în lumea aceasta.

Iar când am ieșit din pușcărie eram asemenea celui care coboară de pe creștetul

muntelui, de unde a cuprins până departe cu ochii pacea și frumusețea unui întreg

ținut..”

(

Cu Dumnezeu în subterană,

Richard Wurmbrand). Fie ca atunci când trecem

prin clipe de tristețe și singurătate, să ne apropiem tot mai mult de Domnul și să avem o

înțelegere mai profundă a scopului existenței noastre pe acest pământ.

Va continua.

MARINELABUZAS /

marybuzas@yahoo.com

IDENTITATEA

Identitatea creștinului relaționată la tristețe

(continuare in pagina 18)

(continuare din pagina 7)

Monica Lovinescu ...

sa literară şi critică. După 1971, pe măsură ce sistemul politic

românesc devenea tot mai restrictiv în relaţia cu lumea literară,

Monica Lovinescu pledează pentru revenirea la moştenirea

lovinesciană, fondată prin « autonomia esteticului », criticând

înlocuirea

sincronismului

prin ideologiile de partid şi

protocronism.

Operele esenţiale aleMonicăi Lovinescu sunt reprezentate

de memorii şi jurnale, în care autoarea a preferat să scrie

«

despre

şi

pentru

ceilalţi », refuzând sistematic « pactul

autobiografic » şi cultivând sistematic etica memoriei. Aceste

opere au devenit documente inconturnabile pentru societatea

românească şi europeană a secolului XX, mai ales pentru

deceniile 6-10, insistând pe tema necesităţii unor re-lecturi, re-

evaluări şi revizuiri în literatura română. Cele şase volume de

Jurnal

publicate de Monica Lovinescu la Editura Humanitas

între 2002 şi 2006 cuprind însemnări « cu caracter de agendă »

datând din perioada 1981 – 2000, cu excepţia anului 1989. A

mai existat un jurnal ţinut de autoare în tinereţe, dar pe care l-a

distrus, nu înainte de a genera cele două volume de memorii

intitulate

La apa Vavilonului

(1999-2001).

Şase volume

publicate între 1990 şi 1996 la Humanitas şi cunoscute sub

titlul de

Unde scurte

(cu referire la frecvenţa radio pe care a

emis în perioada Războiului Rece postul de Radio

Europa

Liberă

), reunesc cronicile cemai întâi fuseseră rostite, în epocă,

la postul de radio din exil. În anii ´60, aceste cronici impuneau

onouă generaţie de scriitori netributari spiritului realist-socialist

şi erau construite după principiul

jurnalului indirect

: fiecare

text avea, în loc de titlu, chiar data la care fusese rostit, intenţia

autoarei fiindaceeade a lăsaposterităţii overitabilăpanoramă a

vremurilor aşacumauvenit şi aşacumaufost trecuteprinfiltrul

conştiinţei sale critice. În aceeaşi categorie, dar ca excepţie,

intră ultimul volum, intitulat

Diagonale

(2002,

Humanitas

,

Bucureşti), care e alcătuit din texte selectate din presa de

după 1989, mai cu seamă cele publicate în rubrica omonimă

din

România literară,

revista fanion a Uniunii Scriitorilor

din România

.

Viziunea autoarei asuma originalitatea cazului

românesc în contextul istoric european dominat de insurgenţă

(Rusia samizdatului, Cehoslovacia Cartei ´77, PoloniaK.O.R.-

ului şi Solidarność-ului) prin ceea ce se va numi

rezistenţa prin

cultură

, care a reprezentat de fapt o rocadă între etic şi estetic,

având drept consecinţă o defazare faţă de literatura europeană.

Datorită regimului represiv, ce interzicea legătura directă dintre

adevărulliteraturiişiadevărulsocietăţii,rezistenţaromânească

inventase

unlimbajartisticceboicotarealitateaistorică,ducând

la o nouă ipostază a modernismului pur, care însă fusese

deja epuizat oriunde în altă parte. Dar tot această rezistenţă

prin cultură luase distanţă faţă de idealul de

universalitate

,

fapt ce s-a materializat ulterior fie prin provincializare, fie

prin înregimentări neoprotocroniste, generând conflicte

interne energofage care au epuizat capacitatea unei rezistenţe

româneşti reale împotriva regimului totalitar.

Monica Lovinescu a formulat la rândul ei accentele cuvenite

asupra responsabilităţii intelectuale şi a necesităţii diluării

istoricismului prin opţiunea etică, adică prin respingerea

fatalităţilor de tip

sens al istoriei.

Opţiunile şi viziunile

Monicăi Lovinescu s-au înscris în nucleul tare al filosofiei

politice moderne, adică în paradigma gândirii străbătute

de ideea

maleabilităţii naturii umane, a posibilităţii de a o

schimba, fie prin folosirea raţiunii împotriva pasiunilor (ca

în teoriile contractualiste), fie prin folosirea pasiunilor mai

puţin rele împotriva celor rele (ca în teoriile economiştilor).

A fost o personalitate care a introdus în literatura română –

la momentul oportun şi în acord cu mutaţiile estetice fireşti

– ipoteze hermeneutice noi, temeiuri de a distribui în mod

just vectorii axiologici, abordări plauzibile, ca şi interogări

fecunde şi capabile să explice noile resorturi ale literarităţii,

ale poiezei, ale structurilor şi formelor expresive.

Drumul parcurs de noi aici descrie calea străbătută

de Monica Lovinescu, și care a dorit să-l ducă pe

omul cel

frumos

, în nevinovăţia lui tragică, către poarta cea îngustă

a martirajului, intrând în închisoarea cea de toate zilele a

victimelor răului politic totalitar şi proiectând asupra tuturor,

prin literatură, ca pe un fascicul de lumină, întrebarea care

i-a guvernat existenţa: „

E oare mai bine să-ţi petreci viaţa

având dreptate împotriva tuturor, sau greşind alături de

toţi?”

Desigur, Monica Lovinescu s-a dovedit a fi un om

care pune în ecuaţie, înmod critic, forţa ideilor, aşa cumavea

să avertizeze şi Heinrich Heine încă de la mijlocul secolului

al XVIII-lea, atunci când avea să atragă atenţia francezilor

în privinţa pasiunilor revoluţionare, şi a acelor

concepte

filozofice crescute în camera de lucru a unui profesor şi care

ar putea distruge o civilizaţie.

De o uriașă forță a demonicului asupra individului a

fost lumea de contradicţii în care s-a format şi a trăit Monica

Lovinescu. Această lume, prelungită și histrionică, stăruie

azi să închidă ferestrele către amintirea bună a Monicăi

Lovinescu. O lume de

indulgenţe asimetrice,

o lume de

epidemii de simboluri

care bântuie Răsăritul, ieri ca și

azi, şi unde orice simptom se transformă în epidemie ce

fie face ravagii sau, dimpotrivă, e sugrumată în faşă şi

supusă omertei ; o lume de procese morale neterminate şi

de reconstiuiri făcute cu umbre, cu cioburi, cu stafii şi cu

memorii orale sacadate, în vremea când cuvântul de ordine

fusese, ieri, la fel cum e și azi, din nou, spălarea creierului şi

fabricarea utopiilor politice; o lume – studiată cu o

privire

clinică

–, pentrucă alcătuitădin

oameni nefireşti,

condamnaţi

să trăiască în

locuri nefireşti

, în care trecutul nu e analizat

cu dorințe terapeutice reale, nimeni nu cere iertare pentru

nimic, iar erorile și abuzurile se repetă cu fidelitate, ba încă

mai rafinate. Merită să stăruim asupra faptului că, în cazul

Monicăi Lovinescu, definirea aproape statuară a relaţiei

simbolice dintre călău şi victimă în regimurile totalitare are

o ţintă obstinat şi predilect

antistalinistă

. Acest amănunt e

legat de un detaliu biografic, conformcăruia Stalin a intrat în

viaţa autoarei în chipul Răului politicAbsolut, şi aşa a rămas,

drept simbol al luptei sale de o viață: autoarea mărturiseşte

în

Jurnale

că a citit studiul Hannei Arendt intitulat

Sistemul

totalitar

(partea a III-a din

Originile totalitarismului

) în zilele

chiar când se împlineau 20 de ani de la moartea lui Stalin.

Studiul fusese scris în 1949 şi publicat în 1951. Este vorba

despre opera care a lămurit definitiv, în planul terminolgiei

şi al domeniilor de abordare, conceptul de totalitarim pentru

Monica Lovinescu, aşa cum i se va opune autoarea, în mod

critic, în restul vieţii sale. Hannah Arendt a desemnat, în

această carte, cele două sisteme totalitare unice:

Rusia lui

Stalin şi Germania lui Hitler

.

Sistemul propriu-zis totalitar a

decedat înGermaniaodatăcumoartealuiHitler, iar înRusia

şi în ţările dominate de ea odată cu moartea lui Stalin, fiind

înlocuit, în acest caz din urmă, cu

dictatura partidului unic

.

[…] Principala caracteristică a sistemului totalitar aşa cum

se desprinde ea din studiul Hannah Arendt – totalitarismul

camaşină de fabricat absurdul, ca demenţă în stare pură – e

dată de năzuinţa de a schimba radical natura umană prin

tripla ucidere a persoanei morale, a persoanei juridice şi a

individualităţii, rezultatul ultim al acestei triple crime, cu şi

fără cadavru, urmând să fie câinele lup pavlovian

. Pentru

autoare, Stalin întruchipa aşadar forma cea mai pură a răului

politic,gigantuldemoniaccedistruseseţarasanatală,asasinase

memoria ilustrei sale familiei, inclusiv, în temnița politică, pe

mama sa, profesoara și scriitoarea Ecaterina Bălăcioiu ex-

Lovinescu şi dăduse, în mod sistematic, atacurile cele mai

radicale la identitatea naţională românească. Prin Monica