10 / 24
ROMANIANTIMES
VLADIMIR TISM}NEANU
10
De la utopie la realitate: Trezirea intelectuală
europalibera.org/11.12.2018
În urmă cu cincizeci
de ani, Primăvara de la
Pragașiinvaziasovietică
a Cehoslovaciei au
zdruncinat
definitiv
credința în Utopie. Însă
pentru elite, birocrați,
agenți ai poliției secrete
șimembriaicomitetului
central, Primăvara de la
Praga nu a însemnat
același lucru: ei credeau
că fusese vorba de o
contra-revoluție fascistă pusă la cale în Occident. Așadar,
zdrobireamișcării n-a făcut decât să le reconfirme iluzoria
doctrină. Chiar așa stând lucrurile, în anii 1960 și 1970,
elitele au început să cunoască rutina unui exercițiu politic
care nu mai avea nimic de-a face cu vechea dogmă.
Pentru ei, desigur, nu era nicio diferență. Dar cu cât au
devenit mai clare pentru toată lumea eșecurile lor (și mai
dureroase pentru cetățeni) și cu cât șansa unei revoluții
mondiale s-a depărtat, cu atât s-a schimbat și structura
de bază a ideologiei. Rămânând marxiști fideli, ei s-au
depărtat de aspirațiile filosofului evreu german născut în
urmă cu două sute de ani în Trier.
Crezând în continuare că sunt pavăza în calea
exploatării capitaliste, ei au abandonat concomitent și toate
pretextele stângiste și au ajuns la o formă de despotism
modern, în fapt un stat polițienesc obsedat de stabilitate și
avantaje personale, în detrimentul propriilor supuși. Acest
lucru a fost cât se poate de evident odată cu Legea marțială
din Polonia, în decembrie 1981. Cum încă semai agățau de
pretextul ideologic de bază, nici nu și-au dat seama cât s-au
schimbat.Înanii1980,aveausă-șipiardătothybrisul.Aveau
să-și piardă inclusiv priceperea falsificărilor sau violența
deliberată cu care striviseră atâta amar de timpmișcările de
labază.Dinpricina acelei scleroze, dacăprovocarea avea să
vină, ei n-ar mai fi fost în stare să-i facă față...
Dar 1968 amai afectat încă ungrup: intelectualii!
Din această aversiune a lor față de regimurile leniniste,
ei s-au întors de la leninism la marxism, recunoscând
distorsiunea originară pe care o introdusese Vladimir Ilici.
De la marxism, s-au dus la Marx însuși și, finalmente,
la post-marxism și umanism liberal. Altfel spus, ei au
reprezentat celălalt ingredient esențial care a dus la colapsul
hegemoniei marxiste în Europa de Est. Comunismul a avut
întotdeauna nevoie de sprijinul intelectualilor. Lenin a fost
capabil să scape basma curată doar pentru că Rusia fusese
în anarhie și război, și pentru că toți intelectualii ruși fie
aleseseră calea exilului, fie deveniseră irelevanți în astfel
de vremuri tulburi, fie deportați și uciși de Ceka. Stalin a
trebuit să-i curtezepe intelectuali și a sfârșit petrecând foarte
mult timp plănuind în detaliu cum să utilizeze teroarea și
propaganda spre a-i face să-l susțină (a funcționat).
Europa de Est era mult mai liberală, intelectuală
și burgheză decât Rusia. Astfel, pe cât erau de esențiali
intelectualii pentru comunismul sovietic, ei erau chiar mai
indispensabili pentru structurile politice dinEstul european.
Rezoluția Camerei Reprezentanților a SUApentru
celebrarea Centenarului Marii Uniri
George Cristian Maior: Documentul confirmă relația excepțională de parteneriat pe care România
o are cu Statele Unite aleAmericii, fiind și o dovadă de respect și prețuire pentru țara noastră.
Ambasada României în Statele Unite ale Americii salută marcarea, de către Camera
Reprezentanților a SUA, a Centenarului Marii Uniri de la 1918, prin introducerea, la data de 11 decembrie
2018, a Rezoluţiei nr. H. Res. 1178. Documentul face parte din seria demersurilor realizate deAmbasada
României laWashington de celebrare a Centenarului Marii Uniri din 1918.
Rezoluția a fost inițiată atât de membri republicani cât și democrați: Michael Turner și Dan
Lipinski, co-preşedinți ai Grupului de prietenie pentruRomânia din legislativul american, JackieWalorski,
membru al Grupului de prietenie pentruRomânia, și GregoryMeeks, vicepreședinte al Subcomisiei pentru
Europa, Eurasia și Amenințări Emergente.
În document estemenționat rolulMariiAdunări Naționale de laAlba Iulia care a adoptat rezoluția
de unire a Transilvaniei cu România, precum și sprijinul acordat de Statele Unite în favoarea aspirațiilor
de unitate națională a românilor. “În 1918, Statele Unite au sprijinit aspirațiile României de libertate
și unitate, pe baza celor 14 puncte ale președintelui Woodrow Wilson”, se arată în rezoluția Camerei
Reprezentanților, precizându-se că acest fapt a favorizat “o puternică legătură de prietenie între cele două
națiuni, cimentată de o strânsă legătură a parteneriatului strategic”.
“La 100 de ani de la Marea Uniune din 1918, România se află împreună cu Statele Unite, ca
partener strategic și aliat NATO, care a contribuit cu credință la construirea și apărarea unei Europe întregi,
libere și în pace și și-a demonstrat angajamentul de a împărtăși povara securității noastre transatlantice
colective”, se precizează în document.
Rezoluția “onorează hotărârea și sacrificiul tuturor românilor care au luptat cu vitejie pentru
împlinirea aspirațiilor lor democratice de libertate și unitate”, făcând posibilă Marea Unire de la 1918 și
reafirmă dorința Camerei Reprezentanților “de a continua consolidarea Parteneriatului Strategic dintre
Statele Unite și România și de a inspira generațiile viitoare în a prețui, păstra și dezvolta prietenia istorică
dintre cele două națiuni”.
Ambasadorul României în Statele Unite, George Cristian Maior, a salutat rezoluția Camerei
Reprezentanților: “Documentul confirmă relația excepțională de parteneriat pe care România o are cu
Statele Unite ale Americii. Este o dovadă de respect și prețuire pentru țara noastră și un semnal pentru
dezvoltarea, pe mai departe, a parteneriatului strategic, aflat la cel mai bun moment din istoria relațiilor
celor două țări”.
Regăsiți alăturat textul oficial al Rezoluției.
Ambasada României în Statele Unite aleAmericii / 12 decembrie 2018
Regimurile de aici știau că dacă pierd
susținerea intelectualilor, atunci se vor trezi
puse față în față cu o populație ostilă. Într-un
asemenea punct de răscruce, când minciunile
nu mai erau de ajuns, tot ceea ce mai rămânea
era violența - nu genul ascuns prin închisori
și lagăre de concentrare, ci masacrul pe scară
largă și publică, precum în China. În anii ’60,
’70 și ’80, intelectualii din Europa de Est au
abandonat treptatmarxismul și auajuns, încele
din urmă, la teorii diverse, dar legate, despre
drepturile omului. Odată ce s-a petrecut acest
lucru, în decurs de doar câțiva ani, populațiile
din regiune și-aupierdut credința înmarxismși
implicit și teama de acestea. Ieșirea individuală
în stradă, apoi în număr de zeci, sute, mii, iar
în 1989, milioane, a demonstrat o provocare la
care sistemul nu avea cum să facă față.
Cum a ajuns Europa de Est într-
un astfel de moment? În primul deceniu,
intelectualii din Europa de Est susținuseră
complet și entuziast proiectul marxist. Într-
atât de puternic fusese sprijinul pe care i-l acordaseră, încât
garantaseră inclusiv pentru Stalin și stalinism. Erau cu
adevărat ideologizați, adepți fanatici: credeau că scopurile
justifică mijloacele, că o revoluție, o transformare și o
desăvârșire a istoriei umane sunt pe cale să se întâmple.
Pentru ei, toată violența era defensivă și justificată; credeau
că toate lucrurile liberale și democratice sunt feudale și
burgheze, tiranice și alienante, în vreme ce comunismul,
în pofida erorilor și păcatelor evidente, le părea că aduce
libertate, fericire și justiție. Pentru ei, minciunile erau
acceptabile, în fapt, moral necesare, deoarece spintecau
tot acel văl de nedreptate pe care, pasămite, l-ar fi așternut
sistemul burghez de exploatare democratică. Propaganda
avea aici rolul de a duce educația și adevărul către mase,
pe când mobilizarea construia o comunitate pozitivă și o
viață demnă de a fi trăită. La rându-i, teroarea reprezenta
alternativa legitimă la războiul total și eterna sclavie...