Romanian Times | Decembrie 2018

8 / 24

Meditații creștine 8
ROMANIANTIMES
Sărbătoarea Nașterii Domnului Isus și mesajul ei, ne
aduc bucurie, pace și speranță! Eu nu doresc ca să umbresc
această sărbătoare cu un mesaj despre tristețe, ci chiar
dimpotrivă, vreau să vedem biruința care Domnul o dă
chiar înmijlocul încercării. Dorința mea este ca acest articol
să aducă speranță și mângâiere tuturor celor ce, de aceste
Sărbători, trec prin vre-un necaz. De asemenea, doresc să
ne ajute Domnul să fim sensibili la nevoile celor din jurul
nostru, urmând astfel exemplul Mântuitorului. Chiar în
ziua când am vrut să trimit articolul la redacție, m-am pus
să-l mai revizui puțin. Dar cum stăteam să scriu, din senin
am început să mă gândesc la o persoană. Am învățat în cei
aproximativ 25 de ani de umblare în credință, să nu ignor
astfel de gânduri, așa că am trimis un text.Amprimit un telefon imediat de la această soră în
credință, ea spunându-mi că e în spital. Am contactat imediat o altă prietenă comună și ne-
am dus împreună la spital să o vizităm. Nu aș schimba momentele petrecute în acea cameră
de spital cu nici o petrecere din fost clipe de încurajare, rugăciune înălțătoare, citire
a Biblie și chiar am colindat. În rugăciunea de sfârșit, această soră, s-a rugat fierbinte și în
detaliu, pentru mine și prietena mea, dar și pentru o altă persoană, mult mai grav bolnavă
decât dânsa. Am primit prin această experiență, încă o dată, o ilustrație clară și reală asupra
subiectului pe care vreau să îl expun aici. Am văzut la această soră încrederea totală în
mâinile DumnezeuluiAtotputernic, care este cu ea și o ajută să treacă biruitoare prin această
încercare. Am văzut de asemenea, ce izvor de binecuvântare primește cel ce ascultă șoapta
Duhului și se lasă folosit de El pentru a aduce o mângâiere.
Domnul Isus s-a născut, amurit și a înviat ca noi să avem împăcarea cuDumnezeu.
Dacă L-ai primit pe Domnul Isus în inima Ta, nu ai de ce să te temi pentru că El este cu tine.
În mijlocul întristării, poți să îți ridici ochii spre Domnul Isus – Domnul Păcii, și să primești
pacea care întrece orice pricepere și care te va ajuta să treci biruitor prin toate situațiile vieții.
Să nu uităm, că destinul nostru este Cerul alături de Preaiubitul inimii noastre. Comparativ
cu eternitatea, existența noastră pe acest pământ este comparată, în Biblie, cu un abur care
abia a părut și nu-l mai vezi. Totuși, aici ne decidem fiecare destinul etern. Dacă încă nu
L-ai acceptat pe Domnul Isus ca Domn și Mântuitor, vino și urmează-L, dându-i inima ta și
controlul deplin asupra vieții tale. Vei găsi odihna și pacea pe care numai El le poate da.
Noi, cei care Îl urmămpeHristos, simțimunii cu alții, ne purtămpoverile unii altora
și plângem cu cei ce plâng. Putem face lucrul acesta, pentru că avem o nouă natură, o nouă
identitate și avem același gând care era în Hristos. Hristos trăiește prin noi și continuă să
atingă omenirea, cu fiecare faptă de ascultare a celor născuți din Dumnezeu.
Domnul Isus ne învață, dându-se El însuși ca exemplu. La câteva zile dupămoartea
unuia dintre prietenii Săi, Domnul Isus vizitează familia îndoliată. Când Domnul Isus a
văzut suferința Martei, Mariei și a prietenilor lui Lazăr, „a gemut în spirit şi s-a tulburat“
(Ioan 11:33). Domnul Isus și-a arătat dragostea, compasiunea și empatia, plângând cu cei
ce plângeau. (Romani 12: 15). Chiar dacă știa că-l va învia din nou pe Lazăr și-l va reda
familie lui, pentru încă o perioadă de timp, totuși Domnul Isus a simțit durerea și tristețea
celor dragi. Domnul Isus și-a luat timp și a plâns cu ei. Nicidecum nu a minimalizat durerea
lor. Înainte de a îl învia pe Lazăr, Domnul Isus a avut o discuție cu Marta. Citez un paragraf
scurt: “Isus i-a zis: „Eu sunt învierea şi viaţa. Cine crede înMine, chiar dacă ar fi murit, va
trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?” „Da,
Doamne”, I-a zis ea, „cred că Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, care trebuia să vină în
lume”. ( Ioan 11: 25-27). Înmomentele cele mai dificile din viață, noi trebuie să ne ancorăm
credința în Domnul Isus, care este învierea și viața, sursa și scopul existenței noastre. În El
avemviață dinbelșug aici pe pământ iardupămoarte,Viața veșnică. Credința aceasta
ne va elibera de îngrijorare, frică și disperare atunci când suntem întristați.
Oricât de adâncă ar fi tristețea ta, sau problema cu care te confrunți, nu lăsa frica
să pună stăpânire pe tine. Nu mă refer aici la frica de Dumnezeu, ci dimpotrivă, la frica
cauzată de lipsa de încredere în El, la deznădejde și disperare. „Şi voi n-aţi primit un duh
de robie, ca să mai aveţi frică; ci aţi primit un duh de înfiere care ne face să strigăm: „Ava!,
adică: Tată!””(Romani 8:15). Antidotul fricii este credința în faptul că Dumnezeu
este cu tine, te iubește și-ți vrea binele. După nașterea Domnului Isus, Iosif și Maria au
trebui să ia pruncul și să fugă în Egipt, pentru că Irod a dat poruncă, ca toți copiii de parte
bărbătească, sub doi ani, să fie omorâți. În lume vom avea necazuri și câteodată va trebui
să fugim de rău, dar niciodată nu vom fi lipsiți de prezența lui Dumnezeu, iar Harul Lui ne
va fi îndeajuns. Este foarte greu pentru frică și credință să coexiste. Șadrac, Meșac șiAbed-
Nego, sunt trei tineri care în loc să cadă pradă fricii, când au fost amenințați cu moartea, au
avut credință că Dumnezeu poate să-i scoată din cuptorul cu foc. Totuși gândindu-se și la
posibilitatea că, deși Dumnezeu putea să-i scoată din cuptor, poate nu o va face, ei au preferat
cuptorul cu Dumnezeu, decât siguranța înșelătoare a închinării la idoli. ”Iată, Dumnezeul
nostru, căruia îi slujim, poate să ne scoată din cuptorul aprins şi ne va scoate din mâna ta,
împărate. Şi, chiar de nu ne va scoate, să ştii, împărate, că nu vom sluji dumnezeilor tăi şi
nici nu ne vom închina chipului de aur pe care l-ai înălţat!”Această atitudine, te va elibera de
frică. Nu ai nimic de pierdut când știi că nu ai nimic ce-ți aparține. Tot ce ai și tot ce ești,
este un dar de la Dumnezeu, inclusiv faptul că ești în viață. În Biblie găsim scris: “Nu
te teme!”, de 366 de ori, adică pentru fiecare zi a anului, inclusiv pentru anul bisect. “Căci
Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, Care te apuc demâna dreaptă şi-ţi zic: ‘Nu te teme,
Eu te voi ajuta!” (Isaia 41:13). Nu uita cine îți spune aceste cuvinte; este chiar Creatorul
și Susținătorul Universului întreg. În mijlocul tristeții, trebuie să stai cu ochii ațintiți la
Tatăl ceresc, aducându-ți aminte cine ești și cine esteDumnezeul tău. Problema ta de azi
va trece, dar dragostea lui Dumnezeu pentru tine este veșnică și El te va scoate biruitor
și din această încercare.
Chiar Domnul Isus a cerut ucenicilor să vegheze împreună cu El, în momentul
greu de întristare a vieții Lui. În grădina Ghetsimani, Domnul Isus a simțit o tristețe de
moarte și chiar sudoarea I sa transformat în sânge. “Sufletul Meu este cuprins de o întristare
de moarte! …Și a venit la ucenici, pe care i-a găsit dormind. Şi a zis lui Petru: „Simone, tu
dormi?”Un ceas n-ai fost în stare să veghezi? ” (Marcu 14:34). Să fii singur și în suferință,
nuesteușor. Mă gândesc adeseori la cuvinteleDomnului Isus dinMatei 25: 44,45 care spun
așa: “Doamne, cândTe-amvăzut noi flămând sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau
în închisoare şi nu Ţi-am slujit?!Atunci El le va răspunde: Adevărat vă spun că, ori de
câte ori n-aţi făcut aşa unora dintre cei mai neînsemnaţi dintre aceştia, Mie nuMi-aţi
făcut!” Ori de câte ori acorzi timpul și resursele tale celui în nevoie, Domnul Isus spune
că Lui Îi faci aceste lucruri. Creștinul nu trece cu nepăsare pe lângă cel în nevoie. Noi
arătăm același fel de compasiune de care noi vrem să avem parte atunci când trecem prin
încercare.
Noi trebuie să ne arătămcompasiunea, chiar și față de cei care sunt triști din pricina
neascultării, sau a păcatului. Sursa și motivația compasiunii noastre vine de la Dumnezeu.
„Prietenul adevărat iubeşte oricând.” Proverbe 17:17. Cine știe dacă nu cuvintele
tale, rugăciunile tale, facerea ta de bine, poate chiar prezența ta va întoarce un suflet de
pe calea cea rea? “Cel ce suferă are drept la mila prietenului, chiar dacă părăsește frica de
Cel Atotputernic.” (Iov 6:14). Apostolul Pavel de asemenea scrie în Romani 9:1-3: “Spun
adevărul în Hristos, nu mint; cugetul meu, luminat de Duhul Sfânt, îmi este martor, că simt
o mare întristare şi am o durere necurmată în inimă. Căci aproape să doresc să fiu eu
însumi anatema, despărţit deHristos, pentru fraţii mei, rudelemele trupeşti.”Oare câți dintre
noi putem spune cuvintele pe care le-a spus Pavel?
Măbucur deoportunitateadeamai scriedincând încândși în revista lunară Îngerul
Salvator, care este editată și distribuită în mod special celor din pușcăria din Arad. Citesc
revista în fiecare lună cu multă anticipație, în parte pentru că, chiar actuali sau foști deținuți,
scriu atât articole cât și poezii. Prin scrierile lor, văd transformarea pe care Domnul Isus a
făcut-o în ei, pentru că o persoană a decis să arate dragoste și compasiune celor în nevoi.
Fratele nostruGheorghe Popa, a fost chemat deDumnezeu, înmod special la această lucrare
și mă bucur pentru credincioșia lui de atâția ani. Dar fiecare dintre noi avem chemarea de
a sprijinii atât direct cât și indirect (prin resursele noastre financiare), pe cei care trec prin
momente dificile.
Vă provoc ca la aceste Sărbători să vă uitați în jurul dumneavoastră și să
găsiți opersoană sauo familiepentrucare săfiți obinecuvântare. Poate celmai frumos
cadou pe care îl puteți face copiilor dumneavoastră, este să-i învățați dragostea și
compasiunea. Această caracteristică este descriptivă creștinului regenerat de puterea
transformatoare a dragostei lui Dumnezeu.
Vă doresc tuturor ca bucuria nașterii Domnului Isus să vă umple inimile cu
pace și speranță. Va continua.
MARINELABUZAS /
IDENTITATEA
Identitatea creștinului relaționată la tristețe (partea a II-a)
(continuare din pagina 7)
SFÂNTUL VLADIMIR GHIKA ...
convertit la catolicism „pentru a deveni un
și mai bun ortodox”, Monseniorul îi cere
Papei privilegiul de a putea celebra în cele
două rituri, latin și bizantin, privilegiu care
i se acordă la scurt timp după hirotonire,
devenind astfel primul preot român biritual,
care obținuse împuternicirea papală de a
oficia în rit latin în orice biserică catolică
a lumii. După abdicarea regelui Mihai,
fratele Dimitrie Ghika și soția lui, Elisabeta
Ghika, doamnă de onoare a reginei Elena,
aleg să plece în exil, în Elveția, în timp ce
Msg. Vladimir Ghika refuză să părăsească
țara. În 1952, din pricina corespondenței
cu Vestul, devenită prohibitivă, este arestat
și condamnat de regimul comunist, pentru
spionaj, chipurile, în favoarea Vaticanului,
pentru complicitate la crimă de înaltă
trădare, la 3 ani de închisoare. Moare pe
data de 16mai 1954 la Jilava, la vîrsta de 80
de ani. Unii supraviețuitori povestesc cum,
înainte de a fimurit, prințul Vladimir Ghika
a fost torturat, batjocorit, spânzurat de
optzeci de ori în semn de umilință supremă,
însă nici un semn de supunere nu a venit
din partea demnei sale făpturi și conștiințe.
Ultimul Domnitor al Moldovei a fost
Grigore Ghika al X-lea (1807-1857). Nu
s-a despărțit de lume fără a lăsa urmași
de nădejde, deși aceia au suferit enorm
- sub comunism - de pe urma moștenirii
nobiliare, ce va fi repudiată de regimul
de la Moscova care va pune stăpânire
pe România după 1945. Un diplomat,
Dimitrie Ghika, și un preot, Vladimir
Ghika, frați, fiind și nepoții Domnitorului
Ghika, au traversat două războaie
mondiale și multe tragedii naționale și
naționaliste, pătimind într-un mod special,
mai ales după începerea Războiului Rece.
Tragedia lor este însăși tragedia poporului
român expus fratricidului și consecințelor
bolșevizării și regimului totalitarist.
Povestea vieții lor este una din acele
povești cu miez creștin autentic, cu tâlc
martirial și cu miză sacrificială cristică.
Despărțiți de Cortina de Fier, frații își scriu
din când în când și resimt durerea de a nu
se mai putea revedea, de a fi pe nedrept
condamnați la ruptură de un regim străin
și ostil preceptelor creștine în special, și
potrivnic tuturor libertăților confesionale,
în general. Vladimir Ghika rămâne prins
în gheara stalinismului românesc dintre
anii 1948-1952, iar DimitrieGhika petrece
patruzeci de ani în diplomația românească,
apoi se exilează în Elveția unde, între
1948 și 1952, își scrie memoriile de
carieră. În aceste pagini, Dimitrie notează
undeva : „Ultimii ani ai acestui război
care a dus la prăbușirea nazismului și a
fascismului i-am petrecut la București,
ca simplu pensionar, asistând pe ruinele
unei Europe tăiate în două, la renașterea
unui totalitarism cu atât mai periculos ce
încerca, prin cele mai oribile mijloace, să
domine lumea.
Înfațaformuleloracestorneguțătoridefalsă
fericire, care speculează pe distrugerile,
pe mizeria și pe disperarea maselor, ce
speranță mai poate nutri omenirea împinsă
la ananghie? Cineva a spus odată în
termeni lapidari că „războaiele se nasc în
mintea oamenilor, iar pacea este, înainte de
toate, ca și războiul, o stare de conștiință”.
Există valori morale care rămân deasupra
forței brute și brutale.”
Daniel de Briey, nepotul direct al lui
Dimitrie Ghika, își amintește de perioada
copilăriei, petrecută alături de bunici, când
Dimitrie aștepta nerăbdător veștile din țară
și încerca să găsească o soluție de a-și salva
fratele arestat și torturat. Acesta, rămas în
România pentru „a avea grijă de Iisus ”,
salvează credința și îi sprijină în încercări
pe credincioșii din jurul său, persecutați
pentru libertatea credinței lor. Scrisorile
pe care Vladimir i le trimite din închisoare
fratelui săuDimitrie conținmărturii despre
experiența represiunii staliniste a anilor
1948-1952, ca și o adevărată cronică
indirectă a acelor ani teribili. Tonul reținut
și încurajator al Monseniorului Ghika
acoperă scrisorile sale trimise către fratele
din exil cu o melodie sottovoce dominată
de temele predilecte ale Martirului, așa
cum observa în Postfața albumului și
Tereza Brîndușa Palade: „Curajul nobil
și pasionat al credinței trebuie să triumfe,
atunci când creștinii și toți oamenii în
general sunt supuși persecuțiilor.”
VAURMA
Textul complet a fost publicat pe site-ul
Revistei: