15 / 24
ROMANIANTIMES
Interviu
15
Orchestra Simfonică Națională a României s-a aflat
la începutul acestui an într-un turneu în SUA. După
concertul din East Lansing, Michigan domnul
Măcelaru a avut amabilitatea oferirii unui interviu
colegului nostru, Răzvan Dragomir.
Răzvan Dragomir:
- Domnule Cristian Măcelaru, bine
ați venit în Michigan. Ne bucurăm să vă avem aici în
comunitatea Românească din Detroit și din Lansing.
Cum vă simțiti, care sunt primele impresii pe care le
aveți despre publicul din această seară?
Cristian Măcelaru:
- Eu când am venit în America,
inițial în anul 1997, am venit la școală în Michigan. Am
venit la InterlochenAcademy, și ținminte – chiar și astăzi
mă gândeam venind către concert, cât de diferit este
Statul Michigan față de restul Americii, în sensul că e un
stat plin de ospitalitate, sunt oameni foarte cumsecade,
foarte amabili și am avut aceeași impresie când m-am
reîntors, iar publicul din seara aceasta sigur s-a observat
că erau români în sală care sprijineau orchestra de pe
scenă cu mare entuziasm. Am fost primiți cu o căldură
foarte aprinsă și ne bucurăm foarte mult.
Sunt înAmerica de 22 de ani, am venit la Liceu, iar apoi
am continuat studiile.
RD: Acum locuiți în București?
CM: Nu, în Philadelphia.
RD: Povestiți-ne puțin despre acest turneu, cum s-a
desfășurat el, cum a început?
CM: Deci ideea turneului a venit în urma colaborărilor
mele cu această orchestră în România, în București. Am
făcut și un turneu prin țară, și discutând cu Marin Cazacu
- care este persoana care a format această orchestră - am
spus că ar fi frumos să găsim o modalitate prin care să
arătăm lumii și o față frumoasă prin artă, prin cultură,
prin muzică care să se vadă că provine din România. Din
păcate sunt foarte multe lucruri, mai ales la ora actuală,
care ies din România, știri care vin din România care
nu arată întotdeauna lucrurile cele mai frumoase din
România, și noi am vrut să sărbătorim acest Centenar,
acest an Centenar, să îl sărbătorim prin a arăta și faptul că
totuși sunt lucruri înRomânia care au valoare globală spun
eu, o valoare mare. Sunt oameni tineri care își dedică viața
pentru a crea artă, pentru a face muzică, lucuri care sunt
foarte frumoase, lucuri de care avem foarte multă nevoie
în lume, ca să avem o balanță între ceea ce e frumos, și
ce e estetic și care e realitatea – să spunem așa. Și atunci
gândind în acest fel, am stabilit să facem un turneu în
StateleUnite. Între timp, prietenul meu foarte bunWynton
Marsalis dinNewYork ne-a invitat să cântămcu el și jazz,
la Lincoln Center Orchestra, concerte pe care le-am avut
ieri și alaltăieri înNewYork.Afost o colaborare inedită. E
prima dată când o Orchestră Simfonică din România vine
în turneu în Statele Unite. Prima dată!
RD: Numele Orchestrei este unul extraordinar: Orchestra
Națională Simfonică a României!
CM: Da, este Orchestra Națională Simfonică a României,
care s-a născut în urmă cu 10 ani, ca o orchestră de tineret,
adică ca o orchestră într-un plan educativ care să învețe
tinerii muzicieni, să le dea o oportunitate și să îi învețe să
cânte împreună într-o orchestră. Ei bine, după 10 ani, cei
tineri au absolvit. Tot tineri sunt, pentru că sunt între 20
și 35 de ani în medie. Au absolvit din acest proiect – ca
să spun așa – și atunci ei și-au dorit foarte mult să rămână
totuși împreună, să formeze o orchestră, care să continue să
cânte împreună. Așa s-a format această orchestră.
RD: Așadar sunteți familiar cu atitudinea publicului din
Statele Unite – mai devreme ați menționat că publicul din
această seară a fost mai cald, e oare din cauza publicului
român care a fost în sală, sau cum priviți acest aspect?
CM: Eucredcăoamenii răspund îngeneral - și peste tot unde
am fost am avut aceeași experiență – așadar răspund foarte
mult acestei energii tinerești care vine de pe scenă. Acești
tineri, care e foarte clar ca își doresc foarte mult să fie pe
scenă, dau tot ceea ce au, cu un zâmbet pe buze, cu o energie
intoxicantă – să spun așa, iar atunci publicul răspunde la fel.
RD: Deci atunci dacă locuiți în Philadelphia înseamnă că
mergeți acasă deseori?
CM: Da, mă duc în România cam o dată pe lună.
RD: E dificil sa organizați un asemenea turneu cum faceți
în aceste zile? Cum funcționează acest lucru?
CM: Da, este foarte dificil, în primul și primul rând pentru
că absolut totul trebuie sa fie finanțat. Costurile sunt enorme
pentru un astfel de turneu dar am avut sprijin și din partea
InstitutuluiCulturalșidinNewYorkșidinparteaMinisterului
Culturii din România. Deci foarte mult suport am avut.
RD: Le mulțumim.
CM: Da, multe mulțumiri. Acesta este cel mai greu lucru
la ora actuală, că nu se pune atât de mare accent pe artă, pe
cultură și atunci din punctul meu de vedere o viață plină
de muzică, de artă, de cultură este o viață mai frumoasă.
De fapt se caută frumusețea în absolut tot altundeva dar se
uită esența faptul că totuși muzica este prima limbă pe care
noi am vorbit-o ca oameni, prin care noi am comunicat și
este limba cea mai ușoară prin care putem să comunicăm
un sentiment și o esență a unui sentiment care ne leagă.
Și ar trebui acest lucru aprofundat ca să găsim o fântână a
fericirii sau a frumuseții.
RD: Foarte frumos spus.
Faceți parte dintr-o familie cu 10 copii. Am înțeles că
fiecare dintre frații dumnevoastră cântă la un instrument
sau are un talent în domeniu. Chiar dumnevoastră cântați
la vioară Am înțeles corect?
CM: Da!
RD: Cum ați ales să fiți dirijor în loc să fiți violonist?
CM: Cu dirijatul eu spun că este puțin diferit. Nu cred
că am ales eu atât de mult dirijatul cât m-a ales dirijatul
pe mine în sensul că, faptul că, cântând la vioară a fost o
progresie naturală în care am cântat ca și concert maestru
foarte mult, ceea ce m-am pus foarte mult în poziția de
a conduce o orchestră. Iar apoi mi-a plăcut foarte mult
ideea de a aduna sau a strânge ideile fiecărui muzician de
pe scenă și a crea o unitate comună prin care să putem
comunica același lucru. Asta m-a pasionat întotdeauna
și psihologic vorbind, ideea de a găsi un numitor comun
într-un grup de oameni în care fiecare au idei personale,
individuale. Și acum îmi place ideea nu numai de a
face muzică ci și faptul de a crea artă și de a comunica
cu oamenii care sunt pe scenă dar și cu cei care ascultă
concertul că să putem ajunge la un numitor comun.
RD: Deoarece fiecare din familia dumneavoastră este
pasionat de muzica și cântă, de unde această pasiune în
familie pentru muzică?
CM: Părinții mei au fost pasionați demuzică. Din părinți,
din bunici, întotdeauna muzica a fost foarte importantă
în viața familiei noastre și părinții și-au dorit să aibă
copii care să cânte la instrumente și de mici toți am fost
dați la școala de muzică, unii am continuat tot cu muzica
iar într-un final nu toți fac din muzica o profesie, dar o
mare parte din noi profesăm.
Cred că muzica clasică nu va muri niciodată. Motivul
pentru care cred acest lucru este că diferența, pentru mine,
dintre artă și divertisment este esența pe care o găsim în
spatele artei. Muzica clasică are o esență la bază prin ceea
ce comunică și care are o valoare infinită. Și spun acest
lucru din cauza că așa cum spuneam mai devreme, prima
formă prin care am comunicat a fost prin muzică. Când
voiam să ne exprimăm, să căutăm să ne conectăm cu un
univers mai larg, cu o religie, totul se făcea prin muzică,
prin dans, prin rituri și ritualuri în care absolut totul se
făcea prin muzică. Ceea ce ne conecta pe toți împreună,
ceea ce ne conecta cu un Univers sau cu Dumnezeu mai
mare ca noi, era prin muzică. Iar această esență a rămas
pură în muzica clasică, care nu e aceeași esență care
o găsim în muzica de divertisment. Iar de aceea pentru
mine muzica clasică nu v-a muri niciodată. Pentru că dacă
moare nu mai existăm noi ca oameni, pentru că e ceea ce
ne definește. Deci esența comunicării noastre este ceea ne
definește față de animale și atunci cu cât vom exista noi cu
atât această esență pe care noi o transmitem prin muzică
va continua să existe.
RD: Vă mulțumim!
Foto și transcriere text Adina Dragomir
În dialog cu dirijorul Orchestrei Naționale a României Cristian Măcelaru