16 / 24
ROMANIANTIMES
Fiecare dintre noi este unic, fiecare având trăirile
proprii. Mărturisesc că îmi este greu să scriu despre
Doru Popovici, numit de către Zeno Vancea „Ultimul
Zimbru”, și el semnând o scrisoare și adăugând: „
ultimul
zimbru, ultimul neo-trubadur al generației lui Nichita
Stănescu”.
Doru Popovici a văzut lumina zilei pe acest
pământ la 17 februarie 1932 în orașul Reșița județul
Caraș-Severin, fiu al chirurgului Ioan Popovici. S-a stins
din viață în data de 5 martie 2019.
Studiile muzicale le-a făcut în orașul natal,
continuându-le la Timișoara (1942-1944) – vioară,
armonie, contrapunct, forme muzicale, pian. Studiile și
le-a încheiat la Conservatorul din București (1950-1955),
cuIoanD.Chirescu(teorie-solfegiu),Paul Constantinescu
(armonie), Marțian Negrea (contrapunct), Mihail Jora
și Mihail Andricu (compoziție), Theodor Rogalski
(orchestrație), Nicolae Parocescu (folclor), Zeno Vancea
și Adriana Sachelarie (istoria muzicii), Eugenia Ionescu
(pian). S-a perfecționat la Darmstadt (1968) –
„o Meccă
a muzicii de avangardă”
– cu Gyӧrgy Lucet, Edhard
Karkoschka, Günter Becker, Cristoph Caskel.
A îndeplinit funcția de redactor realizator la
Radiodifuziunea Română (1968-2002), profesor asociat
la Universitatea Națională de Muzică din București și la
Universitatea particulară
„Luceafărul”
și
„Spiru Haret”
din București.
Apublicat studii, articole, cronici, recenzii etc. în
revistele
„Muzica”,„Studiidemuzicologie”,„Actualitate
muzicală”, „Melos”, „Contemporanul”, „România
DORU POPOVICI – „Ultimul zimbru”
literară”, „Luceafărul”, „România liberă”,
„Scânteia”, „Tribuna”, „Ramuri”, „Astra”,
„Săptămâna”, „România Mare”
etc.
A prezentat comunicări radiofonice
și de televiziune.
A fost membru la SACEM din Paris.
A fost președintele Societății
„Muzica”
din București (1972).
I s-au acordat numeroase distincții și
premii.
I s-a conferit Ordinul
„Meritul
cultural”,
clasa IV (1969).
A fost răsplătit cu premiul Uniunii
Compozitorilor din Iugoslavia (1970).
I s-a acordat premiul
„Pro Muzica”
al Radiodifuziunii Ungare (1971).
I s-a decernat Medalia pe linie
UNESCO – Tristan Tzara.
I s-a înmânat titlul de Comandor al
Italiei.
Preocupărilesales-auextinsși îndomeniul literar
și-n cel jurnalistic devenind o personalitate completă nu
doar a muzicii românești, ci a artei românești.
Compozițiile sale au fost grupate în trei perioade:
post-impresionistă, post-expresionistă și neobizantină.
Conform ziarului „Le Monde”, a fost primul compozitor
dodecafonic din România.
A creat 176 de opusuri: muzică de cameră,
simfonică și peste 100 de lieduri.
A abordat toate genurile muzicale: de la muzica
simfonică (simfonii, concerte instrumentale, poeme
simfonice, lucrări pentru orchestră de coarde etc.)
la muzică de teatru; de la lied la cantată, de la piesa
instrumentală la creația corală.
A scris peste 5000 de articole, peste 40 de cărți
poeme în proză și romane.
Afost editat la Paris, Tokio, Leipzig, Stockholm,
iar compozițiile sale au fost prezentate în Europa și
SUA.
Ca om media a realizat peste 5000 de emisiuni
de radio și televiziune.
S-a bucurat de atenția presei mondiale.
“
Muzica este mediatorul între viața spirituală și cea trupească.” –
Ludwig van Beethoven
Am fost una dintre persoanele răsfățate de
scrisul dumnealui, primind în ultimii ani ai vieții sale
zeci de scrisori prietenești, aprecieri și versuri din creația
dumnealui.
În iunie 2014 Maestrul Doru Popovici îmi
scria poemul „O, biată Românie!”:
...Noi...bieții Români,,,neostaliniști,/ Extremiști și
nostalgici comuniști”.../ Care-am avut părinți,/ Unii
Ia Pitești,Gherla și Aiud,/ V-am iertat,/ V-am iertat
demult,/ Ca buni creștini.../ Rămâne doar,ca bunul,
Milostivul/ și Omniprezentul Dumnezeu/ Să vă
mai ierte./ Iar eu,imnograf bizantin,/ În toamna
târzie a vieții mele,/ Voi „melodia”pecuvintele/
Scrise „după gratii”,/ De Ion Dobre – pentru
eternitate.../ Nichifor Crainic:/ „C-am fost făcut
să n-am/ Pe-acest pământ nimic/ Ca pasărea pe
ram/ Cobor și mă ridic...”
Tot pe atunci mi-a trimis următorul epitaf:
„Dacă voi muri, în sicriu să-mi puneți lângă
fruntea înseninată sau lângă degetele mele lungi și
subțiri, din care s-a scurs toată oboseala unei vieți
zbuciumate, frezii și liliac alb.
Dacă voi muri să-mi cântați cântecul meu
„Dintre sute de catarge”, prin care am intrat în lumea
serafică aEuterpei, departe de orice urâciune și dăruit
surâsului femeilorf rumoase cu „ochii mântuiți de
amurguri”... iar târziu, când moare ultimul sărut al
soarelui, să mi se cânte poemul wagnerian „Visuri”,
pentru a-mi evoca, pentru ultima oară, imaginea poetei
Mathilde Wesendonck „trista-tristanizând”...
Dacă voi muri, să știți că am fost și bun și
rău, și leneș și harnic și reținut și exaltat, dar niciodată
nu am invidiat pe cel super iormie și bine am făcut de
câte ori mi s-a cerut din partea celui îndurerat și lovit
de sabia josniciei omenești.
De aceea, iertați-mi ce am greșit cu voie sau
fără voie și știind cu toții cât de mult am iubit fuziunea
poeziei cu muzica, schimbați-mi numele din „Doru
Popovici” în...„Dorul Popovici”.
Suflete bun, nobil și cu credință în Dumnezeu,
Dorule Popovici
,
odihnește-te-n pace!
Vavila Popovici – Raleigh, Carolina de Nord