17 / 24
ROMANIANTIMES
Vara, soare, vacanta si un lan de floarea soarelui!
Aceasta ar fi pentru mine definitia personala a fericirii, fireste
pentru fiecare dintre noi fericirea inseamna altceva! Nu voi
insista asupra lucrurilor conventionale si cvasi-cunoscute de
care (teoretic) fericirea noastra ar depinde…cine nu isi doreste
o familie, sanatate, siguranta materiala, talent sau statut social?
De fiecare data cand vad un lan de floarea soarelui
simt o bucurie launtrica, dublata de o doza mare de optimism!
Floarea aceasta, mare, rotunda si galbena imi inspira
***
Bucuria lucrurilor mărunte,
by Mara Circiu,
Atlanta, Georgia
sentimentul ca atat timp cat in lume ne putem
bucura de lucruri simple si frumoase, mai exista
inca speranta! Speranta in viitor, in oameni, in noi!
In ritmul trepidant in care traim, in care gratificatia
instantanee e idealul dar si pericolul ascuns din
cutia Pandorei, ne este tot mai greu sa gasim putinul
timp necesar sa admiram minunatia si frumusetea
lucrurilor simple: o plimbare in parc, o carte citita
pe indelete, cu ragazul necesar sa interiorizam si
filtramprin prisma personala trairile eroilor, o floare,
un fluture, cerul senin sau picatura de ploaie. Traim
intens si incercam in cele 24 de ore sa bifam cat mai
multe activitati, atat profesionale cat si de familie.
Pentru ca incercam sa fim super-productivi si foarte
capabili, ne angrenam in proiecte care ne rapesc
timpul liber si comoditatea cea mai de pret a zilelor
noastre “timpul”, ni se scurge printer degete si ne intrebam
cu stupoare: “Unde s-a dus ziua, saptamana, anul, viata?”
Ar fi pacat sa lasam sa treaca pe langa noi VIATA cu tot
ce are mai bun, simplu si frumos in ea, doar pentru ca
suntem foarte ocupati cu lucruri extrem de complicate,
lucruri carora societatea le-a dat atributul succesului.
Citeam undeva ca “viata este ceea ce se intampla in timp
ce noi ne facemplanuri de viata”…cat adevar! Mi-amdat
seama ca de fiecare data cand incerci sa planifici totul
“la milimetru”, viata are darul acesta minunat de a-ti
arunca in cale “elementul surpriza”. Departe de mine
ideea de a trai fara un plan, dar prea multa “planificare”,
rapeste din frumusetea necunoscutului, din farmecul
neprevazutului! Tehnologia, e drept, ne ajuta, ne
scurteaza timpul dedicate lucrurilor de rutina, dar ce
facem cu acest timp? Ii dam noi o intrebuintare mai
nobila, sau doar il irosim, pur si simplu? M-am intrebat
adesea daca progresul tehnologic de care beneficiem cu
ravna cu totii nu ne-a rapitalt ceva cu mult mai pretios
din natura noatsra umana, tot uitandu-ne la minunatele
noastre telefoane, atat de performante, am uitat oare de
minunea de langa noi? Lucrurile cu adevarat importante
sunt cele ce nu au pret! Lumina, soarelele, aerul, florile,
oamenii…Fie sa nu uitam bucuriile simple de alta data,
si sa privim lumea cu ochii de copil, macar din cand in
cand!
Va doresc o vara plina de soare si de zambet,
si fie sa gasiti mereu bucuria si frumusetea ascunsa intr-
un lan de floarea soarelui! Fericirea e atat de aproape si
surprinzator, o putem gasi adesea in cele mai marunte
si neinsemnate lucruri, secretul este s aindraznim sa fim
fericiti!
curbele de la Ion Corvin, ar fi murdărit toată salvarea de sânge și nenea Dragomir ar fi
trebuit să stea să o curețe. Nu avea timp pentru asta: mielul trebuia pregătit pentru a doua
zi și pregătirea era foarte importantă.
Când ajungeau la nenea Dragomir, lăsau mielul, apoi duceau salvarea la spital și tata
pleca în treaba lui, iar nenea Dragomir se întorcea acasă. Mioara, nevastă-sa, știa ce urma,
așa că pleca din timp pe la niște vecine și îl lăsa în pace, nu înainte de a-i pregăti vasele
și mirodeniile. Îi punea într-un castron rozmarin, cimbru, mentă uscată, sare și piper.
Apoi îi aducea din beci câteva căpățâni de usturoi, miez de nucă, prune uscate și patru
ouă. Le lăsa pe toate în bucătărie pe colțul mesei și pleca. Rețeta mai prevedea și 2-3 litri
de vin și vreun sfert de kil de rachiu de prune, dar la astea se descurca nenea Dragomir
și singur. Mioara nu stătea niciodată lângă el când pregătea mielul, pentru că se enerva.
Nenea Dragomir și Mioara aveau stiluri diferite de gătit și se încurcau unul pe celălalt
în bucătărie. În plus, deși ea era bucătăreasă profesionistă, bărbatul credea sincer că
tot el gătea mai bine. Mioara, o dobrogeancă bondoacă, se născuse într-un sat de lângă
Tulcea. După ce împlinise 18 ani, venise la veryșoară-sa, la Băneasa, să își găsească de
lucru și își găsise. Și de lucru și pe nenea Dragomir. Femeia era ca un titirez. Trebuia să
termine în două ore orice mâncare și se învârtea prin bucătărie cu viteza unui campion
olimpic la aruncarea discului. El era liniștit și meditativ și îi lua să gătească cam cât unui
neurochirurg o operație de dificultate medie. Noroc că el nu prea gătea, în afară de mielul
de Paște și de ciorba de pește, când nu o lăsa pe nevastă-sa să intre în bucătărie. Dacă ar fi
gătit în fiecare zi, nu ar fi avut timp să bea.
Tata nu pleca întotdeauna în treaba lui, câteodată, când avea răgaz, se întorcea împreună
cu nenea Dragomir la el acasă, să asiste la pregătirea mielului. Să asiste însemna că își lua
un pahar de vin și se așeza lângă masa de bucătărie privindu-l și vorbind, din când în când.
Despre pescuit, despre politică și prețurile la benzină, despre ce se mai întâmpla prin spital.
Bărbații erau acceptațI în bucătărie când gătea nenea Dragomir, ba chiar erau invitați
cu mândrie: câteodată tata, câteodată câte un vecin, căci nenea Dragomir, ca orice dirijor
celebru, avea nevoie de public. Iar îndemânarea lui chiar merita un public.
Întâi lua mielul și îl jupuia cu atenție. Păstra blana pe care o spăla în mai multe ape și o
atârna afară, pe o capră de lemn. Să se zvânte puțin.Apoi tăia burtamielului și se apuca să ”îl
îngrijească”.Așa spunea nenea Dragomir: “Acum, hai să îngrijimmielul”. Îl curăța de toate
măruntaiele și de plămâni, și le punea într-un castron. Aveau să fie spălate și, împreună cu
creierul și carnea de pe gât, mărunțite bine cu cuțitul. Apoi le amesteca cu prunele, ceapa,
usturoiul și nucile măcinate, până când obținea o pastă mai groasă, ca pentru drob.
VAURMA
(continuare din pagina 13)
Fragmente din romanul Țara mea suspendată