7 / 24
ROMANIANTIMES
7
Meditații est-etice
În căutarea României, prin marii săi creatori universali: George Enescu
Casa Enescu de la Mihăileni
(continuare in pagina 20)
Moto:
“Romantic şi clasic prin instinct, m-am străduit să împreunez în toate lucrările mele
o formă de echilibru care îşi are linia ei lăuntrică bine definită”.
(G. Enescu în Ziarul Dimineaţa, 1936)
Luna mai 1955 aducea o grea pierdere culturii
româneşti, prin moartea lui George Enescu. Compozitorul,
dirijorul, violonistul, pianistul şi profesorul George Enescu
(1881 – 1955) rămâne în istorie drept unul dintre cei mai
de seamă oameni de cultură ai secolului XX; şi-a asumat
rolul de ambasador al muzicii atât în ţară, cât şi în lume şi
s-a implicat în promovarea muzicii româneşti, contribuind
la recunoaşterea internaţională a compozitorilor, dirijorilor
şi interpreţilor din România.
Monica Lovinescu și Virgil Ierunca l-au adorat pe
George Enescu. Jurnalele Monicilor abundă de evocări și
de detalii privind muzica lui Enescu precum și înrâurirea pe
care acesta, alături de alte personalități ale culturii românești,
au avut-o asupra intelectualilor din interbelic și din epoca
imediat următoare. Un argument psihologic ce hrănește
această empatie: rădăcina geniului lui George Enescu se
împletește, înMoldova natală, cu rădăcina geniului Monicăi
Lovinescu, ambele rădăcini fiind cultivate într-o paradigmă
de civilizație unică. Merită să stăruim în această meditație,
cu atât mai mult cu cât, în curând, simultan în cinci ţări, se va
desfășura, în intervalul 31 august - 22 septembrie, cea mai
extinsă ediţie a prestigiosului Festival Internațional „George
Enescu”, ediția 2019
1
. Șapte orașe și cinci țări – Germania,
Belgia, Italia, Canada și Moldova – vor găzdui în acest an
reprezentații asociate Festivalului Internațional „George
Enescu”, onorând astfel extraordinara moștenire muzicală a
marelui compozitor român. Ediția2019devineastfel ceamai
extinsă și bogată din istoria de până acum a evenimentului.
Un Festival Enescu „la puterea a doua”: unele dintre cele
mai renumite orchestre ale lumii și artiști de talie mondială,
străini și români prezintă publicului din Florența (Italia),
Berlin și Dresda (Germania), Liège (Belgia), Toronto și
Montreal (Canada) și Chișinău (Moldova) compoziții
esențiale de George Enescu sau concerte dedicate marelui
compozitor, simultan cu interpretările ce vor avea loc la
București între 31 august și 22 septembrie, și alături de
concertele programate în alte zece orașe din țară.
Artiști și ansambluri de talie mondială, precum
Elisabeth Leonskaja, DavidGrimal, La Grande Chapelle
Madrid, Anna Tifu, Kamerata Baltica, Charles Richard
Hamelin, alături de mai tinerii artiști care au câștigat
recent premii la prestigioase concursuri internaționale
de vioară și pian, cum sunt Nobuyuki Tsujii și Ziyu
He vor prezenta recitaluri sau concerte alături de
Filarmonicile locale, sub bagheta unor dirijori inspirați,
cum sunt Gabriel Bebeșelea, Lera Auerbach, Jayce
Ogren, Cristian Lupeș, Marco Angius, Adrian Petrescu
sau Brad Lubman. Concertele din țară se adaugă celor
84 de concerte de la București, care vor putea fi urmărite
în toată țara prin video-streaming, pe site-ul Festivalului
Enescu.
Simfonia a III-a în Do major Op.21 de George
Enescu, una dintre cele mai importante lucrări ale
compozitorului român, mesajul său pentru omenire la
finalul tragediei Primului Război Mondial și „una dintre
cele mai dificile simfonii pentru orchestră din întreg
repertoriul”, cum o numește dirijorul Vasily Petrenko,
se va auzi la Florența și la Berlin, pe 8 și, respectiv,
pe 22 septembrie. Va fi interpretată de două orchestre-
reper ale muzicii clasice internaționale: Orchestra și
Corul Maggio Musicale Fiorentino cu Fabio Luisi
la pupitru și Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii
din Berlin sub bagheta dirijorului Vladimir Jurowski.
Ambele interpretări ale simfoniei enesciene vor putea
fi ascultate și pe scena Sălii Palatului de la București
în datele de 17 septembrie (Orchestra și Corul Maggio
Fiorentino) și 5 septembrie (Orchestra Simfonică a
Radiodifuziunii din Berlin).
„Este o onoare să putem duce mai departe
muzica și numele lui George Enescu în lume pe unele
dintre cele mai importante scene mondiale. Multe
dintre orchestrele internaționale au interpretat mai
întâi Enescu în cadrul Festivalului, la București și,
astăzi, într-un efort deopotrivă meloman și diplomatic
reușim să îl readucempe George Enescu în interpretări
de top publicului din întreaga lume, așa cum merită
cel mai mare compozitor român și să extindem astfel
Festivalul cu o ediție Enescu internațională.“, a
declarat pentru presă Mihai Constantinescu, director
executiv al Festivalului Enescu.
La Dresda, cunoscuta violinistă Sarah Chang
va interpreta Enescu pe 8 septembrie, iar soprana
Kristine Opolais va aduce publicului cele Șapte
cântecepeversuri deClementMarot,Op.15, deGeorge
Enescu, întimp ce la Liègedirijorul Gergely Mandaras
conduce pe 2 septembrie Suita pentru orchestră
Nr.2, Op.20, de George Enescu. Pe 20 septembrie la
Chișinău, va avea loc un concert dedicat Festivalului,
înviziuneaOrchestrei Filarmonicii Naționale „Serghei
Lunchevici”. În cadrul concertului programat la
Toronto sunt incluse în seria intitulata „Tribut lui
George Enescu” Toccata din Suita pentru pian Op.
10 și Impromptu concertant. Același Impromptu
concertant se va auzi și în interpretarea lui Michael
Berkovsky și a lui Conrad Chow, pe 14 septembrie. Pe
21 și 22 septembrie, violonistul Alexandru Tomescu
interpretează, la Montreal și Toronto, în cadrul unui
program mai amplu care include și lucrări de Bach,
Beethoven, Kriesler sau Piazzolla și compoziția
„Lăutarul” de George Enescu.
*
Despre Enescu, Petru Comarnescu scrisese
în termeni ce se vor contopi, mai târziu, cu aprecierile
Monicăi Lovinescu: ”a răsărit deodată, ca un chiot
puternic și prelung, în mijloc de pădure. Până la el,
țăranii cântaseră doine în megieșia oilor, pe crestele
munților. Muzica bisericească orientală, măiestrită de
unMacarie sauAntonPann, a continuat și ea creațiunea
colectivă. Muzica noastră cultă a început ca un motiv
biblic. Din stâncă a țâșnit deodată izvor voinic.
Enescu n-a avut înaintași și nici nu este înaintaș. Este
cel dintâi, nu numai cronologic. Mare, singur, unic.
Violonistul vrăjește sufletele. Oamenii sufăr și trăiesc,
ascultându-l. Dirijorul încheagă frânturi de oameni,
cioburi de talente, resturi de energie, zăhăite prin
indiferență. Plămădește și însuflețește. Modest, uită
învierea, mergând să-i învie pe alții. Compozitorul
Enescu trebuie să întrunească acele două caracteristici
ale sufletului românesc: adaptabilitatea și uitarea
de sine...” Adolescenta Monica Lovinescu relatează
despre impresia puternică exercitată de Enescu
asupra tinerilor ce roiau prin institut, de lecturile
amestecate, din Leibniz, Proust, Bergson sau Valéry,
Kant și Gide, Schopenhauer, Kafka, Dostoievski,
Goethe, Tolstoi, Balzac, Flaubert, Céline, Malraux,
Sartre, Simone de Beauvoir, de muzica de Debussy
și Satie, Bach, Beethoven, Brahms, Wagner, ascultată
la radio sau pe discurile cumpărate de pe Calea
Victoriei, de la magazinul Feder; nu ratează niciunul
din concertele susținute de Menuhin-Enescu, la care
asistă cu entuziasm, tot așa cum nu ratează nici după-
amiezele muzicale ale Cellei Delavrancea (artista
căreia Fauré îi dedicase cândva o compoziție și care
poposea numai acasă la Caragiale, amic cu ilustrul ei
tată, atunci când călătorea la Berlin); la aceste serate,
așa cum își notează scriitoarea, în 25 februarie 1946,
e prezent mereu Filip (Lahovary, soțul Cellei), cu
figura sa de păpușe cernită și distinsă, Tante Margot
(Mille-Verghi), Pica (Dona, sora Cellei, pictorița),
Nuni (fiica ei, pictoriță și ea), Riri (Gibory, altă soră,
arhitectă), Lișcu (Lily Teodoreanu – în literatură
Ștefana Velisar). Literatură, filosofie, muzică, teatru,
pictură...Cu acest bogat și sofisticat bagaj cultural,
adolescenții din grupul Monicăi Lovinescu, ajunși
la Universitate cu efluvii artistice și cu bucuria de a
savura valoarea autentică, se constituiau în grupul
“Les Chameaux”, în februarie 1945, în chiar ziua
cândCamil Petrescu își deschidea seminarul de regie
experimentală
2
; membrii grupului de tineri vor pune
în scenă diverse piese, iar publicul de teatru care va
afla de realizările lor și li se va alătura cu admirație
îi includea pe Monseniorul Vladimir Ghika
3
, pe
Jean Mouton (directorul Institutului Francez), Basil
Munteanu, Michel Dard, Camil Petrescu, Maria
Botta, Alice Voinescu, Georges Rosetti, Constantin
Grigorescu (Greg), Gaby Bosse, Irène (Hanciu și
mai târziu Eliade), Ina (Don, apoi Paleologu – cel
mai frumos cuplu al Bucureștiului - și în sfârșit
Naumescu), Mira Davidoglu (un talent de pictoriță
autentic), Dan Brătianu, Ion și Gheorghieș Lecca și
mulți alții, dintre care unii vor pieri în cazne atroce
în închisorile comuniste sau în exil.
*
În casa
Monicilor
de la Paris exista multă
muzică de Enescu (pe benzi magnetice sau pe
discuri de ebonită), savurată adesea laolaltă cu
prietenii ori cu vizitatorii aflați în căutarea unor
pretexte pentru hermeneuticile cele mai diverse.
Compozitorii, dirijorii, interpreții și muzicienii
români erau adulați, iar alături de Enescu figurau
Mihail Jora, Alfred Alessandrescu, Mihail Andricu,
Marcel Mihailovici, Filip Lazăr, C.C. Notarra, Stan
Golestan, Alfonso Castaldi, Ionel Perlea, Dimitrie
Cuclin, George Georgescu, Constantin Brăiloiu
(alături de care Enescu a fondat, în 1926, Societatea
Compozitorilor Români). Enescu a constituit,
uneori, și obiectul peregrinărilor pariziene ale celor
doi Monici: pașii tuturor se vor fi suprapus cândva
cu pașii lui Enescu pe dalele străzii Bucarest, care
începe la nr. 59 din strada Amsterdam și se termină
la nr. 20, strada Moscova, și la nr. 12, strada
Leningrad (devenită Saint-Petersburg). O nostalgie
plină de muzică și de dor de țară – posibile surse
de inspirație pentru Enescu – pecetluia lumina
inefabilă a străzii Bucarest, care fusese deschisă la
1826 între străzile Miromesnil și Amsterdam, sub
numele de Hambourg, în momentul împărțirii zonei
care a format Cartierul Europa. Partea de Răsărit a
străzii Hambourg, creată după ce aceasta a fost tăiată
în două de calea ferată, a primit, în 1922, numele
capitalei României. În apropiere, frumoasa stradă a
lui George Enescu, strada Clichy. La numărul 26-
28 din Strada Clichy există Placa George Enescu,
aplicată pe clădirea luxoasă unde muzicianul român
a trăit, între 1908 și 1955, alături de soția sa, Maruca
Cantacuzino. Clădirea fusese construită în 1896 de
arhitectul Le Voisvenel și are numeroase sculpturi
rococo, subliniind formele rotunde și sinuoase ale
fațadei
4
.
Hoinărind, mai departe, pe Bulevardul Raspail și,
după ce traversăm o întreagă istorie multiculturală,
luând-o pe bulevardul Edgar Quinet, la numărul 54 e
regăsit atelierul unde se instalase în 1907, Brâncuși.
Acesta va fi membru fondator al Asociației amicale
a românilor din Paris, alături de George Enescu, de
tragedianul Edouard de Max, de pictorii Theodor
Pallady, Ștefan Popescu, Gheorghe Mărculescu, de
medicii C. Levaditi și Solomon Vasile Marbais, ca
și de avocatul Virgil Stănescu.