9 / 24
ROMANIANTIMES
Cultură
9
„Facilități“ care-ți complică viața…
de Andrei PLEȘU
Tehnologia, mai ales cea avansată,
e gîndită, pare-se, să ne simplifice viața.
Nu mai e musai să te îngropi în biblioteci
și să răsfoiești mii de pagini ca să obții
informația de care ai nevoie: dai o căutare
pe Google și-ai rezolvat! Nu mai trebuie
să te duci la bancă, dacă ai nevoie de bani:
plătești cu cardul. Banca e închisă? Ai
bancomat. Încet-încet, nu va mai trebui
să-ți conduci tu automobilul: vitezele se
schimbă și singure, iar momentul pilotului
automat este aproape. Nu mai e nevoie
să știi adrese, trasee, cartiere ale orașului
propriu. Ai la îndemînă cîrjele GPS sau
Waze. Ca să nu mai vorbim de precizia și
rapiditatea aduse în medicină de tot soiul
de examene computerizate. Identificarea
unui diagnostic nu mai pretinde neapărat
de la medic o înzestrare esențială în
practica tradițională a meseriei:
simțul
clinic
. Lucrurile se rezolvă mult mai ușor
manevrînd butoane, ecrane, aparatură
sofisticată. Și așa mai departe. Se vorbește
deja de apropiata înlocuire a omului
prin roboți; metoda „
copy-paste
“ te face
„doctor“ cît ai clipi, în orice domeniu; poți
studia la „fără frecvență“, poți fi student
prin corespondență, ai acces neîntrerupt,
prin telefonul mobil, la orice și la oricine.
Ca să
comunici
nu mai e nevoie de un
interlocutor în carne și oase, ci doar de
un instrument eficient și, paradoxal, de
singurătate
…
Năucit de acest asalt al
„facilităților“ și fiind, prin natură, mai
curînd conservator (adică „expirat“, cum
mă simt tot mai des), nu mă pot abține
să privesc înapoi, cu tandră melancolie,
spre „complicațiile“ cu față umană ale
trecutului. Știu, totuși, că fără progres nu
merge. Mă străduiesc, deci, să mă adaptez
din mers la iureșul înnoirii, dar, destul de
des, capotez. Două exemple:
Sînt vechi client al unei cunoscute
bănci autohtone.M-amdescurcat binișor cu
ea, pînă deunăzi, cînd am fost invitat să mă
împrietenesc cu unu’ George! E o chestie
nouă și, mi se spune, foarte deșteaptă. (Dar
mai sînt și clienți, camine, insuficient dotați
intelectual pentru a se ridica la înălțimea
minunatului George…) George te ajută să
faci un
„banking
inteligent“!Aremai multă
memorie decît tine, e flexibil, imaginativ,
intuitiv, prietenos – pe scurt, e „unic“. De ce
a fost botezat astfel? În amintirea primului
pilot automat din aviație, intrat în uz acum
vreo sută de ani
(„Let George do it!“).
Și
e produsul unor echipe hipercalificate de
IT-iști, psihologi, designeri și sociologi.
Ei bine, mărturisesc cinstit, sînt prea mic
pentru o asemenea adunare de creiere
sublime. Ca să rezum: operațiuni pe care,
pînă de curînd, le rezolvam – cu desuetul
token –
în aproximativ zece minute îmi iau
acum, sub conducerea genialului George,
o bună jumătate de oră de hărțuieli subtile.
Știu: pentru că sînt cam prostuț, pentru
că n-am suficientă experiență în materie
electronică, pentru că nu sînt receptiv la
noutate etc. Dar asta e! Or mai fi și alții
ca mine. Ăstora, marea jucărică Gigi le
cam împute viața…„Specialiștii“ îmi tot
spun că aportul noii proceduri e tocmai
„simplitatea“. O fi! Dar creierul meu se
simte mai bine în preajma unei complicații
bătătorite decît în preajma unui simplități
„fine“, cu miros de Coco Chanel și croială
Lagerfeld…
Al doilea exemplu ține de anexele
farmaceutice ale vieții mele de om bătrîn.
Și aici au apărut noutăți! Mai întîi, în
mai toate farmaciile s-au ivit, dincolo de
tejghea, generații noi: e vorba, în general,
de fete tinere, foarte drăguțe și serviabile,
dar care, adesea, par să fie în „practica“
de după terminarea studiilor: adică în
intervalul de timp necesar primului contact
cu „munca de teren“. Înțeleg, desigur, că
nu le e ușor. Numărul medicamentelor
a crescut isteric, pacienții sînt, nu o dată,
capricioși și pisălogi, iar între cumpărători
și „vînzători“ s-a interpus, fatalmente, un
mic balaur:
computerul,
o sculă proiectată
să ne simplifice tuturor viața. Drept care,
ceri un medicament, tînăra farmacistă
surîde amabil și trece la computer.
Urmează o căutare „tehnică“, aplicată,
cu trei rezultate posibile: 1) Nu avem,
din păcate, medicamentul solicitat; 2)
Ah (după eforturi care pot atinge un sfert
de oră), a căzut sistemul, nu vă putem
servi; 3) Da, o clipă! În acest (fericit) din
urmă caz, domnișoara cu care dialoghezi
dispare, precipitat, în „depozit“, printre
interminabile rafturi. Dacă ai noroc, vine
cu marfa. Dacă nu, o colegă e rugată să
ajute: „Nu găsesc! Știi cumva unde ar
putea să fie flaconul cutare?“ În cele din
urmă pleci, puțin tulburat, dar bucuros de
norocul propriu. Mai periculos e cînd ai
de rezolvat o rețetă. Unele medicamente
recomandate se găsesc, altele nu, altele se
pot comanda pentru o dată ulterioară, altele
nu se mai fabrică sau nu se mai importă.
Chestia cea mai tare e însă alta. Dai rețeta,
farmacistul aruncă o „răpide ochire“
asupra ei și îți spune, vag autocritic, că
lanțul de farmacii pe care îl reprezintă nu
lucrează cu casa de sănătate OPSNAJ (?!),
ci cu ASMB (sau viceversa). Tu însă, biet
client, n-ai cum să știi dinainte cu ce casă
lucrează farmaciile pe care le frecventezi,
iar medicul care a pus pe rețetă una din
cele două (sau vreo a treia) nu știe nici el
la ce firmă de cumpărat medicamente vei
apela. Carevasăzică, blocaj total! Încep
alergătura, incertitudinea, eșecul.
Amabilitatea excesivă poate fi
și ea o „facilitate“ care îți poate înnoda
urechile. Tot în cîte o farmacie poți avea
următoarea experiență: te duci cu o
listă de leacuri, alcătuită de medicul tău
curant. Ei bine, uneori dai de o autoritate
farmaceutică care nu prea e de acord cu
gîndirea medicului… „V-a dat asta?! Vă
spun sincer că nu v-aș sfătui! Ați mai luat?
Eu vă sfătuiesc să luați altceva.“ (Urmează
cîteva oferte pe care n-ai criterii să le
accepți sau nu.) Una peste alta, ori ești slab
de înger și pleci cu ce ți-a dat de cumpărat
„expertul“ farmaciei, ori ești țîfnos și pleci
trîntind ușa: „N-am venit să mă consultați,
ci să-mi vindeți ce vă cer!“ (Nu-i vorbă
că sînt și clienți care blochează ghișeul,
povestindu-și, în detaliu, simptomele și
cerînd sfaturi de viață…)
Să nu înțeleagă farmacistele și
farmaciștii că bombăneala mea se poate
generaliza. Am diabet, sînt cardiac (cu
cinci
bypass
-uri), hipertensiv, insomniac,
nițel depresiv ș.a.m.d. Nu sînt nebun să
mă pun rău cu toți, mai ales că majoritatea
sînt minunați. Am vrut doar să spun că, în
serviciul public, abuzul de „facilități“ te
poate sminti…
9.05.2019
/dilemaveche.roVAURMA
Câinele, i-a ajuns repede din urmă și l-a
mușcat răupe unul dintre ei:Au trebuit să se
oprească, pentru că omul era rănit și astfel,
au fost arestați și returnați în România.
Aurmat un alt proces și pentru că era a treia
oară recidivist, de data asta a primit trei ani
de închisoare! Cei doi prieteni ai lui, fiind
la prima încercare de trecere a frontierei, au
primit mai puțin.
Priveam mut de uimire la acest uriaș, care
cu atâta încredere, îmi destăinuia viața sa.
Acest om, se găsea la a treia condamnare,
tot pentru același delict!
Aproape un sfert din viața sa, și-l petrecuse
în închisoare, doar pentru că dorise să-și
împlinească dorința arzătoare de a scăpa
odată, din România comunistă!
Locuia în casa părintească, împreună cu
bătrânaluimamă,NanaFloare,cumîiziceau
sătenii. Ea îl ruga mereu să nu mai să plece
de acasă, pentru că era foarte periculos, dar
el o lămurea că nu va abandona și că oricum,
PROTEZA DENTARĂ
(3)
într-o zi, tot va ajunge în vest, și o să-i trimită
de acolo scrisori, ajutoare și bani.
Casa lor era păzită de Roy, un câine
ciobănesc German puternic, pe care Adam
îl crescuse de mic și îl dresase, așa cum
s-a priceput mai bine. Câinele îi era așa de
atașat, încât stătea tot timpul numai lângă el
și îi executa bucuros, orice comandă!
Când Adam lipsea de acasă, Roy era trist
și abătut, nu se atingea de mâncare și urla
uneori a disperare, privind tot timpul la
poartă:
Era însă extrem de bucuros și fericit, când
stăpânul lui se întorcea acasă și îl simțea de
departe!Adamîlstrigapenumeși-imângâia
întotdeauna, botul negru, catifelat.
Am aflat că Adam mai fusese în această
celulă și de aceea, era obișnuit cu toate aici:
Nimic nu se schimbase. Erau aceiași pereți
negri de fum, acelea-și paturi și aceleași
mirosuri peste tot! Doar că, acum eram noi,
alți frontieriști!
- Dar tu, măi băiatule, cum ai ajuns aici?
M-a întrebat el, cu vocea lui groasă, care
parcă intuia răspunsul meu.
- M-au prins în trenul accelerat către
Stamora Moravița, i-am răspuns eu afectat,
apoi i-am povestit pe scurt, ce mi se
întâmplase:
Avusesem intenția să plec, dar nu mă
pregătisem bine pentru asta! Nu știam că în
tren, controlul de frontieră începea încă de
la Timișoara.
Fusesem urmărit la urcarea în tren și în
plus, aveam la mine și o scrisoare pentru
soția mea. Am fost arestat acolo în tren, de
o patrulă de grăniceri și anchetat, în timp ce
trenul, încă mergea spre graniță.
Dovadacăvoiamsă trec fraudulos frontiera,
era astfel destul de clară, iar la Moravița,
m-au debarcat din tren și m-au trimis cu o
mașină înapoi la Timișoara, la închisoare.
Așa am ajuns aici, în celula asta!
- Da, măi băiatule! Tu ai căzut prea ușor în
ghearele lor, dar vezi, eu m-am pregătit de
trei ori, mult mai bine și totuși m-au prins:
Ioan Cârja - scriitor novelist româno-american
A publicat în România, la Lugoj, Timiș, ziarul VORBA, apoi mai multe cărți de nuvele, printre care: “CONTUR”, “AMERICA DOLARULUI GĂURIT”,
“FLĂCĂRI”, “PROTEZA DENTARĂ” și volumul de corespondență cu Președintele American Barack Obama, “VENI,VIDI,VICI”.
(continuare din numărul trecut)
Este vorba să ai curaj, dar și mult nororc
când pleci:Asta e! Poate o să reușești să treci
dincolo, data viitoare, sau cine știe, poate că
plecăm împreună, ce zici? M-a întrebat el
zâmbind, privindu-mă fix în ochi.
- Nu știu Adame, nu văd nici o posibilitate
deocamdată, i-am răspuns eu încet, privind
bănuitor la pereții murdari ai celulei!
- Există întotdeauna o posibilitate, dacă
vrei să o cauți, a continuat el; iar când o
găsești să-i accepți condițiile! O să mai
vorbim: Hai, culcă-te, că acuși bat ăștia în
ușă pentru cafeaua de dimineață, a încheiat
el, punându-și palma grea pe umărul meu.
Am dormit fiecare cum am putut, o oră,
două, câte au mai rămas până pe la ora
patru, cănd s-a dat deșteptarea, un gardian
strigând cât îl ținea gura pe coridor:
- Deșteptarea! Deschideți pentru cafea!
Mișcați-vă mârlanilor, vine și arpacașul!