6 / 24
CULTURĂ
6
ROMANIANTIMES
IMPARATIALUI DUMNEZEU - ALTERNATIVADECISIVA
Slavomir Almăjan
Trebuie să existe undeva, îmi spuneam, un loc, un
principiu, o idée, ceva care să lege numele lucrurilor și
întruparea lor, în ceva mai mult decât o sumă de entități,
un ceva unic inexpicabil, poate, ceva care să lege sunetul,
culoarea, miresmele și forma. De fapt îmi place să cred că
toate acestea pot coexista pâna la a împărți aceeași respirație.
Merg și mai departe în a crede că de fapt această inefabilă
realitate a frumosului există, ba mai mult: există pentru noi!
Trebuie doar ca neliniștea și nesomnul căutătorului acesteia
s-o dezvelească…
Poetul se rezumă deseori la a “crea” o realitate, de a-i da
suflare prin infuzie de spirit, prin așezarea diferită a lucrurilor,
dacă vreți, prin răsturnarea ordinii firești. Este, așa cum am
menționat într-una din scrierile mele precedente, starea de conflict dintre om și creație, care
duce pe poet până la punctul de a crede că el este dator s-o acopere cu propriile lui neliniști.
“Voi creați o altă lume pe-astă lume de nevoi” striga Eminescu în “Epigonii”. Idealistul din
mine, crede că ceea ce noi percepem ca realitate, există dincolo de limitele acesteia într-un
perpetuu tumult de taine perceptibil doar prin capacitatea noastră de a ne risipi într-o divină
îmbrățișare cu ea.
Săpătorul de fântâni este în căutare a ceva care îi este știut. Da, el poate fi surpins
de procesul căutării, dar izbânda lui duce la potolirea setei. Poetul, pe de altă parte , caută
ceva care să-l mire. Procesul căutării este istovitor dar izbânda duce la stârnirea setei. Atât
de adâncă și de nepotolit este setea lui pe cât de imens este torentul de taine stârnit de
căutarea lui…
De fapt ineditul modului de a privi al poetului, genialitatea lui, sunt deseori
catalogate drept abormalități. Isnpirația a fost deseori comparată cu o anume stare de
schizofrenie, ba chiar și clasificată ca atare…
Ceea ce mă urnește în a scrie gândurile acestea nu este nevoia mea de a filosofa ci
nevoia de regăsire! De ce scriu ceea ce scriu? De ce sunt leneș deseori în a scrie, și de ce
mă simt vinovat când nu scriu? De ce mocnește întruna în sufletul poetului strigătul care ar
putea surzi universul, și de ce aeastămocnire nu se traduce în flacără, de ce suspinul lăuntric
Poetul, dincolo de el însuși…
nu devine plâns? De ce atâtea neîmpliniri într-o infinitate de posibilități? De ce albul
hârtiei există în același timp ca oază de popas cât și ca pelerinaj istovitor printr-o pustie
fără de sfârșit? De ce simte poetul și plăcerea și chinul de-a lungul aceleiași respirații?
Când moare poetul, de ce moare ca și cum ar muri cu toate morțile deodată?
De ce este poetul credincios iluziei dar și părtaș de-o viață cu realitatea?
El adună din respect pentru sufletul semenului, lacrimile neplânse. El ascultă
din respect pentru creație susurul, foșnetul, strigătul păsării de noapte, boncăluitul
cerbului într-o pădure care nu există încă. El adună de dragul inimii îndurerate
despărțirea neplânsă, dragostea neîmplinită, dor după ceva ce n-are încă nume…
De ce, mă întreb, de ce? Poate că el însuși există dincolo de el însuși. Poate că
el este corabia naufragiată dar și locul naufragiului în același timp.
Un poet, un prieten al sufletului meu scria: “Dacă zic: “nu voi pomeni de El
și nu voi mai vorbi în numele Lui”! iată că inima mea este ca un foc mistuitor, închis în
oasele mele. Caut să-l opresc, dar nu pot.” (Ieremia 20:9).
El purta un strigăt, un strigăt care nu era al lui, și simțea durerea unui popor care
nici nu știa că este în dureri. Plângerile lui erau plângeri ce trebuiau plânse de altcineva.
El a fost mai mult locul plânsului decât plânsul însuși… Nu cred că în neștiință de acest
fapt a strigat Goga: “Nu oful meu, de-a pururi pradă/ ursitei maștere și rele/ ci jalea unei
lumi, Părinte,/ să plângă-n lacrimile mele!”
Poetul Nichita Stănescu sublinia natura altruistă a poetului astfel: “Poetul, ca
și soldatul, nu are viață personală!”
Deci cum? Cum aș putea pune în ecuație existența și menirea poetului? Cum
aș putea țintui umbra într-un loc? Poetul este idea de libertate robit de lanțul tânjirii
după libertate. El scrie din temniță despre bucurie și strigă la nunți iminența morții.
Este un Ieremia în fiecare poet, și un strigăt din dragoste este mereu pe buzele lor. Ei
pot auzi sfatul de taină al lui Dumnezeu când în sufletul lor este pace, ei pot murdări
lumea prin refuzul lor de a se dărui. Ei există în fiecare dintre noi, uneori ca un triumf
al plânsului, alteori ca o împietrire a clipei, ca un început al singurătății…
Și dacă în fiecare din noi există poetul, ca o entitate nemăsurabilă, o entitate
dincolo de limitele ei, de ce, mă întreb, de ce trebuie să cerni munți de grotesc pentru
doar o fărâmă de sublim? Cum de societatea nu este un freamăt de poezie, ci doar o
piață îmbâxită cu dumnezei convenabili și iluzii impermeabile, garantate să te hrănească
până la mormânt?
Simfonia vizibilă (dacă pot spune așa) a creației nu este menită să ne ridice
doar sprâncenele spre mirare, ci mai ales de-a ne înfățișa cu cadrul sau scena în care
Citirea Bibliei si meditarea asupra cuvintelor
din ea nu este doar un imbold al inceputului de an. Ne
aflam la mijlocul lui 2019 si ar fi bine sa ne analizam
deprinderea de a lectura, de a gandi asupra cuvintelor
Scripturii. Pentru cei care au mai citit din Biblie exista
ispita de a considera aceasta colectie de scrieri o suma
de texte vechi si cunoscute. Ce poate fi nou? Nu stiu
daca ai incercat sa citesti Biblia potrivit caracterului lui
Dumnezeu, potrivit cailor Sale si potrivit planului Sau.
Cel rau are un plan in lumea aceasta si Dumnezeu are un
plan pentru lumea aceasta. Tu si cu mine suntem intr-
unul din cele doua planuri.
Viata de credinta pare uneori limitata si tindem a crede ca suntem ingraditi de
optiunile pe care le ofera planul celui rau. Dar nu este asa. Nu cel rau dicteaza limitele
credintei mele.
Alternativa care ne sta la dispozitie este Imparatia lui Dumnezeu
. In
Biblie aflam detalii despre cum Dumnezeu stapaneste, care este programul sau de lucru.
De fapt definim Imparatia lui Dumnezeu ca guvernarea sau stapanirea Sa peste intreaga
creatie. Pe Pamant Dumnezeu are manifestari vizible in concordanta cu planul sau. El isi
demonstreazaAutoritatea Sa in fiecare aspect al vietii umane.
Problema de a fi asa de nefericiti si incurcati in existenta cotidiana se datoreaza
faptului ca noi vremca Dumnezeu sa ne binecuvanteze planurile noastre intr-omasuramai
mare decat noi vrem sa implim Planul/Scopul Sau pentru viata noastra si altii. Noi vrem
ca El sa ne aprobe gandurile, aspiratiile dar nu suntem pregatiti cu totul sa-L ascultam in
indeplinirea planul Sau. Noi vrem ca Dumnezeu sa ne ofere implinire mai presus decat
vrem noi sa implinim Planul Sau.
Cuvantul grec pentru “Imparatie” este “basilea” ce inseamna putere, stapanire.
Cand vorbim despre Imparatie vorbim despre cineva care stapaneste, Imparatul, Regele,
Cel ce guverneaza, Cel ce decide. Daca exista un Stapanitor trebuie sa existe si cei
stapaniti sau supusi. Cei supusi sunt indrumati prin regulile date de Imparatul. Imparatia
lui Dumnezeu include aceste elemente. El stapaneste peste intreaga Sa creatie. Noi suntem
parte a creatiei, coroana creatiunii sale pamantesti iar principiile si legile Sale ne sunt date
pentru a trai conformVoii/Planului/Scopului Imparatului.
Daca privim la unul din textile apostolice - cel din Coloseni 1.12,13 –
“multumim
Tatalui, care v-a învrednicit sa aveti parte de mostenirea sfintilor, în lumina. El ne-a
izbavit de sub puterea întunericului, si ne-a strãmutat în Împãrãtia Fiului dragostei Lui”
–
intelegem ca nu putem fi “intre”. Nu exista zona gri sau “no man’s land”.
Scopul Imparatiei lui Dumnezeu
este de a manifesta pe pamant operatiunile
care sunt in Cer. Imparatia lui este vizibila cand istoria umana emuleaza, transpune Cerul.
Scopul Imparatiei lui Dumnezeu este de a arata conducerea lui Dumnezeu in istorie dupa
cum se intampla in eternitate, in ceruri.
Exista indivizi ce secularizeaza si politizeaza imparatia lui Dumnezeu. Imparatia
lui Dumnezeu nu este una politica; nu este democrat sau republican, conservator sau
liberal. Primindu-l pe Isus in inima ta ca Domn si Mantuitor iti este garantata intrarea in
cer. Avandu-L pe Isus in inima nu garanteaza insa Cerul pe pamant.
Imparatia lui Dumnezeu are radacinile in domeniul spiritual
. Este de
sus, nu de pe pamant. In Evanghelia lui Ioan (18.28-40) putem citi despre infatisarea
Domnul Isus in fata lui Pilat. Evreii il vroiaumort dar nu aveau autoritatea de a face asta.
Aveau nevoie de romani sa o faca. Pentru a-i sensibiliza pe Romani sa judece evreii stiau
cum sa puna problema: “el a declarat ca este Rege” – asta inseamna ca este impotriva
Cesarului.
Pilat il intreaba esti Regele Iudeilor?
ÎmpãrãtiaMea nu este din lumea aceasta”
a rãspuns Isus. „Dacã ar fi ÎmpãrãtiaMea din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat
ca sã nu fiu dat în mâinile Iudeilor; dar acum, Împãrãtia Mea nu este de aici.”
- Isus
Domnul nu a spus ca Imparatia Sa nu este in lumea aceasta ci nu este originara de aici.
Si mai mult Imparatia sa nu accede la putere, nu acapareaza prin forta militara. Cand
esti in Imparatia lui Dumnezeu asta stabileste
ce faci
si
cum faci
. Cand esti in Imparatia
lui Dumnezeu procedezi conform Imparatului si nu conform lumii. Prea multi dintre noi
cautam implinirea si fericirea intr-o forma lumeasca, ce apartine pamantului. Nu putem
sa adoptammijloacele lumii pentru a implini scopurile Imparatiei lui Dumnezeu.
Intr-un alt fel Domnul Isus i-a spus Isus lui Pilat:
metodelemele reflecta sursa,
radacina mea.
v.37
-
Atunci un Împãrat tot esti!” I-a zis Pilat. „Da” a rãspuns Isus. „Eu Sunt Împãrat.
Eu pentru aceasta M-am nãscut si am venit în lume, ca sã mãrturisesc despre adevãr.
Oricine este din adevãr ascultã glasul Meu.”
Isus spune ceva foarte semnifcativ, important. Cine este din Adevar asculta
Vocea Lui. Imparatia lui Dumnezeu asuma existent unui standard - Adevarul. Asta ne
pune in conflict deschis cu mentalitatea lumii unde nu mai este adevar absolut. Oameni
nu mai vor un standard care sa dea masura a ceea ce e bun, bine sau rau.
Daca vrei sa fi parte a Imparatiei lui Dumnezeu trebuie sa cauti si sa traiesti
Adevarul. Acesta este transcultural, transrasial, depaseste orice situatie. Acest Adevar il
gasim in Cuvantul lui Dumnezeu.
Adevarul este standardul absolut dupa care este masurata realitatea. Adevarul
este punctul de vedere al lui Dumnezeu in orice subiect. Tu alege subiectul. Orice spune
Dumnezeu despre acel subiect esteAdevarul.
Adevarul transcende simtirile, sentimentele. Noi avem prea multe optiuni si
prea putin Adevar. Spunem:
ei bine asta simt eu…asta cred eu sau asta mi-a zis mie
mama sau tata…
Nu ma intelege gresit, trairile sunt adevarate, daca te simti rau te simti
rau…trairile, sentimentele sunt reale, adevarate dar asta nu inseamana ca ele formeaza
Adevarul.
Adevarul este punctul de vedere al lui Dumnezeu asupra oricarui lucru. Asa
opereza Imparatia. Cand pierziAdevarul, te pierzi de Imparatia Sa. Cand pierzi Imparatia
Sa pierzi modul lui Dumnezeu de manifesare. Cand pierzi modul de manifestare pierzi
persoana Sa.
Domnul Isus spune daca intelegi imparatia Mea tu vei cunoaste Adevarul. De
unde vine adevarul? De la Dumnezeu care ne-a creat. Cel care ne-a facut stie cel mai
bine. De acea solutiile biblice sunt de promovat, de accepta pentru ca ele deriva din sursa
cereasca - de la Dumnezeu.
(continuare in pagina 8)
(continuare in pagina 20)