Romanian Times | Iunie 2019

8 / 24

Meditații creștine 8
ROMANIANTIMES
“Neprihăniților, bucurați-vă în Domnul! Oamenilor
fără prihană le șade bine cântarea de laudă. Lăudaţi
pe Domnul cu harpa, lăudaţi-L cu lăuta cu zece corzi.
Cântaţi-I o cântare nouă! Faceți să răsune corzile şi
glasurile voastre!” (Psalmul 33:1-3).
Acesta este al patrulea articol referitor la
identitatea creștinului, relaționată la muzică. De data
aceasta ne îndreptăm atenția asupra aspectului practic de
a-i cânta Domnului o cântare nouă. Creștinul are chemarea
și privilegiul de a se închina înaintea lui Dumnezeu,
aducându-i lauda buzelor, dintr-o inimă total predată
Lui. Cântarea nouă despre care vreau să vorbim, este cântarea izvorâtă din inimile celor
care Îl iubesc și-L urmează pe Domnul Isus. Așa cum unei haine noi i se cuvine un petec
de material nou și așa cum vinul nou este pus în burdufuri noi, tot așa cântarea nouă
se potrivește celui care a încheiat legământ cu Dumnezeu, prin sângele Domnului Isus.
(Matei 26:28). Atât prin rugăciune cât și prin cântare, noi comunicăm cu Dumnezeu,
exprimându-ne recunoștința pentru dragostea fără margini și pentru transformarea pe care
a făcut-o în viața noastră.
Găsim în Biblie că rugăciunea și cântarea sunt adeseori practicate împreună.
Despre Habacuc ni se spune că a făcut o rugăciune Domnului, iar imediat primim
instrucțiuni de felul în care trebuie această rugăciune să fie cântată. (Habacuc 3:1). Despre
Asaf ni se spune că: „cânta lauda la rugăciune” (Neemia 11:17). Fiii lui Core cântau și
se rugau, așa cum a făcut și Pavel și Sila în închisoare: “cântam laudele Lui şi înălțam
o rugăciune Dumnezeului vieții mele.” (Psalmi 42:8b). David recită Domnului cuvintele
unei cântări: “El a spus Domnului cuvintele cântării acesteia..: Te iubesc din inimă,
Doamne, tăria mea! Doamne, Tu ești stânca mea, cetățuia mea, izbăvitorul meu!” (Psalmi
18:1,2a). Totodată, găsim pe paginile Scripturii, persoane care pur și simplu izbucnesc
într-o cântare spontană în prezența lui Dumnezeu. Menționez câteva dintre aceste cântări:
Cântarea Anei (1 Samuel 2:1), Cântarea lui Moise (Deuteronom 32:1), Cântarea de
laudă a Deborei (Judecători 5:1), Cântarea lui Miriam (Exod 15), Cântarea de biruință a
femeilor la întoarcerea lui David de la omorârea filisteanului (1 Samuel 18:6), „Cântarea
lui Ezechia, împăratul lui Iuda, cu prilejul bolii şi însănătoșirii lui.” (Isaia 38:9), Cântarea
Mariei, mama Domnului Isus (Luca 1:39), Cântarea lui Zaharia (Luca 1:67), Cântarea lui
Simeon (Luca 2:25). Nu ammenționat aici cântările leviților.
Melodiile cântărilor biblice nu ne-au fost transmise, dar multe dintre ele sunt
cântate pe melodii noi. În timpul Biblic, aceste cântări erau transmise din generație în
generație, prin viu grai. Prima cântare menționată în Biblie, cântarea lui Moise este
menționată din nou în ultima carte a Biblie, dar de data aceasta chiar Domnul Isus își
unește Numele și cântarea Lui cu această cântare. “Ei cântau cântarea lui Moise, robul lui
Dumnezeu, şi cântareaMielului.” (Apocalipsa 15:3). Deci, nu văd că ar fi greșit să cântăm
cântări vechi, chiar văd în aceasta un lucru foarte bun. Găsesc că multe imnuri vechi au
cuvinte așa de profunde și melodii așa de frumoase. Doar citind cuvintele multor imnuri
vechi, înțeleg mesajul Scripturii și cine este Dumnezeu. La ora actuală avemmii, ba chiar
zeci de mii de imnuri care corespund standardelor cerute, ca să se califice ca drept cântări
duhovnicești. Poate vă întrebați: „Oare nu sunt destule imnuri care au melodie și cuvinte
așa de frumoase?”
Când mă gândesc să cânt Domnului o cântare nouă, nu pot să nu mă
gândesc și la noul legământ, la noua natură a creștinului, la porunca nouă de a iubi,
la noul Ierusalim, la bucuria mântuirii, la faptul că El Își reînnoiește față de noi
binecuvântările, în fiecare dimineață. Dar în același timp mă gândesc și de unde m-a
scăpat Domnul. “Am nădăjduit în Domnul, iar El S-a aplecat înspre mine şi mi-a ascultat
strigătul. M-a scos din groapa pieirii, din murdăria mocirlei. Mi-a pus piciorul pe stâncă şi
mi-a întărit paşii. Mi-a pus în gură un cântec nou, o laudă pentru Dumnezeul nostru. Mulţi
vor vedea, se vor teme şi se vor încrede în Domnul.” (Psalmi 40:1-3). Cântarea nouă, a
celui născut din nou, merge dincolo de versuri noi sau melodii noi. Când Domnul te
izbăvește, El îți pune în gură o cântare nouă. Este cântare ta de izbăvire. Nu e cântarea
lui David, nu e cântarea mamei, nu e cântarea dirijorului, ci este cântarea ta. Poate e doar
un suspin dulce, poate cânți o cântare cunoscută sau cuvintele Scripturii, dar instantaneu
această cântare devine cântarea noii tale izbăviri. Când te încrezi în Domnul și El îți e
tărie și scut, ai în inimă bucuria mântuirii și-Lvei lăuda și tu prin cântările tale, cum a făcut
și David. ”Domnul este tăria mea şi scutul meu; în El mi se încrede inima şi sunt ajutat.
De aceea îmi este plină de veselie inima şi-L laud prin cântările mele.” (Psalmul 28:7). De
asemenea, vedemdin acest Psalm că așteptarea lui David este ca cei din jur, să se încreadă
în Domnul, la auzul acestei noi cântări.
Când am înțeles dragostea lui Dumnezeu pentru mine și când i-am dat controlul
vieții mele, făcându-L pe El Domn și Mântuitor, lauda și cântarea mi-au inundat inima,
devenind parte nelipsită din viața mea. În primii mei ani de credință absorbeam Scriptura,
ca și cum absoarbe buretele apa. Căutam imediat să pun în practică, îndemnurile sau
poruncile, pe care le citeam în Biblie. Într-o zi pe când citeam Biblia, îndemnul de a
cânta Domnului o cântarea nouă mi-a atras, în mod special, atenția. “Cântaţi Domnului
o cântare nouă! Cântaţi Domnului, toţi locuitorii pământului!” (Psalmul 96:1). Cum nu
ascultasem predici despre acest subiect și cum nu citisem nicăieri despre acest subiect, nu
avusesem decât Biblia, pe care să mă bazez, pentru a-mi formula un răspuns la această
chemare. Am luat decizia că trebuie să-I cânt, dacă așa îmi cere Domnul în Cuvântul Lui.
Timpul meu de închinare, în odăița mea, era presărat cu cântări spontane; de cele mai
multe ori cântam versetele pe care le citeam în Biblie. Proclamând prin cântare măreția
lui Dumnezeu și caracterul Lui, mi-a rămas întipărită mai bine în minte Scriptura. Am
experimentat, și încă experimentez, atâta bucurie când înalț și eu un cântecel pentru Cel
care mi-a dat bucuria mântuirii. Pentru mine cântarea și rugăciunea spontană, sunt ca
și respirația. Nu mă gândesc cum să respir, o fac și în somn. La fel și e și cu cântarea
nouă, vine când mă rog, când conduc, câteodată chiar când dorm. Cântările acestea sunt
parte din trăirea mea zilnică în prezența lui Dumnezeu și în dependență de El.
VădcântareapersonalăcapeorevărsareadragosteimelepentruDumnezeu,
în cea mai frumoasă formă posibilă. Aș îndrăzni să vă provoc pe fiecare să-I cântați
Domnului o cântare nouă, izvorâtă din inima dumneavoastră. Poate nu ai ureche
muzicală, poate nu știi să cânți, poate ești afon la muzică, poate nu vei cânta niciodată în
fața oamenilor, dar înaintea Tronului lui Dumnezeu, cântă așa cum poți. El merită lauda
noastră! La intrarea Domnului în Ierusalim “toată mulțimea ucenicilor, plină de bucurie,
a început să laude pe Dumnezeu cu glas tare pentru toate minunile pe care le văzuseră”
(Luca 19:37). Ucenicii Îl lăudau pe Domnul pentru minunile pe care ei le văzuseră. Ai
și tu motive pentru care să-L lauzi pe Domnul? Unii farisei i-au cerut Domnului Isus
să-i oprească pe cei din mulțime, dar El le-a răspuns: „Vă spun că, dacă vor tăcea ei,
pietrele vor striga”. (Luca 19:40).Altora Domnul Isus le spune: „Tu ai scos laude din gura
pruncilor şi din gura celor ce sug’?” (Matei 21:16). Dacă pietrele și bebelușii pot să-L
laude, de ce n-am face-o şi noi?
Va continua.
MARINELABUZAS
Sursa: / 16 Martie 2019
IDENTITATEA
Identitatea creștinului și Muzica (IV)
noi înșine ne desfășurăm spre existență. In mijlocul acestui miracol, rostit de dragostea
supremă a ziditorului, noi am fost rânduiți să strălucim… Noi am fost coroana creației
dar și încoronații ei. După Cuvântului Creatorului, totul urma să ne fie supus. Creația, în
raport cu omul, trebuia să existe oferindu-ne în mod perpetuu drepturile de împărat. Și
asta, contraziceți-mă dacă puteți, este cu mult dincolo de limitele noastre umane. Fiecare
fir de iarbă, fiecare munte, fiecare râu, fiecare viețuitoare, toate stelele, constelațiile,
galaxiile, totul trebuia să poarte amprenta, atingerea numelor cu care Adam le definise
existența.
Atunci, poetul, locul plânsului și al lacrimei dincolo de starea ei de apă și sare,
trăiește în nădejdea recăpătării în fapt a existenței lui dincolo de limitele firii, al reimpunerii
prin puterea dăruirii de sine, a dreptului de împărat cu care l-a zămislit Creatorul. El
adună clipele, cu ușurință risipite de altcineva, înveșnicindu-le în ceva vrednic de a locui
în metaforă. De aceea strig poetului din orice suflet: “Căci iată, a trecut iarna, a încetat
ploaia și s-a dus. Se arată florile pe câmp, a venit vremea cântării!”
(continuare din pagina 6)
Poetul, dincolo de el însuși…
***