9 / 24
ROMANIANTIMES
Cultură
9
„Depresiile“ divine
de Andrei PLEȘU
Ca toate întîlnirile proaste, întîlnirea
cu depresia poate avea surprinzătoare
beneficii. A înțelege asta e, deja, un început
de „depresurizare“… În cazul meu, cîteva
pasaje biblice au funcționat, în chip
neașteptat, ca „agent“ detoxifiant, ca prilej
de transfer al dezordinii proprii înspre o
„dezordine“ transcendentă, semnificativă,
edificatoare, liberă de limitele omenescului
privat. Mi-am amintit de o vorbă a lui
Leszek Kolakowski apropo de fericire.
Cînd luăm cunoștință de drama interioară
a lui Dumnezeu dinaintea „căderii“ creației
Sale, de nevoia Lui de a-și sacrifica Fiul,
pentru a „repara“ ce se mai poate repara,
cînd înțelegem, așadar, că Dumnezeu
însuși poate fi nefericit, cum mai putem
avea pretenția ca noi, simple creaturi, să
fim fericiți? Ei bine, gîndul acesta se poate
aplica și în cazul depresiei. Există, cumo să
arăt, la nivel suprem, o experiență de natură
„cosmică“ a depresiei. Nu e de mirare,
deci, că depresia se regăsește și în viața
noastră. Dacă Dumnezeu poate cunoaște
depresia, cum de putem pretinde ca, la
nivelul nostru, să fim scutiți de o asemenea
experiență? Comuniunea întru depresie
e, în fond, un chip posibil al comuniunii.
Un chip preferabil rupturii de comunicare,
preferabil disimetriei dintre pămînt și cer,
preferabil unei fracturi radicale între imediat
și transcendență. Sînt depresiv, deci am o
șansă neașteptată de a mă apropia (altfel) de
Instanța Supremă…
Dar care sînt textele sacre la care mă refer
cînd vorbesc de „depresia“ divină? Le știm
cu toții, chiar dacă n-am reflectat, poate,
îndeajuns asupra lor. Iată: creația lumii nu
era de prea multă vreme încheiată, cînd
Creatorul devine „melancolic“: Geneza, 6,
6: „I-a părut rău și s a căit Dumnezeu că a
făcut pe ompe pămînt“; Idem, 6, 7: „Şi a zis
Domnul: „Pierde-voi de pe faţa pămîntului
pe omul pe care l-am făcut! De la om pînă
la dobitoc şi de la tîrîtoare pînă la păsările
cerului, tot voi pierde, căci Îmi pare rău că
le-amfăcut“. Sau 6, 12: „Şi a căutat Domnul
Dumnezeu spre pămînt şi iată era stricat…“
Nu e uimitor? Dumnezeu CelAtoateștiutor,
Cel Atotputernic decide, în deplina Sa
libertate, să facă lumea. După fiecare etapă
a facerii, constată că totul „e bine“, e reușit.
Dar, la sfîrșit, își contemplă isprava ca pe
o nereușită! „Îi pare rău“ că a încercat! Ca
un pictor care, contemplîndu-și pînza abia
uscată, și ar spune: „Nu mi-a ieșit!“ Iar
Dumnezeu Tatăl nu e nemulțumit doar de
omul păcătos (alcătuit totuși „după chipul
și asemănarea Sa“), ci și de restul („produs“
în zilele 5 și 6 ale Facerii): „toate făpturile“:
păsările, animalele, fiarele, tîrîtoarele etc.
(Cf. Geneza, 7, 4, 20-23). Rezultatul:
după „facere“, urmează „desfacerea“:
Potopul. Nu scapă decît Noe, familia sa
și perechile de viețuitoare păstrate pentru
prăsilă, în ideea unui eventual reînceput.
Urmează un pasaj încă și mai tulburător:
chiar și animalele supraviețuitoare au
o soartă ciudată. Unele dintre ele, „cele
curate“ (!), sînt jertfite prin foc Domnului
întru îmblînzirea Lui (Geneza, 8, 20).
Iar Domnul, simțind „mireasmă bună“
(Idem, 8, 21), decide să facă un legămînt
al împăcării (Idem, 8, 21, 9, 11, 15). Nu va
mai fi „blestem“ asupra pămîntului, nu va
mai fi „pustiire“, nu va mai fi „pierzare a
toată făptura“. Una peste alta, Dumnezeu
pare să regrete radicalitatea pedepsei și se
angajează, dinaintea supraviețuitorilor, să
nu mai reacționeze distructiv față de relele
(iertate) propriei Sale creații. În definitiv,
pînă și omul – spune textul – s-a dovedit
înclinatsprerău„dintinerețile“lui,adicădin
cauza vîrstei lui necoapte!Așadar Creatorul
a trecut, într-un interval scurt de timp, prin
toate stările: satisfacție („toate erau bune“),
dezamăgire, reacție devastatoare, regret,
iertare. Cu acest model în față, avem
poate și noi o anumită acoperire să facem
experiența ofensivei încrezătoare, urmată
de tristețea nereușitei, de furia destructurării
(de sine și de lume), de amendarea furiei,
de căință, de reconciliere și iertare. Acesta
este, cred, scenariul „normal“ al crizei
depresive.Nuputemarde etapele, nuputem
evita alternanța euforiei cu întunecarea, a
speranței cu disperarea. Dar finalul trebuie
să fie unul al împăcării, al căderii la învoială
cu pierderea și regăsirea de sine, cu relele și
îndreptățirile lumii din jur.
Lucrurile se reiau însă, în mod straniu,
în Noul Testament. Dumnezeu Tatăl și
Fiul Său („Eli, Eli, Lama Sabactani!“) au
din nou motive de exasperare. Pămîntul
mustește de păcătoși. Neascultarea,
preacurvia, sodomia, înșelătoria, uciderea
și atîtea alte derapaje toxice cer măsuri
extreme. „Legămîntul“ străvechi a fost
călcat. Pedeapsa se impune din nou,
ca o corecție legitimă, ca o „soluție“
purificatoare. Dar la utilizarea Potopului,
a unei devastatoare revărsări de ape, s-a
renunțat încă din capitolele Genezei.
Prinde contur, prin urmare, o altă variantă:
focul. Răzvrătiții, nevolnicii, cei incapabili
de evlavie, de iubirea aproapelui, de
mărinimie, de pocăință, vor arde veșnic pe
rugul Iadului. „…Acolo va fi plîngerea și
scrîșnirea dinților“ – ne asigură Sf.Apostol
Pavel (8, 18). Dincolo de analiza „de
specialitate“ a problemei, rămîne totuși
de asumat dimensiunea „năpraznică“
a condamnării supreme. O ființă finită
prin definiție (cu toate neputințele și
derapajele ei) e „educată“ nemilos printr-o
tortură infinită. Dar cine știe? Poate că, la
Judecata din Urmă, Dumnezeu va regreta,
ca și după Potop, asprimea actului Său de
Justiție. Poate va urma un nou legămînt.
Dar oricum, în tristețe și nemulțumire, în
mî-nie și căință, în iertare și în perspectiva
mereu vie a unui nou început, Dumnezeu
ne însoțește, ne împărtășește mereu trăirile
și tatonările, speranța și incertitudinea.
Restul e birocrație teologică, apologetică
funcționărească, instalare comodă în
postura oficiantului care are în buzunar
maldăre întregi de „locuri rezervate“ în
Rai ...
5. Mama așteaptă scrisoarea ta!
Rămas singur în cabinet, dentistul a
privit mult timp, la proteza din fața sa. Iși
amintea bine că o făcuse pentru Adam,
frontieristul acela uriaș care, cu doi ani în
urmă, lucrase aproape o lună de zile la el,
când construise casa nouă. Dar ce căuta
proteza aceasta acolo, în trifoi?
Dentistul știa că Adam locuise cu
mama sa la marginea comunei, dar sătenii
vorbeau căAdam fugise din țară anul trecut
și se afla undeva, prin Germania.
De atunci, mama sa locuia singură,
mergea doar pe la biserică, dar nu vorbea
niciodată cu nimeni, despre fiul ei: Ea era
sigură, că Adam al ei, trecuse în sfârșit
granița la sârbi și ajunse-se cu bine în
Germania, pe la Munchen, unde era vărul
lui.
Bătrâna asculta în fiecare seară,
posturile de radio Europa Liberă și Vocea
Americii, care transmiteau știri despre
ce se întâmpla în România și uneori, se
transmiteau mesaje de la cei care reușiseră,
să scape în occident.
Ea speracă într-oseară, îl v-aauzi și pe
Adam la unul dintre aceste posturi de radio,
spunându-i: “Sunt bine și sănătos mamă și
am ajuns aici la ai noștri, în Germania. Ai
grijă de tine, te sărut!”
Bătrâna credea că într-o zi, Adam
PROTEZA DENTARĂ
(8)
îi va trimite o scrisoare și o v-a anunța că
este bine, dar, auzise pe la biserică, de la
oamenii din sat, că autoritățile, opreau toate
scrisorile care veneau din occident!
Totuși, ea spera că mai devreme sau
mai târziu, el o va anunța într-un fel sau
altul, așa cummai făcuseră și alții:
- Să mă anunțe când poate, numai să
fie sănătos, se gândea bătrâna!
De curând, din sat mai plecaseră încă
trei tineri iar părinții lor, așteptau acum
vești:
Unuldintreei, avorbit la“RadioVocea
Americii”, transmițând părinților lui că era
sănătos și a ajuns cu bine, înAmerica!
Din cauza asta, tatăl lui, care lucra la
Gară, a fost dat imediat afară de la servici!
De ceilalți doi, nu se știa încă nimic!
Regimulcomunistserăzbunacrâncen,
pe toți cei care încercau să-i întoarcă spatele,
după conceptul…“dacă voi nu mă vreți, eu
vă vreau!”
Despre toate acestea, dentistul știa
foarte bine: El înțelegea prin ce situație grea
va trece bătrâna, dacă îi va duce proteza
fiului ei.
Trebuia neapărat să i-o ducă bătrânei,
dar știa și riscul la care se expunea el
însuși: Nu era bine să fie văzut de nimeni,
pe la casa lor:
Informatori erau peste tot! Dacă-l
turna cineva la miliție sau la Securitate,
își pierdea serviciul și înfunda chiar și
Ioan Cârja - scriitor novelist româno-american
A publicat în România, la Lugoj, Timiș, ziarul VORBA, apoi mai multe cărți de nuvele, printre care: “CONTUR”, “AMERICA DOLARULUI GĂURIT”,
“FLĂCĂRI”, “PROTEZA DENTARĂ” și volumul de corespondență cu Președintele American Barack Obama, “VENI,VIDI,VICI”.
(continuare din numărul trecut)
pușcăria!
Totuși, în seara aceea, după asfințitul
soarelui, dentistul a mers cu bicicleta până
la bătrână acasă. CâineleRoy l-a întâmpinat
la poartă bucuros, gudurându-se vesel pe
lângă el și mirosindu-l:
Mirat de comportamentul blând al
câinelui, el a strigat-o pe bătrână de la
poartă. Bătrâna, surprinsă de această vizită
târzie, l-a invitat în casă, poftindu-l să stea
la masă.
- Bună seara Nană Floare, a început
el grăbit: Am venit la dumneata să-ți aduc
ceva, uite cutia asta, a zis el, punând-o
pe masă: In ea este proteza dentară a lui
Adam:
Eu i-am făcut-o știi, cu doi ani în
urmă, când mi-a ajutat la casă. Așa m-am
înțeles cu el atunci ca să-l plătesc, i-a zis
dentistul, continuând: I-am făcut o lucrare
bună și el a fost mulțumit. Astăzi, cineva
a găsit-o în trifoi lângă ferma de porci și
mi-a adus-o mie. Am curățat-o de pământ
și am spălat-o. Uite, o ai în cutia asta mică
de lemn, a continuat el:
Fă dumneata ce vrei cu ea, dar te rog,
sănuspuinimănui căeuți-amdat-o, casănu
am probleme cu miliția sau cu Securitatea,
bine? Poți să fi sigură, că proteza asta este a
lui Adam! Aprecizat el:
Speriată, bătrâna a luat în mână cutia
și a mai putut să spună doar:
- Mulțumesc Domnu Doctor: Nu!
N-am să spun la nimeni: Cum aș putea?
Doamne mă ferește! Apoi tremurând, a
izbucnit în lacrimi.
Câinele Roy, se agita pe lângă
picioarele ei scâncind neliniștit, apoi
dintr-o dată, a scos un urlet sinistru, care
a străpuns liniștea serii! Speriat și privind
în jur neliniștit, Dentistul s-a ridicat repede
să plece, apoi cu glas moale, i-a spus
bătrânei:
-Sărmanulcâine,l-asimțit!Dumnezeu
mai știe ce-o fi fost! Poate că băiatul e bine
și sănătos pe undeva și o să te caute într-o
zi: Sau poate că… nu știu ce să mai spun!
S-a bâlbâit el, îndreptându-se spre ușă.
Faci dumneata cum crezi că e mai
bine, Nană Floare: Noapte bună! I-a zis el.
- Noapte bună, Domnu Doctor, a
răspuns bătrâna, ștergându-și lacrimile și
ținând strâns la piept cutiuța de lemn.
Greerii au continuat corul lor de seară
până târziu, apoi, liniștea nopții s-a așezat
peste sat: Doar la casa Floarei Brumaru,
lumina a rămas aprinsă, toată noaptea
aceea!
Cu o lumânare aprinsă, bătrâna a stat
de priveghe lângă cutiuța mică de lemn,
plângând încet, până spre dimineață când,
obosită, a adormit cu capul pe masă. Când
s-a trezit, lacrimile au început să-i curgă din
nou:
VAURMA
10 -16.10.2019
/dilemaveche.ro